EVREICA RESTAURATĂ LA VIAŢĂ
„Şi apucând mâna copilei, i-a zis: „Talita cumi”, care în traducere înseamnă: „Fetiţo, scoală-te, îţi zic!” Marcu 5:41.
R. 5059 W. T. 1 iulie 1912 (pag. 217-218)
Când Isus şi apostolii s-au întors în vecinătatea Capernaumului, oamenii aşteptau să-i vadă, în special Iair, unul dintre conducătorii sinagogii. El a venit şi a căzut la picioarele lui Isus în mare durere. El L-a implorat să vină s-o vindece pe micuţa lui fiică, zăcând pe punctul de a muri. Când au mers spre casa lui Iair, mulţimea i-a urmat şi s-a aglomerat şi a întârziat procesiunea. Între timp a sosit un mesager de la casa lui Iair, spunându-le că era moartă copila. Dar Isus i-a spus tatălui întristat: „Nu te teme, crede numai”.
Au lăsat mulţimea şi numai trei dintre apostoli, Petru, Iacov şi Ioan, au mers mai departe cu Isus şi cu Iair. Când au sosit au văzut o mare agitaţie legată de plângerea şi jelirea obişnuită. Isus i-a surprins pe jelitori spunându-le să nu plângă, pentru că nu era moartă copila, ci dormea. Ce a vrut El să spună? N-a spus Marele Învăţător adevărul? În acelaşi mod a vorbit şi cu privire la prietenul Său Lazăr, zicând: „Lazăr doarme”, şi apoi mai târziu a explicat că era mort. Cum să înţelegem noi aceste cuvinte? Care erau faptele? Care era adevărul în acest caz?
„PENTRU EL TOŢI SUNT VII”
Cheia acestei chestiuni ne este dată în cuvintele Domnului nostru către Saduchei, o clasă care nega că va fi vreo înviere a morţilor sau vreo viaţă viitoare. Saducheii i-au pus lui Isus o întrebare despre femeia care avusese şapte bărbaţi, şi care la urmă a murit. Ei s-au gândit ca prin acea întrebare să facă să pară ridicole învăţăturile lui Isus cu privire la învierea morţilor, dar Domnul nostru a răspuns: „Vă rătăciţi, necunoscând nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu”.
Isus a continuat să le dea o dovadă că morţii nu sunt de fapt morţi în sensul în care animalele sunt moarte, pentru că Dumnezeu în Planul Său a făcut un aranjament pentru învierea omenirii din starea morţii, în timp ce n-a făcut un aranjament pentru învierea animalelor. Prevederea pentru învierea omului a fost în faptul că Dumnezeu a prevăzut un Răscumpărător pentru a satisface cerinţele Dreptăţii divine împotriva lui Adam şi a întregii sale rase, şi care astfel va deveni Marele Eliberator, şi prin stabilirea Împărăţiei Mesianice va elibera toată omenirea din puterea morţii.
Din acest punct de vedere, punctul de vedere al lui Dumnezeu, nicio fiinţă umană nu este moartă în sensul de a fi stinsă asemenea animalelor. Trezirea lor va fi împlinită prin Împărăţia lui Mesia şi toţi vor avea atunci deplina ocazie de a veni la cunoştinţa caracterului lui Dumnezeu şi a voinţei Lui cu privire la ei; şi toţi vor fi ajutaţi să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu, dacă vor dori, pentru a putea ajunge astfel din nou la perfecţiunea vieţii pierdute prin neascultare. În vederea acestei intenţii divine, trezirea morţilor, a vorbit Isus despre moarte ca despre un „somn”, o perioadă de odihnă, de linişte, de inconştienţă.
Declaraţia lui Isus făcută Saducheilor a dovedit toate acestea când a afirmat că Dumnezeu i-a spus lui Moise la rugul arzând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”. Isus a arătat că Dumnezeu n-a vorbit astfel despre Sine ca despre Dumnezeul unei fiinţe în mod absolut stinse, distruse, ca animalele. Expresia, prin urmare, semnifică, în armonie cu toate Scripturile, că va fi o înviere a morţilor şi că omenirea în general doarme numai, aşteptând Împărăţia lui Mesia şi dimineaţa trezirii, dimineaţa unei zile mai bune, în care dreptatea va predomina şi în care Mesia va fi Marele Împărat.
Acelaşi gând cu privire la somnul morţilor predomină în toată Biblia. Citim, de exemplu, că „Avraam a adormit cu părinţii lui”; când Ştefan a fost omorât cu pietre „a adormit” (Fapt. 7:60); sf. Pavel a declarat că biserica „doarme”, dar că unii dintre membrii ei care sunt vii la sfârşitul Veacului, la a doua venire a lui Cristos, nu vor trebui să „adoarmă”, ci vor „fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi” (1 Cor. 15:52). Iarăşi menţionează pe toţi cei care „dorm în Isus”. În mod figurativ, atât cei buni cât şi cei răi dorm astfel în Isus, pentru că toată prevederea lui Dumnezeu pentru trezirea lor este în şi prin lucrarea lui Isus de Răscumpărare şi Restabilire. Fapt. 3:19-21.
