Îndurarea lui Dumnezeu faţă de Israel şi faţă de alţii – VDM 5.5

ÎNDURAREA LUI DUMNEZEU FAŢĂ DE ISRAEL ŞI FAŢĂ DE ALŢII

Israelul un popor favorizat — Îndurarea lui Dumnezeu în Legământul Legii — Israelul spiritual un popor nou — Preoţimea împărătească — Alte popoare nerecunoscute de Dumnezeu — Cum va ajunge îndurarea lui Dumnezeu în cele din urmă la toţi oamenii.

„Domnul este îndurător şi milostiv, încet la mânie şi plin de bunătate.” Ps. 103:8.

R. 5817 W. T. 15 decembrie 1915 (pag. 379-380)

În trecut una dintre dificultăţile noastre ca studenţi ai Bibliei a fost că am avut o vedere prea îngustă asupra caracterului divin şi asupra Bibliei. Biblia n-a fost studiată timp de mai bine de douăsprezece secole. În loc de aceasta, anumiţi episcopi, considerându-se apostoli cu autoritate egală cu a Celor Doisprezece pe care i-a numit Domnul nostru Isus (Sf. Pavel luând locul lui Iuda), au gândit că ei au drept deplin, ca apostoli, să întocmească un substitut al Bibliei. Aceste substitute au fost numite crezuri — Confesiuni de Credinţă. Acestea au fost studiate, iar Biblia a fost neglijată.

În aceste împrejurări nu este surprinzător că poporul Domnului a ajuns departe de adevărata învăţătură a Cuvântului Său. Chiar şi în timpurile Reformei când Biblia a început să revină la popor, sărmana lor minte era atât de rău împovărată şi dezorientată de doctrinele false ale celor douăsprezece secole de teoretizări umane, încât nu erau pregătiţi să vadă Biblia în propria ei lumină, ci mai curând în lumina acestor crezuri. Pe lângă aceasta, ei fuseseră multă vreme învăţaţi că a se îndoi de aceste crezuri însemna a fi eretici şi că pedeapsa pentru ((347)) erezie era chinul veşnic. De aici a urmat străduinţa de a se menţine pe linia crezurilor în toate studiile biblice ulterioare.

Acum studenţii Bibliei văd că toate acestea au fost greşeli — că Biblia trebuie studiată în propria ei lumină. Ei văd că crezurile sunt pline de erori care produc confuzie, care într-adevăr, acolo unde ele sunt recunoscute, fac Cuvântul lui Dumnezeu fără efect. Acum studiile noastre biblice sunt diferite, datorită cunoştinţei mai clare despre aceste lucruri, ca şi datorită faptului că trăim în aurora Veacului Nou — în timpul când Dumnezeu a promis că poporul Său Îi va înţelege Cuvântul — „cei înţelepţi vor înţelege”. Dan. 12:10.

PROCEDURILE LUI DUMNEZEU CU ISRAELUL

Textul nostru a fost adresat în primul rând poporului Israel. Datorită neascultării, Dumnezeu a îndepărtat pe tatăl Adam, pe mama Eva şi pe toţi copiii lor de la legătura specială cu El, condamnându-i la moarte — ca nevrednici de viaţă veşnică — „Vei muri negreşit” (Gen. 2:17). Dar chiar şi această sentinţă Dumnezeu n-a grăbit-o. Păcătoşii aveau voie să trăiască cum puteau.

Îndurarea lui Dumnezeu s-a manifestat faţă de urmaşii lui Avraam — Isaac, Iacov, şi apoi faţă de toţi copiii lui Iacov. Dumnezeu a făcut din cele douăsprezece seminţii o naţiune, cimentându-i laolaltă prin făgăduinţele Sale faţă de ei, prin Legământul Legii instituit prin Moise la Muntele Sinai. Dacă ţineau legea lui Dumnezeu trăiau veşnic — nu mai mureau. Mai mult, ei erau binecuvântaţi în toate afacerile lor — sănătate, cirezi, turme, vite. Totul era binecuvântat.

Dar ei n-au putut ţine Legământul Legii, pentru că se născuseră în păcat ca şi restul rasei. Totuşi, Dumnezeu a intenţionat ca prin străduinţa de a ţine legea acel popor să fie mult binecuvântat. Şi aşa a fost. Este adevărat, El i-a pedepsit pentru păcatele şi greşelile lor, dar întotdeauna cu interes iubitor şi grijă, nerespingându-i niciodată cu totul. Suferinţele şi robiile lor naţionale au fost de natura pedepselor, pentru a le da lecţiile necesare.

