Planul divin al veacurilor – Studiul XVI

Gânduri conclusive

Datoria noastră faţă de adevăr — Preţul, valoarea şi profitul lui

În capitolele precedente am văzut că atât lumina naturii cât şi a revelaţiei demonstrează clar faptul că un Dumnezeu inteligent, înţelept, atotputernic şi drept este Creatorul tuturor lucrurilor, şi că El este Domnul suprem şi de drept al tuturor; că toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, sunt supuse controlului Său; şi că Biblia este revelaţia caracterului şi planurilor Sale, în măsura în care El binevoieşte să le dezvăluie oamenilor. Din ea am învăţat că deşi printre unele din creaturile Sale predomină acum răul, acesta există numai pentru un timp limitat, într-o măsură limitată şi cu permisiunea Sa, pentru scopurile înţelepte pe care El le are în vedere. Am învăţat, de asemenea, că deşi acum întunericul acoperă pământul şi negura deasă popoarele, totuşi la timpul cuvenit lumina lui Dumnezeu va risipi tot întunericul şi întreg pământul se va umple de gloria Lui.

Am văzut că marele Lui plan este un plan pentru a cărui realizare până acum s-au cerut veacuri, şi se mai cere încă un veac pentru a-l completa; şi că în timpul tuturor veacurilor întunecate ale trecutului, când părea că Dumnezeu aproape Şi-a uitat creaturile, planul Lui pentru binecuvântarea lor viitoare se realiza în linişte dar grandios, deşi în timpul tuturor acelor veacuri misterele planului Său au fost cu înţelepciune ascunse oamenilor. Am văzut de asemenea că ziua sau veacul care acum este gata să apară peste lume va fi ziua judecăţii sau încercării lumii, şi că toată pregătirea anterioară a fost cu scopul de a ((A344)) da omenirii în general un prilej cât mai favorabil cu putinţă atunci când, ca indivizi, ei vor fi puşi în încercare pentru viaţă veşnică. Lunga perioadă de şase mii de ani a înmulţit mult omenirea, iar necazurile şi suferinţele sub domnia răului le-a dat oamenilor o experienţă care va fi spre marele lor avantaj când vor fi aduşi la judecată. Şi deşi a fost permis ca omenirea întreagă să sufere astfel timp de şase mii de ani, totuşi ca indivizi ei şi-au sfârşit calea în câţiva ani scurţi.

Am văzut că în timp ce omenirea trecea prin această disciplinare necesară, la timpul cuvenit Dumnezeu a trimis pe Fiul Său pentru a o răscumpăra; şi că, deşi masa oamenilor n-au recunoscut pe Răscumpărătorul în umilinţa Lui şi n-au vrut să creadă că Unsul Domnului venea în acest fel spre salvarea lor, totuşi, în decursul acestor veacuri trecute Dumnezeu a ales două companii dintre aceia ale căror inimi erau pentru El şi care I-au crezut făgăduinţele, pentru a primi onorurile împărăţiei Sale — onorurile de a participa la executarea planului divin. Am văzut că aceste două companii alese vor constitui cele două faze ale Împărăţiei lui Dumnezeu. De la profeţi învăţăm că această împărăţie va fi în curând stabilită pe pământ; că sub administraţia ei înţeleaptă şi justă toate familiile pământului vor fi binecuvântate cu cea mai favorabilă posibilitate de a se dovedi vrednici de viaţă eternă; că, de asemenea, ca rezultat al răscumpărării lor prin sângele scump al lui Cristos, se va deschide o grandioasă cale a sfinţeniei pentru ca răscumpăraţii Domnului (toată omenirea — Evrei 2:9) să meargă pe ea; că aceasta va fi o arteră de circulaţie comparativ uşoară pentru toţi cei care doresc cu seriozitate să devină curaţi, sfinţi; şi că toate pietrele de poticnire vor fi scoase şi toate capcanele, ademenirile şi gropile vor fi îndepărtate, şi toţi aceia care vor merge pe ea în sus spre perfecţiune şi viaţă veşnică vor fi binecuvântaţi.

