DREPTATEA ŞI MILA DIVINĂ

2 Cron. 33:1-20

„Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele.” Isa. 1:16, 17.

R 4839 W. T. 15 iunie 1911 (pag. 185-186)

Manase, figura centrală a acestui studiu, a fost fiul Împăratului bun Ezechia. Manase a urmat la tronul lui Iuda în cel de-al doisprezecelea an al lui — fiul rău al unui tată bun. Această chestiune a taţilor buni şi a fiilor răi, şi a taţilor răi şi a fiilor buni, a fost probabil datorată, în mod frecvent, caracterului bun sau rău al mamelor, ca şi faptului că împăratul, ocupat cu afacerile statului, n-a putut acorda atenţia potrivită educaţiei copiilor săi. Fără îndoială, există excepţii de la fiecare regulă, dar este imposibil a se evita să nu se răsfrângă într-o anumită măsură asupra părinţilor în cazul oricărui copil neascultător.

Cât de puţini recunosc

caracterul sacru al responsabilităţilor părinteşti

Calitatea de părinte este fără îndoială cea mai înaltă şi mai importantă funcţie a vieţii umane. Totuşi, cât de puţini îşi dau seama de caracterul sacru al responsabilităţilor părinteşti! Profetul întreabă: „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?” În timp ce admitem deducţia că pentru nimeni din rasa noastră nu este posibil să fie perfect, trebuie să admitem şi faptul că în părinţi se află mari posibilităţi cu privire la binele sau răul din copiii lor. Această responsabilitate ar trebui să fie simţită în alegerea perechii — înainte de căsătorie. Nu spunem că mariajul trebuie să fie pus pe acelaşi plan cu creşterea animalelor şi sentimentele delicate să fie nesocotite; dar pretindem că spiritul unei minţi sănătoase trebuie să fie căutat în legătură cu cel mai important contract al vieţii, care afectează nu numai destinul şi fericirea cuplului, ci şi a vlăstarelor lui.

Oricine se va informa despre grija exercitată de florarii şi grădinarii ştiinţifici pentru obţinerea varietăţilor selecte de fructe, flori şi legume, va avea motiv să se ruşineze de puţina atenţie care este acordată dobândirii idealurilor potrivite în privinţa rasei umane — într-adevăr, este uimitor că majoritatea nu are niciun ideal; se recunoaşte numai pasiunea oarbă, animalică.

Crescătorul de cai frumoşi, câini, vite etc., va spune cât de atent este cu mama în timpul perioadei de reproducere — sănătatea, mediul înconjurător, toate sunt luate în considerare, deoarece toate au de-a face cu progenitura, totuşi, aceiaşi crescători de vite, cai, pui etc., par să aibă puţină consideraţie faţă de starea soţiei, mama propriilor copii, în timpul perioadei de sarcină. Cât de ciudat este că un crescător de cai îşi dă seama că iepei de reproducere îi vor fi folositoare imaginile de cai în alergare şi cursele de cai, şi că drept consecinţă mânzul va fi mai rapid şi mai valoros, totuşi nu aplică acest principiu la soţia sa!

Este vreo mirare că acei copii se nasc nervoşi şi irascibili când ştim că mama în timp ce-i purta era agitată şi iritată într-o mie de feluri? Este vreo mirare că acei copii se nasc cu o moştenire spre patimă, mânie şi poftă, când ne gândim la experienţele mamelor, care se imprimă astfel asupra lor? În mod sigur toţi părinţii cu o judecată rezonabilă, înţelegând aceste chestiuni, vor pune temelii potrivite pentru caracter în copiii lor — temelii pe care, ulterior, cu răbdare, cu grijă şi cu afecţiune, îşi vor creşte copiii pe linia celor mai înalte standarde de dreptate şi de frumuseţe a sfinţeniei şi de loialitate faţă de Creator! Dar în timp ce aceasta ar trebui să fie străduinţa tuturor, am putea vreodată să aducem lumea într-o stare de a dori şi a se strădui pentru astfel de rezultate? Niciodată! Speranţa pentru lume ar muri dacă nu s-ar baza pe Cuvântul sigur al Domnului, care promite omenirii ajutor de Sus în marea Împărăţie a lui Mesia.

