„DIADEMA ÎMPĂRĂTEASCĂ”
„Şi-Ţi vor pune un nume nou … . Vei fi o cunună a frumuseţii în mâna Domnului, o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău.” Isa. 62:2, 3.
R 4913 W. T. 1 noiembrie 1911 (pag. 413-414)
Într-un loc profetul Ieremia declară: „Şi iată Numele pe care i-L vor da: «Domnul, Dreptatea noastră».” În alt loc spune: „Îl vor numi: «Domnul, Dreptatea noastră [sau Dreptatea lui Iehova]».” Şi astfel apostolul declară: „…ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El”. Ier. 23:6; 33:16; 2 Cor. 5:21.
Aceste afirmaţii se referă la Sion. Sionul tipic este naţiunea iudee; iar Sionul antitipic este Cristosul glorificat. Foarte potrivit deci, putem înţelege că binecuvântările care aparţin Bisericii pe planul spiritual, în mod natural pe planul pământesc vor aparţine Vrednicilor din Vechime, care vor fi în favoarea divină pentru totdeauna.
Cele două expresii, „cunună a frumuseţii” şi „diademă împărătească”, exprimă practic acelaşi gând, repetiţia făcând ideea îndoit de impresionantă. O diademă este o cunună. Cununile sunt în general folosite pentru a conferi demnitate şi onoare indivizilor care le poartă; dar expresia scripturală, „o cunună a frumuseţii … o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău”, nu conţine ideea unei diademe care să fie purtată, să dea slavă lui Dumnezeu; ci mai degrabă să reprezinte un ornament frumos în mâna divină, ca şi cum ai lua ceva în mână pentru a-i privi frumuseţea şi măiestria.
Giuvaierurile care vor face frumoasă această diademă, când sunt probate cum se cuvine de către marele Maestru-Lucrător, sunt Biserica. Domnul va veni să-Şi adune mărgăritarele, să-Şi asigure mărgăritarele. „Dumnezeu a pus membrii în corp.” Textul se referă la punerea finală în viitor, în starea Împărăţiei. După cum o stea se deosebeşte de alta în strălucire, tot aşa aceste mărgăritare se vor deosebi în instalarea şi poziţia lor. Aceasta se aplică şi la prezent. Aranjamentul actual este supus schimbării în măsura în care individul va fi sau nu va fi pe deplin supus voinţei Domnului. Se face o selectare a clasei mărgăritarelor; şi experienţele acestei clase în timpul Veacului Evanghelic sunt procese de şlefuire, iar la sfârşitul acestui veac se va face o instalare, când Biserica va fi completată. Aceasta a început cu Întâia Înviere.
Prima instalare în această diademă împărătească a fost, fără îndoială, însuşi Domnul nostru Isus. El este primul din această mare diademă pe care Iehova o are în mâna Sa. Apoi vin membrii Corpului, pe măsură ce sunt desăvârşiţi prin Întâia Înviere — apostolii şi sfinţii adormiţi, fiecare atunci când i se acordă schimbarea, „într-o clipă, într-o clipeală de ochi”. Fiecare mărgăritar va fi plasat în acea anumită poziţie pentru care Iehova a văzut că acesta este pregătit.
Când mama lui Iacov şi a lui Ioan a mers cu ei la Isus şi I-a cerut ca fiii ei să poată sta, unul la dreapta iar celălalt la stânga Lui, El a spus că aceste locuri vor fi date acelora pentru care sunt intenţionate de Tatăl. Acele poziţii nu vor fi date prin favoare, ci prin dreptate. Orice loc va fi glorios în această companie. Numai Domnul este competent să spună cine va sta la dreapta şi cine la stânga. Noi vom fi mulţumiţi să se facă voia Sa; şi dincolo de văl vom avea un simţ atât de larg al dreptăţii încât vom fi bucuroşi ca lucrurile să fie aşa cum a aranjat Tatăl.
Domnul este primul; noi credem că probabil sf. Pavel este următorul. Şi credem că sf. Petru şi sf. Ioan au locuri proeminente. Noi toţi vom fi perfect mulţumiţi şi satisfăcuţi cu orice va decide Tatăl. Vom fi bucuroşi cu orice loc. Şi oricine nu va fi de acel spirit, de acea dispoziţie, va indica prin aceasta că nu este din acea clasă pe care Domnul vrea să o aibă acolo. Cei care vor fi din acea clasă vor fi bucuroşi să accepte hotărârea Tatălui şi să o prefere faţă de orice ar fi putut ei plănui.
Astfel Biserica în mâna lui Dumnezeu este Biserica în mâna puterii divine. Acea putere va folosi Biserica şi ea va fi o cunună de slavă şi un obiect de frumuseţe, glorios reflectând pentru toată eternitatea măiestria Dumnezeului nostru. Cât de glorios va fi! Cât de frumos! Domnul Iehova va plasa aceste mărgăritare preţioase, una reflectând asupra alteia în acea cunună de slavă şi diademă de frumuseţe, cu Domnul Isus în locul principal, căci Tatăl nu-i va da Bisericii o glorie pe care să nu I-o fi dat Domnului Însuşi. Biserica va fi expusă înaintea oamenilor ca „un obiect de frumuseţe şi bucurie pentru totdeauna” — lucrarea mâinilor lui Dumnezeu.
El alege mărgăritarele acum şi lucrează providenţial cu ele. Când procesul de şlefuire va fi fost completat, El le va folosi într-un sens foarte special pentru o mie de ani. După cum o stea străluceşte în glorie, tot aşa Domnul Se va folosi de fiecare din Biserică. Dar folosirea Bisericii de către Domnul în acel timp va fi numai o parte a lucrării pe care El intenţionează s-o îndeplinească. Apostolul spune: „Ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi, în Hristos Isus”. Efes. 2:7.
Tuturor celor care sunt în Cristos, tuturor celor care sunt în Corpul „ales” al lui Cristos — acestora Dumnezeu le va arăta harul Său nemărginit. Harul şi favoarea Sa vor fi revărsate peste Biserică. Şi lumea va vedea în cele din urmă în Biserică culminarea întregii lucrări creatoare a lui Dumnezeu. Slava Bisericii va fi manifestată în faţa îngerilor şi a oamenilor. Şi astfel indică Domnul binecuvântările care vor fi ale noastre dacă suntem credincioşi, „întărindu-ne chemarea şi alegerea”.
Să nu uităm niciodată că suntem un „popor deosebit”, separat de marele corp al creştinilor nominali, ca şi de lume, având speranţe, scopuri şi ambiţii mai înalte şi fiind favorizaţi cu o vedere mai clară în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, fiind chemaţi afară din întunericul în care eram odinioară, la lumina Sa minunată. Şi dacă astfel suntem separaţi de lume şi de creştinii care participă în mare măsură la spiritul lumesc, nu este de mirare că îi găsim pe toţi lipsiţi de armonie cu noi, şi fie ne ignoră fie ni se opun în îndeplinirea voinţei Învăţătorului.