((A345))

Este evident că această judecată sau conducere nu putea să înceapă până când n-a venit iarăşi Cristos, pe care Iehova L-a numit să fie Judecătorul sau Conducătorul lumii — nu în umilinţă iarăşi, ci în putere şi glorie mare; nu să răscumpere lumea iarăşi, ci să judece

[conducă] lumea în dreptate. Un proces în nici un caz nu poate începe până când judecătorul nu este în scaunul de judecător şi curtea în sesiune la timpul hotărât, deşi înainte de acel timp se poate să fi fost o activitate pregătitoare mare. Atunci va sta Împăratul pe scaunul de domnie al slavei Sale şi înaintea Lui vor fi adunate toate neamurile, şi El le va judeca în veacul acela după faptele lor, deschizând pentru ei cărţile Scripturii şi umplând pământul de cunoştinţa Domnului. Şi sub toată acea favoare şi ajutor, El va hotărî după conduita lor care dintre ei vor fi vrednici de viaţă veşnică în veacurile de glorie şi bucurie care urmează. Matei 25:31; Apocalipsa 20:11-13.

Astfel am văzut că a doua venire a lui Mesia pentru a-Şi stabili Împărăţia pe pământ este un eveniment în care toate clasele de oameni pot avea speranţă, un eveniment care, atunci când va fi înţeles pe deplin, va aduce bucurie şi fericire pentru toate inimile. Este ziua în care „turma cea mică” de sfinţi consacraţi ai Domnului are cea mai mare pricină de bucurie. Este ziua în care Biserica fecioară logodită, cu bucurie devine Mireasa, soţia Mielului, când ea vine din pustie rezemată pe braţul Iubitului ei şi intră în moştenirea Lui glorioasă. Este ziua în care adevărata Biserică, glorificată cu Capul ei, va fi înzestrată cu autoritate divină şi cu putere şi va începe marea lucrare pentru lume, al cărei rezultat va fi restabilirea completă a tuturor lucrurilor. Şi va fi o zi fericită pentru lume, când marele adversar va fi legat, când cătuşele care au ţinut rasa timp de şase mii de ani vor fi sfărâmate şi când cunoştinţa de Domnul va umple întreg pământul după cum apele acoperă fundul mării.

((A346))

O cunoştinţă a acestor lucruri şi a dovezilor că ele sunt aproape, chiar la uşă, trebuie să aibă o puternică influenţă asupra tuturor, dar în special asupra copiilor consacraţi ai lui Dumnezeu, care caută premiul naturii divine. Îi îndemnăm pe aceştia ca, în timp ce-şi ridică sus capetele şi se bucură ştiind că eliberarea lor se apropie, să pună la o parte orice greutate şi piedică şi să alerge cu răbdare alergarea pe care au început-o. Abateţi-vă privirea de la sine cu slăbiciunile şi imperfecţiunile inevitabile, ştiind că toate aceste slăbiciuni sunt acoperite deplin cu meritele răscumpărării date de Isus Cristos Domnul nostru — şi că sacrificiile şi negările voastre de sine sunt acceptabile pentru Dumnezeu prin Răscumpărătorul şi Domnul nostru, şi numai în acest fel. Să ne amintim că puterea suficientă pe care Dumnezeu ne-a promis-o, şi prin folosirea căreia putem deveni „biruitori”, este dată în Cuvântul Său. Este o putere venită din cunoaşterea caracterului Său, a planurilor Sale şi a condiţiilor sub care putem avea parte de ele. Astfel exprimă Petru, zicând: „Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui care ne-a chemat prin slava şi virtutea Sa, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca PRIN ELE să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti”. 2 Petru 1:2-4.

Dar pentru a obţine această cunoştinţă şi această putere, pe care Dumnezeu propune să le dea fiecărui alergător pentru premiul ceresc, se va încerca desigur sinceritatea angajamentelor voastre de consacrare. Voi v-aţi consacrat tot timpul, toate talentele, pentru Domnul; acum întrebarea este: cât daţi? Sunteţi încă dispuşi, conform legământului vostru de consacrare, să renunţaţi la tot? — să renunţaţi la propriile voastre planuri şi metode, şi la teoriile voastre şi ale altora, pentru a accepta planul, modul şi timpul lui Dumnezeu de a-Şi face marea lucrare? Sunteţi dispuşi să faceţi aceasta cu preţul prieteniilor ((A347)) pământeşti şi a legăturilor sociale? Sunteţi dispuşi să renunţaţi la timpul destinat altor lucruri pentru a investiga aceste teme glorioase atât de încurajatoare pentru inima celor cu adevărat consacraţi, având cunoştinţa sigură că aceasta vă va costa negare de sine? Dacă nu totul este consacrat, sau dacă v-aţi gândit numai la jumătate când aţi dat totul Domnului, atunci veţi regreta timpul şi efortul necesar pentru a cerceta Cuvântul Lui ca pe o comoară ascunsă, spre a obţine astfel puterea necesară pentru toate încercările credinţei legate de timpul prezent (aurora Mileniului) mai mult decât de oricare alte timpuri.

