„IEHOVA ESTE PĂSTORUL MEU”

02038″> Psalmul 23

Influenţa psalmilor — Cel mai mişcător dintre toate — David, păstor — Interesul pentru oile Sale — Sugerează interesul Păstorului ceresc pentru turma Sa — Oile Sale nu vor duce lipsă — El le dă odihnă — Le hrăneşte — Le înviorează cu apa vieţii — Îmi întăreşte sufletul — Mă conduce — Chiar dacă umblu prin valea întunecoasă, nu mă tem de nici un rău — Toiagul şi nuiaua Lui — Masa pentru poporul Său — Ungerea pe care o dă El — Bunătatea şi îndurarea întotdeauna

„Iehova este Păstorul meu.” 02039″> Ps. 23:1 .

R5653 W. T. 15 martie 1915 (pag. 90-92)

Putem spune liniştiţi că nici o altă colecţie de poeme n-a făcut atâta bine ca şi cartea Psalmilor. Sentimentele ei par să atingă sufletul la fiecare pas — în bucurie, în tristeţe. Referindu-se la Psalmul 23, Beecher a scris: „Este privighetoarea printre psalmi. Este mică, are pene frumoase, cântând cu timiditate în întuneric; dar a umplut atmosfera întregii lumi de bucurie melodioasă”; iar Spurgeon a spus: „Acesta este mărgăritarul Psalmilor, a cărui blândă şi pură strălucire încântă fiecare ochi”.

Numai cei din poporul lui Dumnezeu, care sunt în relaţie de legământ cu El, pot aprecia cum se cuvine acest Psalm şi pot să-şi aplice sentimentele lui graţioase. Psalmistul David a putut face acest lucru, pentru că el a aparţinut naţiunii favorizate cu care Dumnezeu intrase în relaţie de legământ la Muntele Sinai. Israeliţii se învoiseră prin legământ să umble în calea Domnului şi să se supună poruncilor Lui; iar Dumnezeu în schimb Se învoise prin legământ cu ei, ca El să acorde binecuvântarea Sa asupra fiecărui interes al lor, în măsura în care ei vor face aceasta. Şi ascultarea perfectă de acel Legământ şi de Legea lui ar fi fost răsplătită cu viaţă veşnică. Vedem, după cum arată apostolul, că o asemenea ascultare completă a fost imposibilă. „Nimeni nu este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu prin lege.”

Relativ puţini dintre evrei au făcut chiar tot ce au putut ca să trăiască după cerinţele Legii; dar profetul David a fost evident unul dintre aceştia, oricât de mult îi lipsea ca să fie perfect; căci Domnul l-a declarat „om după inima Lui”. Dacă a avut eşecuri, le-a mărturisit, s-a căit, şi-a primit pedeapsa şi s-a bucurat de restabilire în favoarea Domnului, străduindu-se mai mult în viitor să-şi menţină părtăşia cu Dumnezeu. Este interesant să vedem felul de oameni de care este mulţumit Domnul — felul de oi de care se interesează Marele Păstor. Şi din această clasă, desigur, au fost şi alţii — profetul şi personajele mai mici — toţi cei care s-au străduit să trăiască evlavios.

MARELE PĂSTOR ŞI TURMA SA

Într-un sens important acest Psalm este aplicabil la Domnul Isus şi la Biserica Sa. Toate aspectele Psalmului sunt aplicabile atât la Răscumpărătorul Însuşi, cât şi la urmaşii Săi, pe care El îi numeşte oile turmei Sale. Pentru Biserica Sa El este Reprezentantul Tatălui, atât de deplin, atât de complet, încât El a putut spune cu adevărat: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl”. Nici o fiinţă umană n-ar putea vedea pe Tatăl ceresc şi să trăiască, după cum declară Scripturile; iar cei care L-au văzut pe Isus şi au înţeles că El era Fiul lui Dumnezeu, au prins cea mai bună idee despre Tatăl Ceresc. Şi astfel noi toţi Îl vedem pe Isus ca Reprezentantul Tatălui, Fiul marelui Împărat, Fiul marelui Păstor, Iehova.

Isus şi Biserica Sa sunt oile turmei lui Iehova în mod mai deosebit decât au fost israeliţii din Veacul Iudeu; căci relaţia evreilor a fost prin Moise, în timp ce relaţia Bisericii este prin Cristos şi prin legământul superior care se centrează în El. Este bine să vedem clar acest lucru, altfel cum am putea şti dacă am putea aplica la noi sau nu sentimentele graţioase ale acestui Psalm? N-ar fi corect ca o persoană lumească să-şi aplice la sine acest Psalm. Acesta s-ar înşela pe sine; căci el nu este una din oile Domnului. Nimic nu este mai clar decât aceasta. Isus a spus că există doar o singură cale de a intra în staul; şi anume prin uşă. Şi a spus că El este Uşa.

