În Luca 21:29,30, Domnul spune: “Şi le-a spus o pildă: “Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Cînd înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape””. Astfel vedem că Domnul printr-o pildă ne spune că “voi” – cei cărora se adresează Domnul, ucenicilor săi, adică Bisericii Sale în carne, credincioşilor săi, căci nu se adresează lumii sau necredincioşilor, şi nici celor care sunt dincolo de văl (căci aceia nu aşteaptă izbăvirea schimbării prin înviere), zicînd “şi-i vedeţi” – în realitate, cu ochii proprii, “smochinul şi copacii” – naţiunea lui Israel şi celelalte ţări independente, “cînd înfrunzesc” – apar pe harta lumii, se dezvoltă, cresc, se formează, deci Biserica încă aici dincoace de văl, încă în carne trebuie să vadă cu ochii lor naţiunea lui Israel formîndu-se, trebuie ca ei să vadă Smochinul şi înfrunzirea lui din 1948 (adică încă după 1914) cînd pe harta lumii a apărut statul Ieretz Israel, şi să fie prezenţi în carne la aceasta ca să se poată bucura că izbăvirea sau eliberarea lor (glorificare viitoare pentru acel timp din 1948) este mai aproape (nu a venit deja în 1948) – versul 28, un alt motiv pentru care aici Domnul nu se referă la vederea lor de dincolo de văl este că în versetul următor 31 Domnul spune că “cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” şi dacă ei ar putea să fie dincolo de văl ca să vadă aceste lucruri atunci ei n-ar trebui să aştepte împărăţia, căci ei vor fi atunci Împărăţia şi astfel nu ar putea fi pentru cei glorificaţi care fac deja parte din Împărăţie pentru ei nu ar putea fi împărăţia încă “aproape”. Astfel în carne ei trebuie să vadă înfrunzirea, nu numai începută – cînd îi frăgezeşte mlădiţa Matei 24:32, ci deplină – cînd a înfrunzit, sau timpul cînd corpul naţiunii lui Israel sau oasele de la Ezechiel 37:4-10 – “au înviat”, într-un corp, într-o ţară în pămîntul lor făgăduit, oasele formînd o oaste foarte mare la număr – o naţiune, un popor în 1948, recunoscut de toată lumea, dar în primul rînd recunoscut şi primit în favoare de Dumnezeu, după cum ne spune Fotodrama la pag. 53, de asemenea ei trebuie să vadă şi apărînd şi înfunzind “copacii”, care în special după al doilea război mondial şi după 1990 au început a înfrunzi, a apărea (ţări sau state care pînă atunci nu existau, nu erau copaci, ci erau colonii, făceau parte din marele naţiuni sau ţări puternice influente care guvernau o mare parte a lumii). Ca dovadă că Domnul aici nu se referă doar la începerea întoarcerii favorii către Israelul natural din 1878 citim Matei 24:32 unde Domnul ne spune “Cînd îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa (smochinului) ştiţi că vara este aproape”. Deci vedem că Domnul arată că va fi: 1) o perioadă cînd smochinul va “frăgezi” (Matei 24:32) – adică favoarea va începe a se reîntoarce la Israel în 1878; 2) apoi treptat va merge spre “înfrunzire” şi “înflorire” (Luca 21:30; Matei 24:32) – naşterea statului Israel în 1848; 3) şi un timp cînd vor apărea “părinţii” sau “roadele” la smochin (Cîntarea Cîntărilor 2:10-13) – învierea profeţilor (Osea 9:10; Ioel 2:22) intrarea duhului în corp – Ezec. 37:10, sau ştergerea orbirii sau întoarcerea privirilor spre Cel ce l-au străpuns (Zaharia 12:10), acesta din urmă punctul 3) va fi un timp în viitor nu cum este acum punctul 2) cînd este încă posibil pentru Biserică de a vedea înfrunzind şi înflorind smochinul (dar nu încă roadele) – “şi-i vedeţi” – şi de a se bucura că eliberarea lor este aproape, ci acela din punctul 3) va fi un timp cînd Biblia arată că abia atunci cînd vor fi aceste roade – Biserica întreagă deja va trebui să se “scoale” glorifice, cînd “iarna a trecut” toată neghina fiind arsă şi cînd ar trebui să vedem cum “se pîrguiesc roadele în Smochin” adică la învierea profeţilor – Cînt. 2:13; sau toate aceste trei fiind redate mai clar în Cîntarea 7:12,13 prin 1) înmugurirea viei; 2) deschiderea florii; 3) înflorirea rodiilor.

1. Fotodrama spune clar şi lămurit că – Anarhia este o perioadă cînd nu este nici o guvernare de nici un fel în tot locul sau pe întreg pămîntul.
2. În 2 Regi 2:1, 11 – ni se spune că Ilie tipul Bisericii în carne, a fost ridicat într-un “vîrtej de vînt”. Fratele Russel explică aceasta în felul următor: în Vestitor la p – pagina 97, c – coloana 1, la mijloc – “Să nu se uite că despărţirea va fi cauzată de carul de foc, unele experienţe foarte grele, încercări chinuitoare pe care clasa aleasă le va accepta prompt şi va intra în ele, pe când clasa Elisei se va da înapoi de la persecuţii, dar nu spre păcat sau spre negarea Domnului. Nu va mai fi apoi decât puţin până când vârtejul de vânt (probabil anarhia) va produce schimbarea clasei Ilie.”; p. 275, c. 2, mij. – “Din partea acestui segment de oameni credem noi că Ilie cel antitipic va suferi violenţă; întâi, reprezentată prin carul de tulburări înfocate; al doilea, prin vârtejul anarhiei.”; p. 310, c. 2, mij. – “Când a venit carul lui Ilie, el a fost dus într-un vârtej de vânt în cer, în atmosferă, în afara vederii pământeşti. Ce înseamnă vârtejul de vânt în ceea ce priveşte Biserica? ^Înseamnă mai mult necaz?” veţi întreba. Credem că da. Dragi prieteni, noi aşteptăm carul şi vârtejul acela. ^Ce va fi acesta?” Ei bine, noi ştim că Domnul ilustrează marele timp de anarhie care vine ca un mare vârtej de vânt. El spune: ^Iată, nenorocirea merge din popor în popor şi o mare furtună se ridică de la marginile pământului. Cei pe care-i va ucide Domnul, în ziua aceea vor fi de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi pe faţa pământului”. Ier. 25:30-33; 30:23, 24.” (de asemenea Isaia 29:6; 28:2; 30:30; Ezechiel 13:11; Ieremia 23:19 – n. e) După înţelegerea noastră, clasa Ilie vor fi printre primii care vor fi afectaţi de marea furtună a anarhiei. Noi credem că aceasta înseamnă că mulţi din poporul Domnului – toţi credincioşii din vremea aceea – vor fi luaţi din viaţa prezentă în ceva mişcare anarhistă.”; p. 311, c. 1, sus – “Noi credem că experienţele noastre finale vor fi în timpul vreunui fel de revoltă anarhistă.”; Alte Scripturi care arată caracterul ultim nimicitor al vîrtejului sau că vîrtejul este ceea ce va nimici, distruge definitiv răul şi ordinea rea, adică că vîrtejul de vînt simbolizează nimicitorul sau anarhia – ultima fază a strîmtorării, sunt: Isaia 41:16; 66:15; 17:13; 40:24; Ieremia 4:13; Iov 27:20; Ps. 58:9; Prov. 10:25; Ier. 22:22. O altă dovadă care leagă vîrtejul cu focul, care după 1 Regi 19:12 reprezintă anarhia, este – Ps. 83:13,14; O altă dovadă că vîrtejul va fi ultima etapă a strîmtorării după care sau mai bine zis în timpul căreia (la sfîrşitul ei) Domnul va porunci mării neliniştite (Ps. 46:10; 65:7; 89:9; 107:29) a grămezilor anarhiste să se liniştească este – Luca 8:23. O altă dovadă că Bisericii i se va nimici corpul de carne pe deplin doar în anarhie este – Iov 30:22, 23. Şi Dumnezeu prin prooroci ne spune: “Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremilor” – Ieremia 30:24. Sept. 1915 tot

 

4. În Ieremia 8:20 Turma mare – zice: “Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu sîntem mîntuiţi” – şi de atunci (de cînd ei spun “noi tot nu suntem mîntuiţi”) trebuie să aşteptăm ca ei (adică o mare parte din această clasă trăind la sfîrşitul Vîrstei Evanghelice) să fie “mîntuiţi ca prin foc” – 1 Cor. 3:15, care foc trebuie să ardă şi neghina, căci în acest timp cînd Babilonul cade şi este nimicit sau distrus şi Marea Mulţime iese din Babilon, scapă din el deosebindu-se ca o clasă separată de Babilon: vol. 4, p. 347, mij – “Cu toate acestea, ei vor fi ajutaţi şi vor ieşi din Babilon cînd acesta va cădea”; vol. 1, p. 240, sus – “Toţi cei care au clădit pe Christos altceva decît aur, argint şi pietre preţioase de adevăr, şi un caracter corespunzător cu acestea, se vor pomeni serios asaltaţi în timpul mîniei (“focului”); deoarece tot lemnul, fînul şi trestia doctrinei şi practicii vor fi arse. Cei care au zidit corespunzător, şi care, prin urmare au caracterul aprobat, sunt reprezentaţi prin figura s, în timp ce t, reprezintă pe “turma mare”, concepută de Spirit, dar care a zidit cu lemn, fîn şi trestie – grîu, dar necopt deplin la timpul adunării primelor roade (s). Ei (t) pierd premiul tronului şi natura divină, dar în final vor ajunge să se nască fiinţe spirituale de un ordin mai jos decît natura divină…”, acest foc trebuie să-i ardă pînă ei se ridică, pînă carnea lor atît mintea carnală cît şi corpul natural va fi ars şi “duhul” spiritul lor, mintea lor nouă concepută de spirit să fie mîntuită “în ziua Domnului” – ceea ce nu vedem fiind încă îndeplinit căci de atunci din 1914 pînă acum neghina nu că s-a ars sau nimicit măcar cîtva ci anume contrariul, neghina s-a adunat şi se mai adună tot mai mult în snopi şi în tot mai mulţi snopi (legarea în snopi fiind Lucrarea Secerişului Matei 13:30, lucrarea Secerătorilor sau “îngerilor, mesagerilor” în timpul Secerişului – vol. 3, cap. 6), căci din 1914 au apărut tot mai mulţi snopi sau paturi sau secte, şi nu numai din cele vechi formîndu-se despărţiri sau fărămiţări ale lor – din una veche în mai multe noi (ceea ce pretind unii ca fiind o lucrare de ardere, zdrobire în bucăţi mai mici şi mai multe), dar au apărut şi tot mai apar încă şi cu mult după 1914 alte secte tot mai noi care nu au şi nu au avut nici o legătură cu cele vechi existente atunci în 1914, doar cu excepţia unor teorii pe care le au toţi cei ce “au semnul fiarei”, “numele ei adică numărul numelui ei”. Astfel noi aruncînd o privire înapoi în ultimii 90 de ani de la 1914 încoace nu observăm nicăieri în istoria lumii şi Creştinătăţii şi nici nu este relatat nicăieri în altă parte despre apariţia sau existenţa unui astfel de popor consacrat şi conceput de spirit sau a unei astfel de clase separate de Babilonul Nominal al Creştinătăţii (care Babilon atunci şi de atunci pînă acum trebuia să cadă, ceea ce este în directă contrazicere cu ridicarea de acum ce o vedem cu ochii naturali) nu vedem nici o clasă care după o presupusă glorificare a Miresei să fi văzut această glorificare şi care şi-au dat bine seama că “Mireasa s-a gătit”, şi că “noi nu suntem încă mîntuiţi”, văzînd că pentru ei a fi Mireasă e tîrziu dar totuşi ei zicînd în acelaşi timp – Apoc. 19:6-8, deci dacă nu am văzut aceasta înseamnă că dacă această clasă încă nu a apărut ca una aparte cum descrie fratele Russell mai sus sau dacă cel puţin o astfel de clasă concepută de spirit nu a anunţat mesajul “soţia lui s-a gătit” aceasta înseamnă că Mireasa încă nu s-a gătit. (Însoţitoarele Ps. 45:13).

 

453) IOSIF—Referitor la fraţii săi ca tipuri. (Q380-3)

 

Întrebare (1909)—3—Cînd vom trăi noi în timpul paralel cînd clasa Iosif se va face cunoscută fraţilor lor, clasa Beniamin?

Răspuns—Ei bine, este doar un Răspuns speculativ, pentru că Scripturile nu spun nimic precis în acest punct.

Deducţia noastră ar fi că clasa Beniamin – Marea Mulţime, şi clasa Iosif – Turma Mică, se vor descoperi una alteia în marele timp de strîmtorare. În cap. 19 din Apocalipsa, citim că o mare mulţime de oameni vor vedea aceasta după ce Babilonul a căzut. Există o diferenţă între căderea Babilonului în sens juridic, fiind respins de Domnul, şi căderea reală, ca o piatră de moară. În capitolul 19 din Apocalipsa citim de asemenea că o mare mulţime zice: „Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, fiindcă nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit!” (vers 7). Ei s-au bucurat de căderea Babilonului. Aceasta este clasa Beniamin bucurîndu-se că recunoaşte clasa Iosif — Marea Mulţime vor recunoaşte pe Turma Mică doar după ce ea va fi schimbată, Marea Mulţime fiind încă într-o anumită măsură în strîmtorare.

 

 

 

706) MAREA MULŢIME—Referitor la ospăţul nunţii Mielului. (Q289-3)

 

Aşa deci, cei din Marea Mulţime din Apoc. 19 sunt ilustraţi zicînd: Să ne bucurăm şi să ne veselim căci a venit nunta Mielului şi soţia Lui s-a pregătit, şi ei se bucură de toate şi merg mai departe zicînd, Babilonul a căzut, bucuraţi-vă, bucuraţi-vă ceruri de căderea lui etc. Ei sunt bucuroşi că Babilonul a căzut cînd ajung să vadă ce a fost el cu adevărat şi cît de mult erau legaţi de el, şi n-au înţeles cît de multă influenţă orbitoare venise de la acea sursă.

 

5. Lui Ioan Botezătorul (care reprezintă Biserica în carne) i-a fost tăiat capul (ceea ce ar însemna după cum ne îndreaptă atenţia fratele Russell – nimicirea cortului pămîntesc al Bisericii, adică – glorificarea ei) i-a fost tăiat capul după ce el a fost luat şi pus în închisoare şi astfel pus în inactivitate impusă (pentrucă critica direct şi pe faţă unirea viitoare mai solidă a statului cu religia Matei 14:4, vol. 2, par. 507, 508, 509) şi în timp ce el era încă în închisoare (cînd nu mai putea lucra, nu mai putea propovădui mesajul său, care perioadă reprezintă noaptea de la – Ioan 9:4), la timpul cînd era o serbare a zilei de naştere a lui Irod (serbarea zilei de naştere a unei alianţe şi a intrării în vigoare a unui nou acord dintre stat şi religie – Apoc 17:13) unde fiica (fiicele protestane ale) Irodiadei (biserica nominală – mama papistă) a dansat foarte frumos şi plăcut, după 70 de ani conform Isaia 23:15-17 (ceea ce vedem întîmplîndu-se acum după 70 de ani ai comunismului, cînd din anii 90 fiica Tirului protestantă dansează înaintea lui Irod – înaintea regilor pămîntului şi îşi cîntă cîntecele de ademenire cu aparenţă de unire, pregătind viitoarea unire sau alianţă). Aceasta încă o vedem în viitor adică faptul formării acestei alianţe mai puternice şi cu adevărat trainică dar numai pe o perioadă scurtă, criticînd-o pe care, Biserica, în urma lucrării sale, va fi pusă în inactivitate impusă şi mai apoi va urma o mare aniversare a acestei uniri sau o oarecare serbare în timpul căreia va fi cerut capul lui Ioan Botezătorul antitipic, căci dacă ar avea loc aceasta atunci nu mult după aceasta, după o astfel de serbare a alianţei sau unire (mai bine zis în toiul ei) ar urma şi sfîrşitul acestei serbări cînd Samson – clasele nemulţumite orbite pînă atunci sau Oastea lui Iehova – ar muta din loc stîlpii politic şi religios care susţin societatea şi ar dărîma barca statului sau nimici locul de adăpost al neadevărului.

