Fr. Edward Pietrzyk, Polonia

 

  1. Preaiubiţi în Christos, fraţi şi surori: Pace vouă! Astăzi vom avea o lecţie din Evanghelia după Matei cap. 5 vers. 14 – 16, unde citim: “Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămînă ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vază faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.
  2. Aceste versete sînt parte din Cuvîntarea de pe munte. Scriitorul evangheliei prezintă predica cu următoarele cuvinte: “Cînd a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El”.
  3. Astfel cuvintele “Voi sînteţi lumina lumii” erau adresate unui grup din prietenii, cei mai apropiaţi ucenici al Lui, nu poporului care-L înconjura zilnic. Evident că aceasta nu era o coincidenţă, ci un act deliberat, cu un scop din partea Domnului nostru.
  4. Mai mult conchidem din cuvintele lui Isus că nici sfinţii Vechiului Testament nu erau descrişi ca fiind acea lumină. Biblia ne dă un raport vrednic de respect despre Ioan Botezătorul: “Printre cei născuţi din femeie, nu s-a ridicat unul mai mare ca Ioan Botezătorul”. Ioan, scriitorul evangheliei a spus: “Nu era el lumina, cu el a venir să mărturisească despre lumină” (Ioan 1:8).
  5. Deoarece Ioan n-a fost “acea Lumină”, nici alţii dinaintea lui n-au fost lumini. Apostolul Pavelcontinuă gîndul cînd face o distincţie între “casa servilor şi casa fiilor” – lumina antitipică şi reală.

 

Lumina cea adevărată definită

 

