Vol. 17, Martie-Aprilie 2010, Nr. 3

DEOSEBIREA DINTRE CARNE ŞI SPIRIT

Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” Mat. 26:41.

R 5312 W. T. 15 septembrie 1913 (pag. 279-281)

 

Aceste cuvinte au fost rostite de Domnul nostru către ucenicii Săi la sfârşitul misiunii Sale pământeşti, când se apropia cu repeziciune ora în care urma să fie vândut şi răstignit. El ştia de această încercare care era atât de aproape şi menţionase în mod repetat chestiunea ucenicilor Săi; dar aparenţele exterioare erau atât de contrare cu aceasta încât ei nu puteau înţelege cuvintele Sale. Vorbise adesea în pilde şi în cuvinte tainice (pe care ei nu le-au înţeles pe deplin până după învierea Sa, deşi de fapt au luat multe învăţături din cuvintele Sale). Astfel când le-a spus că va fi răstignit, ei au gândit că erau alte cuvinte tainice — unul dintre lucrurile adânci, ascunse, ca şi atunci când a spus: Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă”.

Ei n-au înţeles aceste lucruri. Nu vedeau nici o dovadă că guvernul roman s-ar amesteca în răstignirea Lui, şi ştiau că naţiunea lor nu avea nici o autoritate pentru răstignire. Deşi ştiau că unii dintre cărturari şi farisei erau foarte indignaţi, totuşi şi-au amintit cum poporul a strigat Osana” şi L-a aclamat ca Împărat.

Ucenicii discutau despre Împărăţie şi îşi puneau întrebarea cine să fie cel mai mare în acea Împărăţie. Doi dintre ei ceruseră atunci în mod special să aibă locuri lângă El. Astfel, evident că minţile lor erau departe de lucrurile care se apropiau. Când în final El a spus că unul Îl va vinde, unul după altul au întrebat: Eu să fiu acela?” Şi în final sf. Petru a spus: Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, nicidecum nu mă voi lepăda de Tine”. Dar Isus a spus: În noaptea aceasta, înainte de a cânta cocoşul, tu te vei lepăda de Mine de trei ori”.

Ei gândeau că Domnul se purta ciudat numai pentru că ei nu ştiau ce ştia El despre lucrurile care se apropiau. Astfel în acea noapte în grădină El a spus: Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită”; El a vrut să le spună să fie veghetori, căci El ştia de timpurile lor de încercare, care erau foarte aproape. Dar ei nu cunoşteau lupta care se ducea între Cristos, Prinţul Luminii, şi Satan, prinţul întunericului.

Ei nu înţelegeau aceasta în modul cum înţelegem noi. Încă nu primiseră iluminarea Spiritului sfânt. Putea înţelege numai că existau ispite şi că trebuiau să fie cu băgare de seamă, păzindu-se şi fiind serioşi în spirit — nu somnoroşi, nici neserioşi, ci în gardă, ca nu cumva să cadă în vreun fel de ispită. Trebuiau nu numai să vegheze, ci şi să se roage. Rugăciunea însemna să vegheze, şi numai vegherea nu era suficientă, ci aveau nevoie şi de ajutor divin. Pentru ceea ce se rugau, se străduiau. Şi seriozitatea rugăciunii îi va ajuta în veghere.

Evenimentele pentru care trebuiau să vegheze includeau nu numai vânzarea, procesul de judecată şi răstignirea Domnului nostru, ci şi experienţele lor din zilele următoare când ucenicii s-au întâlnit cu uşile închise, şi acele experienţe prin care au trecut ei când Isus a apărut şi le-a explicat că El a fost înviat din morţi. El li s-a arătat în diferite moduri. Dacă erau în atitudine de veghere, în atitudine de rugăciune pentru înţelepciune de sus ca să-i ajute să cunoască voia lui Dumnezeu, aceasta era o foarte mare binecuvântare pentru ei şi Domnul ştia aceasta. El ştia că ei aveau nevoie de ajutor în acele zile de încercare. Dacă ei nu aveau credinţă puternică, evenimentele din cele câteva zile următoare puteau să-i înfrângă pe ei şi credinţa lor în învăţăturile lui Isus. Dar ei au fost păziţi în acel timp de încercare şi probare specială. Isus S-a rugat pentru ei şi au ieşit victorioşi — dar unii dintre ei cu urme, cum a fost în cazul sf. Petru şi a sf. Toma.