 

6. Una din cele mai puternice dovezi care poate fi văzută cu ochii literali (deşi conform 1 Cor. 14:22 nu astfel de dovezi ar trebui să căutăm) este Rom. 11:7, 25, 26 – asupra căreia fratele Russell spune următoarele: vol. 1, p. 241, sus – “În timpul de strîmtorare, Israelul natural (e), care a fost respins pînă cînd va fi intrat numărul deplin dintre neamuri, va fi restabilit în favoarea lui Dumnezeu, iar Biserica Evanghelică, sau Israelul spiritual, va fi completat şi glorificat.”; vol. 1 , p. 300, sus – “Deci el declară că deşi Israel ca naţiune este respins din favoare în timpul cînd atît dintre evrei cît şi dintre neamuri se alege Mireasa lui Christos, totuşi va veni timpul cînd, Salvatorul (Cristos, cap şi corp) fiind complet, favoarea divină se va întoarce la Israelul trupesc şi gloriosul Salvator va îndepărta nelegiuirea de la Iacov, şi în felul acesta tot Israelul va fi mîntuit (restabilit în favoare), după cum este scris prin profet”; vol. 4, p. 396, sus – “Israel rîvnea desigur lucrurile cele mai bune pe care Dumnezeu avea să le dea; totuşi “Israel nu a dobîndit ceea ce căuta, dar cei aleşi (“turma mică”, aleasă dintre iudei şi păgîni) au dobîndit pe cînd ceilalţi au fost împietriţi”. Această împietrire va ţine pînă cînd seminţia spirituală care formează Împărăţia va fi completă”; vol. 6, p. 435, mij – “Ce prospect glorios e înaintea omenirii în acest Legămînt Nou! Dar acest legămînt nu poate fi stabilit pînă la a doua venire a Răscumpărătorului, şi pînă ce “fructele dintîi” nu sunt alese şi glorificate împreună cu dînsul. Atunci, după cum e de sigur că Domnul a murit pe cruce şi şi-a vărsat sîngele, tot aşa de sigur se va încheia şi Noul Legămînt – Romani 11:25; Ieremia 31:31-34; Evrei 8:8-12”; vol. 2, p. 96, sus – “Ei nu s-au bucurat încă de aceste binecuvîntări făgăduite. Pavel (Rom. 11:25,26) declară că acest legămînt nu poate fi împlinit înainte ca Biserica Evanghelică aleasă, corpul lui Christos, să fie completată ca eliberatorul lor, prin care legămîntul va fi pus în aplicare.”; vol. 2, p. 234, mij – “Pavel spune că Dumnezeu a lepădat casa trupească din favoare pe timpul cît va dura alegerea casei spirituale şi cînd casa spirituală va fi fost aleasă favoarea divină se va întoarce iarăşi la casa trupească.”; vol. 6, p. 120, jos – “Într-adevăr, apostolul ne spune lămurit că atunci cînd Noua Creaţiune va fi completată şi epoca Milenară introdusă, favoarea lui Dumnezeu va trece din nou asupra israeliţilor, de la care a fost luată la începutul acestei epoci evanghelice – Rom. 11:25-32”; vol. 2, p. 240, mij – “Favoarea promisă a lui Dumnezeu nu se va întoarce la ei, ca popor, pentru a le lua orbirea şi a-i conduce ca primele roade ale naţiunilor în binecuvîntări pămînteşti, pînă nu va fi fost chemat dintre păgîni întregul număr al “poporului deosebit” – pînă nu va fi intrat în această favoare mai înaltă numărul deplin al neamurilor – Rom. 11:25,26”; vol. 2, p. 241, mij – “Totuşi, puţini au fost capabili să facă acest lucru şi nici o favoare nu li se va acorda şi nici un efort special pentru a-i convinge, ca naţiune, despre adevăr sau pentru a le răsturna prejudecăţile nu se va face, pînă cînd numărul deplin al neamurilor va fi intrat, sau, cu alte cuvinte, pînă cînd Israelul spiritual este complet.”; Tabernacol par. 56 – “Aşadar, după ce corpul lui Hristos completează “sămînţa” spirituală, această făgăduinţă suplimentară făcută lui Avraam cu privire la sămînţa pămîntească trebuie să se împlinească”; vestitor, p. 40, c. 1, jos – “Astfel apostolul scoate în relief că Israel n-a reuşit fiindcă a căutat binecuvântarea nu prin credinţă, ci prin fapte. În acest fel ^Israel n-a căpătat ce căuta, iar cei aleşi au căpătat, iar ceilalţi au fost împietriţi”. (Rom. 11:7) Apoi el arată că această cădere a lui Israel în împietrire şi chemarea unui popor special dintre neamuri pentru a completa compania aleasă, a fost cunoscută dinainte de către Dumnezeu şi declarată de El prin profeţii lui Israel. (Rom. 9 şi 10) Dar el arată că Israel nu este respins pe vecie, ci, când clasa aleasă va fi fost completată, tot Israelul va fi mântuit din orbirea în care s-a poticnit prin respingerea lui Cristos; şi că, atunci, reprimirea lor va fi semnalul pentru binecuvântările peste întreaga omenire. Rom. 11:15, 25-32”; Vestitor, p. 319, c. 1, sus – “Imediat ce numărul mai dinainte hotărât al celor Aleşi vor fi glorificaţi, Vârsta prezentă şi obiectivele ei se vor fi sfârşit. Atunci va începe lucrarea restabilirii; şi Israelul după trup va avea iarăşi primul loc în favoarea divină, după cum este explicat în Romani 11:25-32”; Vestitor, p. 330, c. 1, mij – “Referitor la evrei în timpul acela viitor este scris că vor privi pe Acela pe care L-au străpuns şi-L vor plânge; şi că atunci Domnul va turna peste ei spiritul rugăciunii şi cererii (Zaharia 12:8-10). Dar acea întoarcere a favorii la Israelul natural nu va veni până când se va completa întâi Israelul spiritual. Studenţii Bibliei cred că noi ne aflăm acum în zorile Noii Dispensaţii, că în curând clasa Bisericii va fi completată şi glorificată cu Mântuitorul în Împărăţia Sa, şi că atunci, de atunci încolo, îndurarea lui Dumnezeu va începe să opereze iarăşi faţă de evrei. Aceasta pare să fie învăţătura clară a Sf. Pavel în Romani 11:25-32”; Turnul de Veghere – noiembrie 1910 – R 4710 (Amintirea morţii Domnului – pag. 217, mijloc): “Imediat ce “Biserica, Trupul lui Hristos” îşi va fi terminat purtarea crucii, după El, urmînd în urmele Lui pînă la sfîrşitul călătoriei, atunci vor fi introduse gloriile Împărăţiei. Orbirea lui Israel va fi înlăturată şi binecuvîntările Domnului vor începe să umple întreg pămîntul”; vol. 3, paragraful 648 – “Apostolul explică în epistola sa către Romani că orbirea sau împietrirea lui Israel va ţine pînă va intra plinătatea nemurilor, adică pînă cînd numărul celor aleşi dintre neamuri va fi complet, pentru a constitui împreună rămăşiţa lui Israel partea spirituală a Împărăţiei… Se poate spune că orbirea Israelului trupesc, uneori numit Iacov, nu va dispărea pînă ce nu se va fi terminat alegerea Israelului spiritual Pavel ne spune anume (Rom 11:26) că mîntuirea Israelului trupesc, eliberarea lui din orbire şi de prejudecăţi va veni de la muntele Sionului, Biserica glorificată a Împărăţiei…. Tot aşa se petrec lucrurile în ceea ce priveşte reîntoarcerea favorii lui Dumnezeu la “Iacov”; ea a început a se manifesta în Sion, dar nu va fi în deplină desfăşurare pînă cînd ultimele membre, “picioare”, al Israelului spiritual vor fi intrat în glorie”. Fapte. 15:14.

 

471) ISRAEL—”Şapte timpuri” de pedeapsă o binecuvîntare. (Q355-4)

 

MAREA READUNARE A LUI ISRAEL

 

Sf. Pavel ne spune că imediat ce Biserica Evanghelică va fi completă, favoarea lui Dumnezeu se va întoarce la evrei – întoarcere în sens deplin. „O parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine pînă va intra plinătatea neamurilor (numărul deplin predestinat al Bisericii care va fi strîns dintre neamuri). Şi în felul acesta tot Israelul va fi mîntuit, după cum este scris: Salvatorul (Cristosul, Cap şi Corp, Isus şi Mireasa Lui) va veni din Sion (Biserica Evanghelică glorificată, Sionul spiritual), şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov (Israelul Natural). Acesta va fi legămîntul Meu pentru ei, cînd le voi şterge păcatele” – Rom. 11:1-33.

 

7. Apocalipsa 16:12, 13, 14 – ne vorbeşte despre a şasea plagă şi despre evenimentele care vor avea loc în timpul cînd are loc vărsarea ei şi efectele după vărsarea ei asupra creştinătăţii, fapte explicate în întroducerea vol. 4, pag. 15 mij – “Balaurul este deci simbolul puterii romane, reprezentată prin puterea civilă în lume; fiara simbolizează sistemul sau gevernul papal; iar profetul mincionos, credem noi, este un alt nume dat sistemului numit în alt loc “chipul fiarei” (Apoc. 13:14). După Scripturi, acest chip este o înfăţişare exactă a fiarei. Profetul minciunos sau chipul fiarei, după cum noi înţelegem, este federaţia bisericilor protestante”; p. 17, jos – “Alianţa Evanghelică este o uniune a diferitelor secte protestante, fondată în 1846, cu scopul de a lucra cum au lucrat catolicii. Văzînd marea putere pe care romano-catolicii o exercitau din cauza unităţii sistemului lor, protestanţii îşi ziseră: Noi sîntem împărţiţi, noi nu avem putere, trebuie deci să ne organizăm. Astfel, ei au format, conform Scripturilor, un chip al fiarei.”; p. 18 – “Biblia ne spune că chipul fiarei nu va putea face nici un rău înainte de a fi însufleţit de fiara cu două coarne (Apoc. 13:15). Cele două coarne ale acestei fiare erau ca a unui mieluşel, dar fiara reprezintă biserica anglicană care nu face parte din Alianţa Evanghelică. Biserica anglicană pretinde, ca şi biserica romană, că ea este biserica adevărată, ea declară că toate celelalte sînt false, că membrii ei sînt adevăraţii urmaşi ai apostolilor şi că nimeni nu este autorizat să predice, dacă nu a primit puterea divină prin mîinile unuia din apostolii săi. Cu toate că Alianţa Evanghelică este organizată de la 1846, ea n-a putut încă ajunge (atunci în 1897, nici după 1914 pînă acum – n.e) la scopul ce şi l-a propus deoarece n-a ştiut niciodată cum trebuie să lucreze. Denominaţiunile care fac parte din această alianţă nu sînt unite decît cu numele şi lucrează unele contra altora (Naum 1:10 – n.e). Sectele care n-au voit să facă parte din această alianţă au fost declarate neautorizate. Acestea, la rîndul lor, au cerut bisericilor care făceau parte din această alianţă să le arate de la cine au primit ele dreptul de a predica. Deci, chipul fiarei nu avea nici o putere de a lucra şi a fost călcat în picioare. Pentru a fi însufleţit, pentru a avea viaţă, el trebuia să se sprijine, de asemenea, pe doctrina succesiunii apostolice, căci îi lipsea baza pentru a lucra. Scripturile ne spun că biserica anglicană va deveni prietena Alianţei Evanghelice şi va da autoritatea apostolică; Din cauza acestei uniuni, Alianţa va putea spune că ea are autoritate apostolică şi că poate predica; ea va interzice oricui de a predica fără să fi primit autorizaţie de la ea. Aceasta ne învaţă Apoc. 13:17. Nimănui nu-i va fi permis să cumpere sau să vîndă lucruri spirituale pe piaţa spirituală, dacă nu va fi primit semnul fiarei sau al chipului ei. În Apoc. 16:13 se face aluzie la profetul minciunos, chipul fiarei însufleţit al Alianţei Evanghelice, care astăzi are o destul de mare putere de viaţă; rămîne de ştiut dacă puterea ei de viaţă va mai creşte. Scripturile ne arată că, chipul fiarei va avea într-o zi o mai mare putere şi va lucra cum a lucrat odinioară biserica romană; că cele două sisteme, catolic şi protestant, vor guverna lumea civlizată şi vor comanda peste toate lucrurile, primind de la puterea civilă, de la balaur, deplină autorizaţie pentru a lucra”; din care fapte şi evenimente mai vedem încă în îndeplinire şi anume formarea sau crearea “proorocului minciunos” prin însufleţirea sau “darea suflării chipului fiarei” de la Apoc. 13:15, căci abia tocmai în 1999 biserica anglicană a dat, oferit dreptul sau autoritatea sa apostolică şi autorizarea de a predica primei secte din această Alianţă Evanghelică, şi anume bisericii Luterane, ceea ce pînă în 1999 nu a avut loc, şi ceea ce pînă acum nici una din aceste secte din alianţă sau din afară nu a primit. Astfel urmează ca şi alte secte din această Alianţă Evanghelică (asupra cărui fapt au loc chiar acum tratative între aceste biserici) sau Alianţa ca întreg să primească acest drept sau autoritate apostolică de a lucra, de a predica de la biserica anglicană, sau de la fiara papistă, cînd va fi ridicată, şi încă acestea să se unească (nu cum acum “una împotriva alteia”) şi să primească toată puterea de la balaur, prin care va şi persecuta biserica care va fi prezentă atunci pentru a-şi sfîrşi calea, căci tot aici în Apoc. 16:15, în timp cînd se întîmplă acestea evenimente ale acestei a şasea plagă sau în timpul cînd ea se mai revarsă sau cînd au loc urmările sau efectele ei, după ce ea e vărsată, Biserica este atenţionată, (căci Bisericii I se adresează Domnul vezi Apoc. 3:18) să “vegheze şi să-şi păzească hainele“, Biserica în acel timp trebuie să-şi păstreze hainele de nuntă albe, curate, ceea ce înseamnă că în acel timp cînd vor avea loc aceste evenimente ea încă n-a intrat la nuntă, ci este aici pe pămînt căci atunci încă membrii îşi vor putea pierde locul lîngă Mire dacă nu-şi păstrează hainele curate pînă la moarte, dacă na-r fi aşa Domnul nu le-ar atenţiona în acel timp prin acest verset.

 

8. În Apocalipsa 17:8, se spune despre o a doua ridicare a fiarei, fapt sau eveniment ce nu am văzut încă, ci este unul care va fi în viitor, din partea căreia fratele Russell vorbeşte că va veni “al doilea atac”, în mana din 11 august: “Noi trebuie să ne aşteptăm la un al doilea atac împotriva Bisericii adevărate (nu împotriva sistemului nominal) şi acesta poate însemna – ca în cazul lui Ioan Botezătorul – o a doua şi, în aparenţă, o completă victorie a femeii babilonice şi a iubitului ei, lumea, asupra membrilor credincioşi ai corpului lui Hristos care sunt încă în trup”. Acest “al doilea atac” nu a avut loc încă şi aşteptăm acest al doilea atac sau victorie a femeii babilonice sau această a doua ridicare a fiarei (care a fost rănită de moarte de reformaţiune şi în special în 1799 – vol. 3, par. 174, 271) vol. 4, prefaţa pag. 3, jos – 4 sus: “Biblia arată că în timpul acela sistemele religioase sau bisericile nominale vor părea că se ridică din nou la putere cu concursul puterilor civile. Aceste cauze se pot vedea cu uşurinţă; în adevăr, împărăţiile şi guvernele, fiind aproape de ruină, vor simţi necesitatea de a menţine cu orice preţ puterea lor asupra maselor populare atrase spre socialism sau chiar spre anarhie. Aceste guverne vor căuta, fireşte, să se sprijine pe marile instituţii religioase; prin acestea ele se vor sili să ameninţe poporul cu groaza chinurilor veşnice. Bisricile şi guvernele îşi vor uni astfel toate forţele pentru a împiedica răsturnarea bărcii statului. De pe acum bisericile se unesc, fiecare în interesul ei propriu, catolice şi protestante, opuse cu toate acestea. Biblia declară că această putere a bisericilor, asemănate cu o “regină” va fi de foarte scurtă durată, iar căderea Babilonului va fi formidabilă – ca o piatră mare de moară aruncată în mare. În timpul domniei de scurtă durată a acestei pretinsă “regină” lumea va fi sub un jug groaznic şi orice răspîndire a Adevărului va fi împiedicată. Cei care vor rămîne credincioşi lui Dumnezeu şi principiilor Sale, vor fi probabil persecutaţi”. O altă dovadă că aceste lucruri încă n-au fost o găsim în declaraţiile fratelui Russell că toate acestea şi chiar Babilonul şi Fiara vor fi nimicite în anarhie: vol. 3, par. 13 – “Catolicii şi protestanţii vor participa la acest triumf, la care vor contribui şi prinţii politici şi ai finanţei în speranţa că îşi vor putea prelungi puterea. Ne putem aştepta ca biserica nominală să se împotrivească cu energie, în acel moment, adevăraţilor şi credincioşilor ucenici ai lui Isus şi să urmeze pentru ei serioase persecuţii, poate chiar moartea pentru unii. Însă acest triumf va fi de scurtă durată; sentinţa pronunţată va fi executată şi Babilonul va cădea ca o piatră de moară în mare – în anarhie, în nimicirea totală din care nu se va mai ridica (Apoc. 18:21)”; vol. 4, pag. 60 jos: “mîna roşie a anarhiei îşi va face lucrarea ei îngrozitoare; atunci Babilonul – creştinătatea – împreună cu puterea lui socială, politică şi eclesiastică, va cădea”; 4.187, mij: “Puterile eclesiastice…şi tocmai cînd vor fi beţi de vinul lor (plin de spiritul lumii, de vinul Babilonului), vor fi mistuiţi de foc ca o mirişte de tot uscată (Naum 1:10), în marele cataclism al strîmtorării şi al anarhiei prezise de Cuvîntul lui Dumnezeu”; 4.133 sus: “Statele Unite sînt sortite la prăbuşire în revoluţie şi anarhie, ca toate naţiunile, deoarece şi ele fac parte din Babilon”; vol. 3, pag. 55 jos: “m-am uitat pînă cînd fiara a fost ucisă (pînă cînd n-a mai avut putere asupra sfinţilor şi adevărului, ci a avut un alt efect) şi trupul ei a fost distrus şi aruncat în foc”, focul anarhiei generale”.

