Vol. 19, Iulie-August 2011, Nr. 5 

EVANGHELIA SPERANŢEI

R 5213 W. T. 1 aprilie 1913 (pag. 106-107)

După discursul nostru public din Havana, o doamnă de oarecare importanţă a venit în faţă şi a exprimat ce mult i-a plăcut ceea ce a auzit. A spus că a apreciat perspectiva plină de speranţă pe care am prezentat-o publicului în privinţa Iubirii şi grijii lui Dumnezeu, mângâierile Adevărului în viaţa de acum şi speranţele în privinţa vieţii viitoare.

Dar”, a spus această doamnă, aş dori, pastore Russell, să le poţi insufla şi cititorilor Turnului de Veghere acelaşi spirit al speranţei care există în discursurile tale. Cunosc bine pe unii care sunt adânc interesaţi de prezentările tale ale învăţăturilor biblice, dar care par să piardă din vedere speranţa şi lucrurile bune, fiind mai ales impresionaţi de chestiuni care sunt triste şi descurajatoare. Ei par să insiste asupra unui timp viitor de necaz în aşa măsură, încât să se întristeze şi să-i întristeze şi pe alţii din jurul lor. Cred că dacă li s-ar putea insufla mai mult din spiritul speranţei în privinţa viitorului, ei înşişi ar putea fi mai fericiţi şi i-ar face şi pe alţii din jurul lor mai fericiţi. De fapt, cred că ar face mai mult progres în propagarea Adevărului, dacă într-adevăr prezentările tale sunt Adevărul, aşa cum par a fi.” Am promis să punem chestiunea în faţa cititorilor Turnului de Veghere şi o facem acum.

Aveţi Nevoie De Speranţă

Apostolul a scris: Aveţi nevoie de răbdare”. Nu contrazicem această declaraţie când adăugăm că Aveţi nevoie de speranţă”. Fără speranţă, răbdarea s-ar pierde repede; şi nu s-ar putea aştepta nici o lungime sau lăţime sau adâncime a caracterului. Însuşi cuvântul Evanghelie este plin de speranţă; căci înseamnă Veşti Bune. Prin urmare, oricine vrea să predice Evanghelia, să se asigure că mesajul său este unul de Veşti Bune, unul de Speranţă. Este adevărat, ar putea fi necesar şi potrivit uneori să spunem ceva în privinţa timpului de necaz pe care-l vedem aproape. Dar chiar şi acel subiect trebuie să fie abordat din punctul de vedere al Veştilor Bune. A spune despre timpul de necaz numai ca să alarmăm pe oameni, n-ar fi să-l folosim ca parte din Veştile Bune. Dacă este necesar să ne referim la timpul de necaz, să-l menţionăm numai ca acel nor întunecat care o scurtă perioadă va întuneca zorile Zilei lui Cristos care intră rapid — Ziua binecuvântării şi a bucuriei — jubileul lumii — timpul îndepărtării blestemului şi înlocuirii lui cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Toată Creaţia Geme”

Majoritatea lumii, şi de asemenea a poporului consacrat al Domnului, are destul necaz în prezent fără să fie terorizat inutil în privinţa marii zile de necaz. Pe lângă aceasta, să ne amintim că lumea are o frică ascunsă în privinţa viitorului. Oamenii au fost învăţaţi de către distinşi învăţători religioşi şi de crezurile învechite, că aproape toţi sunt condamnaţi dinainte, să petreacă o eternitate de chin. Şi deşi lucrul acesta nu le mai este propovăduit în mod vizibil oamenilor inteligenţi şi n-ar mai fi crezut, totuşi adesea se aruncă insinuări; şi o frică ascunsă pândeşte în minte ca nu cumva ceva groaznic să-i aştepte după moarte — un purgatoriu catolic de o severitate îngrozitoare, dacă nu chinul fără sfârşit al protestantismului. Mare parte din tendinţa zilelor noastre spre a se îmbăta cu plăceri şi călătorii, precum şi cu băuturi alcoolice, este rezultatul unei încercări de a fugi de presimţirile rele — să le înlocuiască cu gânduri mai plăcute şi mai fericitoare.

Lumea are nevoie în mod special de ceea ce numai Biblia poate da. Numai studenţii Bibliei sunt calificaţi să introducă pe alţii în această mângâiere a Scripturilor. De aceea, tot mai mult scopul nostru trebuie să fie să pansăm inimile zdrobite şi să le spunem celor osteniţi şi împovăraţi: Veniţi la Cristos şi găsiţi uşurare şi odihnă. Veniţi acum şi vedeţi cine este marele Purtător de poveri pentru toţi cei care devin urmaşii Lui. Apoi priviţi dincolo de prezent şi vedeţi cum, în armonie cu aranjamentul îndurător al Tatălui, El va răspândi în cele din urmă larg binecuvântările Restabilirii. Iată Dragostea lui Dumnezeu care ne constrânge! Îndepărtaţi de la voi frica de El! Apropiaţi-vă de El prin Cristos şi El Se va apropia de voi.”