O PERIOADĂ SPECIALĂ DE ÎNCERCARE

Această lecţie ni se aplică şi nouă în ceea ce priveşte vegherea şi rugăciunea. Noi trăim în această perioadă favorizată de la Cincizecime încoace, în care poporul lui Dumnezeu este privilegiat să aibă conducerea şi îndrumarea Spiritului sfânt; de aceea vegherea şi rugăciunea noastră poate fi, şi trebuie să fie, încă mai serioase decât cele ale ucenicilor de pe timpul Domnului nostru. Şi aşa cum ei au intrat atunci într-un timp special de ispită, tot aşa şi noi la sfârşitul acestui Veac, trăim într-un timp de încercare specială în privinţa celor învăţate în Şcoala lui Cristos ca Noi Creaturi, pe linia smereniei, bunătăţii, amabilităţii frăţeşti şi iubirii. Dacă vom fi găsiţi deficitari în acestea, în ceea ce priveşte inima, nu vom fi socotiţi vrednici să fim din clasa Împărăţiei, şi de aceea vom fi separaţi în vreun fel de acei care vor fi găsiţi vrednici.

Domnul a avut ispite; şi toţi ucenicii Lui credincioşi trebuie să aibă ispite. Şi apostolul Iacov ne asigură că având ispite şi rezistând la ispite, ne va aduce binecuvântare specială în dezvoltarea asemănării de caracter a lui Cristos. Domnul deci n-a vrut să spună că prin veghere şi rugăciune nu ne vor veni ispite, ci că nu vom cădea în acele ispite. Am putea chiar să fim prinşi în capcană, cum a fost sf. Petru, dar el a plâns cu amar şi s-a căit. Nu ştim cum au fost rugăciunile lui, dar putem fi siguri că au fost pline de adâncă remuşcare pentru faptul că s-a lepădat de Învăţătorul său.

Duhul, în adevăr este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” Aceasta nu însemnă pentru noi ceea ce a însemnat pentru ei. Ucenicii în acel timp nu erau Noi Creaturi în Cristos. Ei n-au primit conceperea Spiritului până la Cincizecime. Înseamnă mai mult pentru noi decât a însemnat atunci pentru ei. Pentru ei a însemnat numai că erau doritori în spirit, în minte, în intenţie. Aceste intenţii trebuiau să fie bune. Ei trebuiau să demonstreze că erau israeliţi cu adevărat” şi că nu erau făţarnici, chiar dacă carnea lor era slabă şi aveau degradarea care se transmisese de-a lungul câtorva mii de ani de când omul a căzut în păcat. Intenţia lor era mai bună decât capacitatea de a împlini; în consecinţă aveau nevoie specială de veghere şi rugăciune.

NATURA LUPTEI

Acelaşi lucru este adevărat despre Biserică de la Cincizecime până în prezent. Observăm însă o deosebire specială între spirit şi carne. Pentru Noua Creatură în Cristos Isus, lucrurile vechi au trecut şi toate s-au făcut noi (2 Cor. 5:17). Dar Noua Creatură este slabă într-un sens al cuvântului, deşi este tare în alt sens. Trebuie să fie tare în sensul că este foarte hotărâtă să nu simpatizeze cu păcatul sau cu nedreptatea sau cu vorbirea de rău.

Noua Creatură reprezintă puterea lui Dumnezeu, cum s-ar zice, care s-a identificat cu noi. Noi am acceptat voia lui Dumnezeu ca voia noastră şi am fost concepuţi de Spiritul Său sfânt la o viaţă nouă. De aceea suntem numiţi Noi Creaturi prin această concepere. Ca Noi Creaturi suntem la început reprezentaţi ca nişte copilaşi. Deosebirea dintre Noua Creatură şi vechea creatură este că Noua Creatură aşteaptă să ajungă la natura divină — slavă, cinste şi nemurire — în timp ce vechea creatură doreşte lucruri pământeşti şi comodităţile vieţii de acum — onoarea oamenilor etc., — şi trage continuu spre lucrurile pe care le doreşte şi le râvneşte.

Noua Creatură trebuie să cucerească vechea creatură şi dorinţele ei, care mai mult sau mai puţin stau în calea angajamentelor Noii Creaturi prin Legământul de Sacrificiu. Astfel există un conflict între Noua Creatură şi vechea creatură. Noile Creaturi, care îşi dau seama că la început sunt doar copilaşi în Cristos, trebuie să crească în har — să crească în Domnul şi în puterea tăriei Lui — să crească în El în toate lucrurile. Astfel, treptat, Noua Creatură devine tot mai tare.

Dar, vai, există adesea dificultăţi aici. Mulţi din poporul Domnului n-au fost hrăniţi cu hrană tare, cum spune apostolul: Căci deşi de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi nevoie de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare” (Evrei 5:12). Mulţi dintre aceştia nu ştiu ce înseamnă îndreptăţirea prin credinţă; mulţi nu înţeleg ce înseamnă consacrarea sau sfinţirea.

Ei nu înţeleg că sunt numai copilaşi. Au făcut primul pas şi există tendinţa de a crede cuvântul slujitorilor, preoţilor şi episcopilor care le-au spus că ei nu trebuie să cunoască aceste lucruri adânci, dar că bătrânii şi pastorii lor trebuie să le cunoască şi să gândească pentru ei. Această condiţie este total contrară Cuvântului lui Dumnezeu. El doreşte ca toţi din poporul Său să fie calificaţi să spună altora Adevărul după cum au ocazie. De aceea apostolul ne sfătuieşte să nu mai fim copii, aruncaţi şi duşi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură”, ci să devenim Noi Creaturi în Domnul şi astfel să ne pregătim pentru lucrurile glorioase la care am fost invitaţi prin promisiunile divine. Efeseni 4:14, 15.