 

9. Evidenţa prezenţei spiritului Sfînt prin manifestările dezvoltării roadelor spiritului Sfînt printre urmaşii lui Isus sau printre cei care se consideră poporul lui Dumnezeu, printre creştini, adică – uleiul din vase – nu dovedeşte că nu este ulei în vasele lor – adică în inimă, ci anume contraruil – că aceştia sunt concepuţi şi au uleiul spiritului sfînt al adevărului în vasele lor şi că mai există încă Biserică în carne atîta timp cît mai este uleiul spiritului sfînt al adevărului în vasele lor. Biblia spune: dacă suferim, dacă avem sau am avut persecuţii, ceea ce au avut fraţii Domnului şi în timpul comunismului, şi dacă suntem “batjocoriţi pentru Numele lui Hristos”, avem duhul – “Duhul lui Dumnezeu se odihneşte peste voi” – 1 Petru 4:14. Domnul Însuşi ne spune că dacă suferim, dacă suntem prigoniţi pentru cauza Lui, “după ce veţi suferi puţină vreme”, atunci vom intra în Împărăţia cerească, răsplata – Evrei 11:6, care răsplată este în ceruri “în Hristos Isus, la slava Sa vecinică” – 1 Petru 5:10, a celor care astfel sunt prigoniţi – Matei 5:10, 11, 12; căci “prin multe necazuri” intrăm “în Împărăţia lui Dumnezeu” – Fapte. 14:22 şi nu ne spune Scriptura că intrăm în altă parte “prin multe necazuri”. Dacă suferim pentru adevăr, pentru dreptate, pentru că facem bine, pentru o cauză dreaptă şi bună, şi încă suferim pe nedrept, aceasta este plăcut Tatălui – 1 Petru 2:19, dacă avem ocazia de a ne jertfi, de a ne cheltui în cauza Domnului şi pentru cauza Sa – Fil. 1:29, pentru răspîndirea Adevărului şi a luminei lui Hristos – astfel călcăm pe urmele Lui Isus – 1 Petru 2:21, şi dacă călcăm pe urmele lui Isus atunci – mergem pe aceeaşi cale, calea îngustă, şi versul spune că la aceasta aţi fost chemaţi – voi Biserica, şi dacă am avut astfel de persecuţii, prigoniri, suferinţe pentru că am făcut bine, suferinţe pe nedrept atunci “la aceasta aţi fost chemaţi” – 1 Petru 2:19-21, aceasta a făcut şi Înaintemergătorul nostru şi “dacă răbdăm vom şi împărăţi împreună cu El” – 2 Tim. 2:12. Numai astfel cunoaştem că “Tatăl se poartă cu noi ca cu fii” – Evrei 12:4-14. Căci Domnul ne spune că “Îi veţi cunoaşte după roadele lor”, şi dacă avem roadele duhului – atunci ne putem cunoaşte că avem duhul – Matei 7:16, 20; şi după iubirea dintre voi veţi cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei, dacă avem dragoste unii pentru alţii atunci suntem – ucenicii Lui – Ioan 13:34,35; dragostea fiind cea mai importantă din roadele spiritului sfînt 1 Tim. 1:5 manifestîndu-se şi dezvoltîndu-se printre poporul Domnului, şi anume dragostea din 1 Ioan 3:16 este o dovadă că Spiritul Său lucrează în ei producînd astfel aceste roade 1 Ioan 3:18 pregătindu-i astfel spre naştere – Gal. 5:22,23; căci astfel “viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru” – 2 Cor. 4:10,11. Dacă avem dragoste sau dacă o dorim şi o dezvoltăm atunci avem duhul, căci astfel atunci “dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre – prin Duhul Sfînt, care ne-a fost dat” – Rom. 5:5; şi dacă “avem cele dintîi roade ale Duhului” atunci – “aşteptăm înfierea” – Rom. 8:23, căci astfel este “credinţa care lucrează prin dragoste” – Gal. 5:6, şi dacă avem credinţă şi dacă ea lucrează “prin dragoste” atunci suntem “în Isus Hristos”, atunci suntem o făptură nouă “căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sînt nimic, ci a fi o făptură nouă” – Gal. 6:15, şi tăierea împrejur care este în inimă tot este “în duhul” – Rom. 2:29. Şi totul ce avem şi ce suntem totul este “în El” – 1 Cor. 1:5; Efes. 1:7; 3:12; Fil. 3:9. Şi chiar dacă murim – “adormim în El” – 1 Tes. 4:14. Căci dacă suntem în El – suntem viţa, despărţiţi de Dînsul nimeni nu poate face nimic, dar rămînînd “în El” putem aduce multă roadă, roadă a spiritului, pentru ca să-i aducem mărire Tatălui, ca să-L proslăvim trebuie să aducem multă roadă, dacă păzim poruncile, dacă rămînem în dragostea Lui – Ioan 15:5,8,10, dacă păzim poruncile Lui şi dacă rămînem în El, atunci şi El rămîne în noi prin duhul care ni L-a dat – 1 Ioan 3:23,24, dar dacă nu – atunci nu păzim poruncile Lui care din versul 23 sunt rezumate – ca să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos şi să ne iubim unii pe alţii, căci apostolul ne spune în versul de mai sus că astfel cunoaştem dacă El rămîne în noi sau dacă păzim poruncile Lui “prin duhul care ni l-a dat”. Şi dacă astfel avem şi dezvoltăm dragoste şi chibzuinţă atunci avem în noi duhul Său de putere de dragoste şi de chibzuinţă – 2 Tim. 1:7, noi nu mai sîntem robi ai păcatului şi ai legii, căci Hristos ne-a izbăvit de Lege, şi asta numai “dacă sunteţi călăuziţi de duhul lui Dumnezeu, nu sînteţi sub Lege” – Gal. 5:18, şi dacă nu robi atunci fii – Gal. 4:7, dacă suntem fii atunci avem “Duhul Fiului Său” – Gal. 4:6, şi putem să spunem Tată, Creatorului – 1 Petru 1:17, atunci El ne-a trimis Duhul Său în noi “care strigă “Ava” adică “Tată!””. Dacă “păzim poruncile Lui” atunci “dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvîrşită” în noi şi tot suntem “în El” – 1 Ioan 2:5. Dar “cine zice că rămîne în el, trebuie să trăiscă şi el cum a trăit Isus” – 1 Ioan 2:6. În armonie cu acestea este şi – 1 Ioan 3:6,9. Dar “cunoaştem că rămînem în El şi că El rămîne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său” – 1 Ioan 4:13, şi “cine rămîne în dragoste, rămîne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămîne în el” – 1 Ioan 4:16. Căci noi suntem lucrarea Lui” şi aceste roade dovedesc că “am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezezu mai dinainte, ca să umblăm în ele” – Efes. 2:10. Dragostea este roada neprihănirii şi dacă o avem atunci avem şi cunoştinţa, adevărul – Fil. 1:9-11, şi dacă ne-am curăţit “ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini” – Fil. 2:15, “prin ascultare de adevăr” căci Rom. 10:17 spune că “credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos” care este adevărul, atunci apostolul ne spune că aceasta o avem “prin duhul”, şi ca dovadă a acestuia avem “dragoste de fraţi neprefăcută”, “cu căldură” şi “din toată inima” – 1 Petru 1:22. De asemenea dacă ne călăuzeşte duhul, duhul adevărului, suntem fii, nu avem duh de robie, şi astfel atunci putem zice Creatorului – Tată (1 Petru 1:17), însuşi duhul adevereşte cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu, “dacă suferim cu adevărat împreună cu El” suntem moştenitori, ca să fim şi proslăviţi cu El – Rom. 8:14,15,16,17, şi dacă nu suntem sub lege suntem în Isus, şi dacă nu trăim după îndemnurile firii pămînteşti ci după îndemnurile duhului, suntem sub legea duhului de viaţă, legea de aur a iubirii – Rom. 8:1,2, căci “slova (litera) omoară dar duhul dă viaţă – 2 Cor. 3:6, şi dacă astfel trăim prin duhul “să şi umblăm prin duhul” – Gal. 5:25, ceea ce este frumos lămurit de fratele Russell în Vestitor p. 319, în tema: “Fii lui Dumnezeu”. În acelaşi timp să ne gîndim dacă avem adevărul, dacă Domnul ne descoperă adevărul Său şi ne luminează cu lumina sfeşnicului candelei din Sfînta chiar şi în lucrurile adînci ale lui Dumnezeu, din planul Său, în cele ascunse, atunci avem spiritul Său, căci prin spiritul Său avem toate acestea: “Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu”, şi “nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de duhul lui Dumnezeu”, “şi noi n-am primit duhul lumii, ci duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfînt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească, pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte” şi astfel noi “avem gîndul lui Hristos” mintea nouă – 1 Cor. 2:10,11,12, 13,14-16; căci Luca 11:13 şi “voi, după ce aţi auzit cuvîntul adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfînt, care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre” – Efes. 1:13,14; şi “Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit, şi ne-a pus în inimă arvuna duhului” – 2 Cor. 1:22; tot astfel Domnul spune “Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sînt duh şi viaţă” – Ioan 6:63, astfel dacă avem adevărul în noi, în inimă prin care “ne-a născut” (ne-a conceput) Iacov 1:18 – avem duhul Său în noi, în inimă prin “Cuvîntul sădit în voi” Iacov 1:21 care şi “aduce roada” Matei 13:19-23 – “fiindcă Duhul este adevărul” – 1 Ioan 5:6. Şi numai astfel se împlineşte – 1 Ioan 2:27,28. “Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii lui Dumnezeu”. – Rom. 8:12-14. Dacă cunoaştem unele din lucrurile adînci ale adevărului, ale planului lui Dumnezeu – avem “Duhul adevărului” care ne-a călăuzit în toate acestea, “pe care lumea nu-l poate primi”, “dar voi îl cunoaşteţi, căci rămîne cu voi, şi va fi în voi” – Ioan 14:16,17, “în El nu este întunerec” – 1 Ioan 1:5, şi în sfîrşit dacă am ieşit de la întunerec la lumina Sa minunată şi dacă vestim puterile minunate ale Lui Dumnezeu atunci suntem această seminţie aleasă, căci pentru aceste lucrări Dumnezeu şi-a ales anume şi numai această preoţie împărătească – 1 Petru 2:9,10. Dar din contra un exemplu din acei care “n-au duhul” îl avem în – Iuda 18,19. Căci chiar şi rugăciunile şi cererile noastre la Tronul Tatălui “Faceţi în toată vremea, prin Duhul” – Efeseni 6:18, căci “Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm” – Rom. 8:26. De altfel cum putem avea sau mînui “sabia duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu” – Efes. 6:17, dacă nu am avea duhul lui Dumnezeu, nu nicidecum căci Tatăl “doreşte” “închinători adevăraţi” care să I se închine “în duh şi adevăr”, dar dacă nu am avea duhul Său adică dacă nu am avea şi nu am fi concepuţi de duhul adevărului cum putem “să ne închinăm în duh şi adevăr” sau să fim “plăcuţi tatălui” – Ioan 4:23,24. Viu şi adevărat este cuvîntul care spune: “El ne-a izbăvit de supt puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui” – Col. 1:13. Foarte frumos ne spune Domnul prin mana 11 Septembrie; 16 Noiembrie; 10 Noiembrie; Şi în sfîrşit să ţinem bine în minte – Efes. 3:13-19; Col. 2:6,7,10,11,12.  

 

10. “Dacă n-are cineva duhul lui Hristos – nu este al Lui”; dar dacă are cineva duhul lui Hristos – este al Lui – Rom. 8:9; “voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi”; dar “dacă n-are cineva duhul lui Hristos nu este al Lui”, şi dacă nu sîntem ai Lui şi n-avem duhul lui Hristos – atunci   al cui duh avem sau suntem călăuziţi? nu cred că de duhul lui Antihrist; şi dacă n-avem duhul lui Hristos – atunci duhul lui Dumnezeu, nu locuieşte în adevăr în noi, ci care? nu cred că duhul lui Satan; şi dacă duhul lui Dumnezeu, nu locuieşte în adevăr în noi – atunci nu sîntem duhovniceşti, ci sîntem – pămînteşti (Rom 8:9); şi dacă suntem pămînteşti – atunci: “cei ce sînt pămînteşti nu pot să placă lui Dumnezeu” – Rom. 8:8; dacă nu suntem ai Lui şi dacă n-avem duhul lui Hristos – atunci duhul lui Dumnezeu nu locuieşte în adevăr în noi, şi dacă duhul lui Dumnezeu, nu locuieşte în adevăr în noi – atunci nu suntem duhovniceşti, şi dacă nu sîntem duhovniceşti – atunci sîntem pămînteşti şi trăim după îndemnurile firii pămînteşti; şi “cei ce trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti – umblă după lucrurile firii pămînteşti” – Rom. 8:5; şi “umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” – Rom. 8:7; şi “umblarea după lucrurile firii pămînteşti este moarte” – Rom. 8:6; dar dacă avem duhul Lui şi dacă suntem călăuziţi de duhul lui Hristos şi nu a lui Antihrist, suntem ai Lui – Rom. 8:9; şi dacă suntem ai Lui şi avem duhul Lui şi suntem călăuziţi de duhul lui Hristos – atunci duhul lui Dumnezeu, locuieşte în adevăr în noi – Rom. 8:9, şi nu duhul lui Satan; şi dacă duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în noi – atunci suntem duhovniceşti, şi nu pămînteşti – Rom. 8:9; şi dacă suntem duhovniceşti, şi nu pămînteşti – atunci trăim după îndemnurile duhului, şi nu după îndemnurile firii pămînteşti; şi “cei ce trăiesc după îndemnurile duhului – umblă după lucrurile duhului” – Rom. 8:5, şi nu după lucrurile firii pămînteşti; şi “umblarea după lucrurile duhului este viaţă şi pace” – Rom. 8:6; şi dacă suntem ai Lui şi dacă avem duhul lui Hristos – atunci duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în noi; şi dacă duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în noi – atunci suntem duhovniceşti, şi nu pămînteşti; şi dacă sîntem duhovniceşti, şi nu pămînteşti – atunci trăim după îndemnurile duhului, şi nu după îndemnurile firii pămînteşti; şi dacă trăim după îndemnurile duhului, şi nu după îndemnurile firii pămînteşti – atunci umblăm după lucrurile duhului, şi nu umblăm după lucrurile firii pămînteşti; şi dacă umblăm după lucrurile duhului, şi nu umblăm după lucrurile firii pămînteşti şi dacă trăim după îndemnurile duhului şi nu după îndemnurile firii pămînteşti şi dacă suntem ai Lui şi dacă avem duhul Lui şi dacă suntem călăuziţi de duhul Lui Hristos şi dacă duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în noi – atunci: “Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina duhului Său, care locuieşte în voi” – Rom. 8:11; şi dacă suntem ai Lui – atunci “sunteţi sămînţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” – Gal. 3:29; dacă trăim cum a trăit El, în persecuţii şi batjocură în şi pentru servirea Tatălui şi a cauzei sale – atunci suntem în El – 1 Ioan 2:6; şi dacă suntem “ai lui Hristos” şi suntem “în El”, în Hristos – atunci suntem o făptură nouă, o minte nouă, concepută de spirit – 2 Cor. 5:17; căci “cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei” – Gal. 5:24; şi ca să nu împlinim “poftele firii pămînteşti” se poate face numai dacă “umblaţi cîrmuiţi de Duhul” – Gal. 5:16; căci “Cine seamănă în firea lui pămîntească, va secera din firea lui pămîntească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera viaţa vecinică” – Gal. 6:8.

 

11. Cu privire la toate acestea fratele Russel foarte frumos scrie:

 

248) CONSACRARE – Asigurarea de a fi din clasa mireasă. (Q154-2)

 

Întrebare (1911) – 2 – Cînd trecem linia nesiguranţei în privinţa asigurării că cei consacraţi vor deveni membri ai clasei mireasă?

Răspuns – Eu înţeleg că am trecut acea linie în 1881, şi anume: după cum am arătat în Studii în Scipturi, atunci a încetat chemarea, dar uşa n-a fost încă închisă. Că atunci s-au consacrat un număr suficient, şi dacă toţi s-ar fi dovedit credincioşi, turma mică ar fi fost completă. Dar n-a fost nici o speranţă că toţi se vor dovedi credincioşi, şi oricare dintre ei se vor dovedi necredincioşi, fie la extrema de a merge în moartea a doua, fie într-un grad mai mic, de a nu arăta suficient zel şi astfel să meargă în clasa marii mulţimi, aceste abateri ar lăsa multe locuri libere sau ocazii pentru ca alţii să intre. Gîndul nostru este că de atunci un număr destul de mare din poporul Domnului au intrat. Atunci poate apărea o întrebare în legătură cu subiectul: „Cum putem să ne asigurăm, într-o anumită măsură cel puţin, cu privire la cei care vin acum în armonie cu Domnul? Ce dovadă am avea noi, dacă este vreuna, că ei au fost acceptaţi de Domnul şi concepuţi de Spiritul sfînt şi ar fi eligibili pentru clasa turmei mici?”

Răspunsul meu este că pot fi multe mărturii sau dovezi. Una ar fi manifestarea roadelor Spiritului sfînt, inclusiv iubirea de fraţi. Alta ar fi manifestarea cunoştinţei adevărului, pentru că apostolul spune că nimeni nu poate înţelege lucrurile adînci ale lui Dumnezeu, decît prin spiritul lui Dumnezeu. De aceea, oricine poate înţelege şi cuprinde clar lucrurile adînci ale lui Dumnezeu devine pentru sine şi pentru alţii o mărturie puternică, influentă, că a fost conceput de Spirit şi că, de aceea, poate să-şi întărească chemarea şi alegerea. Şi o altă dovadă a favorii lui Dumnezeu ar fi ocazia dată acestora să sufere pentru Cristos, să îndure ceva, să-şi jertfească viaţa în serviciul Domnului. Cu alte cuvinte, privilegiul de a sacrifica, pentru că sacrificiul trebuie să se înţeleagă ca un mare privilegiu. Dacă nu suferim cu El nu vom nici domni împreună cu El, de aceea, a avea ocazia, sau a te bucura de ocazia de a suferi cu Cristos este una din cele mai bune dovezi pe care le avem în legătură cu acceptarea lui Dumnezeu.

 

251) CONSACRARE – Acceptat şi să nu fie în alergare. (Q155-3)

 

Întrebare (1911) – 3 – Poate cineva să se consacre şi să-i fie acceptat sacrificiul, lucru dovedit prin conceperea de Spirit, şi să nu fie în alergare?

Răspuns—Aş spune că nu. Oricine s-a consacrat şi apoi are anumite dovezi, ar fi îndreptăţit să presupună că Dumnezeu l-a acceptat şi că el este în alergare, şi depinde de el să-şi întărească chemarea şi alegerea. Care sunt unele din aceste dovezi? Mie mi s-ar părea că o dovadă ar fi iubirea pentru fraţi. Aşa arată Scriptura. Altă dovadă ar fi iubirea pentru Dumnezeu şi Cuvîntul Său. Altă dovadă ar fi dorinţa de a servi pe Domnul şi pe fraţi, dorinţa de a servi dreptatea; toate acestea ar fi dovezi sau mărturii că Dumnezeu l-a acceptat şi că el are o minte nouă, o dispoziţie nouă, că a primit mintea lui Cristos după ce a fost conceput de Spiritul sfînt. Şi altă dovadă ar fi că poate găsi ocazii de a servi pe Domnul, iar o mărturie ulterioară ar fi aceea că ar începe să aibă o mai adîncă apreciere a adevărului şi o mai bună înţelegere a lui. Oricine are aceste diferite dovezi sau mărturii, l-aş încuraja să considere că Dumnezeu i-a acceptat jertfa prin meritul lui Cristos.

