Este păcat când o femeie se desparte de bărbatul ales, după care se căsătorește cu altul, iar într-un final această femeie s-a botezat. Fostul ei barbat mai are voie să se căsătorească cu o altă persoană botezată, el nu este botezat dar se va boteza și el, oare este păcat?

Pare un caz destul de complicat, într-adevăr. Ştim că Dumnezeu ar dori ca toţi oamenii să se pocăiască, să se boteze, „să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa Adevărului” (1 Timotei 2:4), dar nu credem că putem da dezlegare cuiva sau osândi pe cineva într-o astfel de situaţie. Singurul lucru pe care-l putem face este să prezentăm principiile care, credem noi, se pot extrage din Scripturi în ceea ce priveşte divorţul şi pocăinţa.

Considerăm că nu-i greu să dovedim că divorţul nu este după voia lui Dumnezeu (Maleahi 2:16) şi că recăsatorirea, considerată în Biblie preacurvie, este de asemenea un păcat.
Vă rugăm să citiţi: Matei 5:31,32; Matei 19:3-9; (Marcu 10:2-12; Luca 16:18); 1 Corinteni 7:11,12.

Făcând un rezumat al acestor Scripturi, putem trage următoarele concluzii:
1. Cine se desparte de partenerul de căsătorie (afară numai de pricină de curvie) şi se recăsătoreşte, păcătuieşte.
2. Partenerul părăsit este pus în situaţia de a păcătui şi, dacă se recăsătoreşte, de asemenea păcătuieşte.
3. Dacă se despartesc şi nu se mai căsătoresc, se pare că nu păcătuiesc.
4. Cine se căsătoreşte cu oricare din aceştia păcătuieşte.

Pe baza acestor considerente, creştinii au fost destul de radicali în ceea ce priveşte divorţul. Dar, în prezent, tot mai mulţi servitori ai amvonului încearcă să facă biserica o instituţie cu braţele deschise către divorţaţi şi persoane cu alte păcate, netolerate odinioară. Sunt prea multe persoane cu un astfel de statut pentru a fi ignorate, iar lumea din zilele noastre ironizează şi acuză radicalismul religios. Partea tristă este că divorţul devine un lucru din ce în ce mai comun chiar în rândurile membrilor botezaţi ai bisericilor.
Se pare că bisericile, în general, simt tot mai multă nevoie să iasă de sub umbrela ridicolului, iar predicatorii conservatori se află marginalizaţi sau sub mari presiuni pentru a-şi modera tonul.

Care ar fi baza Scripturală pentru cei ce îmbrăţişează o astfel de atitudine? Iată doar două Scripturi, care afirmă că „oamenilor li se va ierta orice păcat sau orice blasfemie, în afară de blasfemia împotriva Duhului Sfânt” şi „Sângele lui Isus, Fiul său, ne curăţeşte de orice păcat”, Matei 12:31, 1Ioan 1:7. Avem, de asemenea, două exemple în care aceste două Scripturi au fost aplicate: Isus nu a condamnat-o pe femeia prinsă în adulter (Ioan 8:11) iar Pavel a fost transformat, dintr-un prigonitor al bisericii într-un proeminent vestitor al Evangheliei.

Deci, care ar fi părerea noastră cu privire la această complicată chestiune?
Desigur, în primul rând, nu vrem să răstălmăcim Scripturile spre pierzarea noastră sau a altcuiva (2Petru 3:16) şi nu am vrea să încurajăm pe cei cărora li s-ar putea potrivi cuvintele lui Ieremia (2:33). Dar, în al doilea rând, nu vrem să luăm locul Dreptului Judecător (Iacob 4:12, 1Petru 2:23), în faţa căruia stăm cu toţii, şi să negăm dreptul la botez a celor ce se pocăiesc. El cercetează „inima şi rărunchii” (Ieremia 11:20) şi se uită la inima omului (1Samuel 16:7).

Cheia răspunsului la o astfel de întrebare ar putea fi în Psalmi 38:18, „Domnul este aproape de cei cu inimă înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.”

Credem că aceasta ar fi lecţia din Luca 7:37-48 şi Filipeni capitolul 3, şi alăturăm aici îndemnurile Apostolului Pavel:
„Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16). „Căci, noi avem un Mare Preot sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri care S-a adus jertfă pe Sine însuși. De aceea poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El”. (Evrei 7:25-27)

De asemenea, credem că orice păcătos, în căutarea pocăinţei, trebuie să se cerceteze pe sine însuşi şi să afle ceea ce este şi ce vrea să devină. Fiecare trebuie să-şi răspundă singur la următoarele întrebări:

1. Am eu acelaşi spirit pe care l-a mărturisit Pavel în Filipeni 3:8-11 şi cel dovedit de femeia păcătoasă din Luca 7:37,38, ori, sunt doar un pui de năpârcă, fugind de mânia viitoare? (Matei 3:7)

2. Mă întorc eu să aduc slava lui Dumnezeu (Luca 17:18), sau să fiu un duşman al crucii lui Cristos? (Filipeni 3:18)

Dumnezeu îşi caută un popor care să-I poarte Numele (Fapte 15:14), în care Cristos trebuie să ia chip (Gal. 4:19). „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce -L caută. (Evrei 11:6).

În final, dacă cineva se apropie de Dumnezeu şi vrea să se boteze, sau chiar dacă a făcut botezul, credem că este bine să aibă în minte următoarea încurajare: „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniţi cari n-au nevoie de pocăinţă.” (Luca 15:7) şi următoarea avertizare: ,,Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul aceea va şi secera” Galateni 6:7.

Indulgenţa pastorului sau dezlegarea acordată de preot nu ne vor folosi la nimic, când vom sta în faţa scaunului de judecată.