Vol. 18, Mai-Iunie 2011, Nr. 4

CERERI INDIVIDUALE DE RĂSPLĂTIRE

Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!”

03841″> Fapt. 7:60

R 5259 W. T. 15 iunie 1913 (pag. 185-186)

Cuvintele sf. Ştefan cu ocazia martiriului său, Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta”, nu trebuie înţelese a însemna că într-un fel el i-a dictat Atotputernicului cum să procedeze cu acei care îi luau viaţa. Nici nu trebuie să gândim că se ruga pentru iertarea tuturor păcatelor acestor oameni. Trebuie să limităm chestiunea la cuvintele folosite: Doamne nu le ţine în seamă păcatul acesta”.

În ceea ce-l privea pe Ştefan, el nu cerea de la Dreptate o răsplătire. Se ridică deci întrebarea: Are cineva o astfel de pretenţie? Răspunsul este că s-ar părea că oricine suferă nedreptate are o pretenţie la răsplătire. În tribunalele noastre obişnuite există unele nelegiuiri şi acte de nedreptate care sunt luate în considerare, deşi există altele care nu sunt luate în seamă, decât dacă individul implicat face o acuzaţie.

În cazul sf. Ştefan, înţelegem că relele care i s-au făcut lui sunt socotite împotriva celor care le-au făcut. Ei erau deja atinşi de păcatul originar, ca membri ai familiei umane; erau deja sub condamnare la moarte. Domnul Isus începuse deja lucrarea de compensare pentru păcatele lor şi pentru păcatele întregii lumi. La timpul şi în felul Său, Dumnezeu va judeca pe aceşti păcătoşi. Prin urmare, ei vor avea o răsplătire dreaptă în măsura în care au fost vinovaţi de facerea răului.

Isus dă de înţeles faptul că nelegiuirile împotriva unuia dintre membrii Corpului Său trebuie să fie ispăşite. Vătămarea unuia din poporul Domnului este în mod special un rău în ochii Domnului şi este în mod special vrednică de pedeapsă; căci aceştia sunt într-o relaţie specială de legământ cu El, în timp ce lumea este în afara acestei protecţii a Dreptăţii divine, decât doar la modul general.

Cuvintele atribuite Domnului nostru, Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac”, date în Versiunea Comună a Bibliei, nu se găsesc în cele mai vechi manuscrise greceşti. Ar fi mai dificil pentru Isus să aducă astfel de rugăciune decât pentru noi, căci Scripturile declară că El ştia ce este în om. Noi nu ştim. Orice rugăciune pe care am putea-o aduce noi în privinţa omului ar fi foarte diferită de cea pe care ar aduce-o Isus. De aceea nu trebuie să luăm în considerare aceste cuvinte când ne gândim la cuvintele sf. Ştefan.

Drepturi generale Şi speciale sub lege

Ne întrebăm în ce măsură a avut sf. Ştefan dreptate şi libertate să ofere o astfel de rugăciune? Dacă ar fi unul dintre apostoli, am fi obligaţi să nu întrebăm, ci să presupunem că a avut dreptate. Faptul că aceste cuvinte sunt consemnate în Scriptură nu dovedeşte nimic mai mult decât dacă ele ar fi ale unuia dintre noi.

În legea noastră comună se pare că există acest principiu — fiecare individ pare să aibă anumite drepturi pe lângă drepturile generale prin lege. Aceste drepturi speciale le poate pretinde sau nu, dacă se iveşte ocazia. În cazul sf. Ştefan, înţelegem că el a avut dreptul să renunţe la pretenţiile Dreptăţii, şi aşa a făcut. Este ca şi cum ar fi spus: Nu protestez şi nu cer răzbunare pentru mine”.

Se ridică deci întrebarea: A avut el vreun drept să dorească răzbunare asupra lor? Credem că nu. Instrucţiunile Domnului nostru sunt: Fiţi dar îndurători, cum şi Tatăl vostru este îndurător” (Luca 6:36). Dar în ceea ce priveşte principiile generale ale dreptăţii, noi nu trebuie să intervenim. Sf. Ştefan îşi limitează rugăciunea foarte potrivit în acest sens, ca şi cum ar spune (parafrazând): Tată ceresc, nu-Ţi cer să Te răzbuni pe ei, ci să nu fie făcuţi răspunzători în mod special pentru acest păcat împotriva mea”.

apărarea intereselor adevărului este

o datorie

Suntem sfătuiţi de Domnul nostru să ne iubim duşmanii, să le facem bine celor care ne urăsc şi să ne rugăm pentru cei care ne batjocoresc şi ne persecută. Se pune întrebarea: Ar fi corect din partea noastră să apelăm la Justiţie? Oare ar trebui să spunem întotdeuna, Tată, iartă-i; Eu îi iert”? Am dori noi ca tribunalele să nu facă nimic împotriva lor? Nu! Acolo unde interesele Cauzei Domnului sunt implicate, este de datoria noastră să spunem ceva în apărarea Adevărului; dar nu într-o chestiune personală.

