Cum ajungem la dezvoltare ca Noi Creaţii – VDM 2.4

CUM AJUNGEM LA DEZVOLTARE CA NOI CREAŢII

„Căci dacă trăiţi potrivit firii păcătoase, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi”. Romani 8:13.

W. T. 1 August 1916 (pag. 227-229)

Apostolul Pavel declară aici că omorârea faptelor trupului prin Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu este esenţială pentru obţinerea vieţii veşnice. Însă Domnul le-a spus unora care deveniseră ucenicii Săi: „Cel care crede în Fiul are viaţă veşnică”. Şi iarăşi: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude Cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 3:36; 5:24). Apostolul Ioan în prima lui epistolă spune: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi”; şi: „Cine are pe Fiul are viaţa”. 1 Ioan 3:14; 5:12.

Nu trebuie să înţelegem că Sf. Pavel contrazice pe Domnul nostru şi pe apostolul Ioan. Domnul nostru Isus şi Sf. Ioan vorbeau din punct de vedere al felului cum socoteşte Dumnezeu — din punct de vedere legal. Cei care L-au acceptat pe Cristos şi I-au primit meritul ispăşitor au ieşit de sub condamnarea morţii adamice. Imperfecţiunile lor prezente, ca şi păcatele trecute, sunt acoperite prin acest merit. Prin consacrare şi concepere de Spirit Sfânt ei au devenit Creaţii Noi în Cristos. Ca urmare, viaţa veşnică prevăzută pentru aceştia este deja considerată ca fiind a lor, atâta vreme cât rămân sub haina dreptăţii lui Cristos. Ei sunt acum „mântuiţi prin speranţă”.

Apostolul Pavel vorbeşte aici despre această chestiune din punct de vedere al împlinirii ei depline, când Biserica va fi primit corpul spiritual, când ei vor fi absolut perfecţi şi vor fi primit plinătatea reală a vieţii fără sfârşit. Aceasta va fi obţinută numai la înviere. În sensul strict, nici o viaţă nu poate fi veşnică dacă nu durează pentru totdeauna; şi acest lucru nu este fixat până ce nu ne facem chemarea şi alegera sigură. Dar ea ne este socotită atâta vreme cât împlinim cu credincioşie termenii şi condiţiile lui Dumnezeu. Viaţa n-ar putea dura veşnic sub condiţiile pământeşti prezente, chiar dacă pedeapsa morţii ar fi în întregime îndepărtată deoarece aceste condiţii nu sunt favorabile pentru ea. Condiţiile şi mediul ambiant trebuie schimbate radical pentru ca viaţa să poată dura veşnic, să poată fi gustată în plinătatea ei.

Germenul vieţii, pe care l-am primit prin conceperea ca Noi Creaţii, este perfect atâta vreme cât progresează; dar el trebuie să continue a creşte şi a se dezvolta, a face progrese până când în final ne naştem perfecţi, compleţi, Creaţii Noi în întâia înviere. „Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întâia (cea mai importantă) înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere.”

LUCRAREA SPIRITULUI SFÂNT ÎN NOI

Îndemnurile multe care sunt adresate acestei clase de concepuţi de Spirit nu s-ar putea deloc aplica la lume în general. Apostolul Pavel ne spune nouă, ca fii concepuţi de spirit, cum să ne pregătim pentru naşterea noastră la timpul cuvenit. El spune că prin Spirit, prin puterea lui Dumnezeu, trebuie să realizăm această mare lucrare pregătitoare. Spiritul sau puterea lui Dumnezeu operează în diferite moduri. De exemplu, ne este dat mesajul Adevărului lui Dumnezeu, întruchipând diferitele trăsături ale marelui plan al lui Dumnezeu, arătându-ne care este voinţa lui Dumnezeu pentru noi. Cu cât studiem şi înţelegem mai mult acest plan, cu atât va fi mai mare lucrarea acestei puteri sfinte a lui Dumnezeu în inimile noastre. Cu cât consacrarea noastră va fi mai adâncă, cu atât vom fi mai mult în simpatie cu toate scopurile Domnului şi cu atât mai fervent vom dori să facem buna plăcere divină.

