FĂRĂ PREJUDECĂŢI NAŢIONALE

R5787b W. T. 15 octombrie 1915 (pag. 317-318)

Dragă frate Russell:

După câteva luni de meditare şi rugăciune asupra acestei probleme m-am hotărât să-ţi scriu aceste rânduri. Vreau mai întâi să precizez că scriu în calitate de frate creştin şi că nu există nici o răutate sau reavoinţă în acţiunea mea. Cu siguranţă n-aş vrea să-ţi îngreunez sarcina. Voi scrie despre ceea ce mie mi se pare a fi o inechitate şi o nedreptate în articolul tău din „Turnul de veghere” în legătură cu războiul. Este de neînţeles de ce a trebuit să găsesc acest lucru la un om care nu este numai creştin, dar care, după cum cred eu, este „servul credincios” despre care a vorbit Cristos.

În multe articole scrise de la începutul războiului, cu 14 luni în urmă, te-ai referit la acest eveniment, lucru pe care îl consider nu numai potrivit, dar şi necesar, deoarece arată iarăşi exactitatea Cuvântului Domnului. Ai arătat că civilizaţia umană nu este decât o laudă deşartă. Şi aşa este. Ai atras atenţia asupra cumplitei abateri de la textele Bibliei. Un creştin nu poate fi decât categoric de acord cu toate acestea. Pentru a arăta acest lucru, ai adus ca dovadă încălcările de lege ale Marii Britanii, ipocrizia slujitorilor (bisericii — n.t.) britanici şi canadieni. Corect. Am citit şi despre alte denaturări făcute de episcopul de Londra şi de alţi capelani de frunte, care mi-au tulburat inima. Cu cât mai fără frică scrii aceste lucruri, cu atât mai bine.

Dar chiar înainte de război aveai obiceiul să citezi păcatele britanice ca şi ilustraţii ale răului. Asuprirea Israelului de către filisteni şi de către alte neamuri este constant explicată prin referiri la conducerea britanică în India, de exemplu. Domnul, probabil, nu aprobă acea conducere aşa cum se face. Oare aprobă El conducerea americană în Filipine sau în rezervaţiile de indieni din Statele Unite? Dar referitor la asuprirea băştinaşilor din Africa de Sud-Vest germană şi Africa de Est germană? Metodele din Africa de Sud-Vest germană, care în cele din urmă i-a dus pe herreooşi la răscoală, au fost atât de brutale, cum a fost şi războiul de exterminare care a urmat, încât nici chiar şi un corp de sclavi răbdători cum este Reichstag-ul german nu le-a putut înghiţi. Aceste lucruri nu ilustrează cazul la fel de bine, sau au fost poate prea diavoleşti?

Deşi Contele von Bulow a declarat public că războiul este unul din principiile fundamentale ale planului lui Dumnezeu, conform Bibliei nu este aşa. Este o simplă afacere umană şi ca atare n-am să-mi pierd vremea discutând despre el. Dar nu este greşit a menţiona diferitele lui trăsături, aşa cum faci tu, în legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu. Şi aici, lună după lună continui ca şi înainte de război. Biata bătrână Anglie trebuie să furnizeze dovada; nobila Germanie continuă a nu fi menţionată. N-ai putea din când în când să aminteşti crimele germane şi denaturările germane ale Bibliei pentru a ilustra anumite lucruri? Există vreo îndoială în mintea ta că Germania nu numai că a început acest război, dar l-a şi coordonat? A creat ea cu adevărat o astfel de maşină de război şi a slăvit războiul numai pentru paradele de la Potsdam? Insişti asupra caracterului „îngrozitor şi distructiv” al acestui război, dar niciodată nu menţionezi demonul care l-a început. De ce? Cu dragoste în Cristos,
Serv împreună cu tine, W. M. Hahnnemann — Canada

