INAMICII ISRAELULUI SPIRITUAL

„Întăreşte-te şi fii foarte curajos.” Iosua 1:7

R5509 W. T. 1 august 1914 (pag. 231-232)

Aceste cuvinte ale lui Iehova adresate lui Iosua, când urma să preia de la Moise conducerea Israelului, au fost folosite cu ocazia intrării copiilor lui Israel în noua lor viaţă după ce ei, ca popor al lui Dumnezeu, trecuseră Iordanul. Ei au mai avut bătălii, mai multe acum decât înainte, şi poate aveau nevoie de putere mai mult decât şi-au închipuit — aveau nevoie de curaj. Baza puterii şi a curajului lor a fost promisiunea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi spusese lui Avraam că va aduce sămânţa lui în ţara Canaanului şi le-o va da în stăpânire. Cei care au crezut această promisiune au avut nevoie de o mare măsură de putere şi curaj.

Dumnezeu trimisese pe Moise, servitorul Său, să-i elibereze din Egipt şi să-i ducă ca popor al Său în ţara pe care a jurat părinţilor lor că va fi a lor. S-a cerut mult curaj pentru a ieşi din ţara Egiptului; şi Dumnezeu Şi-a arătat favoarea faţă de ei în pustie, prin binecuvântările pe care le-au primit când au fost credincioşi şi ascultători, şi prin pedepse când au greşit şi au fost neascultători şi răzvrătiţi. Acum începeau să se realizeze promisiunile a căror împlinire fusese anticipată. „Întăreşte-te şi fii foarte curajos”, aşa au fost îndemnaţi de către Iehova prin Iosua. Intraseră în Ţara Promisă şi acum era nevoie să ducă o luptă bună împotriva inamicilor lor. Dumnezeu nu le promisese să le dea o posesiune paşnică; trebuiau să se lupte şi să-şi învingă vrăjmaşii.

După cum Israelul a fost un popor tipic, tot aşa şi lupta lui a fost tipică. Ar fi fost îngrozitor dacă ar fi gândit că toţi acei oameni pe care le poruncise să-i distrugă ar fi fost aruncaţi astfel într-un iad de tortură fără sfârşit! Dacă israeliţilor li s-ar fi spus să fie tari şi să aibă curaj în trimiterea duşmanilor lor într-un astfel de iad, ar fi un gând oribil! Dar când înţelegem că pedeapsa păcatului este moartea şi nu chinul veşnic, şi că „iadul” este starea morţii, vedem chestiunea într-o lumină diferită. Dacă oamenii mor de sabie sau de ciumă sau de tuberculoză sau în accident, este numai împlinirea sentinţei divine asupra întregii rase, care va continua să se împlinească la timpul şi în modul lui Dumnezeu. Aceasta dă un aspect diferit întregii probleme.

Speranţă pentru amaleciţi, hetiţi etc.

Răutatea amaleciţilor, hetiţilor, amoriţilor, feriziţilor, iebusiţilor etc., ajunsese la culme. Ei avuseseră unele ocazii, o oarecare lumină, şi cursul păcătos pe care îl urmau trebuia acum să ajungă la sfârşit. Când Mesia Îşi va lua Împărăţia, ei şi toţi ceilalţi care s-au coborât în mormânt în ignoranţă şi păcat, vor veni la posibilităţile învierii şi la condiţii mai bune şi mai favorabile. Şi după cum în trecut au avut experienţă cu păcatul, în viitor vor avea experienţă cu binele şi ocazia de a alege între drept şi nedrept, bine şi rău. Sperăm că vor fi unii dintre aceşti oameni care vor fi profitat de experienţele din trecut şi vor alege binele când vor face comparaţia şi când influenţele orbitoare vor fi îndepărtate.

((875))

Vrăjmaşii lui Israel, tipici

Copiii lui Israel au reprezentat Israelul spiritual. Vrăjmaşii pe care i-au distrus au reprezentat vrăjmaşii Bisericii. În cazul Bisericii, noi am ieşit dintr-o stare de păcat şi degradare la armonie cu Dumnezeu. Pentru unii, aceasta poate să fi fost o călătorie foarte lungă, iar pentru alţii poate să fi fost mai scurtă, datorită unei credinţe şi ascultări mai mari. Când am făcut o consacrare deplină lui Dumnezeu am ajuns în locul binecuvântării speciale — acolo am intrat în odihnă. „Noi, care am crezut, intrăm în odihnă”, spune apostolul Pavel. Şi această odihnă în care intrăm pare că a fost simbolizată prin această „Ţară Promisă” a Canaanului.

