Vol. 16, Septembrie-Octombrie 2009, Nr. 6

DUMNEZEU L-A ÎNGROPAT PE MOISE, SERVITORUL SĂU

”Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” lmul 116:15

R 5333 W. T. 15 octombrie 1913 (pag. 315-316)

Moise este unul din marile personaje din paginile istoriei. Nobleţea lui apare ca a unui mare patriot, general, judecător şi conducător al poporului său; şi încă mai grandios apare în relaţia sa cu Dumnezeu. El a fost personificarea ascultării şi loialităţii ca servitor al lui Iehova. Prin aceasta el simbolizează pe Acela Şmai mare decât Moise”, pe Mesia. După cum citim: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un Proroc ca mine” (Deuteronom 18:15) — eu sunt o ilustraţie sau reprezentare diminuată a Acelui mare Învăţător, Conducător şi împărat pe care Iehova îl va unge ca să fie adevăratul Eliberator al lui Israel şi al lumii din robia lui Satan, a păcatului şi a morţii. Evrei 2:14, 15.

Oricine poate discerne din relatări ceva din măreţia lui Moise. Oricine poate vedea că s-a cerut mare patriotism pentru a părăsi curţile lui Faraon ca să-şi arunce sorţii cu fraţii săi, naţiunea iudee, şi să devină conducătorul lor afară din robie spre ţara Promisiunii. Oricine poate observa patriotismul omului când, ca mijlocitor pentru poporul său, el a cerut lui Dumnezeu iertarea greşelilor, refuzând propunerea ca naţiunea să fie distrusă iar el şi familia lui să moştenească în schimb promisiunile. Oricine poate vedea că a fost necesară mare credinţă în Dumnezeu pentru poziţia ocupată de Moise. Dar numai relativ puţini văd adevăratele adâncimi ale caracterului lui Moise; căci numai puţini înţeleg adevărata situaţie şi îşi dau seama de chemarea divină făcută naţiunii lui Israel şi de lucrarea lui Moise ca mijlocitorul lor.

Moise, servitorul lui Dumnezeu

Nu ne putem abţine de a simţi compătimire faţă de acest mare servitor al lui Dumnezeu — „mai blând decât orice om de pe faţa pământului” — în ceea ce priveşte cauza specială care, ca pedeapsă, l-a oprit să intre în Canaan cu poporul său şi l-a făcut, într-un mod tipic, un reprezentant al celor care mor în Moartea a Doua. După atâţia ani de răbdare, îndelungă răbdare şi loialitate faţă de Dumnezeu, într-un moment de neatenţie, marele mijlocitor al lui Israel n-a reuşit să fie blând şi loial. Îndrumat de Domnul să vorbească stâncii, pe care într-o împrejurare anterioară o lovise, Moise iritat a lovit stânca a doua oară, spunând poporului: ŞAscultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?”

Stânca de unde a venit izvorul dătător de viaţă a reprezentat Stânca Veacurilor — Mesia, care trebuia să fie lovit încă o dată. Comparaţi cu Evrei 6:6.

Faptul că Moise a fost folosit ca un tip al clasei celor care merg în Moartea a Doua nu implică în nici un sens că el a mers în Moartea a Doua, nici că s-a îndepărtat singur de la favoarea divină. Pedeapsa pe care a primit-o a ajutat doar să completeze ilustraţia tipică — el n-a putut să intre în Canaan — n-a putut să intre în ţara Promisă.

Canaanul văzut de pe Muntele Pisga

Pisga este unul din vârfurile Muntelui Nebo. Din acest loc Moise a avut o imagine remarcabilă a ţării Promise, către care ochiul credinţei sale privise timp de optzeci de ani şi spre care el îndrumase cu efort naţiunea lui Israel timp de patruzeci de ani. Acest mare, bătrân servitor al lui Dumnezeu, supus complet voinţei şi aranjamentului divin, a fost adormit de Domnul pe care L-a servit. Evreii au un proverb, cum că Domnul l-a sărutat acolo. Locul său de înmormântare a fost ascuns — fără îndoială pentru a împiedica orice spirit de idolatrie. Noul Testament declară că Satan s-a luptat pentru posesia trupului lui Moise, fără îndoială în vederea folosirii lui într-un mod idolatru, dar Iehova a interzis.

Moise a murit şi a fost îngropat

Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că Moise a murit şi că nu va mai trăi până la timpul stabilit divin când, sub împărăţia lui Mesia, va fi înviat. Între timp el a adormit cu părinţii lui, aşa cum Biblia relatează în general despre toţi cei care au murit.

Relatarea schimbării la faţă a Domnului nostru şi apariţia lui Moise şi a lui Ilie cu El în acea viziune nu trebuie făcută să contrazică afirmaţia că Moise a murit, şi că singura speranţă pentru cineva este într-o înviere din morţi (1 Cor. 15:13, 14). Avem cuvântul lui Isus în sprijinul acestui lucru, că nici Moise nici Ilie n-au mers în cer. El a declarat: „Nimeni nu s-a suit la cer” (Ioan 3:13). Isus a explicat că ceea ce au văzut ucenicii pe munte n-a fost o realitate, ci o viziune — la fel cum trâmbiţele, fiarele etc. din Apocalipsa nu sunt realităţi, ci viziuni. „Să nu spuneţi nimănui de viziunea aceasta” (Matei 17:9). Sf. Petru, care a fost martor la viziune, declară că aceasta a fost o reprezentare a împărăţiei lui Mesia (2 Petru 1:16-18). Moise a reprezentat o clasă şi Ilie alta, ca participanţi cu Isus la gloria Sa mesianică — în împărăţia care va binecuvânta lumea, împărăţia care, stabilită pe Pământ, va corecta repede răul şi va efectua împlinirea voinţei lui Dumnezeu la fel de complet cum se face în cer.

Promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam

La temelia tuturor procedurilor lui Dumnezeu cu Israelul natural şi cu Israelul spiritual stă marea Sa promisiune făcută lui Avraam şi întărită printr-un jurământ — „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi sămânţa ta”.

Dumnezeu a plănuit chiar de la început ca blestemul morţii să nu fie un blestem veşnic asupra rasei. De la început El a plănuit vindecarea bolii, suferinţei şi durerii, şi că va veni timpul când va îndepărta blestemul. De la început El a plănuit trimiterea Mielului lui Dumnezeu, care prin răscumpărarea lumii va îndepărta păcatul, va ridica blestemul şi va introduce în locul lui o binecuvântare pentru omenire. Totuşi, prima afirmaţie clară a acestui scop divin a fost făcută lui Avraam — că el şi urmaşii lui vor fi asociaţi cu Dumnezeu în marea lucrare de ridicare şi binecuvântare a omenirii.

Deşi Dumnezeu ştia că nici un membru al familiei umane nu putea ţine perfect Legea divină, cu toate acestea a fost folositor ca această chestiune să fie exemplificată. Prin urmare, înainte ca Dumnezeu să fie gata să aducă binecuvântarea Mesianică, El a făcut o propunere urmaşilor lui Avraam prin Iacov — sugerându-le că dacă ei îşi vor arăta loialitatea ţinând Legea divină, Dumnezeu va fi gata să-i folosească drept Sămânţa promisă a lui Avraam pentru binecuvântarea tuturor popoarelor. Cei o mie şase sute de ani de străduinţă a lui Israel sub Lege sunt rezumaţi de sf. Pavel, spunând: ŞDe aceea nimeni nu va fi îndreptăţit înaintea Lui prin faptele legii”. Rom. 3:20.

Pregătirea seminţei

Aceasta a condus la timpul lui Mesia. Logosul, în virtutea unei naşteri speciale, a devenit Isus şi şi-a depus viaţa ca sacrificiu, în armonie cu preştiinţa divină. Aceia dintre israeliţii naturali care au fost evlavioşi în inimă s-au adunat la El, pentru a fi ucenicii Lui — pentru a se împărtăşi de suferinţele şi moartea Sa şi pentru a fi făcuţi părtaşi la gloria şi înălţarea Sa la natură divină. Aceşti Aleşi, sau selectaţi, sunt cu Isus pentru a-l constitui pe Moise cel antitipic. Pentru acest scop ei au fost chemaţi sau ridicaţi dintre fraţii lor, cum a profeţit Moise. Fiindcă n-au fost găsiţi destui din aceşti „israeliţi adevăraţi”, înţelepciunea divină cheamă şi alege pe alţii de-a lungul acestui Veac dintre Neamuri — din fiecare neam, naţiune, popor şi limbă.

Astfel în mod treptat Dumnezeu pregăteşte marele Profet, Preot, Rege şi Judecător, care în timpul miei de ani ai Împărăţiei lui Mesia va fi Mijlocitorul între Dumnezeu şi toţi cei care vor dori să se apropie de El şi să primească binecuvântarea Lui. Aceştia vor fi înrudiţi cu lumea pocăită după cum preoţii lui Israel au fost înrudiţi cu naţiunea lor; dar lucrarea lor va fi eficientă, şi nu va fi un eşec, deoarece este bazată pe „sacrificii mai bune” pentru păcate (Evrei 9:23), şi prin urmare sprijinită pe Puterea divină în iertarea păcatelor şi în eliberarea celor doritori şi ascultători din robia păcatului şi a morţii, la libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. Acest mare antitip este înaintea noastră şi curând, credem noi, îşi va avea împlinirea glorioasă.

Mesia, pe care Dumnezeu îl pregăteşte astfel, compus din Isus Capul şi toţi Aleşii din Israel şi din întreaga lume, Corpul lui Mesia, va fi, asemenea tipului, foarte credincios, loial, patriot faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Într-adevăr, una din probele acestora este ca ei să fie dispuşi să-şi dea viaţa pentru fraţi şi să fie credincioşi principiilor caracterului divin chiar până la moarte.

Mesajul lui Moise adresat lui Israel

Despre Cartea Deuteronomului se poate spune în sens general că este mesajul lui Moise adresat lui Israel înainte de moarte. Se presupune că a fost rostit cu câteva zile înainte de moartea lui.

Prima adresare începe cu capitolul 1:6 şi se încheie cu capitolul 4:40.

A doua adresare începe cu capitolul 5 şi se întinde până la sfârşitul capitolului 26.

A treia adresare, capitolele 27, 28.

A patra adresare, Ratificarea Legământului, capitolele 29 şi 30.

Iosua numit să fie succesorul lui Moise, capitolul 31:1-8.

Cântarea lui Moise, capitolul 32 — „Stânca lui Israel” — mesaj dat chiar în ziua în care a venit chemarea sa.

Binecuvântarea Seminţiilor, capitolul 33, în aceeaşi zi.

Conţinutul acestor adresări era de speranţă în Dumnezeu, credinţă în promisiuni şi loialitate în privinţa angajamentelor lor prin Legământ.