Valea Hinom

Împăratul Manase a reintrodus idolatria, a zidit altare pentru închinare lui Baal în curţile templului, a folosit vrăjitorii şi a comunicat cu spiritele rele. Domnul i-a permis să meargă pe această cale, şi se pare că majoritatea naţiunii a fost dusă, fie spre bine fie spre rău prin exemplul împăraţilor lor. Astfel poporul a fost făcut să greşească. A urmat pedeapsa pentru această cale. Împăratului Asiriei i-a fost permis de Domnul să fie executorul pedepsei. El a capturat cetatea şi l-a luat prizonier pe împărat. Pedeapsa pentru idolatrie n-a fost chinul veşnic, să se noteze; acea vedere eronată ne-a parvenit din timpul „Veacurilor Întunecate”. Noi ne întoarcem la o înţelegere mai bună a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său.

După ce împăratul a fost în captivitate un timp, el a început să-şi vină în fire şi să-şi înveţe lecţia. Gândurile la bunul său tată, Împăratul Ezechia, şi la binecuvântările Domnului asupra lui, în mod sigur i-au venit în minte. Împăratul Manase s-a căit, a căutat iertarea Domnului şi a obţinut-o, şi a fost restaurat în propria lui împărăţie.

În legătură cu amăgirile idolatre ale împăratului, este consemnat în versetul 6, că „şi-a trecut pe fiul său prin foc în valea Hinom”. Acea vale se află chiar în afara cetăţii Ierusalimului, spre sud. Acum este în mod considerabil plină şi acoperită cu livezi. În trecut era o vale adâncă. La un anumit timp a fost folosită pentru ritualuri religioase. Acolo a fost înălţat un chip mare de bronz, al cărui corp, care era gol, a constituit un coş pentru focul care se făcea dedesubt. Chipul avea braţele întinse, care se înfierbântau şi pe ele erau uneori oferiţi copii ca jertfe zeităţilor false, cu totul contrar a orice era autorizat de Cel Atotputernic.

Mai târziu, această vale Hinom a fost atât de mult poluată încât n-a mai putut fi folosită niciodată ca loc de închinare. Fără îndoială a fost folosită ca loc pentru distrugerea stârvurilor din cetatea Ierusalim — pisici, şobolani şi câini morţi etc., erau aruncaţi acolo şi ardeau în foc şi pucioasă pentru eliminarea gazelor urât mirositoare. Corpurile celor mai josnici criminali puteau de asemenea să fie aruncate în această vale ca gunoaie, indicând că nu exista nicio speranţă de viaţă viitoare pentru ei.

În Noul Testament, scris în limba greacă, această „vale a fiului lui Hinom” este numită Ge-hinom, sau, mai târziu, Gheena. Domnul nostru a folosit de câteva ori această vale ca să ilustreze Moartea a Doua — lipsa de speranţă a tuturor celor care în mod voit, cu bună ştiinţă şi persistent au refuzat harul lui Dumnezeu.

Învaţă să faci binele

Textul nostru, din Isaia, este avertismentul Domnului: „Încetaţi să mai faceţi răul; învăţaţi-vă să faceţi binele”. Reprezintă atitudinea generală a lui Dumnezeu faţă de rasa noastră. El nu ne mustră pentru că suntem păcătoşi, căci El Însuşi spune că am fost născuţi în păcat şi concepuţi în nelegiuire, şi în păcat ne-au conceput mamele noastre. Ceea ce doreşte Domnul nostru de la noi este ca, dându-ne seama de starea noastră greşită, să ne întoarcem de la ea după cele mai bune capacităţi şi să facem bine. Noi nu vom fi în stare să realizăm această transformare în noi decât în măsura în care avem o voinţă dreaptă şi o inimă curată, o străduinţă onestă pentru dreptate. Tuturor acestora Domnul le oferă sprijin, ajutor, şi acest ajutor l-a prevăzut pentru noi prin Răscumpărătorul nostru. El este deja un ajutor pentru cei care Îl pot accepta pe El şi Cuvântul Lui prin credinţă. El va fi un ajutor real pentru marea majoritate a omenirii prin stabilirea Împărăţiei Sale. În cele din urmă, toţi cei care vor ajunge să iubească dreptatea şi să urască nelegiuirea vor putea să obţină viaţă veşnică, şi toţi cei care vor iubi nelegiuirea şi vor urî dreptatea vor avea pedeapsa Morţii a Doua, simbolic reprezentată prin Gheena — „o pierzare veşnică de la faţa Domnului”.