Dumnezeu prin Spiritul Său Sfânt nu lucrează în prezent decât asupra acestei clase. Tot ce există în lumea naturii este rezultatul lucrării puterii lui Dumnezeu, a Spiritului Său, într-un mod general; dar apostolul se referă în textul nostru numai la influenţa Spiritului lui Dumnezeu asupra sufletului. În scrierile Noului Testament lucrarea Spiritului Sfânt se referă numai la aceia care au devenit poporul lui Dumnezeu, sub termenii fixaţi de Domnul nostru Isus Cristos. Toţi aceştia sunt sub grija specială a Domnului. Dumnezeu a început această lucrare bună în noi. Ea nu este nici de la om, nici prin om. De aceea noi trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu pentru a completa această lucrare pe care El a început-o, şi trebuie să cooperăm cu El pe deplin şi din inimă.

Trebuie să mergem la Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l studiem cu evlavie, folosind toate ajutoarele pe care providenţa Sa ni le-a dat pentru aceasta, căutând astfel să aflăm sensul acestui Cuvânt, căutând să-l punem în practica vieţii noastre. Întocmai cum este necesar să ne împărtăşim de hrana naturală pentru a ne întări şi întreţine corpurile, tot aşa Dumnezeu ne-a dat hrană spirituală ca să ne întreţinem spiritual, să avem putere spirituală şi să-I putem înţelege voia. Această lucrare a lui Dumnezeu asupra noastră şi în noi prin Spiritul Său Sfânt este o lucrare graduală; adică, după ce am fost concepuţi. Pe mulţi dintre noi atât de tare ne-au înceţoşat erorile crezurilor noastre anterioare, încât nu suntem în stare să vedem imediat lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. De aceea trebuie să studiem şi să ne întâlnim cu cei care au aceeaşi credinţă preţioasă. Dacă pentru unii nu este posibil acest lucru datorită izolării, aceştia se pot întâlni cu fraţii măcar prin intermediul paginii tipărite.

SEMNIFICAŢIA CONSACRĂRII

Pe măsură ce ajungem să înţelegem mai clar tot ceea ce înseamnă consacrarea deplină faţă de Dumnezeu, ideea noastră despre acest subiect se schimbă treptat. La început când am venit la Dumnezeu mulţi dintre noi aveam ideea că voia lui Dumnezeu pentru noi era să acceptăm pe Cristos ca Mântuitorul nostru, iar apoi să trăim o viaţă bună, decentă, morală, să ne bucurăm în orice mod legitim posibil, să ne îngrijim bine de corpul nostru, să mergem duminica la biserică şi poate la alte adunări. Gândeam că toţi care nu fac acest lucru vor fi pierduţi, că nu va fi nici o speranţă viitoare pentru ei. Dar acesta nu este deloc planul lui Dumnezeu. Am învăţat mai bine acum. Dumnezeu ne-a arătat că singura cale prin care Biserica lui Cristos poate ajunge vreodată la moştenire cerească este prin nimicirea naturii umane şi a intereselor ei, prin renunţarea la toate speranţele şi ambiţiile pământeşti.

La început acesta este un gând nou pentru noi, şi se pune întrebarea: „Doreşte într-adevăr Dumnezeu ca eu să-mi omor, să-mi ucid natura umană? Nu trebuie să caut eu a-mi cultiva toate talentele naturale şi să scot cât mai ((127)) mult cu putinţă din ele? Nu trebuie să trăiesc o viaţă naturală, atâta vreme cât nu păcătuiesc?” Unul neconceput de Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu ar spune: „Păi, desigur; urmează-ţi dorinţele naturii tale, atâta vreme cât menţii limitele. Dacă ţi-ar plăcea un teatru bun sau un joc de base-ball, du-te şi petrece-ţi bine. Dacă un pahar de băutură nu-ţi face rău, ia-l. Dacă ai talent natural pentru muzică, pictură sau pentru altceva, ai datoria să scoţi cât mai mult posibil din el.” Acesta este sfat lumesc.

