DE CE SE TEM OAMENII DE A DOUA VENIRE A LUI CRISTOS
R 4996 W. T. 15 martie 1912 (pag. 101-102)
Toţi oamenii îşi dau seama că le lipseşte perfecţiunea. În plus, aproape toţi îşi dau seama că în trecut în vieţile lor au fost nelegiuiri mai mult sau mai puţin serioase. În mintea majorităţii frica este instinctivă. În limitele potrivite aceasta este o condiţie sănătoasă. „Să ne temem deci ca nu cumva, fiind făcută o făgăduinţă pentru intrarea în odihna Lui
Dar Adversarul a profitat de această frică potrivită şi sănătoasă prin ceea ce apostolul numeşte „învăţăturile demonilor”. Astfel din pruncie o frică anormală, iraţională, şi-a făcut loc aproape în fiecare minte, păgână şi civilizată. Despre această frică Domnul spune prin profet: „Frica pe care o are de Mine nu este decât o poruncă a oamenilor învăţaţi” (Isa. 29:13). Aceste „porunci ale oamenilor”, sau tradiţii omeneşti, au denaturat în mod grosolan pe Dumnezeu şi Cuvântul Său; şi vai! mulţi, chiar studenţi ai Bibliei, sunt în mod serios împiedicaţi de aceste teorii diavoleşti stabilite în perioada de ignoranţă şi superstiţie, dar presupuse a fi bazate pe Cuvântul divin.
TIMPUL RESTABILIRII ESTE ZIUA DE JUDECATĂ
Printre alte teorii false cu privire la a doua venire a lui Cristos avem vederea susţinută de fraţii noştri adventişti, că momentul venirii Domnului va fi „lovitura sorţii” pentru lume şi pentru locuitorii ei — marcând sfârşitul speranţei pentru toţi cei care n-au fost aduşi înainte în relaţie cu Dumnezeu prin Cristos, ca sfinţi. Şi adventiştii nu sunt singuri în această teorie. Practic crezurile tuturor denominaţiilor învaţă aceleaşi idei, care sunt tocmai inversul prezentărilor Scripturii.
Sf. Petru descrie timpul celei de-a doua veniri şi binecuvântările care vor veni atunci pentru omenire. El spune: „Timpurile de înviorare [de înverzire — timpul primăverii] să poată veni prin prezenţa Domnului şi să trimită pe Cel care a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească [reţină] până la timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime”. Fapt. 3:19-21.
Scripturile învaţă că Isus Cristos împreună cu Biserica Sa glorificată vor „judeca lumea” (Fapt. 17:31; 1 Cor. 6:2). În mod obişnuit, judecata lumii se presupune că înseamnă o condamnare sau osândire a lumii. Ideea reală însă este că întreaga lume fiind condamnată prin neascultarea unui singur om, Dumnezeu a aranjat ca întreaga rasă a lui Adam să aibă o încercare deplină, corectă, personală, pentru viaţă sau moarte veşnică, drept rezultat al răscumpărării împlinite prin Domnul nostru Isus. Dacă Dumnezeu n-ar fi arătat milă, n-ar fi fost nicio răscumpărare şi nicio judecată viitoare. Încercarea lui Adam acum şase mii de ani şi-a avut rezultatul şi pedeapsa ei, sub care păcatul şi moartea au domnit timp de şase mii de ani.
După ce L-a dat pe Răscumpărătorul, Dumnezeu este pe cale de a stabili Împărăţia Mesianică tocmai cu scopul de a da întregii omeniri o ocazie specială, personală, pentru reformare, ridicare, sfinţire, şi astfel pentru obţinerea vieţii veşnice. Până acum numai paşii preliminari ai acestui mare plan au fost făcuţi:
(1) Răscumpărătorul a murit, Cel drept pentru cei nedrepţi. 1 Pet. 3:18.
(2) El S-a prezentat înaintea lui Dumnezeu pentru noi, Biserica, şi astfel, ca Avocatul nostru, a făcut posibil să devenim Mireasa Lui, sau, sub altă ilustraţie, „membri ai corpului Său”. Evrei 9:24; 2 Cor. 11:2; 1 Cor. 12:12.
