Cum Este Folosit Termenul MÂntuire În Scripturi – Vdm 22.4

CUM ESTE FOLOSIT TERMENUL MÂNTUIRE ÎN SCRIPTURI

R 5078 W. T. 1 august 1912 (pag. 249-250)

Criticii radicali şi evoluţioniştii întâmpină multe dificultăţi în străduinţa lor de a ascunde de oamenii obişnuiţi faptul că teoriile lor sunt diametral opuse tuturor învăţăturilor Scripturii cu privire la mântuirea umană. Acestor filosofi ai zilelor din urmă nu le place să fie numiţi „infideli”, „necredincioşi”, dar în efortul lor săptămânal de subminare a credinţei, preferă să-şi ia textele din Biblie. Dacă teoriile evoluţiei ar fi adevărate, cuvântul „mântuire” ar fi cu totul nepotrivit. Dacă timp de şase mii de ani omenirea a urcat de la starea de maimuţă în sus, spre starea de om perfect, şi dacă treptat prin procesul evoluţiei oamenii vor deveni îngeri, atunci cuvântul „mântuire” ar fi cu totul deplasat dacă li s-ar aplica. Mai bine ar fi lăsaţi în pace în progresul lor glorios în sus. Ei n-ar mai avea nevoie de Mântuitor, sau Răscumpărător; pentru că potrivit acestei teorii, omenirea n-a fost pierdută niciodată — niciodată n-a căzut de la perfecţiune.

Dar afirmaţia Bibliei este chiar inversul teoriei evoluţiei. Scripturile ne învaţă că omul a fost creat perfect şi sfânt, în asemănare morală cu Făcătorul lui. Ea declară că atunci când a fost în încercare pentru a se hotărî dacă viaţa şi favorurile lui pot continua veşnic, Adam a păcătuit şi a fost condamnat la moarte. Ea ne spune că Dumnezeu, prin Isus, a făcut pregătire pentru recuperarea omenirii din starea de păcat şi moarte în care a căzut; că lucrarea lui Isus este în primul rând aceea de satisfacere a Dreptăţii; că El a murit, Cel drept pentru cei nedrepţi, şi că păcătoşii vor fi împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său. Biblia învaţă că procesul de răscumpărare, această mântuire a omenirii din păcat şi moarte, a început deja prin aceea că Cristos Şi-a dat viaţa ca Preţ de Răscumpărare, şi a fost înălţat şi declarat ca Mântuitorul, Dătătorul de viaţă al lumii.

Dar lumea încă n-a fost mântuită. Ea zace în Cel Rău. Satan este încă „Prinţul acestei lumi”. Păcatul şi moartea domnesc. Lumea are numai făgăduinţa divină care a fost dată lui Avraam, dar despre care majoritatea omenirii nici nu ştie măcar. Acea făgăduinţă este totuşi sigură — că în cele din urmă toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin Mesia; şi pentru a efectua această mântuire, Mesia va stabili la timpul potrivit o glorioasă domnie a dreptăţii, Împărăţia lui Dumnezeu sub toată întinderea cerurilor. Ea va conduce, va cuceri, va distruge păcatul, moartea şi tot ce este contrar dreptăţii divine şi celor mai bune interese ale omenirii. Astfel, în final pământul va fi umplut de cunoştinţa Domnului (Isaia 11:9), şi orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi pe Domnul (Isaia 45:23). În acest fel va veni glorioasa ocazie de mântuire prin cunoaşterea Domnului şi a voinţei Sale. Ieremia 31:34.

Cei care vor dori să facă voia lui Dumnezeu, vor fi ajutaţi de Răscumpărătorul să cultive astfel un caracter drept. Acel ajutor va include o ridicare sau mântuire din păcat şi din moarte şi din toate asocierile îngrozitoare ale imperfecţiunii mentale, morale şi fizice. Acea mântuire va fi spre viaţă, sănătate şi putere — mentală, morală şi fizică. Şi pământul va fi salvat — recuperat de sub sentinţa sau „blestemul” divin. Spinii şi pălămida nu vor mai produce sudoarea frunţii; ci pământul îşi va da roadele şi va fi numit „o grădină a Domnului” (Zah. 8:12, Isa. 51:3). Pământul este locul picioarelor lui Dumnezeu, pe care El îl va face glorios. Isaia 60:13.

Dar acea mântuire a omului şi a casei şi a domeniului său pământesc viitor, este precedată de altă fază sau fel de mântuire. Înainte de a lucra cu lumea, Dumnezeu alege, cheamă, atrage, instruieşte o clasă evlavioasă. Prin credinţă aceştia pot să spună acum despre ei înşişi că sunt mântuiţi, deşi mântuirea lor nu va fi într-adevăr realizată până când vor avea parte de Întâia Înviere. Acum ei se socotesc trecuţi de la moarte la viaţă ca Noi Creaţii, fraţi în Cristos, copii ai lui Dumnezeu. În toată această stare glorioasă cei sfinţiţi vor intra prin schimbarea învierii lor, având astfel un transfer de la natura şi stările umane, la natura şi stările spirituale (cereşti).

Astfel, în cele din urmă vor fi două clase de mântuiţi — două clase mântuite din stările păcatului şi morţii care predomină acum:

(1)Biserica schimbată de la natura pământească la cea divină. 1 Cor. 15:51-54.

(2)Cei doritori şi ascultători din lume, care, de-a lungul domniei glorioase de o mie de ani a lui Mesia, vor fi treptat schimbaţi, nu la o natură diferită, ci din imperfecţiune la desăvârşirea naturii umane. Fapt. 3:19-21.

Între timp, toţi cei răi cu voia, neascultători sau rebeli, vor fi complet distruşi în „Moartea a doua”, „ca nişte animale fără minte”. etru 2:12.