  1. Dacă privim în paginile Cuvîntului lui Dumnezeu, remarcăm cum Lumina biblică este definită ca: a) Dumnezeu însuşi, cum citim în 1 Ioan 1:5, “Dumnezeu este Lumină şi în El nu este întuneric”.
  2. b) Domnul nostru Isus Christos care atunci cînd vorbeşte fariseilor spune despre sine: “Eu sînt lumina lumii, cine mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12).
  3. c) Biserica lui Christos. Pe lîngă cuvintele “Voi sînteţi lumina lumii” putem adăuga o altă mărturie a Scripturii din Efeseni 5:8, “dar acum sînteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii”.
  4. Mai mult Scripturile învaţă nu numai că întreagă buserica este acea lumină, dar şi Domnul nostru adaugă în Apocalips 1:16,20 următoarele: “În mîna dreaptă ţinea şapte stele . . . cele şapte stele sînt ingerii celor şapte biserici”.
  5. Isus a prezis că în timpul Vîrstei Evanghelice cît timp se alege biserica, strălucesc lumini deosebite. Aceste lumini au fost pregătite pentru scopul special al lui Dumnezeu.
  6. Profetul Daniel a scris despre ei: “Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci”.
  7. Aşa dar lumina adevărată este Dumnezeu, Isus şi Biserica. Ce înseamnă lumina adevărată? Ce a hotărît ca nişte simpli pescari de pe Marea Galileii să aibă onoarea să devină lumina lumii?
  8. Ni se spune că Dumnezeu este lumină şi nu sîntem surprinşi. El este Atotputernicul, “fără început şi fără sfîrşit”, nemuritor, sursa înţelepciunii, puterii, dreptăţii şi iubirii.
  9. Similar, nu sîntem surprinşi că Isus este lumină, singurul născut din Dumnezeu. El este şi va fi întotdeauna reflecsia gloriei Tatălui său, reflectînd lumina adevărată. Citim, “Eu sînt în Tatăl şi Tatăl în mine” (Ioan 14:10,11).
  10. Da, Isus a fost şi este lumina lumii. Dacă nu înţelegem cînd citim unele evenimente din viaţa şi activitatea lui Isus, trebie să admitem propria noastră imperfecţiune a minţii şi inimii şi să nu gîndim că Domnul a făcut o greşeală.
  11. Ca şi Iov, trebuie să ne mărturisim înaintea Domnului, “Da, am vorbit fără să le înţeleg, de minuni care sînt mai pe sus de mine şi pe care nu le pricep” (Iov 42:3).
  12. Dumnezeu? Da. Isus? Da. Dar noi? În ce fel putem noi care sîntem slabi şi imperfecţi să fim numiţi “lumina lumii”?
  13. Desigur, ca oameni sîntem supuşi ispitelor obişnuite ca şi alţii. În această privinţă nu este mare diferenţă între noi şi alţii.
  14. Poate modul nostru de viaţă este mai rău decît al altora. Ne dăm seama că sînt mulţi oameni nobili în jurul nostru deşi sînt “copii ai mîniei, fără speranţă şi fără Dumnezeu în această lume” (Efes. 2:2,12).
  15. Uneori uitîndu-ne la societatea noastră vedem pe unii care pot fi consideraţi mari “lumini” în ochii celor din societatea sau asociaţia lor.
  16. Aşa dar ni se spune că Ioan Botezătorul n-a fost acea lumină, deşi în societatea în care a trăit şi a activat, era privit ca un om excepţional. Dar Isus cînd a spus: “Voi sînteţi lumina lumii” n-a vrut să spună lumea ci Biserica Vîrstei Evanghelice.
  17. Care este diferenţa? Apostolul Pavel scrie în Efes. 5:8, “odinioară eraţi întuneric, dar acum sînteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii al luminii”.
  18. Scripturile ne învaţă că adevărata lumină este în Christos: “De aceea zice: Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi şi Christos te va lumina” (Efes. 5:14).
  19. În Rom. 8:15-17, Pavel ne dă o explicaţie a luminii adevărate:
  20. “. . . ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm Ava, adică tată. Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii al lui Dumnezeu. Şi dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Christos”.
  21. Acelaşi gînd este exprimat de Pavel în 2 Cor. 1:21,22, unde citim: “Şi cel ce ne întăreşte împreună cu voi în Christos, şi care ne-a uns este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului”.
  22. Astfel, fără îndoială, Scripturile numesc pe cei concepuţi de spirit, adevărata lumină. Ei au spiritul fiesc în Isus Christos, Domnul nostru.
  23. Cum putem recunoaşte lumina adevărată? Christos Domnul ne-a lăsat o lecţie înregistrată în Mat. 7:16020, unde citim:
  24. “Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
  25. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău, nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte”.
  26. Desigur, pare foarte potrivit la acest punct să cităm scrisoarea lui Pavel către Galateni (5:22,23)
  27. Acolo Pavel numeşte roadele spiritului care trebuie să fie din abundenţă în cei care aparţin lui Christos, cei care şi-au răstignit corpul împreună cu faptele şi dorinţele lui. Roadele sînt: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, blîndeţea, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, înfrînarea poftelor.
  28. Un gînd similar este dat în Efes. 5:9, unde citim: “căci roada luminii stă în orice bunătate, neprihănire şi adevăr”.
  29. Pe de altă parte apostolul Ioan menţionează cel mai important lucru, indicatorul adevărat al relaţiei noastre cu Dumnezeu.
  30. În 1 Ioan 2:9,10 el scrie: “Cine zice că este în lumină şi urăşte pe fratele său este încă în întuneric pînă acum. Cine iubeşte pe fratele său rămîne în lumină şi în el nu este nici un prilej de poticnire”.
  31. Aceasta este noua poruncă despre care Isus vorbeşte atît de mult: “Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă ve-ţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:35).
  32. Ei ne vor recunoaşte prin iubirea noastră, o iubire simplă, necondiţionată, sacrificatoare, o copie a lui Isus. Se spune că “pe cînd eram noi încă păcătoşi, Christos a murit pentru noi” (Rom. 5:8).
  33. Nici chiar cunoştinţa nu este aceea care ne deosebeşte, deşi nu se poate spune că cunoştinţa nu este necesară. Hotărît nu!
  34. Cunoştinţa cuvîntului lui Dumnezeu este necesară şi poate aduce mare rod credinţe, dar numai dacă această cunoştinţă este plasată la locul corect în educaţia copilului lui Dumnezeu.
  35. Să reflectăm adînc asupra cuvintelor de avertizare din vol. 6 pag.387, unde fratele Russel scrie: “Creşterea cunoştinţei poate produce o îndepărtare de la evlavie”
  36. Noi, trebuie să strălucim, trebuie să fim lumină adevărată în Domnul. Roadele activităţilor naostre vor dovedi cine sîntem cu adevărat.

 

Lăsînd să strălucească lumina noastră

 

