CHEMAREA LA SERVCIU DIVIN

Isaia 6

„Eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă!»”

R 4787 W. T. 15 martie 1911 (pag. 91)

Să studiem astăzi viziunea lui Isaia. Templul din Ierusalim, altfel numit Casa lui Iehova, a fost scena acestei viziuni. Dar în loc de sfânta şi sfânta sfintelor, capacul ispăşirii, altarul, masa cu pâinea pentru punere înainte şi sfeşnicul de aur, totul era schimbat — se găsea acolo un Scaun de Domnie glorios şi pe Scaunul de domnie era Domnul. De o parte şi de alta a Lui, reprezentând atributele divine, stăteau patru serafimi, în timp ce întregul Templu era umplut cu poalele mantiei Lui. Templul era plin de lumina slavei şi doi serafimi au strigat: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” Cei doi din cealaltă parte au răspuns: „Tot pământul este plin de slava Lui!” După acest răspuns stâlpii uşii s-au cutremurat şi un fum a umplut Templul, întunecând gloria.

TOT PĂMÂNTUL SĂ SE UMPLE DE SLAVA DOMNULUI

Semnificaţia acestei viziuni o scoatem din cuvintele lui Isus. El ne trimite direct la această viziune (Ioan 12:41). În împlinirea promisiunii divine, Isus S-a înfăţişat la prima venire şi S-a oferit de probă lui Israel ca marele lor Împărat al Slavei, marele Mijlocitor al Noului Legământ promis lor de către Iehova (Ier. 31:31). Dumnezeu ştia că Isus va fi respins; totuşi le-a făcut oferta aceasta. Dacă ar fi fost primit şi dacă şi-ar fi luat atunci slava şi puterea Mesianică ar fi însemnat că un număr suficient din poporul evreu îl primea cu toată inima aşa încât să constituie numărul complet al clasei Miresei, ca să fie asociaţi cu El în Împărăţia spirituală. În acest caz n-ar mai fi fost făcută nicio ofertă neamurilor de a fi împreună moştenitori cu Mesia în Împărăţia Lui glorioasă — Israel ar fi primit întreaga binecuvântare. Împărăţia s­-ar fi stabilit atunci, şi poporul evreu, acceptând pe Mesia, ar fi devenit de îndată canalul binecuvântării divine pentru toate popoarele.

Dar când glasul a spus: Tot pământul să se umple de mărirea Domnului, faptul că lumea nu era pregătită să primească mesajul a fost arătat prin zguduirea stâlpilor uşii şi prin fumul care a întunecat priveliştea glorioasă. Vedem împlinirea acestui lucru în faptul că poporul evreu, care este uşa spre această slavă, nu se găsea într-o stare potrivită. Trebuia dată o nouă uşă prin care slăvile Împăratului împăraţilor să iasă spre lume. Sf. Pavel declară că clătinarea unor lucruri înseamnă, în sens tipic, instabilitatea acelor lucruri, îndepărtarea lor — pentru ca să poată fi stabilit în locul lor ceva superior. Naţiunea evreiască a fost îndepărtată din poziţia ei de favoare şi un nou popor, o nouă uşă, un nou canal de legătură între Dumnezeu şi oameni era în curs de stabilire.

„VOI SUNTEŢI UN NEAM SFÂNT”

Niciun popor din lume n-a fost găsit mai vrednic de această poziţie de onoare decât Israelul. Ca urmare, Dumnezeu a început să formeze un nou popor compus exclusiv din sfinţi. Aşa cum explică sf. Petru: „Voi sunteţi … o preoţie împărătească, un neam sfânt” (1 Pet. 2:9). Mai întâi au fost adunaţi evreii evlavioşi ca să fie nucleul noului Popor, conceput de spirit, ceresc. Ulterior, procesul de selectare a continuat de-a lungul acestui Veac Evanghelic şi se va încheia cu completarea Neamului Sfânt prin puterea Întâii Învieri. Atunci totul va fi pregătit cum se cuvine şi va ieşi porunca: Tot pământul să se umple de slava lui Iehova Dumnezeu, şi toată lumea va fi binecuvântată — Israelului natural fiindu-i promisă o parte proeminentă în legătură cu această lucrare grandioasă.

