Drepturile De Viata Ale Vrednicilor Din Vechime – Vdm 22.4

DREPTURILE DE VIAŢĂ ALE VREDNICILOR DIN VECHIME

R 5073 W. T. 1 august 1912 (pag. 243-245)

Dreptul la viaţă este un lucru, dar dreptul la viaţă veşnică este alt lucru. Adam a avut dreptul de a trăi, care ar fi fost veşnic dacă prin ascultare şi-ar fi demonstrat vrednicia de a trăi veşnic. La fel este cu Vrednicii din Vechime; când vor fi înviaţi din morţi, ei vor avea dreptul să trăiască, dar numai prin Mijlocitor. Nu vor avea drepturi de viaţă prin ei înşişi, căci nu există astfel de drepturi decât acelea care sunt recunoscute de Tatăl şi de Dreptate. Apostolul Pavel ne spune că Vrednicii din Vechime au deja aprobarea divină. Dar chiar dacă ei I-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, El nu le-a dat viaţă veşnică; şi chiar dacă-I vor fi plăcuţi Mijlocitorului, El nu-i va preda Tatălui, Dreptăţii, până la sfârşitul Veacului Milenar.

Scripturile spun de asemenea că pentru Dumnezeu toţi sunt vii (Luca 20:38), căci din punctul Lui de vedere sunt numai adormiţi. (Vezi t. 31:16; Ioan 11:11, etc.) Nu numai Vrednicii din Vechime, ci tot restul lumii sunt vii pentru Dumnezeu în acelaşi sens, chiar dacă n-au fost socotiţi acceptabili. El a făcut o pregătire pentru ei prin Mijlocitor, dar acea pregătire nu va fi completă până la sfârşitul Veacului Milenar. Vrednicii din Vechime, aprobaţi de Dumnezeu, au avut această mărturie, că I-au fost „plăcuţi lui Dumnezeu”, prin aceea că s-au ridicat la standard — perfecţiunea intenţiei inimii şi ascultare după măsura capacităţii lor. Deşi i-a aprobat, totuşi nu li s-a dat viaţă veşnică, nici nu le-a fost recunoscut vreun drept de viaţă.

Dumnezeu însă a făcut pregătire prin care toată rasa lui Adam va fi răscumpărată şi va avea ocazia de a câştiga viaţă veşnică. Această pregătire, desigur, va cuprinde nu numai pe Vrednicii din Vechime, ci şi tot restul omenirii.

VIAŢĂ PRIN MIJLOCITOR

Acest aranjament făcut de Dumnezeu nu-L exclude însă pe Mijlocitor, căci numai prin Mijlocitor va obţine lumea, inclusiv Vrednicii din Vechime, viaţă veşnică. (Singura excepţie de la această prevedere a Mijlocitorului este Clasa Bisericii, cei care vin la Tatăl prin Cristos ca Avocat al lor.) Ca atare, Vrednicii din Vechime nu pot veni pe o cale diferită. Ei trebuie să fie recunoscuţi de Tatăl prin Mijlocitor; căci nefiind moştenitori împreună cu Cristos, ei trebuie să vină sub cealaltă clasă, în perioada în care Mijlocitorul va lucra cu lumea în ansamblul ei. Procesul lucrării cu lumea în ansamblu va continua, şi numai la sfârşitul Veacului Milenar, Cristosul îi va preda Tatălui.

Domnul Iehova a făcut un plan prin care poate lucra cu omenirea prin Fiul Său. Acest plan este că „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5:22). Prin urmare, Tatăl, aparte de Fiul, nu i-a judecat pe Vrednicii din Vechime. Dar ei pot aştepta o binecuvântare la timpul şi în perioada lui Dumnezeu — la „timpul potrivit” — când Mesia Îşi va lua puterea şi va începe să domnească; şi în special la sfârşitul acelei domnii, când Fiul va fi predat Tatălui Împărăţia. 1 Cor. 15:24.

Tatăl nu ia la cunoştinţă despre acest aranjament pentru binecuvântarea lumii, ci îl lasă cu totul pentru marele Mesia, care va fi Mijlocitorul lor, Marele lor Preot, făcând împăcare, mijlocire. Când mijlocirea pregătită înainte de întemeierea lumii va fi fost împlinită, va fi satisfăcător pentru Vrednicii din Vechime, care vor fi fost „domni pe pământ”, şi pentru omenire în ansamblu.