În pilda lui Isus despre talanţi, talanţii daţi de un anumit stăpân câtorva dintre servii săi reprezintă ocaziile de a servi pe acel stăpân. Stăpânul a pus în mâinile fiecărui serv o ocazie şi a aşteptat ca el s-o valorifice. Tot aşa, Domnul şi Stăpânul nostru ceresc a pus în faţa servilor Săi anumite ocazii, ca să fie valorificate spre slava Sa şi să fie folosite după capacitatea fiecăruia. Aceste ocazii sunt date în armonie cu capacitatea naturală, şi nu încălcând-o; dar aceasta nu înseamnă că orice capacitate pe care o avem, fie că folosirea ei ar slăvi pe Dumnezeu, fie că nu, trebuie să fie valorificată şi folosită. Ca Noi Creaţii trebuie să ne angajăm toate puterile spre slava lui Dumnezeu. Dacă ele nu pot fi folosite astfel, noi trebuie să le sacrificăm şi să ne cheltuim în direcţiile care ar fi în armonie cu legământul nostru de sacrificiu.

CUM PROCEDEAZĂ VIERUL CU VIA SA

Noi i-am spune fiecărui consacrat care a intrat pe calea cerească: Te-ai pus în mâinile lui Dumnezeu. I-ai cerut Domnului să te transforme, să-ţi înnioască mintea, să te refacă în întregime, ca să fii potrivit şi pregătit pentru glorioasa poziţie pe care El a promis-o. Aşa că toate puterile tale trebuie îndreptate spre direcţia în care vei fi instruit de Stăpânul tău. Dacă via, sub vier, ar putea raţiona şi vorbi, probabil ar spune: „Pentru mine este natural să dezvolt o cantitate abundentă de frunze şi să arunc în toate direcţiile crengi şi cârcei care să mă sprijine”. Dar vierul cel înţelept curăţă cu vigoare acele crengi şi cârcei care risipesc puterea sevei, care dezvoltă numai lemn şi frunze, şi care fac via să se agaţe de suporturi nepotrivite. Vierul caută roade, roade bogate, abundente; şi tot ce împiedică această realizare trebuie sacrificat. Via ar tinde în jos. Vierul o antrenează să crească în sus. Aşa antrenează marele nostru vier ceresc via Sa spirituală, ca să producem roade abundente spre lauda Sa.

Noi nu mai aparţinem lumii. Calea noastră este acum să facem ceea ce Dumnezeu a trasat pentru noi în Scripturi. Dacă nu ne mortificăm, omorâm, faptele trupului, niciodată nu vom câştiga viaţa veşnică promisă numai învingătorilor credincioşi. Pentru a obţine viaţa veşnică, viaţa pusă acum în faţa noastră — gloria, onoarea şi nemurirea — trebuie să ne conformăm după instrucţiunile date nouă prin marele Maestru Instructor. Noi nu trebuie să facem acest lucru prin propria noastră putere. Ar fi imposibil. Dar Tatăl nostru ceresc a promis să lucreze în noi, în timp ce noi lucrăm cu frică şi cutremur la mântuirea noastră.

OMORÂREA FAPTELOR TRUPULUI

Ideea adevărată din aceste cuvinte, „omorâţi faptele trupului”, nu este ceea ce au gândit unii — a ne omorî trupul. Conform istoriei şi conform unor practici prezente, aflăm că unii şi-au imaginat că trebuie să-şi tortureze şi să-şi pedepsească trupul. Aceştia se biciuiesc până la sângerare. Apoi poartă cămăşi de păr. Uneori corpul supurează din cauza părului înţepător care le chinuie carnea vie. Unii îşi chinuiesc trupul, culcându-se pe jos ca alţii să calce peste ei şi să-şi şteargă picioarele pe ei. Nu putem pune la îndoială că acei care fac aceste lucruri au un motiv să le facă, şi n-am putea gândi că acesta este un motiv rău. Însă ei au înţeles complet greşit ce este omorârea scripturală.