În viziune Isaia şi-a dat seama că zguduirea stâlpilor uşii şi fumul întunecos înseamnau o stare nepregătită încă pentru slava Domnului, şi a strigat, recunoscându-şi propria imperfecţiune şi imperfecţiunea celor cu care avea de-a face. O sclipire din slava Domnului i-a arătat propriile defecte şi pe acelea ale celor din jur.

Acesta a fost efectul învăţăturilor lui Isus asupra tuturor celor care I-au primit mesajul. Legea a strălucit mai tare ca oricând, şi ei au aflat că au încălcat-o mai mult decât au gândit — nu numai prin fapte, ci şi prin cuvinte şi gânduri. Cei sfinţi, reprezentaţi de Isaia, au pus aceasta la inimă şi s-au umilit înaintea Domnului, şi au recunoscut că nu erau potriviţi să fie învăţătorii oamenilor, ci că întreaga naţiune evreiască şi toţi ceilalţi erau imperfecţi, şi orice mesaj pe care îl puteau rosti buzele lor ar fi imperfect.

Faptul că buzele lui Isaia au fost atinse cu un cărbune arzând de pe altar ilustrează cum sfinţii din Israel şi dintre toate popoarele, în timpul acestui Veac Evanghelic, au avut pe buzele lor binecuvântarea cerută şi au vestit invitaţia divină: „Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Rom. 12:1). Acest mesaj, aprins de cărbunele arzând de pe altarul de jertfă al lui Dumnezeu, a mers încoace şi încolo în toată lumea timp de optsprezece secole. Acesta nu a învăţat doar curăţare de păcat, ci şi slujire lui Dumnezeu.

„IATĂ-MĂ, TRIMITE-MĂ”

Isaia a continuat să fie tipul poporului sfânt. Dumnezeu a dorit să-Şi trimită mesajul de har şi invitaţia la jertfire către toţi cei care vor avea ureche de auzit. Şi cei sfinţiţi, pe care Isaia i-a simbolizat, au spus de-a lungul acestui Veac: „Doamne, iată-mă, trimite-mă”.

Lecţia noastră arată mai departe că mesajul acestei clase Isaia va fi nepopular. Puţini vor auzi; puţini vor vedea; puţini vor primi binecuvântarea iertării şi a conceperii de spirit sfânt. Învăţătorul şi apostolii Săi au început această vestire. Ea a continuat la fel până în ziua de astăzi.

Dar să nu ne descurajăm în privinţa aceasta. Numai „turma mică”, cei curaţi în inimă, urmaşii în urmele lui Isus, vor primi această binecuvântare şi vor fi pregătiţi să constituie clasa Împărăţiei, noua uşă sau prag care leagă Sfânta Divină de omenire.

Experienţele lui Israel sunt folosite ca linie de măsurat, ca să arate când se va completa Biserica şi când gloria Domnului va străluci peste Israel şi prin Israel peste toate popoarele, neamurile şi limbile timp de o mie de ani. Acea linie de măsurat vorbeşte despre pustiirea ţării lui Israel, despre faptul că va fi complet pustiită şi ei vor fi alungaţi din ţară. Ultimul verset din lecţie ne spune cum în cele din urmă va ieşi un vlăstar din rădăcină — o Sămânţă sfântă, un popor sfânt, şi sub providenţa divină va fi înălţat. Aceşti sfinţi ai lui Israel, de această parte de văl, vor fi Vrednicii din Vechime, care vor fi înviaţi şi vor intra în răsplata lor ca reprezentanţi pământeşti ai Împărăţiei lui Mesia (Evr. 11:38-40; Psa. 148:11). La aceşti domni se vor strânge evreii credincioşi, loiali, sfinţi, nucleul, începutul fazei pământeşti a Împărăţiei Mesianice.