După cum ar putea fi ocazii potrivite pentru a spune ceva despre timpul de necaz viitor, care va inaugura domnia glorioasă a lui Mesia, tot aşa ar putea fi ocazii potrivite pentru a spune celor rătăciţi că acei care păcătuiesc vor suferi; că umblând în căile păcatului se depărtează de Dumnezeu; că sfârşitul căii este moartea — a Doua Moarte; şi că ceea ce seamănă omul aceea va secera”. Dar nu este necesar ca aceste aspecte ale Cuvântului divin să fie repetate în fiecare zi; căci din instinct omenirea ştie că păcatul duce la suferinţă de vreun fel, iar dreptatea aduce răsplată mai curând sau mai târziu.

Lumea are nevoie cel mai mult să se întoarcă de la păcat şi să-şi dea seama de simpatia lui Dumnezeu faţă de familia rebelă a lui Adam, şi să cunoască aranjamentul pe care l-a făcut Dumnezeu, prin care va avea milă de toţi prin Cristos. Noi trebuie să urmăm calea Învăţătorului când El a declarat: Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud”. Trebuie să le spunem celor care văd şi aud de ce binecuvântare se bucură.

Uneori este necesar să arătam calea îngustă a sacrificiului, a lepădării de sine, a suferinţei, pe care trebuie să meargă urmaşii lui Isus dacă vreau să aibă parte cu El de gloriile, onorurile şi nemurirea Împărăţiei. Dar ei vor găsi că această cale este îngustă chiar dacă nu le spunem. Nimeni nu poate merge pe calea îngustă, nimeni nu poate urma pe Isus fără să cunoască adevărul declaraţiei, În împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri”.

Ce să le spunem deci oamenilor? O, să le dăm Mesajul speranţei, Mesajul bucuriei, Mesajul păcii! Să le atragem fraţilor atenţia asupra privilegiilor binecuvântate pe care le avem, mai degrabă decât să le arătăm în mod frecvent încercările şi greutăţile căii. Dar care sunt privilegiile creştinului dacă prin multă strâmtorare trebuie să intre în Împărăţie? O, ele sunt atât de mari! Are privilegiul să ştie că-i sunt iertate păcatele; şi mulţi au nevoie să li se spună aceasta tot mereu, ca să-l poată aprecia pe deplin. Are privilegiul să cunoască Iubirea şi grija Tatălui ceresc — lucruri care se uită atât de uşor sub presiunea vieţii. Aceste asigurări ale Cuvântului trebuie să fie repetate tot mereu: Tatăl Însuşi vă iubeşte”. Dumnezeu este pentru noi.” Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu.”

Când aceste promisiuni ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt din abundenţă în inimile noastre, ele încurajează roadele Spiritului; vin bucuria şi pacea, aşa cum lumea nu le poate nici da nici lua. Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înţelegere omenească, ajunge să locuiască tot mai mult în inimile noastre; şi astfel rezultă mulţumirea. Mulţumirea, la rândul ei, duce la mai multă bucurie şi laudă şi la mai multă compătimire faţă de semenii noştri — faţă de familiile noastre şi faţă de lume. Astfel creştinul constată că creşte în har, în cunoştinţă şi iubire.

La Acestea Să Vă Gândiţi”

Toate acestea sunt în deplină armonie cu sfatul apostolului Pavel: Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă gândiţi” (Filip. 4:8). Urmând acest curs deci — de a predica Evanghelia Speranţei — urmăm pe Învăţătorul şi pe apostoli. Ei au avut atât de mult din spiritul speranţei, încrederii, iubirii, bucuriei şi păcii, încât s-au putut bucura în necaz; şi s-au bucurat. Apostolii chiar au cântat laudă lui Dumnezeu că au fost socotiţi vrednici să aibă parte de suferinţele lui Cristos, ca să poată avea parte şi de gloriile viitoare.

Dragi fraţi, să ne dăm seama deci, că lumea are destule lacrimi şi tristeţe, şi multe temeri. Să ne folosim tot mai mult timpul, puterea, talentele, bucuriile etc., pentru uşurarea sărmanei lumi de necazurile ei mentale. Să auzim cuvintele lui Isus: Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor”. Fiţi deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit.” Deoarece marea lucrare a lui Dumnezeu în viitor, prin Cristos şi prin Biserică, va fi să şteargă lacrimile de pe pământ, să izgonim unele din aceste temeri acum. Astfel vom ajuta la pregătirea căii pentru lume, ca să se întoarcă în fine la părtăşie cu Dumnezeu, iar pentru credincioşii din prezent să umble mai atent în urmele lui Isus şi să se încurajeze unul pe altul pe calea cea bună.