VREDNICII DIN VECHIME SUB MIJLOCITOR

Întrebarea dacă Vrednicii din Vechime vor avea drepturi de viaţă când vor veni afară, poate fi privită din unghiuri diferite. Potrivit învăţăturilor Scripturilor, oricine este perfect este vrednic de viaţă veşnică. Înţelegem din Scripturi că Vrednicii din Vechime vor ieşi din mormânt perfecţi, nelipsindu-le nimic. Am fi înclinaţi să spunem deci, că fiind perfecţi vor veni în cadrul aranjamentului divin, că oricine este perfect va trăi. Dar trebuie să reţinem că Dumnezeu este Judecătorul tuturor (Evr. 12:23). Dar, chiar şi în ceea ce-i priveşte pe Vrednicii din Vechime, ei nu vor avea relaţie directă cu Dumnezeu în timpul Veacului Milenar. În mod personal, ei vor fi gata să aibă astfel de relaţie, dar Dumnezeu în înţelepciunea Sa a văzut potrivit să lucreze cu ei prin Răscumpărătorul, Profetul sau Învăţătorul, Preotul, Mijlocitorul întregii omeniri. Şi deoarece nu toată omenirea va fi gata să fie predată Tatălui, Vrednicii din Vechime vor trebui să aştepte până când restul omenirii va fi predată în mâinile Tatălui, Marele Judecător al tuturor.

La sfârşitul Mileniului, toată omenirea perfectă va fi predată Tatălui (1 Cor. 15:24). Imediat ce El îi va accepta, vor fi în aceeaşi poziţie în care a fost Adam când a fost perfect. Dar aşa cum s-a cerut ca Adam să fie probat, tot aşa va fi probată şi întreaga omenire în aceeaşi stare de perfecţiune în care a fost Adam. Dreptatea divină trebuie să le probeze vrednicia de viaţă veşnică înainte de a le fi acordată.

AL DOILEA RANG ÎN LUCRAREA MÂNTUIRII

Diferitele declaraţii în privinţa Vrednicilor din Vechime dau impresia că prin cursul lor voluntar, ei au ajuns la punctul unde I-au fost plăcuţi lui Dumnezeu. Şi apostolul Pavel declară că toţi aceşti Vrednici din Vechime au murit în credinţă, fără să fi primit binecuvântarea vieţii veşnice, fiindcă Dumnezeu avea ceva mai bun pentru noi, Biserica, pentru ca ei să nu ajungă la desăvârşire fără noi (Evr. 11:13, 39, 40). Cu alte cuvinte, deşi au avut mărturia că I-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, ei nu vor avea primul rang, ci al doilea, în lucrarea mântuirii. Ei nu şi-au putut primi binecuvântarea, perfecţiunea, până când, în realizarea Planului Divin, Mesia Îşi va fi luat Împărăţia şi Mireasa va fi fost desăvârşită. Atunci îşi vor avea ei binecuvântările restabilirii.

Faptul că apostolul spune că Vrednicii din Vechime au dorit „o înviere mai bună”, sugerează că învierea lor va fi mai bună decât a restului omenirii, prin aceea că vor fi vrednici să aibă perfecţiunea vieţii la început când vor veni din mormânt, în timp ce învierea celorlalţi va fi treptată după ce vor veni afară. „Avraam, Isaac şi Iacov şi toţi profeţii” — toţi Vrednicii din Vechime — vor fi treziţi din moarte pe deplin restabiliţi la perfecţiune umană, şi nu se va cere o „înviere prin judecată”, de o mie de ani, cum se va cere pentru restul omenirii.

Aceşti Vrednici din Vechime vor veni înapoi exact în aceeaşi stare în care a fost Adam înainte de cădere; dar ei vor avea avantajul unei experienţe mai mari decât el. Adam a fost perfect; ei vor fi perfecţi. Adam n-a avut nicio experienţă cu păcatul; aceştia vor fi avut multă experienţă cu păcatul. Aceste experienţe au lucrat la dezvoltarea caracterului; adică, ele au produs o hotărâre favorabilă în privinţa dreptăţii; probele pe care le-au avut au fost pentru a le demonstra ascultarea de Dumnezeu, loialitatea faţă de voinţa Sa. Pentru a-şi menţine această loialitate, mulţi dintre ei şi-au dat viaţa.

Deşi aceşti Vrednici din Vechime nu vor avea parte în Împărăţia Spirituală, fiindcă n-au fost chemaţi la ea — acea „chemare cerească” sau de sus nefiind posibilă până când s-a depus Răscumpărarea de către Domnul nostru Isus — totuşi ei vor ocupa o poziţie de favoare, mai presus de lume, dovedindu-şi credinţa şi iubirea în timpul domniei răului, într-un mod aprobat de Dumnezeu. Astfel ei au fost probaţi şi dovediţi vrednici să fie slujitori şi reprezentanţi pământeşti ai Împărăţiei Spirituale. În armonie cu aceasta scrie profetul David, adresându-se Cristosului — „Fiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune prinţi îimportanţi, căpeteniiş în toată ţara”. Ps. 45:16.

