ÎN LEGĂTURĂ CU PĂCATELE PARŢIAL VOITE ÎNAINTE DE CONSACRARE

W. T. 1 August 1916 (pag. 229-230)

Păcatul trebuie privit din două puncte de vedere diferite. Biblia declară că toţi sunt păcătoşi, deoarece în Eden toată rasa a fost judecată şi toată rasa a fost condamnată. Aceşti păcătoşi îşi pot învârtoşa mai mult sau mai puţin conştiinţa făcând lucruri despre care ştiu că sunt greşite, şi astfel în continuare se pot degrada mintal, moral şi fizic; sau ei se pot strădui împotriva păcatului şi slăbiciunilor, şi pot încerca să-şi îmbunătăţească viaţa şi caracterul. În măsura în care o fac pe una sau pe cealaltă, ei avansează sau se deteriorează.

Dar în prezent Dumnezeu nu ţine în socoteală la lume nici una dintre aceste căi. El S-a îngrijit ca toţi cei care se vor întoarce la armonie cu El să aibă pregătirile favorabile ale vârstei Milenare, restabi-lindu-i deplin la chipul şi favoarea lui Dumnezeu. Acela va fi timpul lor de încercare. Nu ceea ce fac oamenii acum le hotărăşte destinul etern, deşi calea prezentă le afectează caracterul, făcându-i mai mult sau mai puţin înclinaţi să răspundă la ocaziile vârstei viitoare. Se pare că pe unii aşa îi împietreşte viaţa prezentă, încât în vârsta viitoare va fi necesar să vină multe lovituri pentru ca ei să poată fi aduşi într-o atitudine ascultătoare şi docilă, dacă într-adevăr vor răspunde vreodată şi vor veni în armonie din inimă cu aranjamentele Împărăţiei. Ceea ce fac oamenii acum îi poate degrada sau înălţa, dar nu le va aduce nici viaţă veşnică, nici moarte veşnică; deoarece toată omenirea este sub sentinţa primei morţi, toată este sub pedeapsa adamică.

Dumnezeu a spus clar că va fi o viaţă viitoare, o speranţă viitoare, şi a spus de ce este aşa şi cum se va produce eliberarea de sentinţă. Mai mult, în timpul vârstei prezente El a dat un mesaj special, la care unii dintre noi am răspuns cu bucurie. Noi am ajuns la concluzia că dacă Dumnezeu intenţionează atât de îndurător să ofere viaţă veşnică fiecărei fiinţe umane, şi acum vrea să primească pe aceia care doresc să fie în armonie cu El, noi ne vom întoarce de la păcat şi vom trăi contrar lui, şi vom fi servii lui Dumnezeu şi ai dreptăţii. Toţi care iau această poziţie sunt îndrumaţi de Domnul prin Cuvântul şi prin providenţele Sale spre termenii şi condiţiile prin care pot deveni membri ai companiei Cristosului, compania Bisericii. Pregătirea lui Dumnezeu este atât de largă, încât a făcut aranjamente suficiente pentru toate necesităţile lor.

Prin urmare, numai acum există un asemenea lucru cum este păcatul spre moarte, păcatul voit, care va hotărî destinul veşnic. Apostolul Pavel, ca purtător de cuvânt al Domnului, spune că, dacă noi, Biserica lui Cristos, păcătuim cu voia după ce am primit Spiritul lui Dumnezeu — după ce am ajuns la cunoştinţa Adevărului aşa cum este în Isus, şi am gustat darul ceresc — nu mai rămâne jerfă pentru păcat — numai nimicire (Ev. 6:4-6; 10:26-31). Dacă păcătuim cu voia după ce am părăsit păcatul, atunci cursul nostru indică stricarea minţii, schimbarea inimii, întoarcerea la bălăcire în noroi. Nimeni în afară de Biserică nu poate face acest lucru, fiindcă numai aceştia au trecut din moarte la viaţă. Noi am făcut un contract de bună credinţă cu Domnul şi El nu-l va ignora. El ne va ((125)) face responsabili de el; şi noi trebuie ori să-l îndeplinim, ori să suferim pedeapsa — moartea veşnică.

CAZUL LUI SAUL DIN TARS

Dar nici un păcat comis înainte de consacrare nu este dintre acelea care să aducă moartea a doua. Asemenea păcate cu voia se comit după consacrare. Să luăm ca ilustraţie experienţa lui Saul din Tars. S-ar părea că Saul n-a comis păcat cu voia când a persecutat Biserica lui Cristos, deoarece el a spus după aceea că într-adevăr gândea că face serviciu pentru Dumnezeu. Putem repede vedea cum un caracter tare ca al lui Saul din Tars putea gândi că serveşte pe Dumnezeu în uciderea cu pietre a lui Ştefan şi în alte fapte de aceeaşi natură. El presupunea că urmaşii lui Isus din Nazaret încălcau Legea evreiască şi încercau să răstoarne iudaismul. El gândea că susţine instituţiile lui Dumnezeu. El nu avea nici o indicaţie, de nici un fel, că făcea ceva contrar voinţei lui Dumnezeu. Când a fost doborât de lumina supranaturală şi a auzit pe Domnul spunând „Saul, Saul, pentru ce Mă prigoneşti?”, el a fost uimit şi a spus: „Cine eşti Tu, Doamne?” I se părea ciudat că el persecuta pe Domnul, fiindcă presupunea că serveşte pe Dumnezeu. Dar imediat ce şi-a văzut eroarea şi şi-a dat seama că persecuta poporul Domnului, el s-a întors şi a venit în armonie deplină cu voinţa divină. Prin sinceritatea sa de inimă el a dat dovadă că nu greşise cu voia.

