„EL ESTE CREDINCIOS ŞI DREPT”

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.” 1 Ioan 1:9.

R 4931 W. T. 1 decembrie 1911 (pag. 444-445)

Nu ştim despre nicio religie păgână care să înveţe despre un Dumnezeu al milei, iubirii şi bunătăţii. Zeităţile păgâne sunt prezentate ca puternice, feroce, îngrozitoare. Oamenii se tem de ele ca de demoni, dar nu cunosc nimic despre Dumnezeul Iubirii. Vai este că trebuie să o spunem, dar există mulţi creştini care, induşi în eroare de crezurile Veacurilor Întunecate, nu recunosc, nu se închină Dumnezeului Bibliei — Dumnezeul oricărui har, cu privire la care avem declaraţia, „Dumnezeu este iubire”.

Cuvintele Psalmistului ne dau o concepţie corectă — „Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut” — să fii respectat (Psa. 130:4). Putem uşor vedea că Atotputernicul trebuie să fie chiar întruchiparea Dreptăţii — nu însă a dreptăţii de felul celei pe care am învăţat-o, care a fost într-adevăr o mare nedreptate. Dumnezeu a fost drept când l-a condamnat pe tatăl Adam la moarte din cauza neascultării de Legea divină. A fost drept prin faptul că a făcut ca acea condamnare să li se aplice tuturor urmaşilor lui Adam. Dacă ar fi lăsat ca sentinţa să rămână şi ar fi permis ca omul să moară ca animalele, fără nicio speranţă de viaţă viitoare, noi n-am fi avut niciun motiv să ne plângem. Ar fi fost numai Dreptate.

Dar Dumnezeu ne-a arătat iubirea Sa, şi iubirea Sa ne constrânge să-L căutăm şi să dorim să-L servim şi să umblăm în urmele lui Isus. Voinţa lui Dumnezeu însemna cerinţa Dreptăţii, şi El a deschis calea prin care a putut să fie drept şi totuşi să fie Îndreptăţitorul celor care cred în Isus, al celor care devin ucenicii Lui, ca să-şi ia crucea şi să-L urmeze; şi aranjând astfel ca aceste condiţii să fie satisfăcute, Dumnezeu Îşi propune să-I dea o binecuvântare lui Adam şi rasei sale într-un mod care le va face cel mai mare bine. Şi această arătare a caracterului divin nu este numai ca să aducă laudă Atotputernicului, ci în special cu scopul ca creaturile Sale să-I înţeleagă caracterul, pentru ca ele să poată avea mare încredere în El toată eternitatea, şi ca, vâzând frumuseţile caracterului Său, să-l poată copia şi astfel să fie mai abundent binecuvântate.

PRIMUL PAS AL MÂNTUIRII

Primul pas în Planul lui Dumnezeu este alegerea unei clase speciale, câţiva evlavioşi din omenire. Ei sunt aleşi cu un scop. Prin ei Dumnezeu va arăta bogăţiile nespus de mari ale Harului Său şi bunătatea Sa iubitoare în Isus Cristos (Efes. 2:6, 7), în ridicarea păcătoşilor din lutul noroios la o stare aşa de glorioasă cum le-a promis — natura divină, mai presus de îngeri, de stăpâniri şi de puteri. În plus, El Îşi propune să-i folosească pe ei şi experienţele lor cu păcatul, şi victoriile lor asupra păcatului, făcându-i comoştenitori cu Cristos în guvernarea, binecuvântarea şi judecarea lumii în curând.

După completarea Bisericii Întâilor-născuţi, vor veni cei născuţi mai târziu. Intenţia divină este ca nu numai Biserica să ajungă la libertatea fiilor lui Dumnezeu pe planul spiritual, asemenea îngerilor, dar scopul Său este şi ca omenirii în general să i se acorde ocazia de a deveni fii ai lui Dumnezeu în timpul domniei lui Mesia: „Însăşi creaţia va fi eliberată din robia stricăciunii [moarte şi păcat] ca să se bucure de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu” (copii umani, aşa cum a fost Adam în perfecţiunea lui, liberi de păcat şi moarte, în posesia deplinei libertăţi pe care Dumnezeu a prevăzut-o pentru toţi cei în deplină părtăşie cu El). Romani 8:21.

