HAINA ALBĂ A ÎMPĂRĂŢIEI

„Cel care va birui va fi îmbrăcat în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Săi.” Apocalipsa 3:5.

R5668a W. T. 15 aprilie 1915 (pag. 118-120)

În acest text, ca peste tot în Biblie, este susţinut gândul că clasa aleasă, care va primi cea mai înaltă glorie, onoare şi binecuvântare de la Domnul, trebuie să-şi demonstreze loialitatea prin biruinţă. Nu este suficient să fie o biruinţă a voinţei la începutul vieţii creştine, ci ulterior trebuie să fie îndurate probe şi încercări, şi acestea trebuie întâmpinate într-un mod biruitor. După ce s-a făcut consacrarea şi după ce au început probele şi încercările, persoana care ar ceda sub acele ispite şi probe şi ar continua să fie biruită de ele, ar dovedi că nu este suficient de loială; pentru că Domnul a promis că harul Său va fi de ajuns pentru orice timp de nevoie. 2 Corinteni 12:9.

Cu toate că harul Domnului este de ajuns, aceasta nu ar însemna că noi n-am putea cădea uneori în ispită. Am putea cădea în ispită din neglijenţă, fără consimţământul voinţei noastre, şi am putea fi „prinşi în vreo greşeală”. Dar harul Domnului este de ajuns ca să ne scoată din ispite ca biruitori, dându-ne putere să biruim asupra lor. A cădea în ispită nu înseamnă a cădea la ispită — a cădea atunci când suntem ispitiţi. Dar când cineva este biruit temporar, fie că este cedare la o ispită din partea cărnii, fie că este voinţa spiritului, sau a minţii, aceasta are mult de-a face cu natura şi gradul păcatului. S-ar putea să nu fim întotdeauna în stare să biruim pe deplin, complet, după carne, dar voinţa trebuie să fie loială. Trebuie să biruim în minte, altfel nu vom fi biruitori.

Această învingere este o lucrare treptată, progresând pe toată durata cursului nostru creştin, din momentul consacrării până la încheierea vieţii. Dar textul se pare că se referă la încheiere, mai degrabă decât la începutul sau la mijlocul lucrării, şi sugerează faptul că individul are la sfârşitul încercării, la sfârşitul alergării lui, acest grad învingător de dreptate, aşa încât să poată fi clasat ca un biruitor. Un astfel de biruitor va fi îmbrăcat în haină albă.

((607))

HAINA ALBĂ ÎMPRUMUTATĂ NOUĂ

Scripturile ne dau de înţeles că chiar la începutul experienţei noastre creştine, suntem în mod figurativ îmbrăcaţi în haină albă. Această haină albă reprezintă îndreptăţirea — suntem îndreptăţiţi liber de toate lucrurile. Aceasta este o haină fără nici o pată. Despre ea se vorbeşte uneori ca despre haina dreptăţii lui Cristos, pentru că o primim prin Cristos. Ea este primită numai prin El. El este capabil să ne atribuie, să ne împrumute, să ne acorde temporar această haină. Se spune despre ea că este o haină de nuntă. La o nuntă orientală era folosită o haină de nuntă din pânză albă de in pentru a acoperi îmbrăcămintea purtată de fiecare oaspete. Ea era împrumutată oaspetelui la nuntă de către gazdă, când acesta venea la ospăţul nunţii.

Inul alb simbolizează puritatea. Astfel când Cristos ne dă folosul meritului Său, acesta este ca o haină albă care să ne acopere imperfecţiunile. Aceasta este o atribuire a dreptăţii Lui, care pentru noi este îndreptăţire. Noi suntem îndemnaţi să ne ţinem hainele nepătate de lume. Atribuirea dreptăţii dată nouă trebuie să o păstrăm, să o menţinem. Dar noi nu o putem menţine întru totul singuri. Limba noastră spune uneori lucruri pe care am dori să nu le fi spus, iar mâinile noastre fac uneori lucruri pe care nu le-am dori. De aceea, Dumnezeu a pregătit o cale prin care neajunsurile sau încălcările noastre să poată fi şterse — cele fără voie. Această cale este cererea noastră zilnică să fim curăţaţi de aceste încălcări neintenţionate, prin sângele scump. Astfel ne păstrăm hainele nepătate de lume. Astfel îndreptăţirea noastră, haina noastră albă, este menţinută — ar trebui menţinută.

HAINA ALBĂ A NOASTRĂ PROPRIE

Dar nu este suficient că avem atribuirea dreptăţii Mântuitorului nostru. Această atribuire este numai un aranjament temporar. Noi trebuie să ajungem la un loc unde vom avea o dreptate a noastră proprie. Carnea noastră este imperfectă; după cum spune Sf. Pavel, nu putem face lucrurile pe care le-am vrea. În ciuda celor mai bune străduinţe ale noastre, obligatoriu lucrurile vor merge mai mult sau mai puţin greşit. Dar noi trebuie să ne dovedim biruitori — „mai mult decât învingători”. Domnul a aranjat ca la încheierea încercării noastre, la sfârşitul vieţii prezente, toţi învingătorii să primească noul corp. Acest corp nou va fi unul de puritate reală. Astfel, aşa cum spune apostolul, vom fi „îmbrăcaţi cu locuinţa noastră din cer”. Deci, haina noastră va fi schimbată dintr-o haină a perfecţiunii atribuite, îndreptăţirea noastră prin credinţă, într-una care reprezintă perfecţiunea reală. La înviere vom primi acel corp de puritate inerentă, fără cusur, fără pată, care este ilustrat aici printr-o „haină albă”.