Dar când intrăm în această odihnă a Credinţei găsim nişte duşmani puternici care trebuie cuceriţi. Îi găsim pe aceşti duşmani bine stabiliţi în corpurile noastre. Popoarele tipice care erau vrăjmaşii lui Israel, cele care erau bine stabilite în fortăreţe, israeliţilor le-a fost greu să le scoată şi să le distrugă; a fost mult mai uşor să le distrugă pe altele. După câte ştim, israeliţilor le-au trebuit mulţi, mulţi ani — poate secole — să cucerească complet ţara şi pe vrăjmaşii lor. Până în timpul Regelui David aceşti vrăjmaşi n-au fost subjugaţi cu totul. Aşa este şi cu vrăjmaşii din carnea noastră — noi trebuie să luptăm o luptă bună împotriva lor. Nu trebuie să facem nici o concesie cărnii; toţi aceşti vrăjmaşi trebuie să fie exterminaţi — o luptă până la moarte.

Rezultatul acestei lupte este moartea; fie moartea Noii Creaturi, fie moartea vechii creaturi. Dacă Noua Creatură nu învinge, va fi exterminată — va muri în Moartea a Doua. Iehova, folosind cuvintele textului nostru, ne vorbeşte mai mult nouă — Israeliţilor Spirituali — decât lui Iosua şi Israeliţilor Naturali; adică noi putem aplica mai adânc aceste cuvinte decât Israelul trupesc. Dar în această luptă nu putem lupta singuri. Apostolul Pavel exclamă: „Când sunt slab, atunci sunt tare”, însemnând: Când îmi dau seama de slăbiciunea mea şi nu pot lupta singur cu succes împotriva cărnii şi a neputinţelor ei, atunci sunt tare în Domnul. N-am putut duce o luptă bună de la mine însumi. El şi-a dat seama de împlinirea promisiunii Domnului: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune (a ta) se desăvârşeşte”.

Desigur că aceasta este experienţa tuturor acestor „micuţi” ai lui Dumnezeu. Înţelegerea acestui lucru ne face să privim la promisiunile nespus de mari şi scumpe ale Domnului, pentru a ne întări inima şi a ne reînnoi străduinţele, ca să putem fi tari şi curajoşi şi pentru ca în final prin harul lui Dumnezeu să ieşim învingători, şi mai mult decât învingători prin Cel care ne-a iubit şi ne-a cumpărat cu sângele Său preţios.

Adevăratul curaj contra spiritului de bravură

Să fim foarte curajoşi! Există diferite feluri de curaj: Unul este născut din egocentrism şi încredere în sine, altul rezultă dintr-un spirit de nechibzuinţă, care nu estimează în mod cuvenit dificultăţile pe care le întâmpină. Dar curajul adevărat, curajul pe care Cuvântul Domnului îl recomandă poporului Său şi pe care toţi Israeliţii Spirituali trebuie să caute să-l aibă, este un curaj care, în timp ce observă cu atenţie şi îşi dă seama de încercările şi dificultăţile care îi stau în faţă şi îşi recunoaşte propria sa insuficienţă, aşteaptă de la Domnul în credinţă ajutorul necesar, încrezându-se în promisiunile Sale preţioase. Aceasta îi ajută să fie puternici şi curajoşi în prezenţa dificultăţilor, pericolelor şi obstacolelor care i-ar îngrozi pe cei care se încred numai în puterea lor.

Se va observa că textul nostru ca deviză pentru acest an — 1914 — este pe această linie, şi este o parte a versetului 9 din capitolul de unde este luat textul de la începutul acestui articol. Acesta va fi un an important — un an glorios! Atunci să „ne întărim şi să fim foarte curajoşi” cu toţii — să fim tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui! Mai mare este Cel care este de partea noastră decât toţi cei care sunt împotriva noastră! Să îmbrăcăm deci toată armătura lui Dumnezeu ca să putem sta în această zi rea.