DACĂ NE MĂRTURISIM

Textul nostru fără îndoială se referă la cei chemaţi acum de Dumnezeu ca să fie membri ai Miresei lui Cristos şi părtaşi la libertatea şi slava poziţiei de fii pe planul spiritual. Cu toate acestea, se declară un principiu care va fi aplicabil şi în timpul miei de ani a domniei lui Mesia. Nimeni nu trebuie să se aştepte ca atunci să facă progres pe Calea mare a Sfinţeniei decât dacă mai întâi îşi va mărturisi păcatele, se va întoarce de la ele şi va accepta binecuvântarea oferită de Mesia, care atunci va domni tocmai cu scopul de a distruge păcatul şi a ridica pe păcătoşi.

Aplicând textul la prezent, vedem că nu se referă la păcătoşi în general, ci la Biserica lui Cristos, după cum iarăşi citim: „Dacă păcătuim, avem un Avocat la Tatăl, pe Isus Cristos”. Astfel această mărturisire a păcatelor nu se referă la lume, cei care încă n-au devenit copii ai lui Dumnezeu prin credinţă şi consacrare. Această declaraţie corespunde celei din rugăciunea Domnului nostru care spune: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit”.

„DREPT, CA SĂ NE IERTE”

Acelora care au devenit noi creaturi în Cristos prin credinţă şi ascultare — acelora care şi-au luat crucea pentru a-L urma şi au fost concepuţi de Spirit sfânt — Dumnezeu a fost de acord să le ierte la cerere toate greşelile fără voie. Prin urmare, apostolul Ioan spune aici că va fi numai drept din partea lui Dumnezeu să-Şi împlinească faţă de sfinţii Săi această făgăduinţă pe care le-a făcut-o. Gândind asupra acestui subiect, sf. Pavel îndeamnă: „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit”. Evrei 4:16.

Evident, fiindcă Domnul a văzut dinainte că poporul Său ar putea să devină atât de descurajat de repetatele nereuşite din cauza slăbiciunillor moştenite ale cărnii lor, de aceea El a prevăzut acest îndemn special pentru încurajarea lor. Acesta este un punct care să fie bine ţinut minte. La aceasta, la încheierea unui an şi la începutul unuia nou, îi îndemnăm pe toţi creştinii să-şi ţină zilnic socoteala cu Domnul şi niciodată să nu meargă la culcare fără să obţină acest har al iertării şi ajutorului. Dar dacă vreunii au întârziat cu această chestiune şi un nor a venit între ei şi Domnul, să se folosească desigur de aceste promisiuni la sfârşitul acestui an, pentru a putea începe Noul An cu o foaie albă — cu zâmbetul feţei Tatălui asupra lor şi cu părtăşia Răscumpărătorului lor, şi cu noi hotărâri de seriozitate şi grijă în a urma în paşii Lui.

TRUDIŢI ŞI ÎMPOVĂRAŢI

Există alte Scripturi care li se aplică acelora din lume care încă n-au devenit poporul Domnului, şi care deci nu sunt incluşi în textul nostru. Această clasă la care ne referim este inclusă în cuvintele Domnului, „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Mat. 11:28, 29). Nu există nicio odihnă a inimii în lupta agitată a egoismului şi a păcatului, totuşi acestea uneori produc experienţe care îi conduc pe cei obosiţi la marele Purtător al Păcatului, Prietenul mai presus de toţi.

Ce timp este mai potrivit decât începutul anului, pentru a fi făcut acel mare contract cu Domnul care ne va face cu adevărat ucenicii Lui — legământul de sacrificiu de sine, de lepădare de sine, de renunţare la sine, de luare a crucii pentru a urma conducerea Domnului oriunde merge El, ştiind că sfârşitul călătoriei va fi glorios şi binecuvântat; într-adevăr, şi că încercările de pe calea spre Împărăţia cerească vor fi binecuvântate şi conduse spre bine, deoarece Isus va participa şi El la ele.