IERTAŢI DE ŞAPTEZECI DE ORI CÂTE ŞAPTE
04754″> Matei 18:15-35
„ Fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu
pe voi în Hristos.” 04755″> Efes. 4:32 .
R 5134 W. T. 15 noiembrie 1912 (pag. 358-359)
A învăţa bine lecţia de astăzi înseamnă pentru fiecare creştin a dobândi o binecuvântare pe viaţă, şi s-ar putea spune a-şi asigura viaţa veşnică — atât de deplin ar fi el în acord cu cerinţele divine. Lecţia se aplică în mod special la consacraţi, la membrii Corpului lui Cristos, Biserica, al cărei Cap este El, deşi, desigur, şi-o pot aplica şi alţii cu folos.
Regula Învăţătorului pentru urmaşii Săi este: Dacă un frate te ofensează, mergi la el cu acea chestiune, încercând să vă puneţi de acord, să ajungeţi la o înţelegere. Probabil că totul a fost o neînţelegere. Dar dacă aceasta nu este de ajuns şi tu consideri că problema este destul de serioasă, ia cu tine alţi doi să te însoţească la cel ce te-a ofensat, fără să le explici de ce — pentru ca mintea să nu le fie influenţată când ascultă cazul, şi să te sfătuiască pe tine şi pe cel care te-a ofensat.
Acordul acestor fraţi şi sfatul lor ar trebui să fie urmat de amândoi. Dacă ei nu sunt de acord cu tine, trebuie să recunoşti că ai greşit şi că problema este evident susceptibilă de această interpretare. Dacă ei sunt de acord cu tine şi împotrivitorul tău refuză să dea atenţie sfatului lor şi continuă să te ofenseze, şi tu totuşi crezi că are destulă importanţă să deranjezi Biserica în acea problemă, eşti liber s-o faci. Decizia Bisericii trebuie să fie cea finală, obligatorie pentru ambii. Cel care refuză să asculte Biserica să fie tratat ca unul din afară, nu în sensul de a-l ofensa, ci de a se abţine să fie numit în vreo poziţie sau onoare în Biserică, până când îşi va schimba cursul. Ce simplă este îndrumarea divină; ce binecuvântare ar veni dacă ar fi urmată!
A IERTA „DE ŞAPTEZECI DE ORI CÂTE ŞAPTE”
Sf. Petru a pus o întrebare ipotetică, de câte ori un frate ar putea greşi şi ar putea cere iertare şi să fie iertat — de şapte ori ar fi limita? Învăţătorul practic a declarat că n-ar fi nici o limită, că un frate care-şi mărturiseşte greşeala şi cere iertare trebuie iertat, dacă el ar recădea de patru sute nouăzeci de ori. Nu rămâne nici o altă situaţie; iertarea este obligatorie când se cere. Nu trebuie să ne fie frică prea tare de consecinţele urmării îndrumării Învăţătorului; trebuie să lăsăm pe seama Lui responsabilitatea problemei, asiguraţi fiind că înţelepciunea Lui nu ne-a îndrumat greşit.
Apoi Domnul nostru a dat o pildă, pentru a ilustra această chestiune în privinţa clasei Împărăţiei Cerului — Biserica în starea ei actuală embrionară. Un anumit împărat a făcut socotelile cu servitorii săi şi a încheiat toate conturile. Printre ei, unul îi datora zece mii de talanţi. Stăpânul a poruncit să fie vândut el, soţia lui şi tot ce avea, până va plăti tot. Dar servitorul a căzut la picioarele stăpânului şi l-a implorat să aibă milă de el şi-i va plăti datoria. Stăpânul a avut milă de el şi a oprit acuzaţia pe seama datoriei.
„Era DATOR O SUTĂ DE DINARI”
Servitorul astfel eliberat a ieşit şi a început să caute pe unii din cei care-i erau datori lui, şi a găsit un confrate servitor care-i datora o sută de dinari, o sumă foarte neînsemnată în comparaţie cu cea pe care i-o datora el stăpânului. L-a apucat de gât pe confratele servitor zicând: „Plăteşte-mi suta de dinari pe care mi-i datorezi”. Confratele servitor a căzut la picioarele lui şi a implorat milă zicând: „Fii răbdător faţă de mine şi-ţi voi plăti tot”. Dar el n-a vrut să amâne şi l-a aruncat în închisoare până-i va plăti datoria. Chestiunea a ajuns în cele din urmă la urechile stăpânului, care l-a chemat şi a zis: „Rob viclean, eu ţi-am iertat toată datoria fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de cel care era rob împreună cu tine?” Şi s-a mâniat şi l-a predat să fie pedepsit până va plăti tot ce datora.