Învierea acestor Vrednici din Vechime va fi de asemenea „mai bună” decât a restului omenirii prin aceea că au fost încercaţi în timpul vieţii lor şi au primit o „mărturie bună prin credinţă”, şi vor fi ajuns la răsplata acelei credincioşii. Vor fi oameni perfecţi, fiindu-le redat complet tot ceea ce a fost pierdut în Adam — asemănarea mintală şi morală cu Dumnezeu, şi perfecţiunea puterilor fizice.

ELEMENTELE DEZVOLTĂRII CARACTERULUI

Dacă aceşti Vrednici din trecut au avut experienţă largă cu păcatul şi s-au dovedit credincioşi prin aceea că au rămas loiali lui Dumnezeu, chiar până la moarte, de ce să nu primească ei drepturi de viaţă şi perfecţiunea vieţii imediat? De ce să fie obligaţi să aştepte până la sfârşitul Veacului Milenar pentru recunoaştere din partea lui Iehova, în loc de a primi la început? Răspunsul este că Dumnezeu a inclus întreaga lume în lucrarea Mijlocitoare a lui Mesia, aşa cum a inclus toată Biserica în lucrarea pregătitoare a Preoţimii Împărăteşti, prin marele Avocat, Răscumpărătorul; şi lucrarea Mijlocitorului va continua o mie de ani. Prin urmare, toţi cei care vin sub acea lucrare vor fi obligaţi să aştepte sfârşitul acelei epoci înainte ca vreunul dintre ei să fie recunoscuţi.

Vrednicii din Vechime „au avut această mărturie că au fost plăcuţi lui Dumnezeu”. Au fost plăcuţi prin aceea că atunci când au constatat care era voinţa Lui, au şi început să o execute, chiar înainte ca El să o dea ca Lege sau obligaţie, chiar înainte de a le putea cere să-L asculte şi să le promită viaţă veşnică pentru ascultare. Avraam, unul dintre aceştia, şi-a arătat credinţa în Dumnezeu chiar dacă nu era încă făcută nicio răscumpărare în lume. Cristos nu venise încă. Şi chiar dacă Avraam n-a fost în încercare de viaţă sau moarte, Dumnezeu i-a acordat favoarea Sa şi a declarat că-I era plăcut. El şi toţi Vrednicii din Vechime vor avea această înviere la perfecţiune umană. Dar deoarece perfecţiunea umană — pentru omenire — va veni numai sub domnia Mijlocitoare a lui Cristos, Vrednicii din Vechime nu vor putea fi prezentaţi Tatălui până la încheierea Veacului Milenar.

Prin urmare, ei nu vor avea viaţă în sensul cel mai deplin, până la încheierea Veacului Milenar când Împărăţia va fi predată Tatălui. Între timp — în perioada miei de ani — ei vor avea perfecţiunea naturii umane şi toate binecuvântările pe care Dumnezeu le prevede pentru omenire prin marele Mijlocitor.

CARACTERUL STABILIT ESTE NECESAR

Dacă perfecţiunea organismului constituie caracterul, atunci Adam a fost perfect în această privinţă. El a fost creat perfect la minte şi la corp. Mintea lui a fost în chipul lui Dumnezeu; nu avea niciun neajuns, nicio preferinţă pentru păcat, ci contrariul acestora; el aprecia dreptatea şi avea tendinţă spre ea; era tot ceea ce ar constitui un om bun, căci Dumnezeu îl făcuse aşa.

În alt sens, Adam n-a avut niciodată un caracter perfect; adică n-a avut un caracter dezvoltat, încercat şi probat. Dumnezeu l-a încercat şi datorită lipsei de experienţă a căzut, chiar dacă a avut un caracter bun şi un organism perfect. El a căzut chiar la primul aspect al încercării sale. Astfel că ne-am putea întreba în ce fel au primit Vrednicii din Vechime vreo încercare care să constituie o probă deplină pentru caracter. Când examinăm relatările despre aceşti oameni, găsim că ei au arătat mare credinţă şi că au îndurat mari chinuri şi încercări ale loialităţii faţă de Dumnezeu şi ale încrederii în El. Ca atare, nu ne surprinde că în privinţa lor a fost dată mărturia că I-au fost plăcuţi lui Dumnezeu. Aceasta ne asigură că au avut considerabilă dezvoltare de caracter. Dumnezeu trebuie să fi văzut că inima lor a fost loială, altfel niciodată nu i-ar fi considerat vrednici de o înviere mai bună. Totuşi, credem că vor avea nevoie de mai multă experienţă şi încercare.

