Vol. 17, Septembrie-Octombrie 2010, Nr. 6 

CINE ESTE APROAPELE MEU?

03704″> Exodul 20:12-21

Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” 03705″> Luca 10:27 .

R 5287 W. T. 1 august 1913 (pag. 235-236)

Cele zece porunci date lui Moise au fost scrise pe două table de piatră. Pe una erau primele patru porunci care se referă la Dumnezeu; pe cealaltă erau cele şase rămase care se referă la om. Esenţa acestor şase din urmă, care constituie studiul prezent, a fost exprimată în cuvintele lui Isus, Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Să nu” ar putea fi înmulţit indefinit ca să se potrivească miilor de împrejurări din viaţa zilnică, dar acea una, să”, cuprinde întreaga situaţie. Oricine îşi iubeşte aproapele nu-i va face rău intenţionat, în faptă, în cuvânt sau în gând. Deci iubirea exprimă măsura deplină a cerinţelor Legii. Rom. 13:10. Iubirea este liberă să facă mai mult decât cere Legea, dar nu poate face mai puţin.

Deşi numai creştinilor le-a încredinţat Domnul îndeplinirea cerinţelor Legii — iar lor numai datorită îngăduinţei făcute pentru slăbiciunile lor, în virtutea relaţiei lor cu Cristos — totuşi evreii şi mulţi alţii au obţinut binecuvântări parţiale în măsura în care s-au străduit să împlinească Legea divină. Omul natural, neconceput de spirit şi de aceea nefiind fiu al lui Dumnezeu, ci încă înstrăinat, primeşte o binecuvântare a dezvoltării caracterului în măsura în care recunoaşte principiile dreptăţii şi caută să se conformeze lor. Prin urmare, este înţelept şi potrivit întotdeauna şi în faţa tuturor oamenilor să ridicăm standardele divine.

SĂ CINSTEŞTI PE TATĂL TĂU ŞI PE MAMA TA

Nu are importanţă cât de bătrâni, ignoranţi, sau stupizi sau vicioşi ar putea fi părinţii, ei merită respect din partea copiilor. Dar, desigur, felul sau gradul respectului trebuie să depindă într-o anumită măsură de caracterul părinţilor. Cu neascultarea de părinţi pretutindeni răspândită şi nestăpânită, poate părea un cuvânt greu, dar credem că este adevărat, că neascultarea copilului este datorită părintelui sau tutorelui.

Copilul poate are o moştenire slabă din naştere. Nemulţumirea şi revolta în mintea mamei în timpul sarcinii poate să-l fi marcat pe copil înaintea naşterii sale, aşa că nici o educaţie nu poate să-l recupereze deplin. Într-un astfel de caz, părinţii pot foarte bine să fie răbdători şi îndelung răbdători cu o asemenea dispoziţie nefericită, neascultătoare a copiilor lor.

Şi poate că părinţii au fost numai în parte de vină; poate că slujitorul bisericii lor nu le-a predicat legile lui Dumnezeu, funcţionarea lor printre oameni şi pedepsele încălcării lor, ci în schimb le-a dat eseuri cu înflorituri şi anecdote care nu conţin nici hrană pentru natura spirituală, nici ajutor pentru înţelegerea şi combaterea slăbiciunilor naturii umane. Poate greşeala nu a fost în întregime a mamei. Tatăl poate a uitat că şi el a avut o datorie faţă de odrasla sa, în primul rând ajutând-o pe soţia sa în perioada critică să aibă gânduri binevoitoare, delicate, nobile etc.

În orice caz, părinţii conştiincioşi au o sarcină minunată să instruiască pe copilul stricat în disciplina şi în învăţătura Domnului. Cei care se străduiesc cu credincioşie în această direcţie, niciodată nu pot fi prea mult apreciaţi şi încurajaţi; şi tot mai mult să ne gândim să stimăm pe părinţii nobili ai fiecărui bărbat şi ai fiecărei femei dintre cunoştinţele noastre. Şi dacă străinii trebuie să aprecieze pe părinţi, cu atât mai mult trebuie să-i aprecieze copiii.

Efectele Şcolilor duminicale

Un scriitor modern cu o forţă şi o influenţă considerabile susţine că Şcolile Duminicale, în timp ce fac bine într-o direcţie, poate că fac rău considerabil în alta — slăbind respectul copiilor pentru părinţii lor şi eliberând părinţii de o apreciere a responsabilităţilor faţă de copiii lor. Părinţii, în aranjamentul divin, sunt preoţii lui Dumnezeu în special pentru copiii lor. În orice măsură s-ar eschiva ei de la această responsabilitate sau în orice măsură ar fi ignorată onoarea acestei poziţii, influenţa lor asupra copiilor s-ar pierde; şi timpul de o oră pe săptămână într-o clasă de Şcoală Duminicală nu poate niciodată lua locul unei supravegheri părinteşti continue.