CUM SE DEVINE O OAIE ADEVĂRATĂ

Prin natură noi suntem păcătoşi sub sentinţa morţii dată de Iehova şi nu suntem oile Lui. El a intenţionat un plan mare pentru lume în general, care va începe să opereze imediat ce Împărăţia lui Mesia va fi stabilită. Între timp însă El primeşte pe oile speciale — în acest Veac Evanghelic; şi Isus spune cum, zicând:„Oricine voieşte să vină după Mine (să fie ucenicul Meu, urmaşul Meu, oaia Mea), să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. Lepădarea de sine este primul pas — renunţarea la sine, predarea voinţei sale lui Dumnezeu. Legământul spune: „Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă”. Toţi cei care vreau să fie oile Domnului trebuie să facă acest Legământ de Jertfă; aceasta este condiţia prin care pot fi acceptaţi.

((636))

Mai mult, după cum evreii puteau veni numai prin mijlocitorul stabilit pentru ei, Moise, tot aşa noi putem veni în acest staul mai înalt numai sub Moise cel antitipic, mai mare, Cristos. Nu este dat nici un alt nume. Odată ce am făcut acest pas, odată ce am venit în staul prin Uşă — în modul aprobat — avem Mesajul lui Dumnezeu care zice: „Toate sunt ale voastre; şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu”. În acest Psalm este descris ce înseamnă aceasta. 1 Cor. 3:22, 23.

TOATE NEVOILE SATISFĂCUTE CU PRISOSINŢĂ

Oile Domnului, rămânând în perfecţiunea relaţiei cu El, nu vor duce lipsă de nimic. Toate lipsurile le vor fi satisfăcute. Poate că aceasta nu va consta în mai mare bogăţie pământească sau nume sau lux. Oile Domnului sunt Creaturi Noi, fiinţe spirituale, care locuiesc temporar în trup ca alţi oameni, dar care de fapt aşteaptă schimbarea lor, care va fi completată printr-o parte în Întâia Înviere. Binecuvântările Domnului pentru Israelul natural au fost binecuvântări pământeşti, satisfăcându-le toate nevoile lor pământeşti; dar binecuvântările Lui pentru Israelul spiritual sunt favoruri spirituale. „Nu lipseşte de nici un bine” pe aceştia — da, chiar şi de pedepse şi de experienţe întristătoare care ar putea fi necesare pentru dezvoltarea lor spirituală.

Psalmul ne asigură că, în calitate de oi ale Domnului, ne vor fi date păşunile verzi şi apele reci, împrospătătoare ale Adevărului. Mai mult, în timp ce suntem astfel hrăniţi spiritual şi împrospătaţi, vom avea pacea lui Dumnezeu, aşa cum implică sugestia că oile se vor odihni în păşuni verzi. Dar, vai! Nu toate oile au încredere deplină în Păstor şi sunt supuse cu totul, ca să nu aibă altă voinţă decât a Lui. Unele intră continuu în dificultate, fiindcă ele neglijează păşunile verzi şi apele răcoroase, împrospătătoare ale Adevărului găsite în Cuvântul lui Dumnezeu — fiindcă, asemenea caprelor, ele rătăcesc în deşert, depărtându-se de Păstor şi încercând să se hrănească singure cu lucrurile nedigerabile ale vieţii prezente, cu care nici o natură spirituală nu poate prospera.

Totuşi, Păstorul nu le va lăsa nici chiar pe aceste oi care se depărtează, dacă ele au devenit cu adevărat ale Lui. El merge după ele, aşa cum prezintă Psalmul. Toiagul şi nuiaua Lui sunt mângâierea lor. Cu nuiaua El alungă pe vrăjmaşii lor, pe lupii care le-ar dăuna; şi cu cârligul toiagului Său ajută înţelept şi atent pe oaia încurcată să iasă afară din dificultăţi — să iasă din grijile acestei vieţi, din încurcăturile şi înşelarea bogăţiilor şi din asediile păcatului şi ale lui Satan. Multe din oile turmei Domnului pot astfel cânta: „El îmi înviorează sufletul” — El mă aduce înapoi la Sine; mă face să cunosc, să apreciez, să mă bucur de pregătirea Lui pentru mine şi să văd cu cât este mai bună decât orice aş fi putut eu pregăti pentru mine.

Încă o experienţă ne este adusă la vedere — conducerea Păstorului. „El mă călăuzeşte pe cărări drepte.” El mă face, chiar prin poticnirile şi dificultăţile mele, să învăţ a aprecia dezirabilitatea căilor Sale şi indezirabilitatea oricăror alte căi. Toate căile Sale sunt desăvârşite, sunt drepte. El ne conduce nu contrar voinţei noastre, ci în armonie cu ea, pentru a dovedi care este voia bună, apoi plăcută şi în final desăvârşită a lui Dumnezeu. Rom. 12:2.

VALEA UMBREI MORŢII

Toată viaţa noastră am fost în umbra acestei Văi mari a Morţii. Numai tatăl Adam a fost cândva pe vârfurile munţilor vieţii. El a alunecat de acolo şi a coborât treptat povârnişul în Valea umbrei morţii. Noi toţi, copiii lui, ne-am născut aici. Murim în fiecare zi; suntem înconjuraţi de condiţiile morţii. Avem numai speranţa că Domnul va conduce pe oile Sale înapoi la înălţimile vieţii. El conduce acum pe aceste oi din acest Veac Evanghelic — Biserica, Trupul lui Cristos. Curând El va conduce lumea, în timpul Împărăţiei Sale milenare; după cum a spus: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc . . . şi va fi o singură turmă, un singur Păstor”. Ioan 10:16.