Aceşti Vrednici din Vechime nu vor fi concepuţi de Spirit sfânt, precum Biserica; dar suntem informaţi că „după aceea”, Dumnezeu „va turna Duhul Său peste orice făptură” (Ioel 2:28; Fapt. 2:17). Vrednicii din Vechime au trăit înainte de coborârea Duhului sfânt, de aceea, dacă ei vor primi vreo măsură din această binecuvântare care va veni peste „orice făptură”, aceasta trebuie să fie în viitor; şi darea Duhului sfânt va avea mult de-a face cu fixarea, stabilirea, cristalizarea caracterului lor deja perfect. Ei vor fi aduşi la o cunoştinţă mai mare, şi îndurând deja încercări severe şi dovedindu-şi completa loialitate a inimii, ei vor avea numai de învăţat cum să-şi folosească talentele şi puterile în cea mai deplină conformitate cu voinţa divină.

Deşi această clasă va fi muritoare şi prin urmare pasibilă de moarte, este aproape de neconceput ca vreunii dintre aceştia să nu ajungă la viaţă veşnică. Oameni care au rezistat la probe cruciale în condiţii de ignoranţă şi superstiţie, care au îndurat ispite din partea lumii, a cărnii şi a Adversarului, şi s-au dovedit loiali în astfel de condiţii, nu este decât raţional să presupunem că îşi vor menţine perfecţiunea în condiţiile mai favorabile ale Veacului Milenar.

Nu este o probabilitate ca ei să facă greşeli; dar dacă la trezirea lor ar fi predaţi imediat lui Iehova, şi, precum în cazul lui Adam, cea mai mică abatere ar însemna moarte, putem vedea că poziţia lor ar fi mult mai puţin favorabilă decât cea care va fi sub aranjamentul Noului Legământ în timpul domniei milenare a lui Cristos. Acesta este un aranjament foarte îndurător pentru cele mai bune interese ale lor, deoarece orice posibilă greşeală va fi acoperită de mijlocirea lui Cristos şi nu-i va aduce sub sentinţa morţii.

Mărturia despre unii dintre aceşti Vrednici din Vechime este foarte săracă şi nu implică întotdeauna că ei au fost „biruitori” în sensul în care trebuie să fie Biserica. Să luăm, de exemplu, cazul lui Samson, care este menţionat ca unul dintre aceşti Vrednici din Vechime. Ceea ce citim mai la urmă despre Samson, care era încă în mâinile filistenilor, este că el încă era loial lui Dumnezeu şi s-a rugat să aibă ocazia de a servi cauza lui Dumnezeu; Domnul i-a răspuns favorabil la această rugăciune, permiţându-i să dărâme stâlpii clădirii în care îi distra pe filisteni; erau stâlpii din mijloc pe care stătea casa, şi în căderea ei au fost omorâţi mai mult de trei mii de vrăjmaşi ai israeliţilor, precum şi el însuşi.

Credinţa pare să fi fost elementul principal al caracterului care a fost dezvoltat prin experienţele lui Samson. Nu ştim câtă răbdare, îndelungă răbdare, amabilitate frăţească, blândeţe, smerenie etc., s-au dezvoltat în caracterul lui; nimic nu este declarat despre această chestiune şi n-avem nici un motiv să presupunem că Samson a fost un om foarte blând. De fapt, n-am gândit niciodată că blândeţea şi smerenia au fost printre caracteristicile lui. Uciderea a o mie de oameni cu o falcă de măgar, ca şi alte experienţe ale sale, nu par să indice aceasta.

În mod raţional putem presupune, prin urmare, că deşi Samson va fi adus înapoi în stare absolut perfectă şi în împrejurările favorabile ale Veacului Milenar, vor fi probabil experienţe în viaţa sa pe care nu le-a întâlnit înainte, şi vor fi atât de noi pentru el încât va fi în pericol de a face greşeli. În mod sigur va avea mult de învăţat în privinţa lucrurilor Spiritului lui Dumnezeu, în zilele binecuvântării „oricărei făpturi”.

În rezumat, am zice că Vrednicii din Vechime nu vor veni în relaţie reală şi personală cu Dumnezeu, aşa încât să fie declaraţi vrednici de viaţă veşnică, până la completarea veacului Milenar, fiindcă acel Veac este rezervat chiar pentru scopul de a se hotărî cine din toată omenirea va putea avea viaţă veşnică — în afară de cei concepuţi de Spirit din prezent. La încheierea Veacului Milenar, când toată omenirea va fi ajuns la perfecţiunea fiinţei, aceştia vor fi încercaţi de Tatăl pentru vrednicia sau nevrednicia de viaţă veşnică — întocmai cum Adam în perfecţiunea sa a fost încercat în privinţa vredniciei de a-i fi continuată mereu viaţa.

Deoarece Vrednicii din Vechime vor face parte din lume sub aranjamentele Noului Legământ, înseamnă că ei nu vor avea decizia Curţii Divine, a Dreptăţii Divine în privinţa vredniciei de viaţă veşnică, până la completarea Veacului Milenar, până la încheierea încercării de la sfârşitul acelui Veac, care le va aduce, aşa cum le va aduce tuturor celor care sunt credincioşi, marea răsplată a vieţii veşnice.