Epistola lui Christos – VDM 1.5

Vol. 1 Iulie-August Nr. 5

EPISTOLA LUI CRISTOS

W. T. 1916 (pag. 301-302)

Toţi sunt familiari cu faptul că în Biblie avem epistole sau scrisori ale diferiţilor apostoli: Sf. Pavel, Sf. Petru, Sf. Ioan, Sf. Iacov, Sf. Iuda. Dar poate nu mulţi au auzit despre epistola lui Cristos. Sf. Pavel ne spune că a fost scrisă în zilele lui. El vorbeşte despre cum s-a făcut scrierea ei şi declară că el a fost unul din instrumentele folosite de Domnul în legătură cu scrierea epistolei. Iată cuvintele Lui: „Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne”. — 2 Cor. 3:3.

Cât de frumos şi poetic este gândul exprimat aici! Este un compliment atât pentru apostol ca serv credincios al Domnului, cât şi pentru poporul Domnului din Corint. Este în linie cu declaraţia apostolului din altă parte: „Noi suntem opera lui Dumnezeu” (Efes. 2:10). Oriunde se află un creştin adevărat, nu numai conceput de spirit, ci dezvoltat de spirit în asemănarea de caracter a Mântuitorului, în smerenie, blândeţe, răbdare, îndelungă răbdare, iubire frăţească şi iubire, avem dovada puterii lui Dumnezeu care lucrează în el pentru a vrea şi pentru a face buna Lui plăcere, nu arbitrar, ci în cooperare cu voinţa individului. Şi, oriunde se află o Biserică, o eclesie, o clasă de studenţi de Biblie care arată aceste dovezi ale Spiritului Sfânt al Domnului lucrând în ei şi dezvoltându-i, avem epistola lui Cristos care declară şi vesteşte virtuţile Celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

În context, apostolul dă acelaşi gând în cuvinte puţin diferite, declarând că poporul adevărat al Domnului sunt epistole vii, „cunos-cute şi citite de toţi oamenii” (2 Cor. 3:2). Bibliile sunt de nepreţuit, indispensabile. Aşa sunt şi cărţile cu adevărat folositoare în interpretarea Bibliei, aşa sunt şi cărţile de cântări şi pliantele. Toate acestea vestesc virtuţile Domnului şi ajută celor din lume care caută pe Dumnezeu, în a arăta spre direcţia cea bună, poate din întâmplare îl vor găsi. Dar cea mai bună epistolă, chiar mai valoroasă decât Biblia în ceea ce priveşte atingerea inimii oamenilor, este viaţa unui creştin adevărat, o nouă creaţie în Cristos Isus, la care „cele vechi au trecut şi toate s-au făcut noi”. — 2 Cor. 5:17.

Şi totuşi, într-o scrisoare anterioară a Sf. Pavel, aceeaşi biserică din Corint a fost criticată aspru din cauza neglijenţei ei cu privire la normele cuvenite de morală. Totuşi, apostolul ne asigură că vorbele lui de mustrare au făcut mult bine, lucrând în biserică o căinţă faţă de Dumnezeu şi s-au dovedit a fi pentru ei de un folos durabil. Astfel, în providenţa Lui, Dumnezeu a dirijat spre binele lor o greşeală făcută de aceşti urmaşi ai Învăţătorului, folosind un apostol credincios şi curajos, care a făcut o mustrare cuvenită într-o manieră cuvenită, iubitoare.

Secretul puterii Sf. Pavel

Ceea ce este astfel declarat prin inspiraţie despre biserica din Corint, vedem că este adevărat şi despre poporul Domnului astăzi, şi putem presupune că n-a fost fără martori credincioşi, epistole vii, de-a lungul vârstei Evanghelice. Totuşi, pe noi ne interesează în special condiţiile de astăzi. Editorul şi toţi peregrinii şi fraţii bătrâni din biserică au în Sf. Pavel un exemplu nobil de credincioşie şi loialitate. El nu s-a propovăduit pe sine, el nu a propovăduit vorbele ademenitoare ale înţelepciunii şi ştiinţei oamenilor, pe nedrept numită astfel (1 Cor. 2:1-5; 1 Tim. 6:20). Predându-se pentru serviciul Domnului şi căutând nu propria lui mărire, ci să facă voia Domnului, apostolul a devenit un serv din ce în ce mai capabil şi mai competent al Domului. Domnul l-a folosit din ce în ce mai mult în prezentarea mesajului glorios al iubirii lui Dumnezeu, aşa cum este revelat în marele plan divin al vârstelor.

Credincioşia Sf. Pavel este evidentă pentru noi în cuvintele: „Fac un singur lucru, uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, (în făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu), alerg spre ţintă pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Isus Cristos (Filip. 3:13, 14). Acesta a fost secretul puterii apostolului. Pentru acest motiv l-a folosit Domnul atât de mult şi de eficient, prin Spiritul Său Sfânt, în binecuvântarea bisericii de atunci încoace — prin fluxul de adevăr care a venit prin epistolele lui.