 

vol. 1, pag. 86 mij: “Acum, pentru toţi în afară de cei concepuţi la o minte nouă, prin primirea “minţii lui Christos”, făgăduinţele pe care le credem şi speranţele pe care le nutrim par vizionare, şi prea improbabile ca să fie primite şi să se ţină seama de ele. În vîrsta viitoare, cînd Dumnezeu “va turna Spiritul Său peste toată carnea”, după cum în timpul vîrstei prezente îl toarnă peste “robii şi roabele” Sale, atunci, fireşte, toţi vor înţelege şi vor aprecia făgăduinţele care acum sunt înţelese de o “turmă mică””; vol. 5, p. – paragraful 423-425: “După cum am văzut, nu va exista nici o deosebire între Spiritul lui Dumnezeu care va fi “turnat” peste toţi oamenii din epoca viitoare, şi Spiritul revărsat acum asupra Bisericii. El va fi acelaşi Spirit al adevărului, dreptăţii, sfinţeniei şi armoniei cu Dumnezeu, aceeaşi influenţă bună pe care Dumnezeu o va face să lucreze în favoarea dreptăţii, bunătăţii, a adevărului. Totuşi nu în toate privinţele va însemna acelaşi lucru atunci ca în prezent: a avea acum Spiritul lui Dumnezeu şi a trăi în armonie cu el înseamnă în mod inevitabil un conflict cu spiritul lumii care ne înconjoară din toate părţile. Pentru acest motiv, toţi aceia care primesc acum Spiritul Sfînt şi umblă în armonie cu el, sînt preveniţi să se aştepte la prigoniri din partea marii majorităţi care nu l-a primit. În viitor, însă, primirea Spiritului nu va însemna prigoniri, pentrucă ordinea şi rînduielile epocii Milenare vor fi cu totul deosebite de cele din prezent.”; pagina 225 sus: “Întrucît Împărăţia lui Dumnezeu va fi cîrmuită de legile dreptăţii, ale adevărului şi bunătăţii, cei care vor trăi în armonie cu această cîrmuire, avînd Spiritul adevărului nu vor avea de suferit prigoniri ci dimpotrivă, vor fi favorizaţi şi binecuvîntaţi mergînd din biruinţă în biruinţă pe măsură ce primesc acest Spirit al Sfinţeniei – Isa. 26:9; Ps. 24:3-6; Isa. 35:10. Posedarea Spiritului Sfînt în epoca Mileniului nu va fi ca în această epocă a Evangheliei, adică o ungere sau concepere cu Spiritul sfînt spre o natură nouă, spirituală, şi nici chemarea spre a moşteni Împărăţia împreună cu Hristos. Această făgăduinţă aparţine numai epocii Evanghelice, numai acelora care primesc spiritul Sfînt şi se lasă călăuziţi de el, suferind pentru cauza dreptăţii, de aceea “Duhul slavei, duhul lui Dumnezeu, se odihneşte peste ei” – 1 Petru 4:14”; p. 431: “Iar Domnul nostru ne spune că plăcerea Tatălui este ca noi să avem tot mai mult din Spiritul sfinţeniei Sale, îndemnîndu-ne să ne rugăm pentru primirea lui, ca pentru cea mai mare binecuvîntare. În ceea ce priveşte binecuvîntarea pămîntească, Mîntuitorul nostru ne învaţă că Tatăl Ceresc cunoaşte nevoile noastre, ştie mai bine chiar decît noi ce ne poate fi spre pagubă şi stricăciune. De aceea, nu este potrivit să ne rugăm pentru lucruri pămînteşti sau să ne gîndim la ele, cum fac păgînii, ci, ca nişte fii care au deplină încredere în tatăl lor, să fim siguri că el ne va da tot ce ne poate fi de folos.”; p. 432: “Tatăl Ceresc se bucură cînd vede că noi dorim să avem tot mai mult din Spiritul Său Sfînt, şi toţi care îl doresc şi-l caută sincer îşi vor vedea dorinţa îndeplinită. Tatăl Ceresc va orîndui astfel de împrejurări, încît toate piedicile să fie înlăturate, pentru ca spiritul Său să prisosească în noi. … şi tot ce ne mai rămîne de făcut este să deschidem toate zăgazurile fiinţei noastre, pentru ca Spiritul adevărului şi al iubirii să ne pătrundă fiinţa şi să îndrume toate faptele, cuvintele şi gîndurile noaste.”; p. 433: “Spiritul sfinţeniei poate fi dobîndit numai de acei care îl doresc din inimă sinceră, silindu-se şi rugîndu-se mereu pentru al primi. Pe măsură ce vom izgoni spiritul lumesc din inimile noastre, vom putea umple golul rămas cu spirit Sfînt. Tot astfel să facem şi cu egoismul nostru, care trebuie să cedeze locul – iubirii sfinte.”; p. 434: “Acela care este plin de Spiritul lui Hristos, apreciind aşa cum se cuvine iubirea manifestată de El, va fi plin de Spiritul Tatălui.”; p. 435: “Textul este deplin lămurit dacă numai înţelegem că Spiritul Sfînt este cugetul, influienţa sau puterea divină, dăruită pentru mîngîierea şi ridicarea spirituală a copiilor lui Dumnezeu.”; p. 437: “Îngrijirile lui Dumnezeu pentru noi le vom găsi în Cuvîntul Adevărului; nu este însă suficient să ştim unde le vom găsi, ci mai trebuie să ne însuşim Spiritul Adevărului, căci altfel nu vom gusta din adevărata mulţumire. Acela care nu va lua parte la masa plină de bunătăţi, va rămîne flămînd, ca şi cînd n-ar exista hrană. Domnul nostru zice: “Cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sînt Spirit şi viaţă” (Ioan 6:63). Iar despre toţi cei plini de Spirit se poate spune: “Cînd am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit” (Ier. 15:16; Apoc. 10:9). Este cu totul nefolositor a ne ruga: “Doamne, dă-ne Spirit Sfînt”, dacă noi neglijăm Cuvîntul Adevărului, pe care Spiritul Sfînt l-a pregătit pentru desăvîrşirea noastră. Dacă noi numai ne rugăm pentru Spirit, fără a ne folosi de mijloace potrivite pentru dobîndirea Spiritului adevărului, atunci vom rămîne mai departe “copii în Hristos”, care caută “dovezi” exterioare în locul mărturiilor lăuntrice, oferite de Cuvîntul Adevărului”; p. 438, 439: ““Însuşi Spiritul adevereşte împreună cu spiritul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu” – Rom. 8:16. Puţine învăţături au mai mare importanţă pentru poporul Domnului decît aceasta, pentru că de această învăţătură depinde, într-o măsură foarte mare “pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere” – Fil. 4:7. Cum ar putea avea o “deplină asigurare a credinţei lor” cei care sînt lipsiţi de “mărturia Spiritului”, doveditoare că sînt fii, care au fost bine primiţi în familia lui Dumnezeu? Totuşi, mic este numărul acelora care îşi dau seama cîtuşi de puţin despre înţelesul sau însemnătatea expresiei “mărturia Spiritului” – sau despre faptele sau încercările care alcătuiesc “mărturia Spiritului”; p. 440: “Neştiind ce este mărturia Spiritului, mulţi din copii Domnului sînt nevoiţi a recunoaşte că nu ştiu dacă au sau nu această mărturie.”; p. 442: “O altă clasă de creştini la care “mărturia” (sentimentelor) este nestatornică, cred că Dumnezeu nu le-a dat nici o dovadă a favorii Sale, nici o “mărturie” despre faptul că au fost primiţi ca “fii” în familia Sa.”; p. 446: “Dar de ce bucurie şi pace divină sînt cuprinşi cei care posedă adevărata “mărturie”, care au trecut prin încercările cerute, învăţînd cum să le înţeleagă? Într-adevăr, pentru aceştia ea este bucurie în mijlocul necazurilor, mîngîiere în mijlocul suferinţelor, lumină în întuneric şi tărie în slăbiciunile lor. Iar îndrumările, complete şi lămurite, în această direcţie ca şi în toate celelalte, se pot găsi în acea minunată carte, Cuvîntul Tatălui Ceresc – Biblia. Prin mărturiile ei, Spiritul Domnului comunică cu spiritul nostru.”; p. 447: “Spiritul sau cugetul unui om se poate cunoaşte din cuvintele sau purtarea sa; tot astfel putem cunoaşte cugetul sau Spiritul Domnului din Cuvintele şi faptele Sale. Cuvîntul Său ne învaţă că oricine va veni la Dumnezeu, prin credinţă în Isus Hristos, va fi primit (Evr. 7:25). De aceea, acei care caută o mărturie a Spiritului cu privire la primirea lor ca fii, trebuie să-şi pună următoarele întrebări: (1) Am fost eu vreodată atras spre Hristos, recunoscîndu-l ca Mîntuitorul meu, prin a cărui singur merit pot să mă apropii de Tatăl şi să fiu primit de El? Dacă la această întrebare se poate da un răspuns afirmativ, atunci cea următoare va fi: (2) Am făcut eu pentru totdeauna o delpină consacrare a mea – a vieţii mele, a timpului meu, a talentelor mele, a influienţei mele, a tot ce am eu şi ce sînt – lui Dumnezeu? Dacă şi la această întrebare se va putea da un răspuns afirmativ, atunci putem fi pe deplin convinşi că am fost primiţi de Tatăl, prin fiul, şi recunoscuţi ca fii.”; p. 448: “Această convingere despre darul divin, ce-l posedăm prin Isus Hristos, bazată pe caracterul neschimbător al Cuvîntului lui Dumnezeu, nu este nestatornică şi nici schimbătoare, ca aceea care este clădită pe nisipul sentimentelor. Dacă teama sau îndoiala ar pătrunde vreodată în inima noastră, n-avem decît să luăm “candela” Cuvîntul lui Dumnezeu (Ps. 119:105), şi să-l examinăm din nou; iar dacă am rămas încă credincioşi Domnului, atunci credinţa, pacea şi bucuria se vor întoarce numaidecît.”; p. 449: “Acela care a luat măsurile de mai sus, are asigurarea sau “mărturia” Cuvîntului divin, că este un fiu al lui Dumnezeu; aceasta înseamnă că în Epoca Evanghelică el este o mlădiţă din “viţa adevărată”, un membru de probă al bisericii adevărate (Ioan 15:1). Despre unii ca aceştia mărturiseşte Cuvîntul lui Dumnezeu că fac parte din biserica adevărată care este corpul lui Hrisots. Această mărturie este dată de cugetul lor prin Spiritul lui Dumnezeu, care ne vorbeşte prin Cuvîntul Său. Şi acelaşi Spirit al Adevărului, le dă convingerea că, dacă inimile lor continuă să rămînă credincioase Domnului pînă la capătul încercării lor, dacă vor primi cu bucurie crucea suferinţelor călcînd mereu pe urmele paşilor Învăţătorului lor, atunci poziţia lor de membri vremelnici în biserica lui Hristos se va schimba în una adevărată şi definitivă – după ce îşi vor isprăvi alergarea şi vor avea parte de întîia înviere – Filip. 3:10; 2 Tim. 4:7,8.”; p. 450 jos: “Atfel Spiritul lui Dumnezeu, prin Cuvîntul Său, ne arată felul cum se poartă Tatăl Ceresc cu copii Săi – îndreptînd prin pedepse, curăţind şi desăvîrşind însuşirile lor roditoare. A fi, deci, în acest chip încercaţi, după ce am devenit una cu “Viţa”, înseamnă a avea “mărturia” Spiritului, că ne aflăm încă în “Viţă”, că sîntem recunoscuţi ca “mlădiţe” ale ei – aflîndu-ne încă sub paza şi supravegherea Domnului. Dimpotrivă însă, dacă cineva este lipsit de aceste curăţiri, de aceste discipline şi încercări, după ce a fost considerat una cu “Viţa”, acela este lipsit de această “mărturie” a Spiritului şi este îndreptăţit să se întrebe dacă a fost cîndva primit sau nu ca “fiu” în Domnul – Evr. 12:7,8.”; p. 451 jos: “Dar cei care nu primesc loviturile cioplitoare şi lustruitoare, rînduite şi îngăduite de Tatăl Ceresc, care, conform Cuvîntului Său, trebuie să vină peste toate “pietrele vii” ale acestui Templu, sînt lipsiţi de această mărturie (sau dovadă). Dacă înţelepciunea divină nu ne duce pe calea îngustă a diferitelor greutăţi, dacă sîntem lipsiţi de încercări şi lupte, atunci putem fi siguri că Dumnezeu nu se “poartă cu noi ca şi cu nişte fii”, nu ne pregăteşte ca pe nişte pietre vii, din care se va clădi Templul Său, deoarece nu avem această “mărturie” sau dovadă a primirii şi formării nostre. Dîndu-ne seama de această stare de lucruri, trebuie să ne îndreptăm imediat spre Domnul ca să aflăm de ce nu sîntem şi noi încercaţi şi probaţi. Totodată, trebuie să ne examinăm pe noi înşine, spre a vedea dacă ne mai aflăm sau nu în credinţa Adevărului şi dacă ne mai dăm silinţa să umblăm pe urmele Mîntuitorului, în deplină consacrare faţă de voinţa Tatălui. Şi dacă posedăm această “mărturie” a lustruirii (şlefuirii), curăţirii şi încercării, care sunt de neapărată trebuinţă pentru înalta poziţie la care sîntem chemaţi, trebuie să primim toate cu răbdare şi chiar cu bucurie, ca o dovadă că Tatăl ne iubeşte şi ca o “mărturie” a spiritului că sîntem fiii lui Dumnezeu, “împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El – Rom. 8:17; Evrei 12:4-10.””; p. 453: “Supărările şi necazurile vin asupra fiilor lui Dumnezeu ca şi asupra lumii; însă acestea nu sînt mărturii (dovezi) de primire ca fii, decît pentru acei care s-au consacrat cu totul să facă voia Tatălui.”; p. 455: “Dar nu totdeauna pedepsele sunt dovezi că am greşit, sau “mărturie” că Domnul nu ne aprobă. Dimpotrivă, asemenea Domnului nostru, credincioşii Săi urmaşi sînt călăuziţi de înţelepciunea supremă divină pe calea suferinţelor şi a jertfirii, nu pentru că nu sînt aprobaţi sau plăcuţi, ci pentru a le încerca iubirea şi devotamentul faţă de Tatăl şi faţă de cauza adevărului. Şi după cum Isus Hristos a fost pedepsit pentru păcatele noastre, tot astfel şi urmaşii Săi trebuie să sufere de multe ori, nu pentru greşelile lor proprii ci pentru greşelile altora; (2 Petru 1:19-21 – n.e) deoarece, cum declară apostolul Pavel, ei sînt chemaţi “să împlinească ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica” – Col. 1:24.”; p. 456: “Faţă de cele spuse mai sus, fiecare copil al lui Dumnezeu ar trebui să se ceceteze pe sine spre a se convinge dacă are sau nu “mărturia Spiritului”, că este unul dintre fiii lui Dumnezeu. Această cercetare ar trebui repetată cît mai des, priveghind şi rugîndu-ne pentru a ne păstra mereu în iubirea lui Dumnezeu şi a ne bucura de mărturia Spiritului Său.”; p. 457: “Să ne punem întrebarea: ne curăţăm noi tot mereu? Sau sîntem supuşi unor astfel de încercări mici sau mari, menite să nimicească în noi pornirile firii pămînteşti – ura, invidia, egoismul, brutalitatea şi celelalte, toate luptînd împotriva Spiritului şi fiind contrare iubirii lui Hristos. Dacă da, atunci în acelaşi timp ne vom da seama şi de mersul nostru înainte pe calea cea bună a umilinţei, răbdării, îndurării, bunătăţii, blîndeţii, iubirii, etc. Acela care, după o examinare amănunţită în această direcţie, va observa un oarecare progres, poate fi sigur de primirea sa în Domnul, deoarece el are această mărturie a Spiritului.”; pag. 239 sus: “Prin Cuvîntul Domnului, Spiritul mărturiseşte că fii lui Dumnezeu sînt separaţi de lume – deoarece speranţele, ţelurile şi năzuinţele lor se deosebesc cu totul de cele ale lumii – Ioan 15:19; 2 Tim. 3:12”; p. 459 jos: “De aceea, dacă sîntem batjocoriţi sau vorbiţi de rău pentru că ne-am unit cu Adevărul, avem prin aceasta încă o mărturie a Spiritului că ne aflăm pe calea cea dreaptă.”; 461 mij: “Tot aşa se întîmplă şi cu urmaşii Săi; acei care au Spiritul adevărului şi se supun învăţăturii Domnului de a lăsa ca lumina lor să strălucească, vor întimpina acum ură şi persecuţie. Totuşi, dacă ei fac tot ce le stă în putinţă ca să spună Adevărul în iubire şi au de suferit din această cauză, vor fi fericiţi, deoarece, după cum zice apostolul Petru: “Spiritul măririi, Spiritul lui Dumnezeu, se odihneşte peste ei” (1 Petru 4:14). Ei au această “mărturie a Spiritului”, despre credinţa lor pe calea îngustă – 1 Petru 3:14.”; p. 462: “(Marcu 8:28) Aceasta înseamnă că acela care iubeşte pe Domnul şi Adevărul Său atît de mult încît este gata să vestească cu plăcere pe Isus ca Mîntuitorul şi Domnitorul lumii în orice împrejurare, are încă o mărturie a Spiritului Sfînt că este un fiu al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Sale.”; p. 463: “Ca să putem fi ai Domnului, trebuie să fim lipsiţi de armonie cu lumea, să fim în conflict cu năzuinţele, speranţele şi ambiţiile ei, cugetul acestui conflict fiind cuprins în cuvintele “biruieşte lumea” (1 Ioan 5:4). Putem lesne observa că nimeni nu poate birui lumea dacă simpatizează cu ea şi cu spiritul ei – al egoismului, mîndriei, etc.”; p. 465: “Spiritul Sfînt mărturiseşte mai departe, prin Cuvîntul divin, că în calitate de fii ai lui Dumnezeu, nu vom fi lăsaţi în neştiinţă cu privire la lucrurile prezente şi cele viitoare, fiindcă vom fi luminaţi şi învăţaţi de Dumnezeu, prin Cuvîntul darului Său – Cuvîntul rostit sub călăuzirea Spiritului Sfînt (2 Petru 1:21). Dezvoltînd în noi darurile Spiritului: credinţa, cunoştinţa, virtutea, răbdarea, umilinţa, evlavia, bunătatea, mila, iubirea, ne vom apropia mai mult de Tatăl şi de Isus Hristos şi astfel Domnul va putea şi va dori să ne facă tot mai lămurite planurile sale şi caracterul Său generos. Cu privire la aceasta Apostolul Petru conchide – 2 Petru 1:5-11”; p. 466: “Fiecare ar trebui să se întrebe pe sine dacă are sau nu această mărturie a Spiritului, această mărturie (dovadă) a creşterii sale ca “făptură nouă” în Hristos Isus. Trebuie să ne amintim mai departe că creşterea noastră în iubire ca şi în toate celelalte roade ale Spiritului atîrnă în bună parte şi de creşterea