  1. La acest punct să punem altă întrebare: De ce le-a dat Isus urmaşilor Săi această sarcină şi ce a vrut să se realizeze prin ea?
  2. Propriile Lui cuvinte înregistrate în Mat. 5:16, constituie răspunsul la această întrebare: “Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.
  3. Primeşte lumea lumina adeăvartă în acest fel? Nu tocmai. Domnul nostru a fost cea mai mare lumină. Ştim despre misiunea Lui pe pămînt şi rezultatul ei. Desigur că au fost (unii) care au văzut lumina şi I-au recunoscut personalitatea deosebită.
  4. În Ioan 7:46 se află o mărturie despre Isus făcută de aprozi: “Niciodată n-a vorbit vre-un om ca şi acesta”. Totuşi din cauza geloziei şi urii majoritatea l-au dat pe Isus în mîinile păgînilor şi l-au răstignit.
  5. Urmaşii Domnului au avut aceeaşi soartă: Aceasta este în acord cu declaraţia Lui găsită în Mat. 10:24,25. Citim:
  6. “Ucenicul nu este mai pe sus de învăţătorul său, nici robul mai pe sus de domnul său. Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe stăpînul casei L-au numit Belzebul, cu cît mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui’.
  7. Cum au fost primiţi însişi luminile deosebite “stelele din mîna Domnului (refoarmatorii celor şapte (Biserici) perioade din timpul dezvoltării Bisericii?
  8. Au murit ca martori, au fost persecutaţi, oamenii au făcut haz de învăţăturile lor şi deşi ne doare trebuie să admitem că chiar şi acum se întîmplă aceasta printre noi.
  9. Totuşi, există unii care remarcă lumina. În Fapt. 26 observăm reacţia a doi oameni, guvernatorul roman Festus şi regele evreu Agripa, faţă de apostolul Pavel.
  10. Unul din ei a remarcat lumina şi a apreciat-o: “Aproape m-ai convins să mă fac creştin” (King James). Alţii i-au primit mărturia despre Isus ca semn de nebunie şi lipsă de bun simţ.
  11. În evanghelia lui Ioan există o declaraţie care ne ajută să înţelegem această stare de lucruri: “Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vadă faptele” (Ioan 3:20).
  12. Ioan Botezătorul serveşte ca exemplu în acestă privinţă. El n-a fost “acea lumină”, dar mustrarea făcută lui Irod expunînu-i faptele rela a dus la întemniţarea şi moartea lui.
  13. Iubiţi fraţi în Christos, ce exemplu ne-au lăsat adunările bisericii primitive! Ele au fost chemate de Domnul să fie lumina lumii.
  14. Să mergem la Cuvîntul lui Dumnezeu şi să găsim aceste lecţii preţioase.
  15. În Fapt. 4:32 se dă o mărturie: “Mulţimea celor ce crezură era o inimă şi un suflet”.
  16. Ştim cu toţii că este foarte greu să păstrăm unitatea pe pămînt. Ni se spune că după ce Petru a ţinut o predică legată de trimiterea Spiritului Sfînt. trei mii de oameni au crezut. (Fapt. 2:41; 4:4). Astfel adunarea din Ierusalim în care serveau apostolii era formată nu din zeci de persoane, ci din cîteva mii.
  17. Ni se spune că toţi credincioşii “erau o inimă şi un suflet”. Să ne întrebăm, cum au reuşit? Adunările noastre sînt formate din zeci, poate rar sute şi totuşi vedem multe probleme, controverse şi uneori diviziuni şi dezbinări.
  18. Secretul succesului lor este arătat în Fapte 2:42, “Ei stăruiau în învăţătura apostolilor”.
  19. Şi ce învăţături dădeau apostolii? Apostolul Pavel ne dă esenţa învăţăturilor sale evanghelice: “Căci n-am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Christos şi pe El răstignit” (1 Cor. 2:2).
  20. Este adevărat că unitatea bisericii de la început s-a pierdut cu timpul. Dezbinările din Corint şi greutăţile din Galatia ne pot servi ce exemlu. Cîtă vreme a trăit apostolul Pavel, a încercat să se împotrivească acestora. Condus de Spirit, el a prezis că Biserica nu-şi va menţine unitatea de la început.
  21. În cuvintele lui de rămas bun, către Biserica din Efes, al a vorbit cu întristare despre zilele cînd “după plecarea mea se vor vîrî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor” (Fapt. 20:28-30).
  22. Istoria Bisericii în timpul Vîrstei Evanghelice în mod trist dovedeşte cum s-au împlinit aceste cuvinte.
  23. Corporaţia noastră, Biserica evanghelică în timpul secerişului, a avut experienţe similare. Pînă în 1918, mişcarea Studenţilor în Biblie în esenţă n-a fost divizată, deşi cu cîţiva ani înainte de 1918, cînd fratele Russel şi-a schimbat ideile respectiv la Noul Legămînt, cîteva adunări l-au părăsit.
  24. Aceea a fost prima dezamăgire, dar n-a fost tocmai o diviziune. Numai în 1918 a survenit despărţirea între Studenţii Bibliei liberi şi Societate. Întreagă lumea a privit cum Studenţii Bibliei se luptau între ei.