Apostolul ne spune că noi trebuie să omorâm faptele trupului — practicile naturale ale naturii carnale. „Este natura mea să fac aşa sau aşa”, spune unul. Dar Biblia ne spune că nu trebuie să umblăm în felul în care am fost născuţi, fiindcă toţi am fost născuţi păcătoşi. Acum noi avem Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul Sfânt, spre a ne conduce pe calea pe care trebuie să mergem. Noi trebuie să omorâm în noi tot ce nu este aprobat de mintea cea nouă, tot ce ar împiedica moartea vechii creaţii — deja socotită moartă — şi ar împiedica creşterea Noii Creaţii. Anumite elemente ale corpului muritor trebuie nimicite, trebuie întotdeauna dusă o luptă împotriva lor. Alte caracteristici ale corpului uman trebuie utilizate în serviciul dreptăţii. Noi am fost odată vânduţi sub păcat. Dar am fost cumpăraţi, şi acum avem mintea lui Cristos.

Acum noi trebuie să ne tratăm corpul uman ca pe un vas de pământ care să fie folosit spre gloria lui Dumnezeu. Sub conducerea Spiritului Sfânt trebuie să ştim cum să folosim acest vas uman. Trebuie să ţinem minte, întâi, că este socotit mort ca şi corp uman, fiind sacrificat cu Cristos, când am făcut consacrarea să fim morţi cu El; apoi, deşi este socotit mort, acest corp a fost de fapt stimulat, activat, reînsufleţit pentru a servi Noua Creaţie ca proprietate a sa, servul său, în locul corpului spiritual pe care-l vom avea, dar pe care nu l-am obţinut încă. Fiecare însuşire a acestui corp care poate fi folosită în interesul Noii Creaţii trebuie să fie folosită.

Noi nu trebuie să spunem: „Dacă folosesc un talent natural pe care-l am, eu pot aduce mângâiere şi plăcere altora, sau pot promova vreo activitate reformatoare”. Pentru noi întrebarea este: „Oare folosirea acestui talent sau acestei puteri naturale mă va ajuta pe mine, ca Nouă Creaţie, sau va ajuta în activitatea de adunare a Miresei lui Cristos şi de pregătire a ei pentru lucrarea viitoare?” Aceasta este misiunea noastră prezentă. Celelalte lucruri le pot face alţii. Astfel găsim că procesul de dezvoltare a noastră ca Noi Creaţii şi de ajutorare în zidirea fraţilor în cea mai sfântă credinţă ne cere întreaga atenţie, şi înseamnă o continuă luptă a noii naturi împotriva celei vechi. Apostolul o numeşte războirea spiritului împotriva cărnii. Dezvoltarea noastră în asemănarea lui Cristos ne cere să facem bine tuturor oamenilor, după cum avem ocazia — unde nu se interferează cu angajamentele noastre de consacrare — dar în special casei credinţei, cum ne spune apostolul.

Deoarece carnea noastră este numai socotită moartă, şi nu este în realitate moartă, noi trebuie să fim încontinuu atenţi. Limba noastră este predispusă să vorbească defăimător sau poate să facă remarci tăioase dacă nu este păzită cu grijă şi rugăciune. Toate membrele noastre trebuie să fie aduse în armonie cu Dumnezeu şi cu voinţa Lui. Noi trebuie să avem sentimentele din cântarea pe care adesea o cântăm cu toţii:

„Ochii mei să vadă numai pe Isus”.

În continuu trebuie să privim spre El pentru a fi îndrumaţi. Astfel privindu-L pe El, noi trebuie să devenim tot mai ((128)) conformaţi după asemănarea Sa glorioasă. Trebuie să ne străduim a vedea totul din punct de vedere divin. În trup niciodată nu vom deveni perfecţi, dar atâta vreme cât suntem în cortul acesta trupesc, noi avem datoria şi privilegiul de a obliga corpul să facă voia Noii Creaţii.

Corpul nostru a fost odată sclav al păcatului, sclav al lucrurilor lumii rele prezente. Acum trebuie să spunem: „Acest corp aparţine Domnului. Trebuie să-l ţin sub control, spre gloria Lui. Sunt hotărât să-mi cresc zi de zi puterea asupra acestui corp, ca să-l folosesc tot mai mult în serviciul Regelui meu. Nu trebuie să fac lucruri nechibzuite. Nu trebuie să sar de pe streaşina templului să văd dacă Dumnezeu nu mă va proteja, încercând să arăt că sunt un favorit deosebit al cerului. Dar sub conducerea Spiritului Sfânt trebuie să obţin cât se poate de mult de la acest corp, în serviciul Celui pe care L-am acceptat ca noul meu Stăpân”.