Nu trebuie să presupunem că aceştia dorm în cer, pentru că atât cei buni cât şi cei răi dorm. De exemplu, în declaraţia „Avraam a adormit cu părinţii lui”, vedem două clase — Avraam, prietenul lui Dumnezeu, şi părinţii lui, păgâni. Pe lângă aceasta, cerul nu este un loc de dormit, ci un loc de activitate şi viaţă bucuroasă. Nici nu ne putem imagina omenirea dormind într-un purgatoriu catolic, sau într-un iad protestant, de chin veşnic.
Căutând în Biblie un răspuns în privinţa locului unde dorm, auzim cuvintele inspirate: „Mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi” (Dan. 12:2). O! Aceasta este! — „ţărâna este în ţărână”, cum i-a spus Dumnezeu la început Tatălui Adam, asupra căruia a căzut sentinţa şi prin care noi moştenim partea noastră: „Blestemat este acum pământul din cauza ta”, „spini şi pălămidă să-ţi dea … până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat” (Gen. 3:17-19). Astfel Dumnezeu a prevăzut pentru Adam şi pentru familia lui o răscumpărare din puterea morţii şi o eliberare din mormânt, prin puterea învierii; şi Isus este cel care a declarat: „Eu sunt Învierea şi viaţa”. Biserica va fi prima din omenire care va primi viaţă veşnică şi ei i se va da o parte cu Isus în învierea Lui la glorie, onoare şi nemurire, ca Mireasa Sa, moştenitoare împreună cu El sub Conducerea Lui. Apoi, după cum a spus apostolul, va veni neamul omenesc, „fiecare la rândul lui”.
AU RÂS DE EL
Isus a făcut afirmaţia despre tânăra aceea că doarme, într-un mod plin de forţă, pentru a întipări marea lecţie că moartea nu sfârşeşte totul, chiar dacă aşa pare să fie. Trezirea care era pe cale să o facă trebuia să fie o lecţie şi o ilustraţie a puterii divine, care va fi exercitată asupra întregii rase în Împărăţia Mesianică. Astfel El a declarat: „Toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului Omului şi vor ieşi afară”. Această afirmaţie nu se aplică numai la Biserica evlavioasă, care vor ieşi primii, părtaşi la Întâia Înviere, a căror încercare şi probare vor fi deja trecute, şi care vor fi fost pecetluiţi deja cu aprobarea divină. Promisiunea ieşirii se aplică şi la restul omenirii; toţi, cu excepţia celor concepuţi de spirit, vor ieşi la o înviere secundară sau generală, care va include aproape toată omenirea, nu numai cea civilizată, ci şi cea păgână.
Lumea va ieşi afară, a spus Isus, pentru ca să poată avea o înviere sau ridicare, sus la perfecţiune, la tot ceea ce a fost pierdut în Eden, la tot ceea ce a fost răscumpărat pe Calvar. Trezirea va fi un pas doar pregătitor. Ea va fi împlinită instantaneu, dar ridicarea mai departe la perfecţiunea mentală, morală şi fizică, va fi o lucrare treptată, pentru care a fost alocată o mie de ani, şi în care individul va fi obligat să coopereze pentru avansarea şi instruirea în dreptate. Isus a numit această înviere a omenirii în general, „Învierea judecăţii”, prin disciplinări, încercări şi probări. Numai cei care în mod voit Îl vor respinge pe Domnul şi calea Lui vor muri în Moartea a Doua, din care nu va mai fi înviere. Cristos a murit o dată pentru toţi, şi conform Scripturilor, El nu va mai muri încă o dată.
Să nu uităm că minunile Domnului nostru au fost numai ilustraţii ale marii lucrări pe care El o va face în curând la scară mondială, gigantică — prin puterea şi influenţa Împărăţiei Sale. El şi Biserica, în calitate de fiinţe spirituale, vor fi desigur invizibili pentru oameni, dar prin Agenţi pământeşti, marea povară de boală, tristeţe, durere şi moarte va fi îndepărtată treptat, astfel încât la sfârşitul domniei lui Mesia de o mie de ani, toţi cei doritori şi ascultători vor fi ajuns la perfecţiune umană deplină; şi pământul, între timp, va fi făcut „să înflorească precum trandafirul”, şi, ca aşternutul picioarelor Domnului, de atunci încolo va fi glorios.