noastră în cunoştinţă, după cum cunoaşterea lucrurilor divine atîrnă de creşterea noastră în darurile (roadele) Spiritului. Fiecare pas înainte pe calea cunoştinţei, va spori ascultarea şi îndatoririle noastre. Dacă posedăm această mărturie sau dovadă a creşterii în daruri şi în cunoştinţă, trebuie să ne bucurăm şi să urmăm pe aceeaşi cale, pînă cînd, sub conducerea divină, vom ajunge la nivelul desăvîrşirii, atît în daruri cît şi în cunoştinţă.”; p. 467: “În epoca Milenară, Spiritul Sfînt va mărturisi lumii împăcată cu Dumnezeu în acelaşi chip, însă deosebirea va fi în fapte. Cei care vor poseda atunci Spiritul, nu vor fi numai cîţiva slujitori speciali, ca acum, ci, după cum mărturiseşte Spiritul Sfînt prin profetul Ioel, “toată făptura”. Mărturia Spiritului nu va mai fi: “toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi” (2 Tim. 3:12), fiindcă atunci nu va mai exista nici o prigonire. Nu va mai fi o cale îngustă şi spinoasă a jertfirii, deoarece vremea jertfelor va fi fost trecută. … Este acelaşi Spirit al lui Dumnezeu, însă sub altă manifestare.”; p. 469: “Acei care posedă mărturiile Spiritului, despre care s-a vorbit mai sus, ar trebui să se bucure şi să se străduiască a-şi dezvolta acele laturi care le mai lipsesc, spre a obţine o mărturie favorabilă a Spiritului pentru toate însuşirile necesare credincioşilor Domnului. Ei nu vor mai avea motiv de îndoială, ci vor avea cunoştinţă şi o deplină siguranţă a credinţei, fiind puternic înrădăcinaţi şi întemeiaţi în credinţă. Astfel este rînduiala divină, frica şi îndoiala se depărtează de la noi, fiindcă încrederea noastră deplină este bazată pe făgăduinţele lui Dumnezeu, care nu pot da greş niciodată – Evr. 6:13-18, 10:23; Ier. 1:12; Isa. 55:10,11; Luc. 1:37,45; 2 Cor. 1:20 ”; p. 471: “1 Cor. 6:11 … Împăcarea sau îndreptăţirea prin credinţă este aplicată numai în Epoca Evanghelică; prin această îndreptăţire, noi, care din fire sîntem nedrepţi, păcătoşi, sîntem socotiţi curaţi, sfinţi, justificaţi, pentru că prin credinţă am primit pe Hristos ca Mîntuitoru nostru. … Fiind astfel “socotiţi neprihăniţi prin credinţă”, avem pace (sau sîntem împăcaţi) cu Dumnezeu, ne putem apropia de El şi sîntem primiţi de El. Dovada îndreptăţirii şi sfinţirii noastre, ne vine prin Cuvîntul Domnului şi este numită “pecetea” sau “mărturia” Spiritului în noi – 2 Cor. 1:21,22; Efes. 1:13,14”; p. 472: “Ceea ce ne dă putere şi ne face în stare să trăim potrivit legămîntului nostru de consacrare este Spiritul Sfînt sau Cugetul sfînt al lui Dumnezeu, pe care L-am primit ca rezultat al credinţei noastre în Isus Hristos şi al jertfirii noastre “în moartea Sa” (Rom. 6:3,4) Spiritul Adevărului, pe care-l însuşim prin studiul neobosit al Cuvîntului lui Dumnezeu, ne dă puterea necesară pentru a birui lumea şi poftele noastre rele. Înţelesul textului pe care-l cercetăm este, deci, că justificarea noastră, curăţirea şi despărţirea de păcat – toate biruinţele şi binecuvîntările le primim prin meritul Domnului nostru Isus Hristos şi prin Spiritul sfinţeniei, Spiritul lui Dumnezeu primit de noi – Filip. 4:13; Ioan 15:5.”; p. 474 jos: “În fiecare din aceste afirmaţii cugetul său clar şi precis este că Spiritul Sfînt al lui Dumnezeu, răspîndit prin Cuvîntul Adevărului Său, va fi cauza justificării, curăţirii şi sfinţirii noastre.”; p. 476: “Toţi cei sfinţiţi astfel sînt, de aici înainte, “făpturi noi în Hristos Isus”, şi sînt pomeniţi ca “cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus” (1 Cor. 1:2). Această sfinţire în Hristos nu este însă deosebită de Spiritul lui Dumnezeu, nici de Cuvîntul lui Dumnezeu; căci numai din cauză că am acceptat planul şi prevederile divine, ajungînd la sfinţirea prin Spiritul Sfînt, sîntem una cu Isus Hristos, Domnul nostru. Şi Sfînta Scriptură ne arată acest lucru, zicînd: “Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr-unul” (de un spirit, de un cuget, din Spiritul adevărului). De aceea, Lui nu-i este ruşine să-i numească “fraţi” (Evr. 2:11). Astfel, sîntem “spălaţi”, “sfinţiţi” şi socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Spiritul Dumnezeului nostru – 1 Cor. 6:11”; p. 478: “Efes. 5:18-20 – Acest text ne dă cugetul că poporul Domnului poate avea o măsură mai mică sau mai mare de Spirit. Ei trebuie să aibă într-o măsură oarecare Spiritul Său, ca să poată fi ai Săi; căci “dacă nu are cineva Spiritul lui Hristos, nu este al Lui” (Rom. 8:9). Avînd la îndemînă mijloacele prevăzute de Domnul, rămîne la alegerea noastră în ce măsură vrem să fim plini de Spiritul şi influienţa Domnului – de Spiritul sau influienţa Adevărului Său, pe care ni l-a descoperit tocmai în scopul de a sfinţi inimile şi vieţile noastre, despărţindu-ne de cei ce au spiritul lumii”; p. 482,485: ““Şi voi, după ce aţi auzit cuvîntul Adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Spiritul Sfînt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre” – Efes. 1:13, 14; Pecetea Spiritului Sfînt este în mintea şi inima celui pecetluit. Iată de ce un om nu o poate vedea, fiind simţită numai de acel care o primeşte; ceilalţi îi pot vedea numai roadele în viaţa lui zilnică. – 2 Cor. 1:21, 22”; p. 486: “Această arvună sau pecete a înfierii este Spiritul iubirii, care este una cu Tatăl şi cu toate orînduirile Sale sfinte, şi care ne face să strigăm “Abba! adică Tată, sînt gata să fac cu bucurie voia Ta, o, Dumnezeul meu!” Cel ce are această pecete sau dovadă a înfierii lui, caută nu numai să îndeplinească voia Tatălui, ci îndeplinind-o, n-o găseşte grea, ci uşoară şi plăcută – 1 Ioan 5:3; Mat. 11:29,30”; p. 487: “Spiritul înfierii sau pecetluirea, posesiunea primelor roade sau arvuna viitoarei moşteniri este deci una dintre cele mai înaintate mărturii ale Spiritului – este miezul sau sîmburele experienţei creştine în această viaţă.”; p. 490: “La creştini, spiritul fricii înseamnă spirit de îndoială, care provine din lipsa de credinţă, de Spirit Sfînt. … Copilul lui Dumnezeu, plin de Spiritul Sfînt, este, însă, un uriaş faţă de propria sa fire, deoarece frica este înlăturată şi credinţa lui este înrădăcinată pe baza sigură în inima sa.”; p. 492: “Acest lucru este adevărat şi astăzi, cînd, deşi metodele de persecuţie au fost mult schimbate, este totuşi necesar a suferi “ca buni ostaşi” persecuţie şi dispreţ, şi a ne jertfi viaţa pentru fraţii noştri; iar “slabii” lumii acesteia, pe care i-a ales Dumnezeu, vor da şi astăzi de ruşine înţelepciunea şi puterea lumească – 1 Cor. 1:27, 28”; p. 493: “Acei care primesc Spiritul Sfînt al iubirii sînt stăpîniţi de o iubire mai caldă, mai adîncă, o iubire care îşi pierde din ce în ce mai mult caracterul ei egoist, devenind mărinimoasă, darnică, gata de a se jertfi pe sine, întemeiată pe principiile dreptăţii, adevărului şi bunătăţii, posedînd în general Spiritul sau influienţa lui Dumnezeu. Iar acest Spirit al iubirii ar trebui să crească, să sporească tot mai mult, pînă cînd “va veni ce este desăvîrşit”, iar “ce este în parte (nedesăvîrşit) se va sfîrşi” – 1 Cor. 13:10”; p. 494: “Nu există o manifestare mai minunată a spiritului Sfînt, la copii lui Dumnezeu, decît aceea ce apostolul numeşte în textul nostru “duh (spirit) de chibzuinţă”. Oricare copil al lui Dumnezeu, fie “slab”, fie “tare”, care a primit Adevărul divin într-o inimă cinstită şi bună, producînd roade legitime (aşteptate), devine părtaş al spiritului Sfînt şi primeşte prin aceasta “Spiritul minţii sănătoase”. Judecata unora ca aceştia devine mai clară, mai aproape de adevăr, mai demnă de încredere decît înainte; căci, înainte de toate ei au în mintea lor îndrumările înţelepte ale Cuvîntului divin cu privire la tot ce ar trebui şi n-ar trebui să facă, îndrumări care cuprind aproape toate fazele şi năzuinţele vieţii. Acei care au primit pe Domnul ca Învăţătorul lor şi au spiritul Său de ascultare faţă de voinţa Tatălui, toţi aceştia posedă “spiritul minţii sănătoase”, deoarece ei nu se încred numai în judecata şi priceperea lor, ci, ascultînd de îndrumările Domnului, ei sînt feriţi în viaţă de cursele şi înşelăciunile întinse acelora care n-au călăuza şi îndrumarea înţelepciunii supreme”; pag. 256 sus: “Răspundem că judecata divină este desăvîrşită, “sănătoasă”, şi de aceea, în măsura în care creştinii se pot lepăda de propria lor judecată sau minte şi primesc în locul ei mintea şi judecata divină, în aceeaşi măsură vor primi Spiritul sau influenţa unei minţi sănătoase – cugetul sau judecata lui Dumnezeu. Prin aceasta nu înţelegem că creierii lor trec printr-o schimbare a stării lor fireşti, ci că, sub călăuza Spiritului Sfînt, a Spiritului Adevărului, ei învaţă a îndrepta greşelile propriei lor judecăţi, punînd-o de acord cu învăţăturile Spiritului Sfînt prin Cuvîntul lui Dumnezeu.”; pag. 259 sus: “Tot aşa, cei ce sînt stăpîniţi de “spiritul fricii” sînt ajutaţi în lupta lor împotriva acestuia de către “Spiritul Adevărului”, “Spiritul iubirii”, deoarece “iubirea desăvîrşită izgoneşte frica” – 1 Ioan 4:18. Învăţînd a cunoaşte pe Dumnezeu din cuvintele şi lucrările Sale, cît şi din planul generos al vîrstelor întocmit de El, acestea vor izgoni din mintea şi inima lor otrava fricii şi a îndoielii, care chinuie pe atîţea. În locul fricii va creşte speranţa – o speranţă care nu înşeală, pentrucă dregostea lui Dumnezeu a fot turnată în inimile lor prin Spiritul Sfînt, spiritul minţii sănătoase – Rom. 5:5”; p. 502 jos: “Ne amintim, însă, că schimbarea sau transformarea caracterului nu survine prin aceea că zicem “Doamne, Doamne”, nici prin aceea că avem o Biblie şi nici prin alipirea la o organizaţie omenească numită “biserică”. Aceasta va avea loc numai prin unirea (întovărăşirea) cu Hristos şi primind de la El Spiritul Cuvîntului Său, Spiritul Adevărului, Spiritul Sfînţeniei, Spiritul minţii sănătoase, Spiritul Sfînt al Său şi al Tatălui.”; p. 503: “Acela care, prin darul lui Dumnezeu şi prin acceptarea acestui dar, a ajuns în posesia Spiritului minţii sănătoase, are mari avantaje în toate privinţele, în comparaţie cu restul neamului omenesc, deoarece Spiritul minţii sănătoase este în acelaşi timp un spirit al înţelepciunii. Un astfel de om poate aprecia mai just (potrivit) decît ceilalţi valorile acestei vieţi (bogăţie, faimă, situaţii soiale, etc.). Mintea sau judecata sa, instruită de Cuvîntul lui Dumnezeu, îşi dă seama că, chiar dacă ar putea aduna toate bogăţiile lumii, cînd va muri nu va putea lua nimic cu el. El vede că faima este ceva zădarnic şi foarte trecător şi că, în goana vieţii, morţii sînt curînd uitaţi; că relaţiile sociale sînt deşarte şi adesea făţarnice. El vede că toată gloria lumească ia sfîrşit odată cu moartea, dacă nu s-a întîmplat cumva un dezastru financiar mai înainte.”; p. 504 jos: “Ambiţiile inspirate de făgăduinţele cereşti sunt ambiţii sfinte, pline de îndurare şi roade bune: ele sunt practicate în acord cu legea iubirii, pe cînd ambiţiile pămînteşti sînt inspirate şi mişcate de egoismul pămîntesc.”; p. 505: “Bărbatul sau femeia care îşi înalţă ţinta deasupra fleacurilor, deşertăciunilor şi ambiţiilor pămînteşti, va avea desigur o judecată mai sănătoasă în toate afacerile vieţii, deoarece le priveşte dintr-un punct de vedere oarecum dezinteresat. El se află în lume şi, pentru a putea trăi, este obligat a se îngriji de cele necesare traiului într-un mod cinstit şi cuviincios faţă de toţi oamenii. Neavînd însă ambiţia lucrurilor pămînteşti, va fi eliberat întrucîtva de zgîrcenie, de lăcomie şi mîndrie, ceea ce îl va face mai drept şi mai bun faţă de semenii săi. Acest Spirit al minţii sau al judecăţii sănătoase, pe care-l posedă creştinul încercat, nu trebuie socotit ca o reparare sau îndreptare a cugetului său pămîntesc, el fiind o cugetare sau stare sufletească nouă, născută într-însul prin “făgăduinţele nespus de mari şi scumpe” ale Cuvîntului lui Dumnezeu (2 Petru 1:4). Şi aşa, el este ajutat mereu de Spiritul minţii sănătoase, de spiritul Sfînt al lui Dumnezeu. Iar mintea sau judecata lui va deveni tot mai sănătoasă, pe măsură ce se va umple cu Spiritul Domnului.”; p. 507 mij: “Apostolul arată că cu noi s-a petrecut o schimbare, numai fiindcă am învăţat că am fost mîntuiţi prin sîngele scump al lui Isus Hristos (vers. 19). … Aflînd de minunata răscumpărare, ne predăm cu bucurie Aceluia care ne-a mîntuit şi astfel primim Spiritul Său – spiritul minţii sănătoase.”; p. 508 jos: “totuşi, numai cei ce au ochii credinţei deschişi pot vedea lucrurile “dinăuntru”, numai ei îşi pot da seama cît de neînţeleaptă este calea majorităţii”; pag. 263 sus: “Astfel, cei ce sînt călăuziţi de spiritul lui Dumnezeu, sînt feriţi de nechibzuinţa celor ce adună comori fără valoare, feriţi de nesocotinţa celor nepăsători şi leneşi, şi sînt îndemnaţi a fi plini de rîvnă în slujirea tuturor serviciilor bune, spre a fi de folos omenirii şi a avea aprobarea divină, căci aceasta va fi socotită ca o slujbă făcută Domnului, pe care el o va răsplăti cu deplinătatea vieţii veşnice.”; p. 510: “Spiritul minţii sănătoase vede în viaţa prezentă prilejul de a atinge bogăţia de însuşiri şi daruri şi de a aduna comori pe care nici molia nici rugina nu le pot strica, pentrucă vor fi bucurii şi fericiri veşnice. Spiritul minţii sănătoase nu ne îndeamnă a trăi în viitor şi a neglija prezentul, ci a trăi înţelept în prezent şi a păstra în memorie viitorul.”; p. 511: “Pe măsură ce se dezvoltă acest Spirit Sfînt al înfierii sale, “noua făptură în Hristos” devine din ce în ce mai răbdătoare, mai generoasă, mai iubitoare, mai asemănătoare Domnului. Aceste însuşiri bune ale caracterului său se vor vedea nu numai în purtarea pe dinafară (a vieţii), ci şi în cuvintele şi cugetele sale. În măsura în care Spiritul Sfînt se împotriveşte unei fapte necinstite, în aceeaşi măsură se va împotrivi şi unei vorbe necinstite din partea prietenilor, a vecinilor sau a duşmanilor, după cum va dezaproba şi cea mai mică nedreptate făcută acestora.”; p. 512: “Treptat şi sigur, Spiritul minţii sănătoase va face din soţ un soţ mai bun, din tată un tată mai bun, din fiu un fiu mai bun, după cum şi soţia, mama şi fiica, vor deveni mai bune. Aceasta se va întîmpla aşa, deoarece temeiul cugetelor şi al faptelor a fost schimbat, din egoism în bunătate. Acela care este pătruns de acest Spirit al minţi sănătoase, de Spiritul Sfînt, de Spiritul iubirii, va fi mai puţin pretenţios în privinţa drepturilor, privelegiilor şi preferinţelor sale, şi va ţine seama mai mult de drepturile, sentimentele şi preferinţele altora. Este de la sine înţeles că voinţa Domnului trebuie să aibă întîietate, dar, după ce aceasta a fost respectată, va putea căuta a fi pe placul altora, mai cu seamă al familiei sale. Iar cugetele sale vor fi dirijate şi purtarea sa va fi pusă în acord cu această dorinţă de a sluji şi a fi mai întîi pe placul Domnului, apoi pe placul tuturor copiilor lui Dumnezeu.”; p. 514: “Ceea ce vrem să spunem este că, pe orice treaptă a decăderii sau a imoralităţii s-ar afla cineva, dacă se va lăsa atins de Adevărul şi darul Domnului (dacă şi le va însuşi în mod sincer), va deveni cu atît mai nobil, mai bun, mai curat şi mai îngăduitor faţă de toţi oamenii. ”; p. 516: “Deocamdată, însă, numai servii Domnului au primit acest Spirit Sfînt al lui Dumnezeu – Spiritul minţii sănătoase.”. Căci: “Dacă noi suntem sfinţiţi prin Adevăr pentru Dumnezeu – dacă voinţa noastră este moartă şi în locul ei am acceptat în mod deplin voinţa Domnului ca fiind a noastră, în cuget, cuvînt şi faptă, atunci am realizat voinţa lui Dumnezeu şi vom cîştiga premiul ca “învingători”, chiar dacă, nedînduni-se ocazii favorabile, n-am propovăduit niciodată, n-am dat niciodată săracilor şi niciodată n-am suferit ca martiri pentru cauza Adevărului. Bine să reţinem acest punct cu toţii, “aceasta este voia lui Dumnezeu (cu privire la voi), sfinţirea voastră”. Nimic să nu umbrească sau să întunece acest adevăr, nici alte adevăruri şi nici erori. Aceasta să domine mersul vieţii noastre şi dacă voinţa lui Dumnezeu este într-adevăr voinţa noastră, atunci avem o cărare clar marcată înaintea noastră, ceea ce este foarte important” – mana 1 Iulie.