Aici ESTE O LECŢIE IMPORTANTĂ
Care este lecţia? Este aceea că noi trebuie să avem milă unii faţă de alţii, întocmai cum noi dorim ca Dumnezeu prin Cristos să aibă milă de noi. Lecţia este bine exprimată în textul nostru. Trebuie să fim amabili unul cu altul, cu inimă bună — întocmai cum şi Dumnezeu ne-a iertat în Cristos — şi continuă să ne ierte încălcările zi de zi. Încălcările altora împotriva noastră sunt într-adevăr neînsemnate în comparaţie cu obligaţiile noastre faţă de Domnul. De aceea trebuie să fim foarte dispuşi să iertăm pe cei care cer — „până de şaptezeci de ori câte şapte”. Astfel exercitând milă, vom copia caracterul divin. Influenţa asupra inimii şi vieţii noastre va fi înnobilatoare. Domnul nostru Isus este reprezentarea exactă a persoanei Tatălui, iar noi, copiind calităţile generozităţii şi Iubirii, devenim mai mult asemenea lui Cristos şi prin urmare mai asemenea lui Dumnezeu.
AŞA A FĂCUT ŞI DUMNEZEU PENTRU TINE
Domnul nostru Isus spune că pilda Sa învaţă principiile în baza cărora Tatăl ceresc lucrează cu membrii Corpului lui Cristos, care este Biserica. Dacă ei sunt aspri şi necompătimitori, dacă le ţin fraţilor o socoteală strictă în privinţa dreptăţii, atunci aşa va proceda şi Tatăl ceresc cu ei, le va ţine socoteala tuturor neajunsurilor. Dacă poporul Domnului şi-ar da seama de forţa acestei lecţii, ar părea că practica iertării fraţilor de greşelile şi neajunsurile lor ar fi pusă în funcţie foarte generos şi foarte general, căci cine şi-ar putea permite ca Tatăl ceresc să ceară de la noi pedeapsa deplină pentru fiecare imperfecţiune, şi totuşi ar refuza să acorde iertare.
Noi ne arătăm aprecierea pentru mila lui Dumnezeu faţă de noi prin aceea că învăţăm din caracterul Lui şi devenim tot mai miloşi şi generoşi faţă de toată Casa Credinţei. Şi dacă suntem miloşi cu fraţii, în mod natural vom fi generoşi şi faţă de toţi oamenii. Cu alte cuvinte, când ne amintim şi ne evaluăm propriile noastre slăbiciuni şi neajunsuri, aceasta ne face compătimitori cu fraţii şi cu toată omenirea. Şi lui Dumnezeu Îi place mila, generozitatea, compătimirea. Cei care cultivă aceste haruri ale Spiritului vor fi plăcuţi în ochii Domnului şi prin aceasta vor fi potriviţi şi pregătiţi să aibă parte cu Isus la Tronul Său de Slavă; căci acea Împărăţie mare mesianică va fi stabilită tocmai cu scopul de a arăta milă faţă de miile din omenire, care se vor întoarce la favoarea şi binecuvântarea divină, sub cunoştinţă mai clară şi cu ajutorul care va fi atunci oferit.
Nu SE REFERĂ LA PĂCATUL LUI ADAM
Nu trebuie să înţelegem că această pildă se referă la iertarea divină a păcatului originar. Păcatul lui Adam nu este iertat numai fiindcă noi strigăm după milă. Adam şi toată rasa lui puteau să fi cerut milă şi n-ar fi primit decât pe calea divină — prin Isus — prin credinţă în sângele Lui. Iar această iertare nu putea fi acordată până când Isus a sfârşit sacrifciul şi S-a înălţat, şi acolo S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru cei care merg la Tatăl prin meritul Său.
Această pildă se referă în întregime la păcatele ulterioare — păcate la care se face referire în rugăciunea Domnului nostru: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit”. Acest lucru este arătat şi prin faptul că pilda spune că ei sunt servitori, în timp ce lumea, ca păcătoşi, nu sunt servitori ai lui Dumnezeu, ci străini, înstrăinaţi. Singurii pe care Dumnezeu îi recunoaşte ca servitori sunt aceia care au venit în relaţie cu El prin Isus — prin credinţă şi consacrare. Aceştia sunt servitorii lui Dumnezeu şi cărora li se cere să aibă milă de confraţii lor servitori — de alţi fraţi.
Fiecare din Noile Creaturi, fiii lui Dumnezeu, acceptat prin meritul lui Isus, este făcut răspunzător pentru propriile slăbiciuni; dar Puterea divină s-a îngrijit de anularea acestora fără plată pentru Cristos, prin recunoaşterea lor şi cererea de iertare. Dar iertarea acestor încălcări ale copiilor lui Dumnezeu este făcută dependentă de posesia de către ei a spiritului iertării faţă de fraţi, căci „dacă nu iertaţi din inimă unul altuia, nici Tatăl vostru din cer nu vă va ierta”. „Cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi”; şi cu ce măsură de bunăvoinţă măsuraţi altora, cu aceea vi se va măsura. Ce minunate sunt aranjamentele divine! Ce binecuvântate, ce profitabile, ce folositoare pentru noi în pregătirea pentru Împărăţie!