„Umbra e neagră când şi când
Şi aspră-i cărarea spre ţel!”

Sfârşitul acestei Văi a Umbrei este aproape, nu numai în sensul că noi vom ajunge curând la sfârşitul călătoriei vieţii, ci în special în sensul că Ziua cea nouă este pe punctul să apară, al cărei rezultat l-a arătat Domnul, Păstorul nostru: „Va răsări Soarele dreptăţii şi vindecarea va fi sub aripile Lui” (Mal. 4:2). Rezultatul final va fi că nu va mai exista suspin, plâns şi moarte; ci întreaga lume va începe să iasă din Valea umbrei Morţii. O mie de ani se vor ridica iarăşi la înălţimile glorioase ale perfecţiunii umane de la care a căzut Adam, şi dreptul de a se întoarce la acestea este asigurat pentru toţi prin moartea lui Isus, „Cel drept pentru cei nedrepţi”.

((637))

MASA MAI BUNĂ A BISERICII

Dar acest Psalm preţios pare să se aplice în special Bisericii, după cum am spus. Astfel, în mod potrivit citim că poporul Domnului din prezent are o masă special pregătită, unde se pot împărtăşi chiar în prezenţa vrăjmaşilor. Lucrul acesta nu va fi adevărat în viitor; căci nici un vrăjmaş, nici altceva ce să facă rău nu va fi permis (Isa. 11:9). Dar cât de adevărat este că poporul consacrat al Domnului, chiar atunci când este înţeles greşit, prezentat greşit, defăimat şi are împotrivire, este totuşi privilegiat să se ospăteze la Masa Domnului! Masa reprezintă pregătirea făcută de Dumnezeu pentru nevoile lor — făgăduinţele lui Dumnezeu, asigurările favorii Sale etc.

O altă dovadă că Psalmul aparţine Bisericii din acest Veac este declaraţia: „Îmi ungi capul cu untdelemn”. Isus, Capul Bisericii, a fost uns cu untdelemnul bucuriei mai presus de tovarăşii Săi. Acel untdelemn sfânt al ungerii folosit pentru preoţii şi împăraţii lui Israel a simbolizat Spiritul sfânt, care a venit asupra Bisericii, reprezentativ în Isus. Şi acelaşi untdelemn al ungerii a venit peste toţi membrii Bisericii, care este Corpul lui Cristos, cum citim în Psalmul 133:2.

PAHARUL ATĂT DULCE, CĂT ŞI AMAR

„Paharul meu este plin de dă pe deasupra.” Cuvântul pahar este folosit în Scripturi pentru a reprezenta sorbire, uneori dulce, uneori amară, uneori ambele. Aluzia este că Paharul Domnului înseamnă experienţe şi încercări amare în prezent; după cum a spus Isus: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Şi acesta a fost Paharul — Paharul Său — pe care El l-a oferit ucenicilor Săi, şi din care noi, devenind ucenicii Săi, ne propunem să ne împărtăşim cu El, şi care este reprezentat simbolic prin Paharul comuniunii. 1 Cor. 10:15-17.

Este dulce şi preţios, în multe sensuri ale cuvântului, a participa în suferinţele lui Cristos, în orice sacrificii şi servicii pentru Domnul şi Cauza Sa. Dulcele se amestecă nestingherit cu amarul. Dar Domnul promite că în viitor Paharul cu vin nou în Împărăţie va compensa cu bogăţie orice amărăciune din prezent. Paharul nostru este plin, dar nu l-am vrea nici cu un strop mai puţin.

„Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele.” Ce preţios este acest gând — bunătatea lui Dumnezeu, îndurarea lui Dumnezeu, pentru toţi aceia care sunt cu adevărat ai Lui în Cristos — însoţindu-ne zi de zi, moment de moment, şi potrivit Scripturilor făcând ca toate să lucreze împreună pentru binele nostru! Apoi este declarat marele final: „Voi locui în casa Domnului zile îndelungate” — în Casa cerească, despre care Răscumpărătorul a spus: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe . . . Eu Mă duc să vă pregătesc un loc” şi „Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi”. Apoi, la a Doua Venire a Sa, la schimbarea noastră glorioasă, vom intra în Casa Tatălui în cel mai deplin sens al cuvântului, pe planul spiritual, pe care carnea şi sângele nu-l moştenesc.

Aceasta va fi partea veşnică a Aleşilor lui Dumnezeu — Biserica. Marile binecuvântări care vor veni ulterior pentru lume — binecuvântări pământeşti — nu stau în nici un sens în calea gloriei Bisericii, ci o măresc; pentru că ea va fi angajată cu Domnul ei pentru a împărţi binecuvântări oilor pământeşti. Gal. 3:29