 

12. Babilonul se întăreşte acum ci nu cade – cum ar trebui să fie situaţia conform Planului Divin al Vîrstelor … 3.221.1;

 

13. Noaptea din Ioan 9:4 nu a venit încă deoarece în evenimentele din trecut şi din prezent încă nu vedem trecută împlinirea a ceea ce scrie în: 2.498 (volumul 2 paragraful 498): “Este necesar ca sfinţii să fie în oarecare măsură înştiinţaţi mai dinainte despre evenimentele care sînt iminente pentru ca atunci cînd se vor produce să nu se sperie sau să să se descurajeze, ci, fiind înarmaţi din timp, să poată preţui cu atît mai deplin binecuvîntările prezentului, astfel încît să lucreze cu sîrguinţă pînă i se zice “ziuă”, căci “vine noaptea (un timp mult mai întunecat în comparaţie cu cel prezent căruia i se zice ziuă) cînd nimeni nu mai POATE SĂ LUCREZE” – Ioan 9:4”; 2.499: “Scurta perioadă prezentă, înainte ca norii grei ai vijeliei să se ivească pe neaşteptate asupra lumii, este timpul cel mai favorabil pentru lucrarea clasei Ilie; ea corespunde zilelor încununate cu succes, atît ale lui Ilie cît şi ale lui Elisei. Este un timp favorabil pentru creşterea personală în har şi cunoştinţă şi la fel pentru răspîndirea adevărului – cel mai favorabil timp cunoscut vreodată. …Nici n-a fost vreodată un timp atît de prielnic pentru strădaniile creştinilor sau care să fi îndemnat mai mult la zel şi la acţiune creştinească precum este acest timp al mesajului de glorios seceriş al prezenţei Domnului şi al veştilor de bucurie ale Împărăţiei care se apropie.”; 2.500: “Dacă dorim să călătorim din loc în loc spre a ne întîlni cu alţi fraţi în credinţă putem face tot atîta drum într-o săptămînă şi chiar mai mult decît putea să facă Pavel într-o lună şi cu mult mai mult confort decît el. Dacă vrem să vorbim public o putem face fără să fim supăraţi sau terorizaţi de cineva. … Putem predica şi cu ajutorul tipăriturilor şi ziarelor folosindu-ne de minunatul sistem al poştei din zilele noastre care le face să ajungă aproape fără cheltuieli la prietenii noştri şi la străinii din lumea întreagă”; 2.502: “Din moment ce apostolul a gîndit şi a scris special despre zilele din urmă şi nu despre Evul Mediu, sîntem desigur îndreptăţiţi să ne întrebăm dacă nu cumva timpul este la mică distanţă în faţa noastră, în aceste “zile din urmă” cînd învăţătura sănătoasă nu va mai fi suferită sau permisă în nici un chip – 2 Tim. 3:1-13”; 2.506: “După cum Ioan a scăzut – lucrarea sa specială fiind îndeplinită cînd şi-a transmis ultimul mesaj – tot aşa Biserica în carne trebuie să scadă cînd ultimul ei mesaj este dat, pînă cînd cel din urmă membru îşi va fi terminat viaţa lui consacrată şi va fi trecut dincolo de văl, în “slavă”, pentru a fi un membru al Christosului glorios, domnind. …Ceea ce vestea Ioan despre lucrarea “Secerişului” – adunarea grîului şi venirea strîmtorării peste pleavă – îşi găseşte de asemenea paralela în timpul prezent”; 2.507: “… Scripturile par să evidenţieze că în timpul de strîmtorare ce se apropie bisericile nominale, pretinsele fecioare ale lui Hristos (2 Cor. 11:2,3) vor fi de partea regilor pămîntului şi unite cu aceştia, în timp ce Biserica adevărată, întocmai ca tipul ei, Ioan Botezătorul, va fi nepopulară şi restrînsă în libertate din pricina credincioşiei sale de a se împotrivi erorii şi de a o condamna”; 2.508: “În cazul lui Ioan, ca şi în cel al lui Ilie, cea care persecuta era o femeie iar cel care acţiona ca agentul şi instrumentul ei era un rege: cu adevărata Biserică aşa a fost în trecut şi fără îndoială aşa va fi în viitor – biserica nominală este reprezentată printr-o femeie iar puterea civilă printr-un rege”; 2.510: “Cînd măsuri represive, restrictive şi de constrîngere vor fi socotite necesare, ele vor cuprinde, probabil, nu numai organizaţiile muncitoreşti şi publicaţiile care susţin drepturile lor adevărate şi neadevărate, ci şi pe acelea care vor învăţa planul lui Dumnezeu, cauza adevărată a marii suferinţe a naţiunulor şi singurul ei remediu. Da, probabil nu mai sînt mulţi ani pînă cînd vor fi luate măsuri represive împotriva tuturor eforturilor sfinţilor de a răspîndi vestea bună a Împărăţiei, sub pretextul că interesele generale şi binele public cer asemenea măsuri”; 2.512: “Aceeaşi necesitate de a restrînge libertăţile în chestiuni politice şi sociale va fi probabil aplicată şi în ce priveşte libertatea cuvîntului asupra chestiunilor religioase, care stau la baza oricărei libertăţi. Nu va fi deci surprinzător dacă, într-o bună zi, un “guvern energic”, o monarhie, va înlocui marea republică (a Americii de Nord – n.e ). Un lucru este în orice caz foarte probabil, şi anume că o religie comună va fi socotită efecientă şi va fi promulgată. Faptul de-a învăţa ceva deosebit de această dogmă universală va fi tratat şi pedepsit ca o ofensă politică. O atare persecuţie de la sfîrşitul sau secerişul Vîrstei Evanghelice, nu numai că ar fi o altă paralelă a secerişului Vîrstei Iudaice (Fapte. 4:10-13, 23-30; 5:29-41; 11:19) ci, de asemenea, ar da o semnificaţie mai largă şi mai adîncă cuvintelor apostolilor Pavel şi Ioan (2 Tim. 4:3; Apoc. 13:17) şi evenimentelor tipice ale sfîrşitului carierei pămînteşti a Bisericii adevărate, înfăţişate prin plecarea lui Ilie într-un vîrtej şi prin întemniţarea şi decapitarea lui Ioan Botezătorul”; 2.513 (pag. 297 sus): “În al doilea rînd, astfel de consideraţii privind viitorul, în opoziţie cu privilegiile din prezent, ar trebui să îndemne pe fiecare consacrat al lui Dumnezeu să se folosească cu sîrguinţă de marile posibilităţi şi privilegii prezente, amintindu-şi că “cine seceră primeşte o plată” (Ioan 4:36; 1 Cor. 3:6), ca şi cel ce a sădit şi a udat, şi că acum este nu timp excelent de a strînge roade spre viaţă veşnică. Liniştea relativă a timpului favorabil prezent, cu toate libertăţile şi avantajele mai mari în toate domeniile, este îngăduită de Dumnezeu şi este menită să pecetluiească pe frunte (în minte cu adevărul) pe adevăraţii Săi slujitori – Apoc. 7:3”; 2.515 (pag. 297 jos): “El trebuie să crească, dar Ilie trebuie să scadă (Ioan 3:30) pînă cînd, în final va fi cu totul oprit”; v.204.2.2: “Toţi cei care sunt din Adevăr aud Adevărul şi le place să facă mărturie pentru Adevăr. Dar în cazul nostru, ca şi în cazul Învăţătorului, lumea nu ne cunoaşte. Nu ne cunoaşte fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Lumea, în special lumea religioasă creştină, este dispusă să ne răstignească aşa cum L-a răstignit pe El, numai că noi trăim într-un timp mai civilizat, şi se pare că pentru cărturarii, fariseii şi învăţătorii legii este mai dificil astăzi decât în vechime să aţâţe poporul ca să ne distrugă viaţa. Dar prin harul lui Dumnezeu noi vom continua să facem mărturie pentru Adevăr până când vine noaptea întunecoasă ^în care nimeni nu va putea lucra”, dacă vieţile noastre vor fi cruţate până atunci.”; v.447: “Dar Timpul de Strâmtorare va continua, plugarul va continua să are după ce toate eforturile noastre privind secerişul se vor fi sfârşit. Dar între timp, înainte ca această noapte să se stabilească pe deplin, noi trebuie să mergem înainte cu lucrarea pe care ne-a încredinţat-o Domnul. Adevărul este menit nu numai să desăvârşească ^Mireasa” lui Cristos, cea mai importantă dintre Întâii-născuţi, ci şi să dezvolte clasa marii mulţimi şi de asemenea să fie o mărturie pentru toată lumea. Orice neglijenţă din partea noastră sau orice încetare a activităţii în serviciul Adevărului, în timp ce ocazia există încă, ar fi o mare greşeală, după părerea noastră. Dacă suntem credincioşi, Domnul ne va da în viitor cu mult mai mari ocazii – binecuvântarea tuturor popoarelor, tuturor neamurilor, tuturor familiilor pământului – 3:8,16,29.”; 3.445: “Vestirea prezenţei Mirelui, ieşirea în întîmpinarea Lui şi intrarea cu El în odaia de nuntă sînt evenimente care continuă încă şi vor continua pînă cînd toate fecioarele înţelepte vor fi “pecetluite pe frunte” cu o cunoştinţă a adevărului prezent, suficientă spre a le separa de Babilon şi a le face vrednice să intre cu Mirele la ospăţul pregătit. Atunci, cînd toate fecioarele vor fi fost încercate prin acest adevăr, uşa oricărui prilej, a oricărei posibilităţi, se va închide şi nimeni nu va mai putea să intre în odaia de nuntă; căci Domnul zice: “Eu sînt “Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide” (Apoc. 3:7)””; 3.447: “Şi tot astfel intră acum fecioarele înţelepte în odaia de nuntă. Bucuria lor începe cînd află pentru întîia oară că Mirele e prezent. Din acel moment, ele părăsesc totul cu bucurie pentru a se bucura de tovărăşia Sa şi de ospăţul pregătit. Prin credinţă ele se bucură deja de ospăţul măreţ în perspectivă, căci Mirele prezent le face cunoscut că sînt tezaure nespus de mari şi preţioase pe care le păstrează pentru Mireasa Sa aleasă, şi descoperă celor ce fac parte dintr-însa marele privelegiu ce-l va avea această Mireasă de a participa la măreaţa lucrare de binecuvîntare şi de restatornicire a lumii. Desigur, cînd intrăm în odaia de primire şi vedem clar ce anume va fi această mare sărbătoare a favorurilor Împărăţiei, noi intrăm deja în bucuria Domnului nostru. Atunci noi avem deja o pregustare a desfătărilor viitoare, deja ne desfătăm mintea cu bogăţiile harului Său. Prin credinţă sîntem deja aşezaţi la masa Domnului şi El însuşi, potrivit făgăduinţii sale (Luca 12:37; Apoc. 3:21), a venit şi ne serveşte acum”; 3.448: “Această masă mare, acest ospăţ al credinţei, această descoperire a adevărurilor preţioase în timpul secerişului, a început îndată după împlinirea celor 1335 de zile din Daniel 12:12, în 1875, la începutul secerişului şi a binecuvîntărilor sale prezise de profet: “Ferice de cine va aştepta şi va ajunge (la sfîrşitul celor) 1335 de zile!””; 3.465: “Scripturile nu arată data exactă cînd uşa de intrare la odaia de nuntă se va închide, cu toate că ele arată clar că ea nu se va închide înainte ca toate “fecioarele” să fi avut ocazia de a intra acolo şi înainte ca toate fecioarele “înţelepte” sau gata pregătite să fi intrat deja”; 3.466: “O “uşă” deschisă simbolizează posibilitatea şi ocazia de-a avea acces la anumite privelegii şi favoruri; o uşă închisă, dimpotrivă înseamnă că aceste privelegii şi favoruri au luat sfîrşit… Închiderea uşii, cînd toţi cei ce aparţin acestei clase vor fi bineficiat de toate aceste privelegii, reprezintă sfîrşitul tuturor favorurilor din Veacul Evanghelic, pe cînd ospăţul ilustrează admirabil avantajele şi privelegiile Evangheliei”; 3.467: “Să nu neglijăm această “uşă” a ocaziilor şi privelegiilor care se va închide în curînd … După cum am văzut deja (Vol. 1, cap. 11), această cale îngustă este calea jertfirii de sine în interesul planului şi lucrării lui Dumnezeu. Calea se îngustează prin circumstanţele timpului prezent, prin împotrivirea spiritului lumii contra adevărului şi dreptăţii, astfel că toţi cei ce vor să meargă pe urmele marelui nostru Conducător şi Înaintaş vor găsi drumul îngust sau greu de parcurs şi vor trebui să sufere persecuţii. A umbla pe această cale, după exemplul pe care ni l-a dat Domnul nostru, implică nu numai o conformare pasivă dispoziţiilor sau spiritului Său, ci şi un zel activ, energic în proclamarea adevărului Său cu orice preţ. Şi toţi cei ce umblă pe această cale îngustă, credincioşi ca şi el, pînă la moarte, au parte de suferinţele Sale şi, de asemenea, la timpul hotărît, vor avea parte de gloria Sa, la ospăţul nunţii – în gloria ce se va descoperi cînd se va arăta El şi în Împărăţie (Filip. 3:10, 1 Pet. 4:13)”; 3.468: “Dacă privim scopul Său glorios, înţelegem că ocazia favorabilă de a umbla pe calea îngustă a jertfirii de sine pentru cauza adevărului este cea mai mare favoare ce a fost oferită unei creaturi. Privelegiul de a suferi cu Hristos şi pentru cauza Sa, după ce mai întîi L-am recunoscut ca Mîntuitorul nostru, este prin urmare uşa, unica uşă a ocaziei prin care se poate ajunge la gloria viitoare, păstrată pentru Mireasa şi comoştenitoarea lui Hristos”; 3.469, 470: “Închiderea acestei uşi s-ar putea arăta în trei moduri: (1) printr-o declaraţie Biblică precisă asupra datei exacte; (2) printr-o astfel de schimbare a sentimntului public în ceea ce priveşte adevărul, încît credincioşia şi zelul în serviciul lui n-ar mai întîmpina opoziţie, şi cînd a suferi împreună cu Hristos pentru cauza adevărului (Rom. 8:17) n-ar mai fi cu putinţă; sau (3) prin ajungerea la o astfel de condiţie în afacerile lumii încît toate ocaziile pentru acest serviciu ar fi blocate cu eficacitate, îndepărtînd astfel orice prilej prin care candidaţii ar putea intra în lucrare, să-şi dezvăluie şi să-şi dovedească iubirea şi credincişia prin activitate şi suferinţă. Cu toate că suntem clar informaţi că uşa se va închide la un moment dat înlăuntrul acestui timp al Secerişului sau al sfîrşitului veacului, Biblia nu ne arată data exactă; şi cu toate că după timpul de mare strîmtorare trebuie să se producă o mare schimbare în sentimentele maselor în favoarea adevărului şi a dreptăţii, nicăieri nu se arată că o asemenea stare de lucruri va fi realizată înainte de sfîrşitul complet al Scerişului. Avem însă o informaţie clară că uşa se va închide în ultimul mod arătat; deoarece suntem înştiinţaţi că înainte ca zorile zilei milenare să se reverse, va fi o noapte întunecoasă în care nimeni nu va putea să lucreze – “Vine dimineaţa, şi este tot noapte” (Ioan 9:4; Is. 21:12)”; 3.471: “Calea îngustă deschisă pentru noi este privelegiul şi ocazia de a coopera împreună cu Domnul acum, cînd pentru a manifesta spiritul său de bunătate, de zel şi credincioşie faţă de Dumnezeu şi Adevărul Său ne va costa avantajele noastre pămînteşti; cînd pentru a susţine cauza Sa şi adevărurile pe care le propovăduia El ne va face foarte nepopulari, ca să nu zicem mai mult; şi cînd încercările noastre de a onora Numele Său şi de a binecuvînta semenii noştri cu adevărul, lăsînd lumina noastră să strălucească, aduc peste noi reproşuri, defăimări şi persecuţii în diferite forme. Şi dacă, după cum am văzut, poarta strîmtă deschisă înseamnă privelegiul unui astfel de sacrificiu, de credicioşie, pînă la moarte, cu orice preţ, rezultă că încetarea tuturor acestor ocazii pentru o astfel de împărtăşire în serviciu şi suferinţă trebuie să fie închiderea uşii, închiderea căii înguste care duce la gloria şi comoştenirea viitoare”; 3.472: “După cum am văzut, suferinţa împreună cu Hristos n-are nimic în comun cu suferinţele obişnuite, care sînt partea tuturor oamenilor decăzuţi, ci ea provine direct sau indirect din faptul de a urma pilda lui Hristos proclamînd adevăruri nepopulare şi demascînd rătăciri foarte populare. Acestea au fost cauzele suferinţelor lui Hristos şi acestea vor fi cauzele persecuţiilor, suferinţelor şi pierderilor ce vor încerca pe toţi acei care vor umbla în căile Lui. Ucenicii Săi vor avea parte de suferinţele Sale acum, iar mai tîrziu ei vor fi socotiţi vrednici de a avea parte de răsplata făgăduită celor ce au fost credincioşi principiilor lui Hristos. Aceasta în decursul Veacului Evanghelic a însemnat: mistuire completă prin renunţarea la sine şi suportarea ruşinii, semănînd şi udînd sămînţa învăţăturilor lui Hristos; iar acum, la sfîrşitul acestui veac, aceasta înseamnă credincioşie şi răbdare asemănătoare în munca secerişului care se face acum – şi aceasta pînă la sacrificarea vieţii, fie cheltuind-o (mistuind-o) treptat în serviciul Mîntuitorului, murind zi după zi, fie prin moarte mai subtilă de martir”; 3.473 mij: “Ea (Mireasa) trebuie să semene atît de mult cu Domnul ei, să urmeze atît de aproape în urmele Lui şi învăţăturile Sale, încît va fi gata să sufere martiriul, întocmai ca Isus, apărînd aceleaşi principii de adevăr şi de dreptate. Mireasa trebuie să arate că posedă o iubire mistuitoare pentru Mirele ei, ea trebuie să dea dovadă de devotament neobosit în serviciul Numelui Său şi al principiilor Sale şi să dovedească deasemeni că e gata să fie dispreţuită, lepădată de lume, aşa cum El a fost, pentru că s-a supus învăţăturilor Sale”; 3.474 mij: “Astfel, bine înţeleasă, fiecare încercare de credincioşie ar trebui să fie primită cu bucurie, ca un nou prilej de a dovedi Mirelui puterea şi tăria iubirii noastre şi ca fiind deasemeni o nouă dovadă a iubirii şi încrederii Lui faţă de noi şi a glorificării făgăduite”; 3.475: “Astfel, uşa pentru a intra cu Hristos Domnul nostru în opera Veacului Evanghelic, se va închide atunci cînd “vine noaptea, în care nimenea nu va putea lucra” – (Ioan 9:4)”; 3.476: “Sosirea acestei nopţi va opri evident orice muncă de propagare a Adevărului care, înţeles greşit de public în general, va fi acuzat probabil de a fi principala cauză a anarhiei şi a confuziei ce va domni atunci, în loc de a fi considerat sub adevărata sa lumină – ca fiind indiciile premergătoare ale voinţei şi descoperirii divine cu privire la tulburările ce se vor abate asupra omenirii şi adevăratele lor cauze. Nu trebuie să ne aşteptăm nici la aceea că sosirea acestei nopţi şi închiderea uşii să se întîmple deodată, ci mai degrabă că va fi o obstrucţie şi o închidere treptată a lucrării Secerişului.”(de asmenea legătura cu anarhia); 3.477: “Timpul prezent este închinat pecetluirii pe frunte a slujitorilor lui Dumnezeu, înainte de a izbucni furtuna strîmtorării (Apoc. 7:2,3); şi fiecare fecioară înţeleaptă ar trebui să aprecieze acest privelegiu al timpului prezent, atît pentru propria ei pecetluire intelectuală cu adevărul prezent, cît şi pentru a se angaja în munca secerişului de a pecetlui pe alţi aparţinători ai clasei grîului şi a-i aduna în grînarul ocrotirii Dumnezeieşti (încrederii şi liniştei) (Ps. 91), pînă nu vine noaptea şi pînă nu se închide uşa oricărei ocazii de a lucra”; 3.479: “Să observăm că, atunci cînd va veni această noapte adîncă, cînd secerătorii trebuie să înceteze lucrul lor, ea va fi dovada că această lucrare finală a Vîrstei Evanghelice s-a înfăptuit; că întreg numărul aleşilor ce alcătuiesc Mireasa lui Hristos a fost “sigilat” şi “adunat” într-o condiţie de separare faţă de lume – în condiţia “grînarului” (Mat. 13:30). Căci Dumnezeu nu va îngădui să vină ceva care să împiedice lucrarea Sa înainte ca ea să se termine. În momentul acela, toţi adevăraţii şi credincioşii servitori ai Domnului vor fi fost pecetluiţi pe frunţile lor; şi, lucrarea Vîrstei Evanghelice fiind terminată, nimeni nu va mai putea intra în această lucrare sau să culeagă bogatele roade prezise în “făgăduinţele lui nespus de mari şi scumpe”, care este răsplata credincioşilor ce intră în timp ce “uşa” e încă deschisă – 2 Petru 1:4”; 3.480: “Dar nu trebuie să tragem concluzia din cele de mai sus că toţi aleşii vor intra în posesia răsplăţii lor de îndată ce au dat dovadă de credincioşie. E posibil ca unii dintre ei să mai trăiască pînă la o vreme mai înaintată în noaptea întunecoasă a strîmtorării – deşi noi presupunem contrariul. “Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apoc. 14:12; Iac. 5:11)” După ce au îmbrăcat toată armătura lui Dumnezeu şi au luptat cu îndrăzneală împotriva rătăcirii, înfăţişînd clar şi fără teamă adevărul în ziua aceasta rea şi apărîndu-l cu energie cînd rătăciri uriaşe stau la pîndă peste tot, sfinţii sînt îndemnaţi “să rămînă în picioare, după ce au biruit totul” (Efes. 6:13), îmbrăcaţi în toată armătura, cu sabia spiritului pregătită totdeauna pentru apărare, în stare de veghe, în stăruinţă şi rugăciune pentru toţi sfinţii. Toţi vor avea nevoie de răbdare, pentru ca, după ce vor fi împlinit voia lui Dumnezeu, să poată primi ce le-a fost făgăduit (Apoc. 14:12; Efes. 6:13; Evrei 10:36)”; 3.482: “Pe de altă parte, în parabola fecioarelor din Matei 25, închiderea “uşii” arată sfîrşitul complet al oricărei ocazii favorabile pentru oricine, chiar şi pentru cei “chemaţi”, de a mai putea cîştiga premiul înaltei chemări; ea marcheză sfîrşitul oricărei posibilităţi de a se dovedi vrednic de premiu prin credincioşie în serviciul Mîntuitorului: toate ocaziile favorabile se vor termina atunci, în “noaptea” în care nimeni nu va mai putea lucra (Ioan 9:4).”; 3.510: “Dar acum am ajuns la sfîrşitul zilei de lucru a Vîrstei Evanghelice, la “ceasul al unsprezecelea”. Timpul de a chema lucrătorii pentru această zi a trecut. Touşi unii stau încă acolo şi zic: “Noi n-am fost invitaţi la lucru; nu ne-a tocmit nimeni”; nouă nu ni s-a făgăduit de lucru, nici plată în cazul cînd am găsi; chemarea s-a terminat, lucrul din această zi e pe sfîrşite şi sînt destui lucrători şi fără noi. Dar Stăpînul viei ar vrea ca noi, în calitate de purtători ai Cuvîntului Său, să le spunem: “Duceţi-vă şi voi în via mea”; eu nu vă făgăduiesc nimic, căci chemarea generală s-a terminat, timpul este scurt, ziua de lucru e pe sfîrşite, “vine noaptea cînd nimeni nu va putea lucra”, dar intraţi totuşi, arătaţi-vă dragostea şi zelul şi aveţi încredere în mărinimia mea cît priveşte răsplata voastră”; 3.511: “Nu putem să spunem ceva mai mult asupra acestui subiect: singura speranţă ce am putea oferi este că nimeni nu a lucrat vreodată pentru Stăpînul nostru şi să nu primească neînchipuit mai mult decît ar putea cere sau aştepta. Ştim, pe de altă parte, că un anumit număr de locuri în lucrare vor deveni vacante pentru că mulţi dintre cei chemaţi nu vor rămînea credincioşi iar coroanele ce le erau destinate vor fi date altora, care, prin credincioşie şi jertfire de sine, se vor fi dovedit vrednici de lucru şi de răsplată”; 3.512: “Aşadar, dacă unii n-au ajuns decît de curînd să cunoască şi să iubească pe Domnul, şi dacă doresc să-i servească şi să-i propovăduiască adevărul, să nu se descurajeze pentru faptul că înalta chemare s-a sfîrşit în 1881. Dacă “uşa” ocaziei de a vă jertfi, de a servi Domnului, stă deschisă îninatea voastră, intraţi pe ea; dar să intraţi repede, căci o noapte de întuneric şi de împotrivire straşnică va veni în curînd peste noi toţi şi ne va împiedica să intrăm în serviciul Stăpînului.”; 3.515: “De aceea, pe măsură ce vedem îngrămădindu-se dovezile tot mai evidente ale acestor evenimente, să ne ridicăm capetele şi să ne bucurăm în speranţa măririi ce trebuie să urmeze, căci vine dimineaţa, cu toate că va fi precedată de o noapte întunecoasă, dar din fericire scurtă”; 3.516: “Nu ni se spune cît timp va trece după 1914 pînă în momentul glorificării ultimilor membri vii ai corpului lui Hristos, dar este sigur că aceasta nu se va întîmpla cîtă vreme lucrarea lor în trup nu va fi terminată. Schimbarea lor în glorie se va întîmpla însă curînd după terminarea acestei lucrări. Putem deci vedea cu aproximaţie cînd va avea loc eliberarea sfinţilor”; 3.521: “Deşi putem fi siguri că această “schimbare” a celor din urmă membri ai corpului lui Hristos nu va avea loc înainte ca ei să fi terminat, în carne, lucrarea ce li s-a încredinţat. Cu toate acestea, sîntem informaţi, după cum am arătat mai înainte, că în curînd munca noastră va fi oprită pe neaşteptate – mai întîi treptat, apoi complet cînd “vine noaptea, cînd nimeni nu poate să lucreze” (Ioan 9:4). Întunericul gros al acestei “nopţi” nu va fi împrăştiat decît de răsăritul soarelui milenar. Cînd lucrarea noastră va fi terminată, cînd noaptea ne va înconjura, ne putem aştepta nu numai să vedem norii furtunoşi devenind tot mai întunecaţi (ameninţători), dar vom auzi şi simţi de asemenea ridicarea “vînturilor” care vor culmina într-un uragan dezlănţuit al patimei umane – un vîrtej de tulburări. Atunci, munca stabilită pentru noi fiind terminată, ceea ce vom avea de făcut va fi “să stăm în picioare”, să fim liniştiţi, pînă cînd vom fi “schimbaţi” (Efes. 6:13)”; 3.522: “Cît timp va găsi de bine Domnul să lase pe sfinţii săi într-o inactivitate forţată, cînd ei vor trebui “să stea în picioare”, noi nu ştim, dar în tot cazul va fi un timp suficient de lung pentru a permite credinţei şi răbdării să-şi desăvîrşească lucrarea în inimi. Atunci aceste virtuţi vor fi pe deplin dezvoltate, încercate şi manifestate (date pe faţă). Această încercare a răbdării va fi judecata finală a Bisericii. Atunci “Dumnezeu o va ajuta la revărsatul zorilor dimineţii (sale)” Ps. 46:5”; 3.523: “Noi sîntem avertizaţi că această noapte întunecată se apropie, nu numai de Scripturi, dar şi de semnele grave ale timpului. Soarta Bisericii, cel puţiţn în ceea ce priveşte restul carierei sale pămînteşti, pare a fi perfect zugrăvită în ultimele etape ale vieţii lui Ilie şi a lui Ioan Botezătorul, despre care s-a vorbit deja. Decapitarea unuia, carul de foc urmat de vîrtejul care îl ridică la cer pe celălalt, arată probabil violenţa ce o vor suferi ultimii membri ai corpului lui Hristos. Totuşi, Sionul nu trebuie să aibă nici o teamă, căci Dumnezeu este în mijlocul lui şi-l va ajuta; el e consacrat la moarte şi privilegiul său este să-şi devedească credincioşia. “Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici servul mai presus de domnul său. Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui şi robul să fie ca domnul lui” Matei 10:24, 25”; 3.524: “Cînd puterea politică, religioasă şi superstiţiile “Babilonului celui Mare” – “Creştinătatea” – vor păli, atunci probabil că, într-un suprem efort de a se apăra şi de a se autoconserva, ea va opri lucrarea de răspîndire şi de lăţire a adevărului, considerîndu-l ca vătămător şi periculos sistemului său. Şi e probabil, de asemenea, că în această împrejurare, clasa Ilie, stăruind pînă la capăt să proclame adevărul, va suferi violenţa şi va trece în glorie, scăpînd astfel de suferinţele cele mai grele ale timpului de strîmtorare – aceasta tocmai în momentul critic cînd cei mari şi puternici ai zilei vor recurge la măsuri, disperate pentru salvarea edificiului şubred al “creştinătăţii””; 3.525: “Data exactă a eliberării sau momentul cînd vor fi “schimbaţi” cei din urmă membri ai corpului lui Hristos nu este indicată; dar timpul aproximativ este totuşi arătat ca trebuind să aibă loc puţin timp după ce uşa se va fi închis Matei 25:10; atunci cînd adevărul, pe care Babilonul îl consideră acum ca duşman al său şi ca menit a-i aduce completa şi definitiva nimicire, va fi mai general cunoscut şi răspîndit; cînd “grindina” va fi măturat în mod năpraznic “adăpostul minciunii” şi cînd ura contra adevărului, care mocneşte încă, se va manifesta într-o opoziţie atît de violentă şi atît de generală încît să stopeze efectiv progresarea în continuare a marii lucrări în care sfinţii sînt angajaţi”; 3.505, 506: “Unui ca acesta îi răspundem: Aleargă, cu toate acestea. Cazul tău nu e atît de disperat cum ţi se pare: „uşa” nu s-a „închis” încă. Aminteşte-ţi că dacă toţi cei ce acceptară chemarea s-ar fi dovedit credincioşi legămîntului lor cînd aceasta încetă, nu ar fi nici cu unul mai mult, ci tocmai de-ajuns. Aminteşteţi de asemeni că, potrivit Scripturilor şi după cum ai putut observa, mulţi dintre acea cari au acceptat chemarea nu vor fi aleşi, căci numai un mic număr va rămînea credincios legămîntului cînd vor fi puşi la încercare. Şi pe măsură ce unii chemaţi devin necredincioşi, ocaziunile lor, posturile lor de activitate în lucrul Domnului, coroanele lor de răsplată sînt oferite altora. Unul din aceste posturi, una din aceste coroane sau răsplăţi poate să-ţi fie dăruită ţie şi numele tău poate fi înscris în „cartea vieţii” ca un candidat al miresei lui Christos în locul altuia care a fost şters dintr-însa, fiindcă fu judecat nevrednic de coroană.–Vezi Apoc. 3:5; Evrei 12:23.