Dar să nu gândiţi că predarea se va sfârşi cu acordarea timpului şi energiei necesare studiului; nu se va sfârşi. Sinceritatea sacrificiului de sine al vostru va fi deplin încercată şi vă va dovedi fie vrednici, fie nevrednici de a fi membri în acea „turmă mică”, Biserica învingătoare, care va primi onorurile împărăţiei. Dacă vă daţi silinţa pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi-i primiţi adevărurile într-o inimă bună, onestă, consacrată, el va concepe în voi aşa o iubire pentru Dumnezeu şi pentru planul Său şi aşa o dorinţă de a spune vestea bună, de a propovădui Evanghelia, încât aceasta va deveni după aceea tema atotabsorbantă a vieţii; şi aceasta nu numai că vă va separa în spirit de lume şi de mulţi creştini nominali, dar, mai mult, vă va duce la separarea cu totul de aceştia. Ei vă vor considera ciudaţi şi vă vor separa de tovărăşia lor, şi veţi fi dispreţuiţi şi socotiţi nebuni pentru Cristos; pentru că ei nu ne cunosc, după cum nu L-au cunoscut nici pe Domnul. 2 Corinteni 4:8-10; Luca 6:22; 1 Ioan 3:1; 1 Corinteni 3:18.

Sunteţi dispuşi să urmaţi mai departe pentru a-L cunoaşte pe Domnul prin reputaţie rea sau prin reputaţie bună? Sunteţi dispuşi să părăsiţi totul, să urmaţi după cum El vă conduce prin Cuvântul Său — să ignoraţi dorinţele prietenilor şi dorinţele voastre proprii? Se speră că mulţi dintre consacraţii care citesc acest volum vor fi atât de ((A348)) însufleţiţi spre zel proaspăt şi înflăcărare a spiritului, printr-o mai clară înţelegere a planului divin, încât vor fi în măsură să spună: „Prin harul lui Dumnezeu voi urma mai departe ca să-L cunosc şi să-L servesc pe Domnul, oricare ar fi sacrificiul care s-ar cere”. Aceştia, ca nobilii bereeni (Faptele 17:11), să se pună cu sârguinţă să verifice ceea ce s-a prezentat în paginile anterioare. Să verifice, nu prin tradiţiile şi crezurile conflictuale ale oamenilor, ci prin singurul standard corect şi divin autorizat — propriul Cuvânt al lui Dumnezeu. Am citat aşa de multe scripturi pentru a facilita o astfel de investigaţie.

Va fi inutil să se încerce a se armoniza planul divin prezentat aici, cu multe dintre ideile susţinute anterior şi presupuse a fi scripturale, dar nedovedite astfel. Se va observa că planul divin este complet şi armonios cu sine în fiecare parte, şi că este în perfectă armonie cu caracterul pe care Scripturile îl atribuie marelui Autor al lui. Este o minunată manifestare de înţelepciune, dreptate, iubire şi putere. El conţine în sine dovada că este proiect supraomenesc, fiind mai presus de invenţia omenească şi aproape mai presus de puterea înţelegerii omeneşti.

Fără îndoială că se vor ridica întrebări asupra diferitelor puncte, care vor cere rezolvare conform planului prezentat aici. Studiul biblic atent, profund, va rezolva imediat multe dintre acestea; şi tuturor le putem spune cu încredere: nici o întrebare pe care o ridicaţi nu trebuie să treacă fără un răspuns suficient, deplin în armonie cu vederile prezentate aici. Volumele următoare dezvoltă diferitele ramuri ale acestui plan unic, dezvăluind la fiecare pas acea armonie fără egal, cu care numai adevărul se poate lăuda. Şi să se ştie că nici un alt sistem de teologie nu pretinde, sau nici măcar n-a încercat vreodată, să armonizeze în sine fiecare declaraţie a Bibliei; totuşi, pentru aceste vederi, noi nu putem pretinde nimic mai puţin decât acest lucru. Această armonie, nu numai cu Biblia, ci şi cu caracterul divin şi cu judecata sănătoasă ((A349)) sfinţită, trebuie să fi reţinut deja atenţia cititorului conştiincios şi trebuie să-l fi umplut de respect, precum şi de speranţă şi încredere. Este într-adevăr uimitor; totuşi, este tocmai ceea ce trebuie să aşteptăm de la ADEVĂR şi de la planul infinit de înţelept şi binevoitor al lui Dumnezeu.