  25. Cum a strălucit lumina atunci, lumina de la cei care pretindeau a fi Biserica lui Christos? A fost acela de fapt spiritul lui Christos pline de iubire, toleranţă şi răbdare?
  26. În Fapte 4:32 citim o altă mărturie privitoare la primele biserici creştine: “Mulţimea celor ce crezură era o inimă şi un suflet”.
  27. Acela a fost primul “comunism” bazat nu pe politică, ci pe religie. A fost o mare binecuvîntare pentru toţi, după cum ni se spune că “nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă”.
  28. Sîntem şi noi înclinaţi tot aşa? Este atît de uşor să deschidem Biblia şi să citim că sîntem numai administratori ai posesiunilor noastre şi Domnul Isus nu vrea ca noi să ne scăpăm de ele. În sprijinul acestui argument cităm cuvintele din Luca 22:36, “Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă, de asemenea s-o ia”.
  29. Dar a da totul cum au făcut membrii Bisericii la început este foarte greu. Totuşi exemple din istoria recentă ne arată că este posibil să facem la fel cu cei care au făcut-o cu mult timp înainte.
  30. Autorul Studiilor în Scripturi menţionează în Vol. 3 mişcarea lui Miller, care s-a petrecut în 1844. El ne dă o mărturie frumoasă despre ei. După maniera primilor creştini, ei la fel au spus că nimic nu este al lor.
  31. La pag. 92 (în poloneză) citim: “relatările despre timpurile acelea, despre zelul lor fierbinte, etc. ne umple inimile de admiraţie. . . Cei care aveau bani de prisos îi puneau grămadă pe masă în faţa anvonului, de unde era liber să-şi ia toţi care aveau nevoie; şi sinceritatea şi zelul credincioşilor atunci erau astfel, încît se spune că banii astfel consacraţi Domnului nu era nevoie să fie păziţi deoarece cei care nu aveau nevoie nu se atingeau”.
  32. În Evrei 10:34 citim o mărturie deferită: “aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre” “(Ei) au primit cu bucurie răpirea averilor lor” (poloneză).
  33. Înţelegem noi tragedia care stă dincolo de aceste cuvinte? Ce înseamnă să ţi se răpească averea? Cred că acei dintre fraţi care au trăit în timpul primului şi a celui de al 2-lea război mondial ne pot spune multe despre acest subiect.
  34. Primii creştini au primit “cu bucurie răpirea averilor lor”. Sîntem noi în stare ca Avraam, să ne lăsăm casa, ţara, averea de o viaţă şi să urmăm vocea care l-a chemat : “Avraame! Avraame”?
  35. Da, viaţa de această parte a vălului este un timp de încercări şi va dovedi că “lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă; ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămîne în picioare, el va primi o răsplată” (1 Cor. 3:13-15).
  36. Încă un comentariu legat de adunarea din Berea. Acea adunare era în mod special apreciată de apostol.
  37. citim în Fapte 17:11: “Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit cuvîntul cu toată rîvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa”.
  38. Ar trebui să admirăm Biserica primitivă pentru marea lor credinţă, consacrare şi devotare adevărului lui Dumnezeu. Ei nu se împiedicau de greutăţile vieţii zilnice şi de persecuţiile tot mai mari, ci erau în stare să găsească putere şi timp să se întîlnească zilnic să studieze Cuvîntul lui Dumnezeu.
  39. Noi cu programul de lucru aglomerat de-abia putem găsi timp să ne întîlnim de 2 ori pe săptămînă. Nu ştiu cîţi fraţi ar putea frecventa zilnic adnuările dacă ar fi să votăm să facem aşa în Kracovia (adunarea de care aparţin), după exemplul bereenilor. Nu ştiu de cîte ori aş putea eu personal participa cu un astfel de aranjament.
  40. Să ne amintim îndemnul dat de apostolul Pavel: “Să nu părăsiţi adunarea voastră cum au unii obiceiul” (Evr. 10:25).
  41. Iubiţi fraţi, acum aproape două mii de ani Christos Domnul a dat o mărturie minunată despre Biserica Sa. Voi sînteţi sau ve-ţi fi lumina lumii. Aceste cuvinte au avut ecou toată Vîrsta Evanghelică.
  42. Dar trebuie să ne amintim că atîta vreme cît sîntem în trup, în “cortul noastru pămîntesc” nu putem străluci cu toată lumina. Poate lumina noastră va păli, de-abia vizibilă printre furtunile şi dificultăţile vieţii pămînteşti.
  43. dar cu timpul va veni schimbarea. Isus ne-a lăsat această speranţă, în pilda sa cu grîul şi neghina: “Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor” (Mat. 13:43). Fie ca noi să participăm la împlinirea acestor cuvinte.
  44. Amin.