Carnea este slabă prin aceea că nu se ridică la standardul dreptăţii. Tatăl Adam a fost perfect şi mintea sa trupească a fost o minte perfectă, puternică în ceea ce priveşte dreptatea. Dar deoarece căderea a dus rasa noastră tot mai jos din punct de vedere mental, moral şi fizic, această carne a devenit tot mai slabă. De aceea toată carnea este slabă în tendinţele ei naturale, natura căzută se întăreşte tot mai mult. Dar suntem puternici în măsura în care Noua Creatură învinge aceste tendinţe, astfel încât carnea este ţinută ca servitor al Noii Creaturi, pentru ca Noua Creatură să poată fi dezvoltată în cele din urmă în asemănarea de caracter cu Învăţătorul.

Dar oamenii vor spune: Ioan ar putea fi un bun om de afaceri; dar el nu vorbeşte şi nu se gândeşte la nimic altceva decât la religie”. Sau în direcţia socială ei vor spune: Doamna cutare era odată foarte atractivă, dar acum nu poate vorbi decât despre religie”. Şi aşa va fi cu tot ce aparţine de lume, dacă noi suntem bărbaţi adevăraţi şi femei adevărate — ducând la îndeplinire voturile noastre de Legământ cu Domnul, mergând credincioşi în urmele lui Isus.

Totuşi, toţi sunt nemulţumiţi de cei care au o minte dublă. Un astfel de om este nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” Isus ne spune că înainte de a deveni urmaşii Săi trebuie să stăm jos şi să socotim costul uceniciei — costul de a servi lui Dumnezeu. Dacă facem astfel şi luăm decizia corectă şi continuăm să servim în armonie cu ea, vom primi nu numai răsplata viitoare a vieţii veşnice şi a favorii divine, cu glorie şi onoare, ci vom avea şi răsplata actuală a favorii Domnului, a grijii Domnului şi părtăşie unul cu altul.

ÎNCROPEALA ESTE DE NEDORIT

Dacă după socotirea costului serviciului decideţi să serviţi lui mamon, egoismului, atunci încercaţi să fiţi milionar. Dacă doriţi să intraţi în politică, aspiraţi să fiţi preşedinte; dacă intenţionaţi să intraţi în viaţa socială, faceţi-o cu toată puterea. Un om care este şovăitor, care nu ştie ce face, nu realizează prea multe nicăieri. Domnul spune că Îi plac oamenii care sunt fie fierbinţi fie reci.

Dacă noi suntem hotărâţi să fim servitori ai Tatălui ceresc, nu trebuie să recunoaştem nici un alt stăpân. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să recunoaştem conducerea. Cineva ar putea fi stăpânul unei mari părţi din timpul nostru. Dar cel care controlează timpul nostru nu este stăpânul inimii noastre, care este predată Domnului. Noi căutăm să ne folosim timpul, energia şi puterea în serviciul marelui Împărat.

O anumită parte din timpul nostru este necesară pentru a ne îngriji de nevoile noastre fizice şi de nevoile celor dependenţi de noi. Purtând astfel grijă de ai noştri nu pierdem loialitatea faţă de marele Dumnezeu; căci trebuie să refuzăm să devenim servitori oricărui alt stăpân pământesc dacă aceasta ar fi în conflict cu serviciul nostru pentru Tatăl ceresc. Acest lucru n-ar avea de-a face cu ideea că în Biserica lui Cristos există diferite servicii şi activităţi, fiecare departament având organizarea şi capul propriu. Dar Corpul lui Cristos lucrând împreună, trebuie să-L recunoască pe Isus drept Cap peste toate lucrurile, şi fiecare să caute să şi cunoască partea lui în toate afacerile Corpului.

Citim: Unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristos”. Şi totuşi nu la Cristos se face referire aici în textul nostru — Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni”; aceştia sunt Dumnezeu şi mamona. Isus a spus: Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu”. M-am coborât din cer să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.” Astfel deci, servindu-I lui Isus şi recunoscându-L ca Învăţătorul nostru, noi nu L ignorăm pe Tatăl. În mod asemănător în recunoaşterea ordinii în Biserică, noi nu ignorăm pe Tatăl sau pe Fiul. Şi servind un stăpân pământesc, nu trebuie să ne gândim la acest serviciu că este în conflict cu serviciul Tatălui nostru ceresc şi al Domnului nostru Isus Cristos. Trebuie să înţelegem că am fost îndrumaţi să ne îngrijim de lucrurile cinstite şi decente în ochii tuturor oamenilor. Romani 12:17.