GELOZIA POTRIVITĂ ŞI NEPOTRIVITĂ

„Gelozia este neînduplecată ca şeolul; jarul ei este jar de foc, flăcări ale Domnului”.

Cânt. Cânt. 8:6.

R 4789a W. T. 15 martie 1911 (pag. 93)

Gelozia pe altul este întotdeauna o caracteristică rea; după cum spune textul, este „neînduplecată ca şeolul” care înghite toată omenirea; este iraţională şi nesătulă. Cineva a spus despre ea: „Gelozia este de fapt — fie că se recunoaşte fie că nu — o sete de sânge, de viaţă; în orice moment, când raţiunea este puţin mai slabă decât de obicei, gelozia este gata să omoare obiectul pe care-l urăşte sau obiectul pe care-l iubeşte”. Aceasta înseamnă, fie teamă că a fost înlocuit în afecţiunea altuia, fie că a fost întrecut de un rival în favoare sau popularitate în ochii altora.

Gelozia menţionată în textul nostru este cea mai rea formă de cruzime, comisă în numele iubirii sau din invidie; este unul din marii vrăjmaşi cu care se confruntă fiecare creştin şi este strâns legată de ură, răutate, invidie, ceartă, şi trebuie ucisă pe loc, ca fiind un vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al omului, şi al oricărui principiu bun; şi în măsura în care prezenţa ei a întinat inima chiar şi pentru un moment, trebuie invocată o curăţare prin spiritul sfinţeniei şi al iubirii. Ea nu este doar un monstru crud în ea însăşi, dar colţii ei otrăviţi în mod sigur vor produce durere şi necaz altora. Mintea care odată a fost otrăvită cu gelozie aduce atât de repede totul din jurul ei în propria ei culoare şi caracter încât doar cu mare dificultate se poate curăţa în întregime de ea.

„EU, DOMNUL, DUMNEZEUL TĂU, SUNT UN DUMNEZEU GELOS”

Totuşi, iubirea, înţelepciunea, ura, gelozia sunt atribuite lui Dumnezeu, şi toate trebuie să se găsească şi în noi. Citim, „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos”. Dacă un om ar putea să aibă ură şi gelozie în acelaşi fel ca şi Dumnezeu, ar fi bine. Şi noi, asemenea lui Dumnezeu, trebuie să urâm păcatul, dar nu pe păcătos. Gelozia lui Dumnezeu este dreaptă şi în mod sigur va aduce păcătosului o pedeapsă dreaptă. El ne spune că atunci când avem alţi dumnezei, trebuie să considerăm că El este gelos; dar gelozia nepotrivită este atunci când ea duce la amărăciune şi la alte asemenea lucruri la care mintea umană căzută este supusă şi susceptibilă. Când Domnul Se defineşte ca un Dumnezeu gelos, El vrea să înţelegem că doreşte toată afecţiunea noastră, toată încredinţarea noastră, toată încrederea noastră. El vrea ca noi să fim atât de deplin în acord cu El, încât voinţa Lui să fie supremă în toate afacerile vieţii.

Aceasta nu trebuie considerată egoism din partea celui Atotputernic; pentru că, sub providenţa Sa conducătoare, aceasta înseamnă pentru creaturile Sale cea mai mare măsură de fericire, cea mai mare măsură de succes în datoriile şi afacerile vieţii prezente, şi pregătire deplină pentru binecuvântările pe care Dumnezeu le-a pregătit şi le-a promis celor care Îl iubesc pe El.

„SUNT GELOS cu privire la VOI CU O GELOZIE din DUMNEZEU”

Când sf. Pavel a scris, „Căci sunt gelos cu privire la voi cu o gelozie din Dumnezeu (2 Cor. 11:2), nu putem înţelege că era mişcat de o gelozie josnică, ci că era gelos pentru, sau în interesul corintenilor; de asemenea era gelos pentru lucrurile care erau corecte şi ca ei să fie în acord cu ele. Gelozia lui era, de aceea, o grijă deosebită, plină de râvnă, şi o supraveghere vigilentă, o gelozie după voia lui Dumnezeu, în interesul maxim al Adevărului preţios al Domnului. Aceasta este o gelozie care, bineînţeles, ar trebui s-o simţim toţi în Biserică. Dacă vedem o stare ca aceea la care se referă apostolul, o îndepărtare de la simplitatea şi curăţenia care este în Cristos, trebuie să simţim că „este greşit”, şi trebuie să facem tot ce ne stă în putere şi raţiune să îndreptăm acea dificultate. Aşa că, dacă vedem ceva la un membru al Bisericii care se pare că s-ar răsfrânge asupra cauzei Domnului, trebuie să simţim că este potrivit să depunem eforturi ca să-l corectăm pe acela, ca să nu se aducă daună.

Când avem acea gelozie în cauza Domnului, ea este diferită de gelozia care ar fi în interesul nostru. Foarte puţini devin prea geloşi în cauza Domnului; totuşi ar fi bine, chiar şi în cauza Lui, să ne cercetăm cuvintele, faptele etc. în mod potrivit; şi în timp ce trebuie să fim foarte zeloşi, foarte geloşi pentru cauza Domnului, totuşi trebuie să fim foarte siguri că nu este o chestiune personală; şi să ne gândim dacă nu cumva ne amestecăm în treburile altora. Apoi, de asemenea, să ne gândim dacă nu ar fi potrivit ca bătrânii să se ocupe de lucrul acela, şi dacă ar fi sau n-ar fi de datoria noastră să mergem la bătrâni. Toţi trebuie să avem multă gelozie pentru cauza Domnului şi pentru lucrarea Domnului, dar să fim foarte atenţi ca aceasta să nu fie înverşunată, de felul menţionat în textul nostru; cu alte cuvinte, trebuie să fim foarte siguri că nu este gelozie pe altul, ci gelozie pentru altul, pentru interesele şi bunăstarea lui cea mai mare.