Statisticile arată că băieţii de la şaisprezece la douăzeci de ani constituie cam o treime dintre toţi criminalii periculoşi şi că proporţia lor este în creştere. Deci, toţi oamenii binevoitori ar trebui să fie grijulii cu privire la instruirea corectă a generaţiei care se ridică. Toţi ar trebui să coopereze în mod special cu porunca divină, îndemnând şi încurajând autoritatea părintească şi supunerea la ea. Viaţă lungă şi prosperitate au fost răsplăţile promise evreilor sub această poruncă.

SĂ NU UCIZI”

Nimic din această poruncă nu interzice uciderea animalelor când este necesar în interesul familiei umane, fie să elimine rozătoarele, fie să susţină viaţa. Nu interzice nici executarea criminalilor; pentru că ar fi în contradicţie cu Legea divină exprimată în altă parte şi practicată sub conducerea lui Moise şi prin îndrumare divină.

Această poruncă învaţă însă că viaţa trebuie să fie apreciată, nu să fie pusă în pericol. Isus a spus că spiritul acestei porunci cuprinde gândul că noi nu trebuie să avem un duh mânios, de ucidere, restrâns numai de frica consecinţelor. Putem vedea astfel că spiritul acestei porunci ar face obligatoriu pentru cei care angajează mână de lucru sau care au în supraveghere semeni de-ai lor, să ia toate măsurile rezonabile de precauţie pentru apărare împotriva accidentelor de orice fel. A permite propriului interes sau iubirii de bani să continue condiţiile periculoase, ar însemna a fi lipsit de spiritul potrivit al supunerii la această poruncă — ar fi necreştinesc.

SĂ NU COMIŢI ADULTER

Un rezultat al căderii a fost depravarea dorinţelor sexuale. Rezultatul este lipsa de puritate, desfrânarea, lipsa stăpânirii de sine. Toate aceste tendinţe duc la îndepărtare de Dumnezeu, de dreptate şi de adevărata fericire. Familia constituită din soţ şi soţie, stabilită la început de către Atotputernicul în Eden, pare să fie o piatră de temelie a dreptăţii în familie şi în viaţa naţională. Puritatea, nu adulterul este cerinţa divină.

SĂ NU FURI”

A fura înseamnă a lua de la altul bunurile lui. Dacă invenţiile în electricitate şi abur n-ar fi ţinut pasul cu creşterea cunoştinţei, lumea de astăzi ar fi un paradis al hoţilor. Dar în timp ce hoţia, pirateria, spargerile sunt condamnate de către toţi oamenii inteligenţi, mulţi au ocazia unei mai subtile forme de furt prin speculaţii la bursă, organizări de companii false cu perspective strălucite, după descriere, dar în realitate organizate să profite de cei mai puţin informaţi sau mai slabi la minte. Aceasta este furt.

A raporta câştiguri false la încasatorii de impozite este furt. Încercarea de a face contrabandă, fără plata cuvenită a taxelor vamale, este furt. Lipsa de a face serviciile convenite pentru salariul primit este furt. Dar cea mai rea formă de furt, una care face mai mult rău decât toate celelalte împreună este cea indicată în cuvintele lui Shakespeare:

Cine îmi fură punga, fură gunoi,

Dar cine îmi fură numele bun

Îmi fură ceea ce pe el nu-l îmbogăţeşte,

Dar pe mine mă sărăceşte”.

Învăţătura scripturală nu vorbiţi rău de nimeni” pare să fie relativ necunoscută. Ca rezultat, mulţi îşi mânjesc în mod ruşinos caracterul, distrug fericirea altora şi adaugă la suferinţa creaţiei deja gemânde.

SĂ NU MĂRTURISEŞTI STRÂMB”

Spiritul acestei porunci poate fi încălcat şi este încălcat în fiecare zi într-o mie de feluri, nu numai prezentând în lumină falsă mărfurile pe care le vindem sau mărfurile pe care dorim să la cumpărăm, ci într-o mie de feluri prin defăimarea aproapelui.

SĂ NU POFTEŞTI”

Lăcomia vine înainte de a fura, înainte de a ucide, înainte de a răni prin calomnie. Râvnirea este o boală a inimii care are de-a face cu fiecare nelegiuire; pentru că toate păcatele îşi au baza în egoism şi egoismul este lăcomie. Aceasta este bine pusă la încheierea listei. Oricine vrea să păzească spiritul Legii lui Dumnezeu trebuie să-şi păzească inima împotriva lăcomiei.