RĂSPUNSUL EDITORULUI

Apreciem scrisoarea de mai sus şi explicăm prompt că orice aparentă nedreptate a fost cu totul neintenţionată. Departe de noi gândul că Marea Britanie este cea mai rea naţiune din lume. Dimpotrivă, îi estimăm pe britanici şi pe nord-americani în fruntea listei în privinţa progresului şi civilizaţiei umane. Editorul, fiind american prin naştere şi britanic prin obârşie, nu este decât natural să aibă înaltă apreciere faţă de standardele propriului său neam. Dar acest lucru nu-l orbeşte şi nu trebuie să-l orbească în privinţa nedreptăţii şi a perfidiei. Dacă a căutat să corecteze aceste rele mai mult decât relele altor naţiuni, este din cauza faptului că „Turnul de veghere”, publicat în limba engleză, are mai puţine ocazii de a ajunge la vorbitorii de alte limbi sau de a-i ajuta.

Departe de noi gândul că ţarul rus şi kaiserul german sunt purtătorii de cuvânt şi agenţii Domnului, iar războinicii lor sunt soldaţii lui Cristos. Noi ştim că ei aceasta pretind. Am arătat deja eroarea unor astfel de pretenţii şi că înşelarea vine din veacurile întunecate. La început clerul s-a separat de oameni, pe care i-a numit laici. Înălţându-se astfel, au pretins că Împărăţia lui Dumnezeu fusese stabilită şi că Biserica domnea. La început prin papi, iar mai apoi prin denominaţiile protestante, împărăţiilor lumii li s-a spus că sunt împărăţiile lui Dumnezeu, a căror datorie era să apere Biserica şi să se împotrivească ereziei. De-a lungul secolelor dominarea bisericii n-a crescut atât de mult; dar împărăţiile şi-au menţinut puterea şi fără îndoială mulţi conducători cred că ei sunt desemnaţi de către Dumnezeu în Împărăţia Lui.

((398))

În acest război fiecare naţiune pare a se crede poporul favorizat al lui Dumnezeu, a cărui misiune finală este să guverneze lumea. Toţi greşesc. Toţi sunt pe marginea prăpastiei. Toţi vor cădea cu repeziciune de îndată ce Mesia Îşi va lua marea putere şi-Şi va începe domnia. După cum declară Biblia, toţi vor fi făcuţi bucăţi ca vasul olarului, sfărâmaţi ca pulberea, aşa cum este ilustrat în viziunea lui Daniel, şi nu vor mai avea loc după aceea; vor fi ca şi cum n-ar fi fost.

Nu putem să nu compătimim cu aceşti oameni, pentru că observăm că sunt orbiţi de Adversarul, la fel ca şi conducătorii lor. Totuşi, nu avem nici o înţelegere faţă de cruzimile lor şi considerăm războiul de oriunde, de peste tot, ca ceva diabolic, ca ceva ce are un efect abrutizant asupra tuturor celor angajaţi în el.

Ne bucurăm că în acest război nu s-au dovedit atrocităţi personale (în afară de atrocitatea legalizată a războiului) din partea britanicilor şi a francezilor, deşi s-au demonstrat din partea ruşilor, care, pe lângă faptul că au pustiit totul, au împuşcat deliberat necombatanţi, au scos ochii soldaţilor germani, le-au pus nasturi în orbite etc., etc. Foarte posibil că acei ruşi barbari au fost aţâţaţi de ceva ce făcuseră nemţii împotriva lor. De exemplu, este bine confirmat că nemţii au momit o armată rusă de treizeci de mii de oameni într-o mlaştină din care n-au putut scăpa. Relatarea spune că aproape trei sute de soldaţi germani au înnebunit în noaptea aceea, auzind strigătele şi înjurăturile bieţilor ruşi care se zbăteau şi mureau în mlaştină.

Nu avem nici o scuză nici pentru turcii semi-barbari şi gândim că este foarte posibil ca atrocităţile raportate la adresa lor să fie adevărate. La începutul războiului nemţii erau învinuiţi de atrocităţi în legătură cu belgienii — de distrugerea unui întreg oraş şi a multor locuitori necombatanţi. Dar a venit răspunsul, arătând că aveau o măsură de scuză: că oamenii din acel oraş căutaseră în timpul nopţii pe diferite căi să-i otrăvească, să-i înjunghie şi să-i desfigureze pe nemţi, care aveau deplină stăpânire. Nemţii, ca autoapărare şi pentru a le da o lecţie, s-au răzbunat.