Toate acestea sunt necesare pentru dezvoltarea noastră de caracter cerută pentru marea noastră lucrare viitoare, nu numai pentru vârsta viitoare, ci şi pentru toată veşnicia. Noi suntem chemaţi la comoştenire cu Cristos. Cu greu putem înţelege ce înseamnă aceasta. Niciodată n-am fi pregătiţi pentru astfel de înălţare dacă nu ne-am dovedi învingători. Iar aceasta înseamnă că există ceva real de învins. Învingere înseamnă dezvoltare de caracter, întărire în Domnul. El declară că El îi cheamă numai pe aceia care astfel înving.

RECOMPENSA DIVINĂ PENTRU CEI CARE SACRIFICĂ

Lumea va avea o mie de ani pentru a-şi aduce corpul în armonie perfectă cu voinţa Domnului şi nu li se va cere să sacrifice dorinţele legitime ale cărnii lor. Dar nouă, după ce am acceptat prezenta chemare, ni se cere să sacrificăm interesele cărnii, şi noi avem doar un timp foarte limitat pentru a dezvolta caracterul necesar. Acum Dumnezeu selecţionează şi conduce numai pe aceia care din proprie voinţă doresc să-şi pună viaţa împreună cu Cristos. Ei Îl iubesc suprem, iar Lui Îi place să-i numească pe aceşti sfinţi mărgăritarele Sale. Nici un bun nu li se va refuza acestora. „Ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit ce are Dumnezeu în păstrare pentru cei care-L iubesc.” Aceştia merg din har în har, trăind nu după trup, ci după spirit.

Lumii i se pare că acestora le este greu. Mai mult, Biblia spune: „Prin multă strâmtorare veţi intra în Împărăţie”. Şi: „De fapt, toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi” (2 Tim.3:12). Dacă cineva nu se leapădă de sine, nu-şi ia crucea şi nu-L urmeză pe Isus, nu-I poate fi ucenic. Dar, pe de altă parte, toţi creştinii adevăraţi vor fi de acord cu apostolul că este posibil să se ajungă la acel grad de dezvoltare la care se vor bucura în toate aceste experienţe, se vor bucura în timp ce carnea este mortficată, omorâtă. Nouă ne place ceea ce altora nu le-ar plăcea nu fiindcă noi suntem în mod natural aşa de diferiţi de alţii, ci fiindcă vedem un motiv de bucurie. Noi ştim că acesta este planul lui Dumnezeu pentru noi; şi că prin această omorâre a voinţei cărnii, a lucrurilor cărnii, noi creştem în favoarea lui Dumnezeu.

„Mare pace au cei ce iubesc Legea Ta şi peste nici o piedică (poticnire) nu dau.” Aşa că aceştia au pacea lui Dumnezeu domnind în inimile lor. Ei au cunoştinţa că toate afacerile lor sunt sub supraveghere divină. Lumea îşi are necazurile şi temerile ei. Unii, care sunt bogaţi în bunurile acestei lumi, se îngrijorează că vor muri într-un azil de săraci. Mulţi avari au fost găsiţi morţi având o mare sumă de bani ascunsă, după ce toată viaţa s-au temut că vor ajunge în sărăcie şi lipsă. Unii au avut diferite alte presimţiri rele. Dar cei care şi-au pus încrederea în Domnul au o pace pe care lumea n-o poate cunoaşte şi n-o poate lua. Este superioară oricărui lucru pe care-l poate lumea oferi.

Dar noi nu putem explica lumii acest lucru. Ei n-ar fi în stare să înţeleagă. Lumea spune uneori despre poporul consacrat al Domnului: „Este oare nebun?” Ei nu ne pot înţelege speranţele care pentru noi sunt atât de binecuvântat de reale. Cei care au intrat în şcoala lui Cristos, şi care au învăţat de la El, ştiu. Cu toţii ştim că pentru orice lepădare de sine acum, Dumnezeul nostru ne dă compensaţii abundente prin binecuvântările şi bucuriile noastre spirituale chiar aici; şi apoi avem toate gloriile de nedescris promise sfinţilor Săi, care ne aşteaptă dincolo de văl.