Cucerirea Individuală A Moştenirii Noastre – VDM 17.5

Vol. 17, Iulie-August 2010, Nr. 5 

CUCERIREA INDIVIDUALĂ A MOŞTENIRII NOASTRE

Întăreşte-te şi fii foarte curajos.” Iosua 1:7.

R 5296 W. T. 15 august 1913 (pag. 250-251

Cuvintele din textul nostru au fost adresate de către Domnul lui Iosua, care era conducătorul lui Israel după moartea lui Moise. El avea nevoie specială de aceste cuvinte de încurajare. Israeliţii erau un neam încăpăţânat. Era dificil pentru oricine să fie conducătorul lor. în mod special era dificil fiindcă Moise fusese mulţi ani cu ei. Este întotdeauna dificil pentru un om mai mic să ia locul unuia mai mare.

În unele privinţe era mai uşor să conducă pe Israel în timp ce ei anticipau intrarea în ţara promisă, înainte de a intra în ea. În timpul celor patruzeci de ani în pustie învăţaseră să depindă de Domnul. În câteva cuvinte ne este dată pe scurt o idee clară a felului în care Domnul a lucrat cu poporul Său în timpul acestor patruzeci de ani. Moise, îndemnând poporul să se teamă şi să iubească pe Domnul, şi amintindu-le cum L-au provocat la mânie, le spune că vor poseda Ţara şi adaugă: Adu-ţi aminte de tot drumul pe care Domnul Dumnezeul tău te-a condus în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să cunoască ce era în inima ta, dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui. Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te facă să cunoşti că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci omul trăieşte cu orice iese din gura Domnului.

Haina nu ţi s-a învechit pe tine şi nici picioarele nu ţi s-au umflat în timpul acestor patruzeci de ani. Recunoaşte dar în inima ta că Domnul Dumnezeu tău te mustră aşa cum mustră un om pe copilul lui” (Deut. 8:2-5). Israel a avut foarte puţine bătălii în timpul călătoriei lui. Amaleciţii avuseseră unele mici conflicte cu ei, dar în total au avut foarte puţin necaz şi totuşi s-au revoltat împotriva Domnului şi împotriva lui Moise de mai multe ori.

Acum duşmanii erau întăriţi în Ţara Canaanului şi erau necesare putere şi curaj pentru a lua Ţara. Instrucţiunile de la Domnul erau să ocupe Canaanul. Dumnezeu lua ţara de la canaaniţi pentru că, asemenea sodomiţilor, ei merseseră atât de departe în răutate cât înţelepciunea divină a văzut de bine să permită. În loc de a-i îndepărta pe canaaniţi cum fuseseră îndepărtaţi sodomiţii, Domnul i-a făcut pe israeliţi să-i cucerească şi să le ia ţara cu forţa.

Cucerirea Canaanului ca tip

În luarea în posesie de către Israel a ţării Canaanului noi credem că a existat o semnificaţie tipică. În unele privinţe israeliţii, luptându-se împotriva canaaniţilor, simbolizează lupta pe care Noua Creatură o are cu carnea. În măsura în care Noua Creatură ia în posesie poziţiile întărite ale vechii creaturi, aceasta învinge şi ia în posesie ţara. Noile Creaturi, poporul lui Dumnezeu, sunt sub conducerea lui Iosua antitipic. Ei trebuie să învingă slăbiciunile şi josnicia naturii căzute, după capacitatea lor cea mai bună.

În cazul israeliţilor naturali cu canaaniţii, aceştia din urmă erau bine întăriţi în ţară şi nu puteau fi biruiţi fără multe bătălii. Canaaniţii aveau fortăreţe în munţi, unde se puteau retrage. Acestea simbolizează întăriturile din natura noastră unde se retrag înclinaţiile căzute atunci când găsim că este imposibil să le biruim ca Noi Creaturi. După cum spune sf. Pavel: Nu faceţi ceea ce aţi voi” (Gal. 5:17). Dar capacitatea noastră de a câştiga victoria va fi în măsura credinţei noastre în Dumnezeu şi a reazemului nostru pe El.

Aşa a fost cu israeliţii. În măsura în care s-au încrezut în Domnul, au avut succes în luarea în posesie a ţării, cucerindu-şi moştenirea. Cu excepţia seminţiei lui Levi, fiecărei seminţii i-a fost dată o anumită moştenire. Tot aşa este şi cu noi ca Noi Creaturi individuale. Există o anumită moştenire care ni se va da fiecăruia. Noi nu putem cuceri unul pentru altul. Fiecare trebuie să-şi cucerească moştenirea în mod individual.

Cuvintele din textul nostru au fost adresate lui Iosua, conducătorul lui Israel. Cuvintele pot fi înţelese că se referă la toţi israeliţii, dar în special la Iosua, pentru că el era conducătorul lor. Cuvântul Iosua înseamnă mântuitor, eliberator. Forma grecească a cuvântului ebraic Iosua este Isus. După cum Iosua trebuia să elibereze pe poporul Domnului şi să-i dea în posesie Ţara Promisiunii, tot aşa şi Isus va elibera pe Israelul spiritual al lui Dumnezeu şi îi va da moştenirea.

Cuvintele din textul nostru implică deci faptul că vor fi încercări şi dificultăţi legate de cucerirea Canaanului: Întăreşte-te şi fii foarte curajos”. Acele încercări şi dificultăţi vor cere tărie şi curaj pentru israelitul tipic. În mod asemănător, aceasta este adevărat pentru toţi cei care vor fi părtaşi cu Domnul nostru în Ţara promisă antitipică.

Există o deosebire între a fi tare şi a fi curajos. Unul ar putea fi tare, invulnerabil în poziţia pe care a luat-o, şi totuşi să nu fie curajos pentru alte cuceriri. Deosebirea dintre aceste două calităţi este în special ilustrată prin Turma mică şi Turma mare. Poporul adevărat al Domnului ar trebui să fie tare în hotărârea de a-şi da viaţa în sacrificiu de sine, aşa încât dându-şi viaţa pământească, să poată deveni părtaşi la viaţa divină. Dumnezeu nu are nici o binecuvântare pentru cei care nu depun efort serios.

Chiar şi Turma mare trebuie să fie tare, altfel nu vor primi ramurile de palmier ale victoriei. Deosebirea dintre Turma mică şi Turma mare este că deşi Turma mare va învinge în final, cu ajutorul Domnului, ei nu vor fi fost foarte curajoşi. De aceea ei nu pot face parte din Turma mică, care sunt urmaşi apropiaţi ai marelui Conducător, Iosua al nostru, în lupta pentru viaţa lor, dându-şi cu bucurie viaţa în serviciul lui Iehova. Iosua reprezintă clasa celor mai mult decât biruitori”. Puterea Domnului este dată acestei clase. De aceea ei sunt foarte curajoşi în învingerea a orice este în opoziţie cu voinţa divină.