De asemenea îi compătimim pe belgieni, pentru că şi-au dat seama că micul lor regat suferea din cauza unei invazii nedrepte a unui vecin mai puternic. Ei n-au înţeles regulile războiului şi s-au simţit îndreptăţiţi să facă orice pentru protejarea libertăţilor lor naţionale. Au fost neînţelepţi în aceasta şi au suferit.

Nu apărăm invazia Belgiei de către Germania. N-a fost mai dreaptă decât toată înşfăcarea de teritorii practicată anterior de către alte naţiuni. Care naţiune europeană are mâini complet curate în Africa, India, China? Fiecare naţiune a încălcat Regula de Aur a Dreptăţii furând guvernarea şi libertăţile altor popoare; dar fiecare a pretins că făcând astfel nu numai că şi-a promovat propria bunăstare, dar şi că a adus mai mari binecuvântări pentru poporul cucerit. Şi presupunem că Germania va pretinde acelaşi lucru. În realitate, mândria şi egoismul se află în spatele înşfăcării teritoriilor de către marile naţiuni şi nu o influenţă binevoitoare şi o încercare binevoitoare de a binecuvânta familiile pământului. Împărăţia lui Mesia va fi cea care îi va binecuvânta cu adevărat pe toţi oamenii, fără egoism, şi spre binele lor cel mai înalt.

ADEVĂRATA CAUZĂ A RĂZBOIULUI

După cum toţi oamenii bine informaţi ştiu, războiul prezent a dospit de patruzeci de ani. De când Germania s-a apărat cu succes în faţa francezilor şi a luat două provincii franceze ca compensaţie, francezii au fost porniţi pe revanşă — răzbunare. Cu numai jumătate din populaţia Germaniei, armata franceză a fost menţinută timp de patruzeci de ani pe picior de război, uneori mai numeroasă decât armata germană, care de asemenea a fost menţinută într-o stare de înaltă eficienţă militară necesară pentru apărarea ei. Între timp Rusia, ca prietenă a Franţei, a organizat o armată imensă. Oamenii bine informaţi ştiu de ani de zile că aceste două naţiuni au intenţia să zdrobească Germania cu prima ocazie favorabilă.

Germania a simţit că însăşi existenţa ei depindea de menţinerea unei organizaţii militare puternice, capabilă să combată inamicii de ambele părţi. Între timp economia, eficienţa şi înţelepciunea care au guvernat în mod minunat, i-au întărit pe nemţi şi au făcut din ei o naţiune bogată şi puternică. Tineretul german, altădată primitiv, stângaci, stupid, nu numai că şi-a făcut serviciul militar pregătindu-se ca soldaţi, dar în acelaşi timp s-a şi educat. Acest lucru i-a scos pe nemţi din făgaşul pe care au fost de secole şi i-a făcut unul din cele mai strălucite popoare din lume. Ochii lumii doar se deschid la aceste lucruri pe care războiul le demonstrează.

Între timp, pe măsură ce economia şi administrarea germană au adus prosperitate, comerţul german a crescut, vasele comerciale şi vapoarele cu aburi germane din întreaga lume sunt practic singurele rivale ale britanicilor, care de secole au fost stăpânii mării. Cu un comerţ în creştere, Germania a tânjit în mod natural după o flotă corespunzătoare. Ambiţia sa după comerţ şi după o flotă au dus-o la acest război. Franţa şi Rusia s-au temut să întreprindă un război şi au stat pe gânduri ani de zile. Marea Britanie s-a temut să nu-şi piardă locul de invidiat ca stăpână a mării şi a considerat că este necesar să nu i se permită Germaniei să devină un rival mai mare. Diplomaţia britanică a încurajat Rusia şi Franţa şi le-a făcut să creadă că vor avea sprijinul britanic în război.

