HAINA DREPTĂŢII LUI CRISTOS

Ferice … de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite.”

Romani 4:7.

R 4842a W. T. 15 iunie 1911 (pag. 189)

„Haina de nuntă„ menţionată în pilda Domnului (Mat. 22:2-14) este Haina Îndreptăţirii, pe care o primim la consacrarea noastră. Chiar la momentul conceperii, când Domnul ne-a acceptat, am devenit membri de probă ai Corpului lui Cristos, clasa Miresei, şi am fost acoperiţi cu Haina de Nuntă.

„Haina de nuntă” îi este dată, nu Creaturii Vechi, ci Creaturii Noi, ca să acopere imperfecţiunile corpului ei. În momentul acceptării sacrificiului de către Dumnezeu şi al conceperii de Spirit sfânt, Noua Creatură este socotită că intră în existenţă şi poartă această haină. De atunci încolo, Creatura Veche, din punctul de vedere divin, nu există — „cele vechi s-au dus: iată, toate s-au făcut noi” (2 Cor. 5:17). Dar această Creatură Nouă trebuie să aibă un corp nou. Creatura Nouă are corpul vechi, dar o voinţă nouă — voinţa lui Cristos. Apostolul ne spune că noi nu trebuie să fim satisfăcuţi doar a ne socoti morţi potrivit cărnii, ci trebuie să ne socotim ca făcuţi vii în Spirit. Dacă Spiritul lui Cristos este în noi, el ne va învia trupurile muritoare — le va face vii. Rom. 8:8-14.

Aceste corpuri muritoare deci, care au fost sub influenţa vechilor imperfecţiuni şi sub vechiul mers al vieţii, au acum, cu mintea nouă, o influenţă de restrângere, de constrângere asupra lor, şi se aşteaptă de la Noua Creatură să-şi folosească mintea sau voinţa nouă pentru a birui dorinţele cărnii. În timp ce este în acest corp de carne, se aşteaptă de la Noua Creatură să-şi demonstreze credincioşia în dezvoltarea caracterului, astfel încât persoana să fie socotită vrednică să fie înviată la Prima Înviere ca fiinţă divină. Având acest corp imperfect, ea are nevoie de haina dreptăţii lui Cristos pentru a-i acoperi imperfecţiunile.

Haina Nu Acoperă Păcatele Minţii Noi

Când studiem acest subiect, este bine să ţinem minte că haina nu acoperă, cum unii par să gândească, păcatele minţii noi. Scripturile nu atribuie minţii noi niciun păcat, şi nicio perfecţiune în dreptate cărnii decăzute. Dacă mintea nouă n-ar fi loială lui Dumnezeu, haina n-ar acoperi-o; ea ar înceta să fie minte nouă. Pentru a continua să aibă imperfecţiunile cărnii (pe care le-am moştenit de la Adam) acoperite, Creatura Nouă trebuie să rămână loială lui Dumnezeu; altfel ar merita Moartea a Doua. Ca atare, acestor Creaturi Noi, cu trupuri imperfecte sub controlul minţii noi, li se acordă Haina de Mireasă ca să poată avea o poziţie în faţa Domnului şi unii în faţa altora.

Această dreptate a dragului nostru Răscumpărător ne este reprezentată ca atribuită nouă. Ne revine nouă deci să realizăm glorioasa broderie al cărui model este deja pe haină — îndrumările privitoare la felul cum putem realiza roadele Spiritului pe ea.