„ADUSĂ ÎNAINTEA ÎMPĂRATULUI”

Mai mult, citim despre fiecare dintre aceştia că Domnul nu-i va „şterge numele din cartea vieţii” în care sunt scrise numele tuturor celor care devin cu adevărat poporul Domnului, celor care au făcut cu Domnul un „legământ prin jertfă”, tuturor celor care renunţă la voinţa lor, care-şi aduc trupurile ca o jertfă vie. Numele fiecăruia dintre aceştia este consemnat, introdus în Cartea Vieţii Mielului, când el începe să trăiască viaţa nouă şi să-şi demonstreze loialitatea. Întocmai cum aceştia sunt îmbrăcaţi cu haina dreptăţii lui Cristos înainte de a fi în realitate probaţi, tot aşa numele lor sunt scrise în Cartea aceea înainte de a fi în realitate probaţi. Dacă ei nu rămân credincioşi, numele lor vor fi şterse din acea Carte a Vieţii. Dar dacă sunt credincioşi, numele lor nu vor fi şterse din Cartea Vieţii; şi ei vor ajunge la toate acele lucruri glorioase care sunt promise celor care-L iubesc în cel mai înalt grad. Apocalipsa 21:7.

Mai mult de atât, Domnul spune: „Voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Săi”. Sugestia de aici este că biruitorii vor avea asemenea caractere încât Domnul nu Se va ruşina de ei, ci va fi bucuros să-i recunoască în prezenţa Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Noi trebuie să fim „transformaţi din slavă în slavă”, în asemănarea Domnului nostru (2 Corinteni 3:18). La sfârşit, aceşti biruitori, fiecare, vor fi atât de grandios dezvoltaţi, încât Domnul nu Se va ruşina să mărturisească pe vreunul dintre ei şi să spună: Iată unul din urmaşii Mei. Iată un altul. Ei au umblat în urmele Mele şi au biruit. Dar El Se va ruşina de oricine s-a ruşinat de El. Despre unul ca acesta El spune: „Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, Se va ruşina şi Fiul Omului când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri”. Luca 9:26.

Nu este o chestiune de favoritism, ci de dezvoltare a caracterului. Dacă ei nu vor răbda până la sfârşit, dacă nu se vor dovedi biruitori, nu vor fi potriviţi pentru Împărăţie şi asociere cu Domnul lor.

Aceasta ne aduce în minte gândul că mai există o clasă menţionată în Biblie — clasa Marii Mulţumi, în contrast cu Turma Mică — sau clasa leviţilor antitipici în contrast cu clasa Preoţească antitipică. Marea Mulţime şi-au avut numele scrise în Cartea Vieţii Mielului, dar nu au fost biruitori în sensul cel mai adevărat. Ei nu au rezistat credincioşi. Din cauză că nu s-au dovedit credincioşi, ei nu vor fi mărturisiţi înaintea Tatălui şi a sfinţilor îngeri în acelaşi sens ca şi clasa Mireasă.

Este declarat că Mireasa va fi prezentată înaintea Tatălui, şi că „fecioarele, însoţitoarele ei” (Psalmul 45:13-15) vor fi şi ele acolo — dar cele din urmă nu vor fi mărturisite ca şi clasa Mireasă. Nu vom spune că numele lor vor fi şterse din Cartea Vieţii Mielului. Numele lor rămân. Dar celor care merg în Moartea a Doua li se vor şterge cu siguranţă numele din Carte; ei vor fi nimiciţi cu o nimicire veşnică de la prezenţa Domnului.

((608))

HAINELE SPĂLATE ÎN „NECAZUL CEL MARE”

Marea Mulţime nu va avea „intrarea din belşug” acordată Turmei Mici. Aceeaşi diferenţă apare între cele două clase şi în legătură cu haina albă. Deşi toţi primesc haina dreptăţii atribuite a lui Cristos, unii dintre ei nu-şi păstrează veşmintele „nepătate de lume”. Haina lor albă devine pătată şi murdară, mânjită prin contactul cu pământul. Îndreptăţirea lor, sau haina dreptăţii lui Cristos devine neprezentabilă. Când apare o pată pe ea, în loc de a curăţa pata imediat, ei o lasă să rămână, şi petele se adună până când haina lor devine destul de murdară. Apoi, la încheierea cursului lor, când vine ziua examinării, se constată că haina lor este pătată — totuşi ei o poartă. Ei nu sunt dezbrăcaţi de acea haină a îndreptăţirii. Ei nu L-au părăsit pe Domnul şi El nu i-a părăsit pe ei. Dar ei n-au folosit mijloacele pe care Domnul le-a pregătit pentru curăţirea lor.

În Apocalipsa această clasă este prezentată ca „Marea Mulţime” — turma mare. Ni se spune că ei „vin din necazul cel mare, ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului”. În loc să facă o lucrare de curăţire zi de zi, menţinându-şi îndreptăţirea în faţa lui Dumnezeu şi fiind gata pentru schimbare (prin credincioşie) ei, dimpotrivă, sunt găsiţi de El ca nevrednici de acest loc principal. Hainele nu vor fi luate de la ei, dar ei vor fi obligaţi să sufere necazuri mari, cu scopul de a-i face pregătiţi să-şi spele şi să-şi albească hainele în sângele de curăţire, astfel încât şi ei vor fi îmbrăcaţi în alb, iar corpurile învierii lor vor fi curate. Dar ei vor ajunge la aceasta numai trecând prin „necazul cel mare”. Vezi Apocalipsa 7:9-14.