CINE POATE CĂDEA DIN HAR
R 5093 W. T. 1 septembrie 1912 (pag. 278-279)
Cine este jos nu poate cădea. Iniţial Tatăl Adam a fost sus, adică, a fost perfect, creat în asemănarea lui Dumnezeu, fără păcat. El a fost în favoarea lui Dumnezeu, şi în timp ce era în acea stare a fost în încercare de viaţă şi de moarte. El a păcătuit şi a căzut din favoare, în dizgraţie — condamnare, moarte. Urmaşii lui, întreaga rasă umană, s-au născut în dizgraţia lui Dumnezeu. Ei sunt căzuţi. După cum citim: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a conceput mama mea” (Psa. 51:5). Prin natură toţi oamenii sunt copii ai mâniei. Ei nu pot cădea undeva mai jos; căci după cum este scris: „Toată lumea zace în Cel Rău”. oan 5:19.
Dar ceva s-a întâmplat, care a ridicat din starea căzută o parte din rasa umană. Cristos a venit în lume, Şi-a dat viaţa ca Preţ de Răscumpărare şi S-a înălţat la cer „ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evr. 9:24). Până acum însă, El S-a înfăţişat numai pentru noi, nu pentru lume, ci pentru toţi cei care s-au încrezut în sângele preţios al lui Cristos. Faptul că S-a înfăţişat pentru aceştia le permite să se apropie de Dumnezeu, să devină ucenicii lui Cristos şi să primească conceperea Spiritului sfânt.
Aceasta este atitudinea în care ne aflăm noi: L-am acceptat pe Răscumpărătorul, căutăm să mergem în urmele Lui, suntem scoşi de sub condamnare, nu mai suntem morţi în Adam. „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre … şi ne-a dus la viaţă” (Efes. 2:1, 2, 5). Odată am fost străini şi înstrăinaţi, dar fiind „apropiaţi prin sângele lui Hristos”, acum suntem membri ai Corpului lui Cristos (Efes. 2:12,13). Astfel deci, suntem copii ai lui Dumnezeu prin adopţie.
După ce Adam a căzut, el a fost privit ca un vrăjmaş al lui Dumnezeu. Dar noi ne-am apropiat de Dumnezeu prin Cristos. Suntem „acceptaţi în Cel Preaiubit”, socotiţi vrednici de viaţă veşnică, dacă suntem credincioşi; căci viaţa veşnică este darul lui Dumnezeu (Efes. 1:6; Rom. 6:23). Biserica deci, s-a întors de la starea căzută; dar lumea rămâne în acea stare şi de aceea nu poate cădea. Singurii care pot cădea sunt cei care au primit Spirit sfânt.
Modul de viaţă de aici, din timpul existenţei actuale, poate afecta ocazia şi destinul viitor al lumii. Dacă îşi încalcă obligaţiile conştient, oamenii păcătuiesc împotriva luminii şi îşi dăunează caracterului lor; dar ei nu pot păcătui împotriva părţii lor de merit al sacrificiului lui Cristos, căci n-au primit acea parte. Numai copiii consacraţi ai lui Dumnezeu sunt în poziţie de a face aşa; după cum arată apostolul: „Căci este cu neputinţă ca cei care au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi au fost făcuţi părtaşi ai Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi care au căzut, să fie reînnoiţi spre pocăinţă”. Evr. 6:4-6.
Acest gând cere repetare: Singura clasă care poate cădea sunt cei care au fost făcuţi părtaşi Spiritului sfânt; dar dacă unii dintre aceştia care au fost aduşi în deplină armonie cu Dumnezeu, prin conceperea Spiritului sfânt, neglijează sau folosesc greşit privilegiul lor binecuvântat, nu mai rămâne pentru ei nici un folos din marea Ispăşire; pentru că şi-au primit partea din lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos.
CUNOŞTINŢA ADUCE RESPONSABILITATE
Singura dovadă care există în prezent că noi suntem concepuţi de Spirit sfânt este faptul că „am primit un duh de înfiere, prin care strigăm: „Ava, Tată” (Rom. 8:15). Lumea, neavând viaţă în ea, nu poate pierde ceea ce n-a avut niciodată. Dar în ceea ce ne priveşte pe noi, „dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa deplină a adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare sigură şi înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe potrivnici. Cine a dispreţuit legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Gândiţi-vă cu cât mai aspră pedeapsă se va cuveni celui care a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, a nesocotit sângele legământului cu care a fost sfinţit şi a insultat Duhul harului?” . 10:26-29.
Numai cei care au fost sfinţiţi prin sângele Legământului pot să-l insulte. Numai cei care au o cunoştinţă despre Fiul lui Dumnezeu Îl pot „călca în picioare”. Lumea în ignoranţa ei nu poate face aceste lucruri. Căci „Dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa adevărului” (nu dacă lumea păcătuieşte cu voia, ci dacă noi păcătuim cu voia), nu mai rămâne nici o parte pentru noi în jertfa lui Cristos.
Pentru ceilalţi, va rămâne încă partea lor din jertfa lui Cristos şi responsabilitatea lor va fi în măsura cunoştinţei. Noi avem mare responsabilitate, pentru că avem cunoştinţă mare. Noi am gustat din Spiritul sfânt, am fost făcuţi părtaşi lui. Apostolul spune că „cine a dispreţuit legea lui Moise este omorât fără milă”. N-a mai existat nimic pentru ei atunci. Ei n-au mers în chin veşnic pentru neascultare de Moise, ci pentru ei a fost pedeapsa cu moartea. Cei care au murit astfel, cu toate acestea, îşi au partea în lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos.
Cei care au murit sub Lege vor avea în cele din urmă o ocazie de a primi harul lui Dumnezeu în Cristos Isus. Dar dacă ei au fost îndepărtaţi din viaţă sub pedeapsa tipică cu moartea, cu cât mai aspră va fi pedeapsa asupra celor care au înţelegere şi iluminare prin Moise antitipic — Cristos! Aluzia Scripturilor este că aceştia vor muri în Moartea a Doua pentru neascultare cu voia. Pentru aceştia nu există nici o speranţă de recuperare. Să accentuăm această idee solemnă. Va exista o recuperare din moartea venită prin Legea lui Moise. Dar pentru cei care mor în Moartea a Doua, nu va mai fi nimic. Ei şi-au avut partea în Ispăşire. Ei au socotit sângele Legământului cu care au fost pecetluiţi ca un lucru nesfânt. „Hristos … nu mai moare!” Rom. 6:9.