Nu putem presupune că dacă Saul ar fi comis păcat cu voia, în uciderea cu pietre a Sf. Ştefan, Domnul i s-ar fi arătat şi ar fi trimis pe servul Său, Anania, pentru a-i da instrucţiuni. Cu toate acestea, Saul făcuse rău, şi a primit o măsură de lovituri, o pedeapsă. Vederea slabă pe viaţă a fost într-o măsură o pedeapsă, o corecţie, ca şi un mijloc de a-l ţine umilit în vederea descoperirilor ulterioare. 2 Cor.12:7-9.

După cum înţelegem noi Scripturile, meritul morţii lui Cristos nu acoperă păcatul cu voia de nici un fel, ci numai acele păcate care sunt făcute de noi neintenţionat. S-ar părea că este puţin probabil ca acei care iubesc păcatul, care preferă păcatul, să fie atinşi de Mesajul Evangheliei în această vârstă. Cei care nu sunt mulţumiţi de ei înşişi, dar care au dificultăţi numai datorită slăbiciunilor cărnii, sunt cei mai inclinaţi să primească mesajul. Dacă vreodată, înainte de a veni la Domnul, aceştia oneşti în inimă au comis păcate cu o măsură de voinţă, probabil că mai târziu au avut unele experienţe de natura loviturilor, prin urmare unele suferinţe, fie înainte de consacrare, fie după aceea.

SECERĂM CEEA CE AM SEMĂNAT

Când devenim Creaţie Nouă în Cristos, înţelegem că toate afacerile creaţiei vechi sunt rezolvate legal în faţa Legii lui Dumnezeu. Oricine vine în Cristos, în conturile lui Dumnezeu devine mort ca fiinţă umană. Dar, dacă în viaţa sa trecută a încălcat legile fiinţei sale printr-o viaţă nepotrivită, prin comiterea de păcate care i-au afectat sănătatea, seminţele acestor păcate vor fi încă în corpul său, şi s-ar putea ca el să fie obligat toată viaţa să sufere rezultatele acestui rău făcut în trecut. Sau dacă într-un moment de patimă, ori sub influenţa băuturii, de exemplu, înainte de a deveni creştin a comis o crimă, el poate avea de suferit până la sfârşitul vieţii din această cauză. Dar aceasta n-ar însemna că păcatele respective nu i-au fost acoperite de meritul lui Cristos. Ar fi o răsplată naturală pentru facerea răului, pentru încălcarea legii divine şi poate a legii umane. Păcatele lui ar fi ca urmare a slăbiciunilor adamice, şi nu pur voite; iar când îşi dă Domnului inima, ele nu mai sunt păstrate în memorie împotriva lui.

Prin urmare, gândul nostru ar fi că înainte de consacrare nu există la un creştin păcate pentru care să fie făcut răspunzător după consacrare, deşi slăbiciunile sau incapacităţile care rezultă din păcatele dinainte pot rămâne cu el atâta vreme cât este în trup, şi el — sau ea — poate avea de luptat întotdeauna cu aceste slăbiciuni sau cu urmările lor. „După cum seamănă omul, aşa va şi secera”, este o Lege universală a lui Dumnezeu, care operează în fiinţa noastră chiar dacă prin jertfa de răscumpărare a lui Cristos cineva poate fi primit în familia lui Dumnezeu şi iertat. Dacă n-ar fi fost răscumpărarea prin Isus, toate aceste păcate ar fi însemnat moarte veşnică. Nimeni nu se poate complace în păcat fără ca acesta să se imprime în minte şi corp şi fără ca Noua Creaţie să aibă cu atât mai mult de luptat. Dar acesta va avea compătimirea Domnului şi aplicarea constantă a meritului Mântuitorului ca acoperire pentru păcatele şi incapacităţile cu care se luptă. El are Tronul Harului la care poate merge zilnic pentru curăţare prin sângele preţios, şi la care poate merge în orice timp de nevoie.

Faptul că păcatele în care cineva se complace îşi vor avea efectele în minte şi trup, care ar putea lua ani pentru a le stârpi, ar trebui să determine chiar şi pe cei neconsacraţi Domnului să trăiască o viaţă curată, pură, să caute pe cât posibil să fie în armonie cu legile fiinţei lor. Dacă toată lumea şi-ar putea da seama de importanţa acestui lucru şi ar face în consecinţă, ar fi mult avantajaţi în vârsta care urmează acesteia, când întreaga lume va fi în încercare de viaţă sau moarte eternă.