IMPORTANŢA STĂPĂNIRII DE SINE

„Cel care nu este stăpân pe sine (pe spiritul său — King James, n. t.) este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” Prov. 25:28.

R5652 W. T. 15 martie 1915 (pag. 87)

Cuvântul „spirit” este folosit în multe moduri. Vorbim despre un cal că are un spirit (temperament — n. t.) înfocat sau că nu are spirit (temperament). Uneori vorbim despre îngeri că sunt fiinţe spirituale. Uneori vorbim despre spiritul vieţii. De asemenea vorbim despre spiritul minţii umane — care evident este gândul prezentat aici. Cuvintele textului echivalează cu a spune: Cel care nu este stăpân pe mintea sa, pe gândurile sale, este ca o cetate surpată.

Cum ar arăta o cetate surpată? În vremurile din vechime, când civilizaţia nu atinsese gradul la care a ajuns acum, nu exista decât o slabă protecţie poliţienească, iar jefuitorii erau numeroşi. Cei înclinaţi să-şi câştige existenţa furând, aveau ocazii excelente. Era necesar ca cetăţile să fie înconjurate de ziduri ca protecţie împotriva duşmanilor. Orice cetate cu ziduri surpate avea motive serioase să se teamă de astfel de jefuitori. Era o invitaţie la atac şi era sigur că odată se confruntau cu dezastru.

Înţeleptul a asemănat aici o astfel de cetate cu o voinţă omenească surpată. Voinţa trebuie să fie continuu în gardă la minte şi să nu permită să intre nimic acolo decât prin porţile obişnuite — Conştiinţa şi Judecata. Porţile trebuie să fie supravegheate atât de atent, încât ele să admită numai acele gânduri care ar fi nevătămătoare, profitabile, înţelepte — în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare fiinţă umană ar trebui să aibă voinţă şi să şi-o păstreze în stare bună, ar trebui să se îngrijească să nu se surpe; în caz contrar va urma naufragiul caracterului.

Prin voinţă nu se înţelege numai dorinţă. Există o diferenţă clară între dorinţă şi voinţă. Unii ar dori să aibă un milion de dolari, dar n-au voinţa nici măcar să încerce să-l dobândească. Alţii doresc să se scoale dimineaţa la o anumită oră; dar dorinţa nu-i scoală fiindcă voinţa este surpată. Ei îşi spun: „O, să mai dorm puţin, să mai dormitez puţin, să mai încrucişez puţin mâinile în somn!” Nu au nici un control asupra lor. Se gândesc poate că vor câştiga acest control punându-şi ceasul să sune. Curând ceasul devine inutil; nu-l mai aud.

CONTROLUL ÎN LUCRURILE MICI, MĂSURA CARACTERULUI

Oricine îngăduie voinţei să se surpe în privinţa timpului când să se scoale dimineaţa are o voinţă mai mult sau mai puţin slabă în toate lucrurile. Ar trebui să ne facem reguli rezonabile cu privire la timpul de sculare şi de culcare. După ce am folosit cea mai bună judecată în privinţa a ceea ce trebuie făcut, ar trebui să ne îngrijim să se facă. Dacă înfăptuirea acelui lucru nu ne dăunează nouă sau altora, acesta trebuie să fie înfăptuit.

Este important să îndeplinim dictatele celei mai bune judecăţi ale noastre, aşa încât voinţa să poată fi puternică, aşa încât individul să nu fie un caracter şovăielnic. Acelaşi principiu se aplică şi în alegerea mâncării. Unii vor spune: „Ştiu că felul acesta de mâncare nu-mi face bine; dar este pe masă şi se pare că altora le face bine. Nu pot să-l mănânc fără să mă simt rău după aceea; dar îmi place. Aş fi vrut să nu fi fost pe masă!” Aşa că se serveşte din mâncare şi suferă consecinţele. Îşi doreşte mâncarea, dar nu are voinţa de a-i rezista. Calea cea mai potrivită pentru fiecare este să aibă grijă să nu mănânce din ceea ce ştie că-i face rău, indiferent de ce ar putea face sau ar alege să facă alţii.

Indecizia şi lipsa de caracter în lucrurile mici afectează toate lucrurile mari ale vieţii. Persoana care nu are reguli la sculare, probabil nu va avea reguli nici în afaceri. Persoana care nu poate hotărî ce ar trebui să mănânce, probabil va fi supusă capriciului, va fi slabă în toate deciziile. Unul ca acesta probabil va permite unui agent comercial să-l influenţeze în privinţa a ceea ce să cumpere. Unii sunt prea supuşi controlului altora.

O VOINŢĂ FERMĂ — NU ÎNDĂRĂTNICĂ — ESENŢIALĂ

Un vechi proverb spune că „Înţeleptul se rezgândeşte uneori — nebunul, niciodată”. Stăpânirea de sine nu înseamnă că trebuie să mergem la extreme şi să spunem: „Am spus nu, şi nu rămâne!” Pot fi motive bune pentru a ne răzgândi, şi apoi calea noastră potrivită ar fi să facem acea schimbare. Dumnezeu caută o clasă de oameni care îşi stăpânesc mintea aşa cum se cuvine. Dacă învaţă să-şi stăpânească mintea înainte de a intra în familia lui Dumnezeu, va fi cu atât mai bine pentru ei. Dar în orice caz, singura cale prin care se poate ajunge în Împărăţie va fi prin dezvoltarea caracterului.

((642))

Biblia ne spune care anume sunt lucrurile cărnii şi care sunt ale Spiritului sfânt, ale minţii sfinte, ale lui Dumnezeu; prin urmare, care lucruri constituie dispoziţia sfântă pe care trebuie s-o avem. Ne spune că trebuie să îndepărtăm mânia, răutatea, ura, amărăciunea, furia, cearta; şi că trebuie să ne îmbrăcăm cu blândeţea, gentileţea, răbdarea, îndelunga răbdare, bunătatea frăţească, iubirea. Aceste lecţii trebuie învăţate. Nu putem spune că trupul va fi adus vreodată sub control complet; dar voinţa trebuie să fie prezentă, şi ar trebui exercitat zi de zi atâta control al cărnii cât este posibil cu ajutor divin.

Domnul caută oameni cu o voinţă puternică, oameni cu un caracter puternic. De aceea, trebuie să fie o întoarcere hotărâtă către Domnul şi un legământ clar cu El la început, altfel nu suntem acceptabili Tatălui. Apoi, după ce venim în familia Sa, aflăm că anumite lucruri care credeam că sunt bune, sunt cu totul greşite şi trebuie corectate; şi în măsura în care ne-am stăpânit mintea în trecut, ne-am controlat poftele şi impulsurile cărnii, în acea măsură vom face progrese lente sau rapide pe calea cea nouă. Cât din timpul consacrat putem să-l folosim pentru afaceri, plăceri, sau în oricare alt mod? Cât din banii consacraţi vom cheltui pe noi înşine? Toate acestea trebuie reglementate după Legământul nostru cu Dumnezeu. Trebuie mai întâi să căutăm interesele Domnului şi ale Împărăţiei Sale. Acestea trebuie să fie primele în toate aranjamentele noastre, iar lucrurile pământeşti trebuie să fie secundare. Iată importanţa unui caracter hotărât, a unei voinţe prompte şi neclintite pentru Dumnezeu.