(3) Această ofertă, sau ocazie pentru Biserică, a separat de lume pe toţi aceia care acceptă această Chemare de Sus. Ei au devenit copii ai lui Dumnezeu concepuţi de Spirit, în perspectivă moştenitori împreună cu Isus. Acum ei participă împreună cu Răscumpărătorul la sacrificarea vieţii pământeşti, şi, dacă sunt credincioşi, vor primi în cele din urmă o parte cu El în lucrarea glorioasă a Împărăţiei Sale — să judece lumea — să acorde lumii o încercare corectă, imparţială, pentru viaţă sau moarte veşnică. Rom. 8:17.
„CINE VA PUTEA SĂ SUFERE ÎNSĂ ZIUA
VENIRII LUI?”
Totuşi, există o altă latură a acestei chestiuni. Scripturile indică faptul că la a Doua Sa Venire numai cei evlavioşi vor fi gata să-L primească pe Învăţătorul cu bucurie; că atunci masele omenirii vor fi aşa de legate de păcat şi de nedreptate încât, în loc să fie vrednice de aprobarea Lui, mersul vieţii lor va intra sub dezaprobare şi lovituri. Prin urmare, este scris: „Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi strigaţi din cauza nenorocirilor care vin peste voi”; „Vai de voi care sunteţi sătui.” Iacov 5:1; Luca 6:25.
Babilonul cel Mare trebuie să cadă; minunatele instituţii de civilizaţie, care sunt în parte bune şi în parte rele, vor fi găsite numai parţial satisfăcătoare pentru noul Împărat şi pentru conducătorii guvernului Său. Aceasta va însemna că mulţi care sunt acum administratori ai bogăţiei, influenţei, poziţiei, onoarei printre oameni etc., vor fi chemaţi să dea socoteală şi vor fi deposedaţi de administraţia lor. Faptul că îşi vor da seama de pierderile lor este figurativ reprezentat în Scripturi ca plângere, bocire şi suferinţă, când acea clasă va suferi practic pierderea a tot ceea ce iubesc acum.
Nu spunem că săracii sunt mai drepţi decât bogaţii, dar această clasă este mai numeroasă; şi cei care au puţin din bunurile acestei lumi şi care sunt obişnuiţi cu încercările şi lipsurile, vor simţi probabil mai puţin marele timp de strâmtorare care este iminent, decât unii care s-au odihnit mult timp în braţele luxului.
Sub diferite figuri simbolice, Biblia ilustrează grăitor această zi de strâmtorare care se apropie — ca un vârtej de vânt, ca un foc, ca o furtună, ca un potop, ca un „timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele”. Că această mare zi este aproape şi „vine în graba mare” s-a arătat în mod clar recent, şi se arată acum din nou prin tulburările muncii din Marea Britanie. Acolo lumii speriate i s-a dat o idee despre focul patimilor şi mâniei şi resentimentelor care arde mocnit sub suprafaţă, şi care în scurt timp va cuprinde lumea într-o încercare de foc, asemenea căreia trecutul n-a mai cunoscut. Dan. 12:1.
„EL VA JUDECA LUMEA
CU DREPTATE”
Din acest punct de vedere, temerile omenirii sunt bine întemeiate în privinţa dezaprobării Marelui Împărat faţă de mare parte din ceea ce se petrece în lume în numele civilizaţiei, da, în numele Învăţătorului! Dar să nu rămânem prea mult la această latură a chestiunii. „Ajunge zilei răutatea ei.” Mai degrabă să le arătăm oamenilor glorioasa margine argintie a acelui nor întunecos care se apropie zilnic tot mai mult. Să le arătăm oamenilor binecuvântările glorioase ale Împărăţiei lui Mesia şi să-i învăţăm să se roage, „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta”, şi să ne străduim să înţelegem şi să apreciem principiile care guvernează acea Împărăţie; poate vor trece prin timpul de strâmtorare cu mai puţină daună.
Ascultaţi cuvintele profetului (care nu sunt adresate deloc Bisericii, care este socotită vrednică să scape de acele lucruri care vin peste lume, ci sunt adresate omenirii în general şi îndeamnă elementul mai bun al lumii): „Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei Domnului” (Tef. 2:3). În mod sigur va fi adevărat că oamenii, cu cât sunt mai blânzi şi mai drepţi, cu atât vor fi mai bine pregătiţi pentru şocul îngrozitor şi necazul teribil din acea zi de strâmtorare, care asemenea unui plug va pregăti inimile omenirii pentru a primi sămânţa bună — Mesajul Adevărului şi Harului divin, care va fi făcut atunci cunoscut fiecărei creaturi.