Bineînţeles, lumea nu va înţelege motivul nostru, pentru că lumea nu acţionează decât în interese personale. Prin urmare, ei vor presupune că noi acţionăm în folosul nostru. Dar noi am renunţat la toate drepturile noastre pământeşti prin consacrare; adică ne-am obligat să renunţăm la orice pretenţie la drepturile noastre în lume. Aceasta este esenţa consacrării noastre.

Unde interesele Cauzei Domnului sunt implicate, totuşi, este de datoria noastră să acţionăm pentru binele Adevărului, pentru ca anumite influenţe ostile Adevărului să poată fi oprite. Vedem ilustraţii ale acestui principiu în cazul apostolului Pavel în faţa curţii de justiţie; de asemenea când i-a spus lui Elima vrăjitorul: Fiu al Diavolului nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? …vei fi orb şi nu vei vedea soarele până la un timp” (Fapt. 13:10, 11). În aceste cazuri, ca şi în cazul lui Alexandru căldărarul, putem fi siguri că apostolul nu căuta răzbunare personală.

Această atitudine ar trebui să fie şi a noastră în toate afacerile vieţii. Dacă se face ceva contrar celor care se opun, trebuie să se facă în acelaşi spirit de care a dat dovadă apostolul în calea pe care a urmat-o. Toţi aflăm că pe măsură ce creştem în har şi cunoştinţă, dezvoltăm un spirit de caritate — iertare. Aşa trebuie să fie. O mai mare cunoştinţă despre Dumnezeu, o mai mare dezvoltare în asemănarea caracterului lui Cristos, trebuie să ne facă mai generoşi, mai iertători.

ignoranţa, adevărata cauz a multor nedreptăţi

Domnul ne binecuvântează dându-ne o cunoştinţă mai clară a Adevărului. Când ajungem la cunoştinţa Adevărului, aceasta ne dă un sentiment de compătimire pentru lume. Cu toţii suntem căzuţi. Dar apostolul spune: Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru” ( Cor. 6:11). Alţii care nu sunt spălaţi, nu sunt sfinţiţi, nu sunt îndreptăţiţi, sunt plin de fiere amară, cum s-ar zice.

Când vedem toate faptele rele făcute în lume şi când privim în urmă în paginile istoriei, putem vedea că majoritatea celor care au făcut rău au procedat aşa pentru că nu au apreciat principiile implicate în acea chestiune. Sf. Petru, vorbind prin inspiraţie, spune că din ignoranţă Israel a omorât pe Prinţul Vieţii (Fapte 3:15, 17). Sf. Pavel, care a dat autorizare Sinedriului să-l ucidă cu pietre pe sf. Ştefan, ne spune că a făcut aceste lucruri în ignoranţă, în orbire; şi a gândit de fapt că face serviciu lui Dumnezeu.

Dacă aceasta a fost adevărat în toate aceste cazuri din trecut, nu putem noi oare să ne gândim că exact acelaşi principiu operează şi acum — în mod individual? Domnul este în stare să oprească aceste lucruri şi o va face la vremea cuvenită. El va ridica vălul şi va lăsa lumina să strălucească la timpul cuvenit. Dar încă nu este timpul potrivit. Biserica nu a completat încă suferinţele lui Cristos.

partea noastră la paharul suferinţei

Noi ar trebui să ne bucurăm că avem parte în suferinţele lui Cristos, şi ar trebui să ne primim partea în smerenie şi supunere fără murmur, dându-ne seama că Tatăl a turnat paharul pe care trebuie să-l bem. Dacă noi ne iubim duşmanii şi nu dorim să le facem rău, ci dimpotrivă, dorim să le deschidem ochii înţelegerii şi să le facem bine, atunci avem spiritul corect. Orice dorinţă de a-i prejudicia ar dovedi că ne lipseşte Spiritul Domnului. Oricine găseşte că are un spirit de răutate va afla că are mult de învăţat. Dar oricine găseşte în el dovada Spiritului Domnului în această chestiune, se poate bucura.

Curând, cei care persecută, calomniază, ne fac rău, vor vedea clar şi vor fi ruşinaţi. După cum spun Scripturile: Iată ce zic fraţii voştri, care vă urăsc şi vă izgonesc din cauza Numelui Meu: Domnul să fie slăvit şi să vă vedem bucuria!” Dar ei vor rămâne de ruşine” (Isaia 66:5). Timpul când ei vor fi ruşinaţi este timpul când Cristos Se va arăta şi ei vor vedea. Când Se va arăta, vom fi ca El.” Astfel deci, ocazia noastră de a ne răzbuna va fi în viitor, şi răzbunarea voastră va fi să le facem bine duşmanilor noştri. Le vom face atâta bine încât vor fi total ruşinaţi de ceea ce au făcut ei acum împotriva noastră.