ÎN GROAPA CU LEI

Daniel 6

„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor care se tem de El şi-i scapă.” Psa. 34:7.

R4874 W. T. 1 septembrie 1911 (pag. 347-348)

Pe timpul despre care vorbeşte acest studiu Daniel era un om în vârstă. El fusese de mult timp în serviciu, înţelept şi credincios în administrarea guvernării încredinţate lui. El văzuse pieirea dinastiei babiloniene. În locul ei a venit imperiul mezilor şi perşilor. Şi de către aceştia a fost recunoscut caracterul mare al lui Daniel — loialitatea sa faţă de principiu, credincioşia sa ca servitor public, ascultarea de Dumnezeu şi de principiile dreptăţii. Noul imperiu universal a fost divizat în o sută douăzeci de provincii cu o sută douăzeci de guvernatori. Peste aceştia erau trei preşedinţi. Peste aceşti preşedinţi era Împăratul Darius, deasupra căruia, ca împărat principal, era Cirus. Daniel era unul dintre aceşti trei preşedinţi, făcut astfel datorită integrităţii şi capacităţii sale recunoscute.

Ce laudă i s-a adus astfel acestui evreu nobil, consacrat, şi cum marchează recunoaşterea capacităţii sale lărgimea minţii unora dintre conducătorii din trecut! Dorinţa lor de a avea un astfel de om de mare reputaţie şi autoritate pare să dovedească bunele lor intenţii în privinţa guvernării lumii. De fapt, noi credem că lucrul acesta este adevărat de asemenea despre mulţi monarhi cu minte nobilă, moderni — că ei dau supuşilor lor cea mai bună guvernare de care sunt capabili, conform judecăţii lor imperfecte.

Ceea ce va marca în mod special Împărăţia lui Mesia va fi că aceasta nu numai că va avea idealuri perfecte în privinţa guvernării umane, ci şi va fi susţinută de puterea divină, înaintea căreia orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi în cele din urmă. Filip. 2:10, 11.

INVIDIOŞI PE DANIEL

Din tot ceea ce cunoaştem despre guvernele Orientului, prezente şi trecute, ele au fost pline de necinste, de ceea ce în zilele noastre este numit „câştig fraudulos”. Ca ilustraţie: se spune că în războiul chinezo-japonez contractele pentru artilerie şi alte materiale de război au fost date fabricanţilor strâns aliaţi cu oficiali guvernamentali şi că a fost praticată cea mai ruşinoasă înşelare — de exemplu, erau predate şi montate pe fortificaţii tunuri de lemn, în timp ce banii din contract, care erau plătiţi pentru articolul autentic, mergea la hoţi. Un om asemenea lui Daniel, într-un loc atât de important ca acela pe care el îl ocupa, fiind unul din cei trei preşedinţi sau supraveghetori ai marelui imperiu, în mod sigur era în calea celor corupţi — o piedică în planurile lor. Dându-şi seama că nu putea fi concediat, primul pas era să-i găsească vreo greşeală care să-i asigure îndepărtarea; dar integritatea şi dreptatea omului în general nu dădeau nicio speranţă în această direcţie.

În final a fost făcut un plan în comun. Ei ştiau că religia lui Daniel stătea la temelia întregului său fel de a trăi. Trebuiau să-l implice pe linia devotării sale faţă de Dumnezeul său, ori altfel nu puteau. Împăratul Darius, ca oricare alt om, putea fi abordat prin linguşire. Era un obicei în Răsărit de a asocia îndeaproape pe împărat cu religia. Se presupunea că el era un favorit al dumnezeului său, altfel nu s-ar bucura de o poziţie atât de înaltă.

Lucrând pe această teorie, conspiratorii, cu funcţie înaltă, s-au apropiat de împărat cu un plan care, l-au asigurat ei, va ajuta să întărească şi să unească diferitele părţi ale imperiului său. A fost acesta: ca împăratul să fie recunoscut timp de o lună ca singurul canal de mediere sau acces între supuşii lui şi dumnezeul sau dumnezeii lor. Pretenţia era că o astfel de recunoaştere ar înălţa demnitatea tronului în minţile poporului. Împăratul Darius, bineînţeles, s-a simţit flatat şi imediat a fost de acord cu aranjamentul şi a dat un ordin în această privinţă — fără să se gândească niciun moment care ar putea fi rezultatul în cazul lui Daniel; şi fără să suspecteze nici măcar un moment că sfătuitorii lui căutau să-l prindă în capcană şi să îndeplinească legal moartea celui mai de încredere funcţionar al său.