Germania a recunoscut că mobilizarea armatei ruse în apărarea Serbiei a fost începutul complotului naţional pentru distrugerea Germaniei, început cu patruzeci de ani în urmă. Şi-a dat seama că dacă ar fi aşteptat până ce armatele franceze s-ar fi mobilizat la hotarele ei de apus, iar armata rusă la hotarele ei de răsărit, ea ar fi fost în dezavantaj. Planul ei predeterminat, de autoapărare, a fost să lovească mai întâi pe unul dintre vrăjmaşi, iar apoi pe celălalt. Căile ei ferate şi altele, toate fuseseră aranjate în acest scop. Ea a sperat în asigurările britanice şi totuşi s-a temut de ceea ce a urmat — declaraţia de război britanică, aparent în apărarea Belgiei, dar în realitate de teama importanţei crescânde a Germaniei — de teama că Britania şi-ar putea pierde într-o bună zi stăpânirea ((399)) sa de invidiat asupra mărilor.

În timp ce dezaprobăm metoda germană de luptă cu submarine şi expunerea celor neutri şi a necombatanţilor, nu trebuie să uităm că nemţii sunt şi ei la rândul lor într-o strâmtorare disperată — înconjuraţi de naţiuni care sunt de trei ori mai mari ca ei, iar aceste naţiuni caută, pe deasupra, să suprime rezervele de hrană ale Germaniei şi în felul acesta să-i înfometeze pe necombatanţi. Totuşi, ce este oare de lăudat în legătură cu războiul, chiar dacă ar putea fi înscenat ca un meci de box, cu obişnuitele reguli şi reglementări ale ringului?

RĂZBOIUL PRIVIT DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BIBLIEI

Deci, frate dragă, înţelege că noi compătimim cu oamenii total orbiţi, angajaţi în acest război — fiecare temându-se, fiecare fiind gelos, invidios pe celălalt, nici unul din ei neştiind, neînţelegând Evanghelia Împărăţiei — a Domniei milenare a lui Mesia care se află la uşă. Înţelege că dezaprobăm submarinele, cuirasatele, biplanele şi zepelinele, minele, mitralierele, mari sau mici. Totuşi, este timpul ca întreaga lume să recunoască faptul că mare parte din civilizaţia noastră mândră nu este creştinătate, nici nu este zidită pe temeliile creştinismului, şi că, de aceea, dă loc condiţiilor mai bune ale Împărăţiei lui Mesia. Curând „schimbarea” învierii va desăvârşi Biserica aleasă a lui Cristos şi-i va califica drept regi, preoţi şi judecători ai lumii. Curând Imperiul lui Mesia îşi va începe stăpânirea. Curând aceste împărăţii ale neamurilor vor trece pentru totdeauna. Şi aceasta vrem să spunem — să treacă toate imperiile pământeşti — când ne rugăm, „Vie Împărăţia Ta!”

În război nu există nimic blând, iubitor sau asemenea lui Dumnezeu. Este crud, diabolic. Cei care sunt acum pe front se înăspresc, se abrutizează şi se pregătesc pentru revoluţia şi anarhia despre care Biblia arată că va urma războiului. Cine crede că războiul este o afacere delicată şi aşteaptă multă politeţe de la beligeranţi este neînţelept şi va fi mereu dezamăgit. Mai mult, să nu uităm că toţi ofiţerii şi oamenii mari îşi vor folosi influenţa, pu-blic cel puţin, împotriva oricărei forme de barba-rism; dar în rândurile oricărei armate se vor găsi indivizi care trebuie să vegheze neîncetat pentru a nu-şi dezonora camarazii. Chiar o astfel de disciplină nu poate fi totdeauna impusă când sunt de trebuinţă oameni cutezători şi când regimente întregi trebuie mai întâi înmuiaţi cu băuturi îmbătătoare pentru a face pe oameni suficient de nepăsători ca să întreprindă un atac în faţa unei morţi aproape sigure.