Şi în timp ce Biblia astfel se deschide din acest punct de vedere şi dezvăluie lucruri minunate (Psalmul 119:18), lumina zilei prezente asupra diferitelor crezuri şi tradiţii ale oamenilor le afectează într-un mod opus. Ele sunt recunoscute chiar de către adoratorii lor ca imperfecte şi deformate, şi deci sunt în mare măsură ignorate; şi deşi mai sunt încă sprijinite, arareori sunt prelucrate, tocmai de ruşine. Şi ruşinea care se leagă de aceste crezuri şi tradiţii omeneşti se întinde şi peste Biblie, despre care se presupune că susţine aceste diformităţi de gândire ca fiind de origine divină. De aici vine libertatea cu care diferiţii aşa-zişi gânditori moderni încep să nege diverse părţi ale Bibliei care nu corespund cu vederile lor. Cât de remarcabilă este deci providenţa lui Dumnezeu, care tocmai în acest timp deschide în faţa copiilor Săi acest plan cu adevărat glorios şi armonios — un plan care nu respinge, ci armonizează fiecare parte şi fiecare subiect din Cuvântul Său. Adevărul, când îşi are timpul cuvenit, devine hranăpentru casa credinţei, pentru a putea creşte prin el (Matei 24:45). Oricine vine în contact cu adevărul, dându-şi seama de caracterul lui, are prin aceasta o responsabilitate faţă de el. Ori trebuie să fie primit şi să se acţioneze în conformitate cu el, ori respins şi dispreţuit. A-l ignora, nu scuteşte de responsabilitate. Dacă noi înşine îl acceptăm, şi noi avem o responsabilitate FAŢĂ DE EL, deoarece este pentru TOATĂ casa credinţei; şi fiecare, primindu-l, îi devine datornic, şi dacă este un administrator credincios trebuie să-l împartă celorlalţi membri ai familiei lui Dumnezeu. Lăsaţi lumina voastră să strălucească! Dacă ea devine iarăşi întuneric, cât de mare va fi întunericul! Ridicaţi lumina! Ridicaţi un steag pentru popor!

((A350))

TAINICUL ŢESĂTOR

„Vezi, tainicul Ţesător
Stând în cer — războiu-I jos
Mişcă iţele într-una.
Ca urzeală, ia a lumii negre vârste,
Ca beteală, regi şi înţelepţi; şi uite,
Ia pe nobili cu-a lor paji,
Ia şi înţelepţi şi laşi.
În suveica Lui, tronurile sunt mosoare
Ce dispar puse pe fugă
Cu-a oştirilor vâltoare.
Pânza trebuie ţesută;
Neamurile se frământă
Nu fără a Lui voinţă!

Vezi, tainicul Ţesător
Cum suveica o împinge
Calm încoace şi încolo;
Zgomot fie şi confuzie,
Bine ştie Ţesătorul
Cum cu ori şi ce mişcare,
Cum cu ori şi ce-agitaţie,
Contopire, dezbinare,
Se zăreşte viitorul mare!

Ce minune glorioasă astă pânză!
Ne-nţeleasă de oricine, de acum
Ori din vremuri legendare;
Însă când credinţă are,
În mister poate pătrunde
Şi vedea cum în istorie
Înţeleptul când păşeşte
Tainicul covor zăreşte!
Aşternut încântător

((A351))

Pentru ochiul scrutător;
Moale, neted şi întins; ar pare
Veşnic pentru îngereasca stare.
Cercuri mari înfrănjurate se-ntretaie;
Şi figura, fiecare, are
A ei proprie valoare,
Străluciri şi umbre blânde;
De lumină purtătoare
Ce splendoare! chiar în mijloc
E o cruce, un tezaur.

Unii zic, nu toţi iau seama,
Că lumina-i reflectată
Toată, de un Soare care
De pe cer lucind trimete
Pe covor linii cochete.
Însă unii, cu credinţă,
Văd că ţesătura
Însuşi Dumnezeu o face,
Şi aduce-a lumii tainiţe întunecate
La lumina de credinţă şi istorie.
Cum urzeala şi beteala nu mai ţine,
Marele şi gloriosul finiş vine,
Şi încep vârstele de-aur nesfârşite,
Ce demult au fost de văzători şi înţelepţi vestite.”