Cei ce pot cuprinde aceste preţioase făgaduinţe şi doresc fierbinte să muncească în via Domnului, au într-înşii o puternică dovadă că ei au fost concepuţi de Spirit; într-adevăr priceperea omenească–chiar dacă persoana se află pe drumul îndreptăţirii–nu poate cuprinde lucrurile adînci pe care Dumnezeu le destinează numai consacraţilor săi şi cari sînt acceptaţi. (1 Cor. 2:6-16.) Domnul este prea plin de iubire, prea drept pentru a lăsa să încolţească într-o inimă speranţe irealizabile. (Iacov 1:18, 21; 1 Pet. 1:23.) A fi conceput de Spirit, prin Cuvîntul adevărului, implicâ o mostenire definitivă la natura spirituală, dacă cel conceput nu se dovedeşte după aceea nevrednic, necredincios. „Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplată”. – Evrei 10:35.”.

 

14. Acei consacraţi, indivizi nu o clasă, nu mulţi ci foarte puţini, care vor fi puşi în rînd cu profeţii după cum ne spune fratele Russell în vestitor la pag. 447 şi în vol. 6, pag. 157 jos şi în răspunsurile la întrebările 235, 242, 243, 245 – despre ei fratele Russell nu spune că aceştia vor fi înviaţi cu profeţii ci puşi în rînd cu profeţii, în timpul vieţii lor aceştia vor fi puşi în rînd cu profeţii dacă vor asculta de Marele profet, şi după aceasta ei vor pregăti condiţiile şi pămîntul pentru învierea şi primirea şi instruirea celorlalţi care vor trebui încă treziţi, şi astfel toţi pînă la urmă vor fi puşi în rînd cu profeţii, adică vor avea ocazia şi sunt sigur majoritatea vor ajunge la perfecţiunea pierdută de Adam, profeţii deja fiind înviaţi astfel şi restul omenirii de-a lungul întregei perioade de înviere prin judecată li se vor alia, dar toţi aceştia vor merge pe calea înaltă a sfinţeniei; ei sau majoritatea din ei nu vor muri (ceea ce nu exclude posibilitatea, deşi fără nici o dovadă Biblică, ca unii foarte puţini din aceştia să piardă viaţa în acel timp de anarhie ca rezultat al invadării cetelor anarhiste, că vor sta în calea distrugerii) ci în timp ce aceştia vor trăi ei vor fi puşi în rînd cu profeţii, cum ni se explică în Tabernacol la tema “Sacrificiile care urmau zilei de ispăşire” citim în par. 224: “Aceasta pare să arate că dacă cineva va ajunge atunci într-o condiţie de deplină pace şi armonie (la care toţi trebuie să ajungă, altfel vor fi înlăturaţi prin moartea a doua), el trebuie să mănînce sau să împlinească înaintea lui Dumnezeu un legămînt de deplină consacrare Lui.”; par. 216: “Consacrarea va fi necesară şi în vîrsta viitoare, deşi, datorită schimbării guvernării lumii, consacrarea nu va mai fi ca acum, spre moarte, ci, dimpotrivă, ea va fi spre viaţă, pentrucă odată cu încheierea domniei răului vine sfîrşitul durerii, întristării şi morţii, cu excepţie asupra celor răufăcători”; par. 232: “Sacrificiile Zilei de ispăşire, după cum am văzut, erau întotdeauna arse (Lev. 6:30; Evr. 13:11), dar sacrificiile pentru greşeli de mai tîrziu, aduse după Ziua Ispăşirii, nu erau arse, ci mîncate (însuşite de preoţi)”; par. 220: “Această consacrare nu va fi urmată nici de distrugerea naturii umane (arderea cărnii în afară din tabără), nici de trecerea vieţii într-o natură nouă – în “Sfînta Sfintelor””; căci dacă aceştia toţi mor atunci mor după o viaţă consacrată nu are importanţă că a fost un an sau 5 sau zece, în acest caz ei au destul timp de la consacrare pînă la moarte, şi dovedesc a se clădi în cele spirituale, să-şi dezvolte roadele spiritului sfînt, şi dacă dovedesc şi pot a lucra (ceea ce pînă la noapte o face numai Biserica şi după noapte profeţii), atunci Domnul le-ar da ocazii de a se manifesta şi le-ar permite de a lua parte la suferinţa pentru numele Său, adică ei pot şi dovedesc să fie “credincioşi pînă la moarte” – Apoc. 2:10, şi dacă vor fi “credincioşi pînă la moarte” – “vei primi cununa vieţii” care este o cunună care nu se vestejeşte – nemurirea (în legătură cu noaptea, cu închiderea uşii, cu încetarea oricărei ocazii de a servi şi de a se jertfi) de asemenea acolo se zice că aceştia vor fi puşi în rînd cu profeţii dacă au făcut o consacrare numai după ce uşa e închisă (ceea ce conform dovezilor de mai sus nu vedem încă ca uşa să fie închisă) şi că nu va fi concepere de spirit (ceea ce conform dovezilor de mai sus vedem acum încă că mai există concepere de spirit sau mărturie a acceptării prin manifestările Spiritului Sfînt al Adevărului printre Creştinii urmaşi ai Domnului).

 

15. În Dan. 2:34,35 – ni se arată lucrarea de zdrobire a pietrii care abia după 1914 a început, cînd a început judecata Naţiunilor, după expirarea timpului contractului lor, adică a “Timpurilor Neamurilor” de 2520 ani în 1914, în care Biserica în carne “în aşternutul lor” şi dincolo de văl “îmbrăcaţi în slavă”, are parte după cum are parte şi în celelalte lucrări Ps. 149:5-9, Ps. 2:9, Apoc. 2:27, adică ei leagă, distrug, dărîmă vol. 4, pag. 395, vol. 2, par. 200, şi toată această lucrare nu s-a împlinit aşa de repede după 1914, căci aceasta o vedem încă acum (judecata naţiunilor) în curs de îndeplinire, adică dărîmarea lor încă continuă, slăbirea lor, pedepsirea lor, fărîmiţarea lor… călcarea în teasc încă se face… sfinţii se luptă … lucrările şi evenimentele arătate de fratele Russell care ar trebui să aibă loc în 2-3 ani de la 1914 au loc exact cum sunt descrise în vestitor în tema “Secerişul nu s-a sfîrşit” şi în orice detaliu dar nu într-o perioadă atît de rapidă.

