ÎNDRUMAŢI DE OCHIUL LUI DUMNEZEU

„Te voi sfătui cu ochiul asupra ta.” Psa. 32:8.

R 4858b W. T. 15 iulie 1911 (pag. 223)

Ochiul este unul dintre cele mai importante organe ale corpului, prin care se dă expresie sentimentelor. Supărarea sau plăcerea sunt de obicei exprimate prin acest mijloc. Un gând pe care îl putem lua din acest text este că cineva poate fi atât de doritor de a face voia divină încât va fi continuu atent să fie plăcut, exact cum un copil supus, fiind atent să facă voia părintelui, s-ar uita în ochii părintelui, nu ar aştepta nuiaua. Tot aşa, toţi copiii dragi ai lui Dumnezeu din Biserică ar trebui să privească la Isus pentru exprimarea voinţei Tatălui cu privire la ei. Ei privesc la Isus ca Autorul credinţei lor şi Cel care va fi şi Desăvârşitorul ei. Ei privesc la El ca marele Sfătuitor şi Îndrumător în viaţă. După cum cântăm uneori:

„O, niciun nor pământesc să nu apară,

Să Te ascundă de-a servitorului tău ochi!”

Un alt gând este că, după cum ochiul este simbolul înţelepciunii, tot aşa Dumnezeu îndrumă toate lucrurile în înţelepciune. El Se îngrijeşte ca fiii Săi să primească sfatul necesar, ajutorul necesar. Deoarece El este Cel Atotînţelept, nimic nu poate scăpa atenţiei Sale. Încă un gând este că, în timp ce noi recunoaştem scopul divin, voia divină, realizarea divină a acelei voinţe, vedem că în prezent Dumnezeu nu încearcă să mântuiască lumea, ci numai pe „cei chemaţi”, „cei aleşi”, care sunt supuşi în sacrificiu. Toţi cei care sunt Întâi-născuţi să caute să urmeze acelaşi curs ca şi Dumnezeu, să fie conlucrători cu El. Să nu aibă voinţa lor proprie, ci voinţa Tatălui.

Una dintre cele mai importante lecţii de învăţat pentru israelitul spiritual este să caute la Domnul conducere în toate lucrurile vieţii — niciodată să nu încerce vreo acţiune, fie naturală fie spirituală, fără să caute să observe voia Domnului cu privire la ea. Noi înaintăm spre Canaanul antitipic şi ştim că ni se cuvin şi alte experienţe şi trebuie să trecem prin ele înainte de a moşteni promisiunile. Lecţia pentru noi este ascultarea promptă şi amănunţită faţă de conducerea Domnului, fără murmurare — cu bucurie; şi aceasta se poate aştepta numai din partea celor care au învăţat lecţiile date lor anterior, şi mai presus de toate lecţia credinţei — a încrederii în puterea, bunătatea şi credincioşia Domnului.