SE RUGA DE TREI ORI PE ZI

Daniel a auzit despre decret, dar nu şi-a schimbat obiceiul de a se ruga de trei ori pe zi în faţa unei ferestre a casei sale care era îndreptată spre Ierusalim. Dimineaţa, la amiază şi seara îşi amintea de Dumnezeul lui, şi de angajamentele sale de credincioşie faţă de El şi de promisiunile îndurătoare cu privire la Ţara Sfântă, că va fi totuşi centrul întregului pământ şi al poporului sfânt al lui Dumnezeu; că în cele din urmă, prin ei, binecuvântările divine vor fi extinse la fiecare naţiune, popor, neam şi limbă.

Cineva a remarcat că după cum ascuţirea coaselor în timpul secerişului nu înseamnă timp sau energie pierdută, la fel şi timpul petrecut în rugăciune nu este pierdut în privinţa lucrurilor vieţii. Indiscutabil, cei mai buni bărbaţi şi femei din lume sunt cei care se roagă, şi se roagă regulat, care se pun pe genunchi, cum a făcut Daniel. Fără îndoială momentele luate astfel din lucrurile pământeşti sunt bine petrecute şi aduc binecuvântări mai mult decât corespunzătoare asupra închinătorului şi a toate cu câte are el de-a face. Fără îndoială este imposibil să trăieşti o viaţă consacrată şi să neglijezi rugăciunea. Ce ar fi fost Daniel fără timpul lui de rugăciune! Cum ar fi dăinuit credinţa lui în Dumnezeu în acea ţară păgână? Cum s-ar fi menţinut loialitatea lui faţă de principiu în mijlocul corupţiei dacă n-ar fi fost comuniunea lui cu Creatorul său? Pentru creştin acest privilegiu este şi mai mult intensificat prin faptul că ne dăm seama că „Avem un Avocat la Tatăl, pe Isus Cristos, cel Drept”, în al cărui Nume atotpredominant ne putem apropia curajos de tronul harului ceresc şi să obţinem milă şi să găsim har spre ajutor la vreme de nevoie. Evrei 4:16.

IEHOVA A TRIMIS PE ÎNGERUL SĂU

Conspiratorii îl pândeau pe Daniel. Aveau martori pregătiţi să depună mărturie, nu că îl văzuseră pe Daniel făcând ceva rău, ci că încălcase decretul pe care împăratul îl făcuse şi îl semnase fiind prins în cursă. Chestiunea a fost pusă înaintea împăratului şi i s-a amintit că era unul din principiile imperiului că nici chiar împăratul nu putea să schimbe sau să modifice un decret odată emis. Împăratul Darius s-a simţit legat de mâini şi de picioare, şi prins în cursă — în capcană. Toată ziua a căutat mijloace prin care putea să evite consecinţele ordinului său împărătesc, dar n-a găsit niciunul. El i-a explicat problema lui Daniel, asigurându-l că el credea că Dumnezeul lui era în stare să-l elibereze. Ce mărturie frumoasă pentru integritatea vieţii lui Daniel!

Daniel a fost aruncat în groapa cu lei şi o piatră drept uşă a fost asigurată cu corzi ale căror nituri au fost pecetluite cu sigiliul împăratului, o garanţie împotriva desfacerii. Ni se spune că noaptea aceea a fost una de mare suferinţă pentru împărat. Nu s-a putut gândi decât la credinciosul său adminstrator, nobilul om atât de nedrept tratat. I-a fost ruşine de partea la care s-a simţit obligat să participe. A ieşit dimineaţa devreme, după o noapte fără somn, să-l cheme pe Daniel, să afle dacă mai era încă viu. Bucuria inimii lui a fost mare când a aflat că era încă viu, că Dumnezeul său trimisese pe îngerul Său să închidă gura leilor. Daniel a fost scos curând din groapă! Daniel a fost justificat! Dumnezeul lui a fost justificat! Şi împăratul a făcut acum alt decret — ca sfătuitorii care căutaseră să ia astfel viaţa unui om credincios să fie supuşi probei fiind aruncaţi în aceeaşi groapă cu lei; şi aceasta în cazul lor a însemnat distrugere, după cum a dovedit rezultatul.

O, de-ar putea trăi şi de-ar trăi fiecare creştin tot aşa de mult deasupra standardelor lumii cum a trăit Daniel, aşa încât duşmanii lor să poată vedea clar că ei nu au alte motive de învinuire decât cele care sunt spre lauda lor; că Dumnezeul lor căruia îi servesc este într-adevăr adevăratul Dumnezeu.