 

16. Tabernacolul cu Fotodrama arată că după ce Moise antitipic ungea cu tot sîngele ţapului capacul ispăşirii el binecuvînta poporul imediat după ce ei se închinau, după aceasta imediat ei se ridicau şi această ridicare reprezintă învierea …

 

17. Biblia spune că: “Secerişul este sfîrşitul veacului” – Matei 13:39, şi dacă acum este şi suntem încă în “lumea rea de azi” sau în sfîrşitul acestui veac rău sau în timpul sfîrşitului veacului adică în zilele din urmă ale acestui veac rău cînd vedem împrejur 2 Timotei 3:1-5 – atunci este secerişul căci Biblia spune că: “Secerişul este sfîrşitul veacului” – Matei 13:39 (şi nu altceva este sfîrşitul veacului şi nici o altă perioadă sau vîrstă nu este sfîrşitul veacului ci: “Secerişul este sfîrşitul veacului” – Matei 13:39) Secerişul termină acest veac rău sau această “lume rea de azi” şi după ce Secerişul o termină adică după ce secerişul se termină numai este încă “lumea cea rea de azi” căci a afirma aceasta ar însemna că după Seceriş altceva este sfîrşitul veacului; chemarea de a ieşi afară din Babilon continuă încă; (nunta; vol 6 cît este ocazie să slujim; vest cu 1914; vest cu ocazii; vol; prefaţa vol. 2;) Cu ocazii – o altă dovadă a existenţei în timpul prezent a jertfirii de sine sau a sacrificiullui jertfelor mai bune, este şi faptul că jertfirea din ziua ispăşirii reprezintă renunţarea la drepturile umane legitime pămînteşti la lucrurile bune şi drepte naturale, căpătate la şi prin îndreptăţirea reală, vitală, completă şi prin credinţa în sîngele lui Isus, şi numai acum este această ocazie, numai Biserica are ocazia sau chemarea sau lucrarea de a se jertfi, cheltui sau de a-şi jertfi aceste lucruri care sunt ale sale şi au dreptul la ele prin îndreptăţire, jerfindu-le sau renunţînd la acestea pentru cauza lui Hrisots sau pentru a căpăta lucrurile care nu se văd sau cele care nu sunt trecătoare.

 

18. 1 Cronici 16:31 – Isaia 52:7 – Picioarele sunt acelea care strigă şi spun mesajul că “Dumnezeul tău împărăţeşte”, şi noi acum spunem aceasta sau cel puţin auzim în timpul prezent acest mesaj şi avem ocazia aceasta de a vesti şi trebuie să şi facem asta şi dacă o facem atunci – facem lucrarea picioarelor corpului lui Hrisots. O altă dovadă că acum sunt încă picioare este şi faptul că picioarele spun vestesc aceste veşti pe “munţi” care reprezintă împărăţiile acestei lumi, şi acum mai vedem încă aceşti munţi şi la fel mai vedem rezultatul direct sau efectul sau răspunsul acestora la această veste proclamată de către picioare o vedem peste tot în lume în jurul nostru şi o vedem prezisă în Apoc. 11:18 pînă ce Biserica va fi glorificată şi atunci: “Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd (după glorificarea picioarelor) pe Satana (caplul şarpelui) supt picioarele voastre (în aceeaşi perioadă de timp a anarhiei cînd vor fi stabilite ultimele membre picioare în glorie pe Muntele cel Sfînt)” – 16:20.

 

19. Chemarea de a ieşi din Babilon încă mai continuă căci din 1914 – la adevăr, adică la volume şi la scrierile fratelui Russell pe care le considerăm cea mai portivită şi corectă explicare a Bibliei, au venit mulţi după ce au ieşit din diferite crezuri şi denominaţiuni şi s-au lepădat de multe învăţături nedrepte şi nu putem spune că nu are încă loc această lucrare, şi ieşirea din Babilon este numai în timpul nopţii evanghelice cînd întîii născuţi au fost şi sunt în antitip scăpaţi sau salvaţi de Babilon sau de eroare sau de înşelăciune, sau de robia păcatului şi stricăciunii, salvarea clasei pămînteşti urmînd după aceasta, cînd deja întîi născuţii lui Faraon sau Babilonul erau deja nimiciţi, căci numai după ce toţi întîi născuţii au fost scăpaţi în acea noapte simbolică, după un drum lung – calea înaltă a sfinţeniei, restul – omenirea a fost scăpată de Satan.

 

20. Alte mărturii ale fratelui Russell după 1914 …

 

21. 15:14-17 – fratele Russell scrie: vol 1, p. 81, sus: “De exemplu, citiţi discursul lui Iacov în care spune: ^Simon a spus cum, mai întâi, Dumnezeu Şi-a aruncat privirile ca să ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său (o mireasă). Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris: @După aceea (după ce s-a luat dintre neamuri acest popor), Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul (domnia pământească) cel căzut al lui David, îi voi rezidi dărâmăturile şi-l voi înălţa#”. Faptele 15:14-16.

Iacov a început să citească în providenţa lui Dumnezeu, în trimiterea Evangheliei prin Petru la primul convertit dintre neamuri şi prin Pavel la neamuri în general, că în timpul acestui veac cei care credeau, evrei şi neamuri, urmau să fie la fel favorizaţi. Atunci el a căutat profeţiile şi aşa a găsit scris; şi că după ce lucrarea acestui Veac Evanghelic se va completa, se vor împlini făgăduinţele pentru Israelul natural. Treptat marea taină, atât de multă vreme ascunsă, a început să fie înţeleasă de puţini – de sfinţi, ^prietenii” speciali ai lui Dumnezeu.”; vol. 2, p. 89, mij: “Şilo, primind la învierea Sa sceptrul şi ^toată puterea”, datorită ascultării Sale până la moarte, va binecuvânta într-adevăr pe Israel mai întâi – însă nu Israelul trupesc, căci nu toţi sunt israeliţi adevăraţi câţi sunt numiţi astfel după trup (Rom. 9:6). Şilo, moştenitorul, caută şi găseşte copii ai lui Avraam după spirit – cei care împărtăşesc dispoziţia de credinţă şi ascultare a lui Avraam, atât dintre urmaşii lui naturali, cât şi dintre neamuri – ca să fie un popor pentru numele Lui (Fapt. 15:14). Şi ^după aceea” (după ce se îndeplineşte adunarea Bisericii Sale alese – în secerişul sau sfârşitul Veacului Evanghelic, la încheierea Timpurilor Neamurilor) El Îşi va întoarce din nou favoarea şi va zidi din nou ruinele Israelului, şi în cele din urmă ale tuturor familiilor pământului, pe o bază mai bună decât ar fi putut concepe vreodată inima omului.”; vol. 2, p. 243, sus: “Am putea da mai multe citate din profeţi şi din apostoli cu privire la întoarcerea finală a favorii lui Dumnezeu la Iacov sau la Israelul după trup, după alegerea dintre neamuri a numărului întreg pentru ^trupul lui Hristos”, dar cel care studiază poate face acest lucru folosind o concordanţă sau o Biblie cu trimiteri. Printre cele mai clare referiri în Noul Testament că această favoare îi va fi redată lui Israel, este aceea a lui Iacov, în Fapte 15:14-16, şi a lui Pavel, în Romani 11:26.”; vol. 3, p. 273: “Cu toate acestea, să ne păzim de o greşeală prea obişnuită, care constă din a lua literal cuvintele următoare: “După aceea. Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul (casa) lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărîmăturile şi-i voi da scaunul de domnie (tronul) al tatălui său David”. “Robul meu David va fi împărat peste ei” (Fapte. 15:16; Luca 1:32; Ezec. 37:24). Este sigur că reîntoarcerea literală a lui Israel în propria lui ţară se va împlini conform promisiunii, precum şi reconstruirea Ierusalimului pe ruinele lui. Sîntem totuşi siguri că expresiile casa şi tronul lui David nu înseamnă reconstrucţia literală cu pietre, lemne, etc. Ridicarea casei lui David despre care se vorbeşte aici înseamnă restabilirea regalităţii şi a domniei în mîinile unui membru din seminţia lui David.”; vestitor p. 218, coloana 2, mij: “Ei au înţeles prea bine planul lui Dumnezeu ca să aibă asemenea aşteptări, cum par să aibă lucrătorii misionari moderni. Ei ştiau foarte bine că misiunea Evangheliei nu era să convertească lumea, ci să aleagă din lume un popor special pentru numele Său (Fapte 15:14). Ei le mărturisiseră acestor oameni Adevărul şi aveau încredere că Domnul a fost cu ei şi Adevărul va ajunge numai la cei cu ureche de auzit, fie prin misionari fie prin cei care deja fuseseră luminaţi.”; tot vestitoul p. 371, c. 2, jos: “Încheierea profeţiei lui Amos ne spune despre revenirea lui Israel şi despre binecuvântarea Domnului peste omenire, inclusiv peste păgâni, la vremea aceea. Această profeţie a fost citată de apostolul Iacov la Consiliul din Ierusalim, zicând: ^După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul cel căzut al lui David, îi voi rezidi dărâmăturile şi-l voi înălţa, pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat numele Meu, zice Domnul care face aceste lucruri” – Fapte 15:16, 17.

Noi trăim acum în timpul când această profeţie este pe punctul de a se împlini. Revenirea Israelului natural este pe punctul de a avea loc în cadrul restabilirii Împărăţiei lui Dumnezeu în lume – Împărăţia care odată a fost reprezentată tipic prin Regele David, dar care va fi stabilită în realitate prin Cel mai mare decât David – Cel Preaiubit. Sub acea Împărăţie, restabilită în condiţii mai favorabile, o Împărăţie cerească, rămăşiţa de oameni va avea posibilitatea să caute pe Domnul; fiindcă cunoştinţa slavei Domnului va umple întreg Pământul.”. Şi acea rămăşiţă (care rămîne din strîmtorare, care nu trebuie să moară) a murit şi n-a zis şi nici chiar cei de acum care s-au născut cu mult după acel timp de 1914 încă nu zic: “Haidem să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov şi să umblăm pe cărările lui!” ceea ce ar trebui să fie sau să facă “rămăşiţa” dacă ar fi timpul “după aceea” adică după alegerea şi glorificarea Bisericii.

 

22. Descoperirea prezenţei a doua a Domnului nostru: 1) întăi la biserică; 2) apoi la turma mare; 3) apoi la lume, şi Biblia nu spune că se va mai descoperi la o altă clasă sau că va fi o altă, manifestare decît cele trei menţionate mai su ca fiind 1) Parousia; 2). Epifania; 3) Apokalipsis. …
23. Iubirea lmuii – este vrăjmăşie cu Dumnezeu…
24. Înţelepciunea de sus …
25. Doi sau trei – numai în Vîrsta Evanghelică şi numai pentru scopul dezvoltării şi învăţării a lucrurilor spirituale vol. 6, pag. 304, în contrast cu aceasta va fi Ier. 31:34,…
26. Cei trei vrăjmaşi lumea corpul şi Diavolul ai Noii Creaţii, şi dacă mai este sau se mai duce luptă cu Eul, dacă mai este împotrivire – atunci numai între Noua creaţie şi cea veche şi dacă cea Nouă se luptă se împotriveşte ea este , e vie, trăieşte , se dezvoltă…
27. Satan se leagă în timpul Secerişului sau în Ziua lui Iehova şi prin Seceriş prin lucrarea Secerişului sau a zilei lui Iehova şi dacă Secerişul ar trebui să fie terminat atunci Stan ar tebui să fie legat…
28. 144 000 vrednici se vor găsi – nu se vor mai găsi alţii vrednici care să fie tot aşa de destoinici dar care să nu poată să intre căci uşa deja e închisă…3.506,507.
29. pecetluirea după 1881, după 1914, …
30. turma mare…
31. heruvimii din tabernacol – cum dragostea şi puterea lui Dumnezeu aşteaptă ca dreptatea să fie satisfăcută cu stropirea capacului ispăşirii cu întreg sîngele corpului şi după care moment va începe a opera iubirea lui Dumnezeu pentru a ridica omenirea în armonie sau susţinută de putrere care va fi întrebuinţată pentru a răspîndi binecuvîntările egal, drept, corect la loc…tabernacol
32. voia Domnului este sfinţirea – dacă ne sfinţim suntem fii, …
33. dacă anarhia nu termină vîrsta evanghelică, sau dacă anarhia nu termină dispensaţia a doua cea a răului a cărei ultimă vîrstă este vîrsta Evanghelică – atunci ce termină ea, sau dispensaţia a doua se va mai continua cu ceva mai mult, cu o altă vîrstă cumva intermediară…
34. unele mărturii cu privire la Geneza 3:15 …
35. unele referiri cu privire la răsărirea soarelui… A86, C146 sus, vol. 4. 421,
36. piaţa – 1 cor. 3:14,15 …
37. Iacov 1:18, 21…
38. 237 mij… 3.674. …
39. Cu privire la suferinţele de acum ale Bisericii v.417-418-419…
40. 4, 37, 328 pag …
41. noaptea este în anarhie C221 mij.
42. Anarhia este opusul comunismului – D297,
43. Profeţii vor învia cînd va fi încă în toată lumea în afară de Israel – anarhia – D410,
44. Anarhia va fi după o mare perioadă de reconstrucţie după 1 război mondial v.16, după război vor fi revoluţii apoi va fi anarhia pag. 4, cînd Ilie va fi luat 96, 97,
45. Cerurile noi (Biserica glorificată) vor fi stabilite sau introduse în anarhie v. Aprilie 1915
46. Morţi în Adam sau în Hristos – Apoc. 14:13
47. Sabatul Noii Creaţii …
48. Judecata noii Creaţii …
49. Casa pămîntească a noii creaţii…
50. Avem comoara aceasta (Noua Creaţie) în vase de lut de pămînt…
51. Credinţa un rod al spiritului, al noii Creaţii şi o parte a moştenirii Noii Creaţii…
52. Ochiul şi urechea credinţii (a Noii creaţii) şi inima pătrunzătoare …
53. Care sunt suferinţele lui Hristos, nu a cărnii, suferinţele şi ispitele lui Hristos ca nouă Creatură – şi noi avîndu-le – împlinim astfel ce lipseşte suferinţelor lui Hristos pentru trupul lui care este Biserica, şi dacă suntem ispitiţi la fel ca Isus în pustiu ca Nouă Creaţie atunci suntem Nouă Creaţie căci dacă n-am fi o nouă creaţie n-am fi ispitiţi ca Isus ac nouă Creaţie – vol. 5 ispitele …
54. Al şaselea simţ al noii Creaţii – discernămîntul lucrurilor spirituale – dacă îl avem el este al Noii Creaţii şi nu al naturii vechi pămînteşti…
55. 18:42 – anarhie
56. Uşa fiind închisă – totuşi se află sub judecată de moarte şi viaţă – vol.1 pag. 129. Jos
57. Leviţii care erau numai îndreptăţiţi – ei nu intrau în sfînta, nu erau luminaţi de sfeşnic şi nu vedeau şi nu cunoşteau lucrurile stărilor cereşti…
58. Atunci posedarea spiritului va avea alte manifestări decît conceperea vol. 5 467…
59. 472, 486, 494, 259 sus, 502 jos, 505, 512,
60. La Luca spune că duhul vă va da ce să vorbiţi …
61. Cuvîntul să locuiească în voi din plin la petru sau Iacov…
62. 142.3 – neghina va fi arsă în timpul de strîmtorare care este la sfîrşitul secerişului…
63. 83.1 – David va învia la sfîrşitul secerişului de 40 de ani
64. Din Ioan 5:28, 29 – cine sunt cei ce au făcut binele mai este şi o altă clasă – şi cine au înviere prin judecată nu vor avea restul celor pămînteşti?
65. 121-1…
66. Matei 16:15-17 – dar vouă cine va descoperit aceste şi multe alte lucruri?
67. La smochin se referă la generaţie vol. 4 marea profeţie a Domnului…
68. Ce o avut loc în 1917 a fost descris de înainte ca: “ceasul încercării”…
69. Lungirea înlăturării de către David a lui Saul ar avea o paralelă în lungirea de către David antitipic Biserica în carne care avea lupte pe pămînt în contrast cu Solomon Biserica în glorie a împăraţilor acestei lumi …
70. Toiagul de fier este în ziua de răzbunare (care este timpul de strîmtorare)…
71. Extras 110 par…şi 110 pag…
72. Cîntarea Nouă a Mielului o cîntau numai 144 de mii…
73. De găsit unde fratele russell spune concret că secerişul nu este de 40 de anu…
74. De asemenea unde perioada de întrepătrundere este seceriş şi unde secerişul sau vîrsta evanghelică sau lumea cea rea de azi sau această întrepătrundere este atunci cînd în acelaşi moment este şi bine şi rău dar cînd se va termina va fi numai bine şi nimic rău…
75. Isus este Advocat pentru clasele cereşti şi Mijlocitorul Noului Legămînt pentru omenirea care merge pe calea înaltă a sfinţeniei…
76. Dacă secerişul e sfîrşit şi dacă veacul evanghelic e sfîrşit atunci şi “ziua cea rea de azi” (ziua cea rea de azi sau cea rea de ieri sau din viitor) e sfîrşită şi atunci şi satan e legat căci dacă nu mai este ziua cea rea de azi a cărui el este “Dumnezeul veacului acestuia” (dumnezeul veacului acestuia Evanghelic sau a celui trecut sau a celui viitor Milenar)…
77. 7 cei după 1918 eliberarea va fi aproape…
78. A224, b222 – 1881 – primii 7 şi restul 33 …
79. B 105, b 222 – suprapunerea este dărîmarea vechiului aranjament şi stabilirea celui nou…
80. Î241 consacrarea înainte de 1881…Q150-1
81. Î325 Cronologie pecetluirea sfinţilor referitor la 1914 Q79-1…
82. Ispitele lui Isus cele trei nu la corp beţie sau după trup ci ispie ca noi creaţii …
83. Între veacuri cei care vor fi consacraţi dar nu va fi concepere tot vor fi între veacuri întrepătrundere tot veacul evanghelic …
84. 140.1 – Mînia (ziua de răzbunare, ziua lui Iehova) lui Dumnezeu se revarsă acum, atîta timp cît mai sunt înmormîntări, sau cît v mai fi…
85. Evrei 3:5,6 fii sau slugi dacă fii concepuţi dacă nu concepuţi nu fii ci slugi dacă ca profeşţii…
86. 141.3 – viaţa se oferă prin Legămînt la clasele spirituale prin legămîntul de jertfă la lume în viitor prun Noul Legămînt – sub care deci Legămînt trebuie să primească fraţii viaţă…
87. Evrei 10:16 – în contrast cu conceperea…
88. 6 pag. 494.1 – creştin se numeşte numai noua creaţie …
89. extras 232 – manifestările…
90. numai Biserica umblă în urmele lui Hristos – căci în trecut s-a zis să nimiceşti vrăjmaşul – dar Isus zice – iubiţi-vă vrăjmaşii – şi după ultimul membru nu se va da ocazie de a urma pe Isus (425.1.3) – în a iubi pe vrăjmaş…