Dezlegarea celor patru vÂnTuri ALE CERULUI
R 4822 W. T. 15 mai 1911 (pag. 156-157)
Vizita noastră recentă în Europa ne-a arătat că nu este mai multă nelinişte printre oameni decât în cea anterioară. De fapt, am fost surprinşi să găsim peste tot atât de multe dovezi de prosperitate şi atât de puţine manifestări de nemulţumire violentă. Unii localnici au confirmat această opinie, în timp ce alţii credeau că există un curent subteran adânc de nemulţumire care nu este manifestată la suprafaţă. Cititorii noştri ştiu că de câţiva ani aşteptăm ca acest Veac să se încheie cu un timp de necaz îngrozitor, şi aştepăm să izbucnească pe neaşteptate şi cu forţă nu cu mult timp după octombrie 1914, care, după câte înţelegem noi Scripturile, este data la care Timpul Neamurilor — contractul neamurilor de stăpânire pe pământ — va expira; timpul, prin urmare, când Împărăţia lui Mesia va începe să-şi exercite puterea, despre care Scripturile spun că va zdrobi neamurile în bucăţi ca vasele unui olar. Credem că atunci, după cum indică Scripturile, Biserica va fi completă şi va fi trecut dincolo de văl, în „sfânta sfintelor” şi în perfecţiunea naturii spirituale prin participare la Întâia Înviere. Totuşi, cum se vor întâmpla toate acestea, cum am spus mai înainte, nu ne este clar — cum se va întâmpla că toţi din clasa Bisercii vor muri înainte de acea dată, vor fi schimbaţi în momentul morţii lor, „într-o clipeală de ochi”.
Dar în timp ce avem în vedere aceste nedumeriri şi de asemenea faptul că nu găsim greşeli la aspectele cronologice ale Bibliei, mintea noastră se îndreaptă spre o scriptură veche ce pare deodată să aibă o nouă importanţă. Ne referim la declaraţia: „După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. … Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea robilor Dumnezeului nostru”. Apoc. 7:1-3.
De mult am văzut că aceste vânturi simbolice reprezintă conflict, anarhie, marele timp de necaz care este ţinut în frâu de puterea divină până la completarea lucrării secerişului — până la pecetluirea cu Adevărul Prezent a membrilor clasei alese care sunt în viaţă. De mult am arătat că aceste patru vânturi, fiind dezlegate, unindu-se, vor forma un vârtej de vânt, care este imaginea simbolică folosită în Biblie pentru a reprezenta marele timp de necaz care se apropie. Şi acest vârtej corespunde celui tipic prin care a fost luat Ilie, prototipul Bisericii. Vânturile reprezintă şi învăţături false. Efes. 4:14.
„Domnul puterii văzduhului”
Nimic din cele ce vom vedea mai departe nu contrazice ceva din cele precedente, ci mai degrabă confirmă, aruncă lumină asupra lor. Ideea în plus este că aceste vânturi sau puteri ale aerului, ţinute în frâu, îi reprezintă pe îngerii căzuţi, al căror Domn este Satan, „Domnul puterii văzduhului”. Gândul nostru este că îngerii răi, cu mult timp în urmă, ar fi făcut daune pământului, mării şi copacilor simbolici dacă n-ar fi fost restrângerea lor de către puterea divină. Simbolic, pământul reprezintă societatea organizată; marea reprezintă masele dezorganizate, iar copacii reprezintă casa credinţei. Dezlegarea dintrodată a îngerilor căzuţi explică bine izbucnirea intempestivă a necazului viitor, care peste tot în Scripturi este unul din aspectele lui speciale — „într-un ceas”, „neaşteptat … ca durerile naşterii peste femeia însărcinată”; „cum a fost în zilele lui Noe” şi „cum a fost în zilele lui Lot”.
Mai este o asemănare între zilele lui Noe şi zilele lui Lot nu numai în privinţa calamităţii care a venit pe neaşteptate, ci şi în privinţa violenţei şi a desfrâului din acele perioade. Deja prejudecata şi patimile dau dovadă de o înfierbântare cum nu s-a cunoscut niciodată înainte — şi aceasta în pofida pregătirii armatei şi a reglementărilor poliţiei pentru controlul societăţii. Dacă nemulţumirea, egoismul, patima, nebunia pot influenţa omenirea în condiţiile actuale, la ce ne puteam aştepta când „puterile aerului” vor fi îngăduite să câştige libertate temporară tocmai cu scopul de a se manifesta tendinţele rele ale inimii neregenerate; tocmai cu scopul de a se demonstra că nicio libertate nu poate aduce fericire adevărată, decât aceea care este în deplin acord cu cerinţa divină.