Ce zel a avut apostolul! Ascultaţi cuvintele lui: „Vai mie, dacă nu propovăduiesc evanghelia!” (1 Cor. 9:16). Aceasta nu înseamnă că evanghelia a fost propovăduită de teama că va fi chinuit după ce va muri, ci el a simţit că nu putea fi satisfăcut numai dacă făcea tot ce-i stătea în putere pentru a face cunoscut mesajul harului lui Dumnezeu centrat în Isus Cristos, tuturor care au „ureche de auzit”. Aşa a fost când şi-a acordat timpul exclusiv propovăduirii. Aşa a fost când a fost obligat pentru un timp să facă corturi ca să se întreţină — în timp ce propovăduia seara, în sărbători şi la lucru. Aşa a fost când a propovăduit cu libertăţi deosebite în timp ce încă era prizonier în Roma. Oricum, oriunde, sub providenţa lui Dumnezeu, Sf. Pavel a fost gata şi bucuros să propovăduiască „vestea bună” tuturor care aveau ureche de auzit.

De ce trebuie aleşi cu grijă bătrânii

Acesta trebuie să fie spiritul nu numai al bătrânilor bisericii lui Christos, ci şi spiritul fiecărui membru al ei, deoarece, într-un sens larg, fiecare dintre noi este privilegiat să fie un serv în scrierea mesajului harului lui Dumnezeu în inimile altora.

Dar să nu uităm că noi nu vom şti cum să scriem în inimile altora, ceea ce n-am scris deja în propriile noastre ((58)) inimi. De aici rezultă caracterul potrivit al marii precauţii în alegerea bătrânilor — de a găsi pe aceia care au deja scrierea Domnului în inimile lor şi care, prin urmare, sub îndrumarea Spiritului Sfânt, vor fi ajutoare competente pentru scrierea asemănării de caracter a Domnului nostru în inimile fraţilor mai tineri.

Şi care este mesajul, care este epistola scrisă în inimile noastre de Spiritul Sfânt prin diferite mijloace? Este cunoştinţa cronologiei? Este dezlegarea tipurilor şi umbrelor? Este spargerea nucilor teologice tari, cu privire la pasaje ale Scripturii înţelese diferit? Este cunoaşterea istoriei evreilor, a istoriei lumii, a istoriei bisericii? Este înţelegerea şi aprecierea diferitelor legăminte din trecut, prezent şi viitor? Nu, nimic din acestea.

Toate aceste subiecte au valoare mai mare sau mai mică şi sunt mai mult sau mai puţin folosite de Domnul în legătură cu această scriere care trebuie făcută în inimile poporului Său. Dar scrierea epistolei lui Cristos este diferită — scrierea, trasarea asemănării de caracter a Învăţătorului în inimile poporului Său — smerenia Lui, blândeţea Lui, răbdarea Lui, îndelunga Lui răbdare, iubirea Lui frăţească, iubirea Lui, bucuria Lui, pacea Lui.

Am putea avea toată cunoştinţa cu privire la cronologie şi istorie, am putea fi în stare să menţionăm fiecare text din Biblie şi să-l cităm, şi totuşi să n-avem epistola lui Cristos scrisă în inimile noastre. Este epistola despre care apostolul Petru spune: „Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi (inactivi, nefolositori), nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Cristos, deoarece cunoştinţa îşi va avea locul ei. Şi astfel, cu aceste caracteristici ale Învăţătorului, adânc întipărite în inimile noastre, ni se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos”. — 2 Petru 1:8, 11.

Trei lecţii valoroase

Cele trei lecţii mari care se cer de la cei care vor fi moştenitori ai împărăţiei sunt: 1) O apreciere corectă, amănunţită a dreptăţii şi o manifestare a acelei aprecieri a dreptăţii printr-o străduinţă de a respecta cerinţele regulii de aur — să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. 2) Încă o lecţie este aceea a iubirii, simpatiei, compătimirii, milei. Oricât de pretenţioşi am fi în privinţa noastră înşine, a gândurilor, cuvintelor şi faptelor noastre, nu trebuie să pretindem de la alţii, ci să fim dispuşi să luăm de la ei orice le place lor să dea — cum a făcut Mântuitorul nostru. Aceasta va însemna, 3), suferinţă cu Cristos, a avea părtăşie în suferinţele Lui. Va însemna învăţarea lecţiilor valoroase care să ne potrivească şi să ne califice pentru lucrarea de regi, preoţi şi judecători cu Domnul nostru în împărăţia Lui viitoare.

Sf. Pavel a accentuat importanţa faptului de a avea caracterul lui Cristos gravat în inimile noastre, când a scris că predestinarea lui Dumnezeu este că toţi care vor fi din biserica în glorie, trebuie să fie asemenea dragului Său Fiu — trebuie să aibă epistola lui Cristos scrisă în inimile lor (Rom. 8:28-30). Nu are importanţă cât de imperfecte le sunt corpurile, cât de imperfecte sunt realizările idealurilor lor, acele idealuri trebuie să fie conform standardului divin. Şi ei trebuie să fie în aşa simpatie cu acele idealuri, încât să fie bucuroşi să sufere pentru realizarea lor.