Astfel favoarea lui Dumnezeu a continuat cu acel popor — şi cu nici un alt popor — de la moartea lui Iacov până la moartea lui Isus, o perioadă de 1845 de ani. Chiar şi atunci, respingând naţiunea, când ei L-au respins pe Isus şi L-au răstignit, Domnul S-a îngrijit ca toţi evreii care erau înclinaţi spiritual nu numai să poată fi păstraţi în favoarea Sa, dar şi să poată veni în favoare încă şi mai mare la Rusalii şi în continuare, fiind atunci concepuţi de Spiritul sfânt — ca să nu mai fie o Casă a Servilor, sub Moise, ci Casa Fiilor, sub Isus (Ev. 3:5, 6). Chiar şi atunci când a respins naţiunea, Dumnezeu a dat de înţeles că va veni timpul când favoarea Sa se va întoarce la ei — după stabilirea Împărăţiei lui Mesia. Amos 9:11, 12; Fapte 13:15-17.

POPORUL NOU AL LUI DUMNEZEU

Între timp, evreii cei evlavioşi care erau „israeliţi adevăraţi” au devenit nucleul sau începutul Israelului spiritual. Despre acest Israel spiritual Sf. Petru zice, „Voi sunteţi o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

Vedem deci că Biserica este noua creaţie a lui Dumnezeu, poporul sfânt cu care El lucrează în mod exclusiv în timpul Vârstei Evanghelice. El lucrează cu aceştia în vederea educării şi dezvoltării lor, ca ei să poată fi asociaţi cu Domnul nostru Isus în marea Lui Împărăţie Milenară. Atunci pentru o mie de ani El şi compania Sa sfântă, adunată din toate popoarele de sub cer, vor binecuvânta pe Israelul natural şi pe toate popoarele lumii cu lumină, cunoştinţă, ajutor şi ridicare, cu scopul eliberării lor din robia păcatului şi morţii, înapoi la asemănarea cu Dumnezeu, pierdută de Adam şi răscumpărată la Calvar.

Datorită acestei lucrări speciale pe care o are Dumnezeu pentru Biserică, El a făcut ca încercările ei să fie înfocate, spunând, „În împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:22). Această clasă de consacraţi pe deplin, indiferent de liniile sectare, au fost cu toţii concepuţi de Spiritul sfânt. Nimeni altcineva nu este recunoscut de Dumnezeu. Această Biserică au numele lor scrise în Cartea de Viaţă a Mielului — în cer — şi în viaţa prezentă îşi demonstrează credincioşia, loialitatea faţă de Dumnezeu. Când numărul preorânduit vor fi făcut pasul şi îşi vor fi demonstrat loialitatea chiar până la moarte, atunci acest popor sfânt va fi complet.

El este Sămânţa spirituală a lui Avraam căreia îi aparţin marile făgăduinţe ale lui Dumnezeu. Despre această clasă Sf. Pavel zice, „Dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi Sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei” (Gal. 3:8, 16, 29). Făgăduinţa i-a fost făcută lui Avraam şi spune, „Toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta” (Gen. 22:18). Avem cuvintele Sf. Pavel că Cristos şi Biserica Sa sunt această Sămânţă spirituală, a cărei misiune va fi să binecuvânteze, la timpul cuvenit al lui Dumnezeu, toată omenirea — „toate familiile pământului” — nu numai pe cei care vor fi în viaţă şi vor rămânea la timpul stabilirii Împărăţiei, ci pe toţi câţi au trăit vreodată. Îndurarea lui Dumnezeu la care se face referire în textul nostru este în special faţă de acest Israel spiritual — chiar mai mult decât faţă de Israelul natural.

LĂRGIMEA ÎNDURĂRII DIVINE

Acum ajungem la marea culme a îndurării şi harului lui Dumnezeu. Naţiunea Israel era mică. Biserica, Israelul spiritual, este mică. Dar harul şi îndurarea lui Dumnezeu trebuie să se extindă la toată omenirea — la fiecare creatură pentru care a murit Cristos. Timpul pentru a lucra cu lumea şi a le da ocazia să se împărtăşească de harul şi îndurarea lui Dumnezeu a fost deja stabilit de Tatăl. Acesta va fi Mileniul — mia de ani de Domnie a lui Cristos. El va fi marele Rege spiritual al Pământului; iar Biserica Sa vor fi asociaţi ca împreună-moştenitori ((348)) cu El şi ajutoare în conducere, învăţare, vindecare, ridicare, răsplătire şi pedepsire a omenirii în timpul Mileniului. Tot acest serviciu pentru lume va fi în vederea acordării pentru ei, dacă vor vrea, a harului lui Dumnezeu, a milei lui Dumnezeu, pe care El a intenţionat-o de la început şi care va fi adusă omenirii prin Împărăţia de Glorie a lui Mesia.

Timp de o mie de ani, Soarele Dreptăţii care răsare va binecuvânta lumea, inundând pământul cu lumina cunoştinţei lui Dumnezeu. În aceeaşi mie de ani Satan va fi legat ca să nu mai înşele pe oameni. Lucrarea de binecuvântare şi restabilire va progresa în aceeaşi mie de ani — Timpurile (sau anii) Restabilirii vor fi tot Mileniul. Fiecărei creaturi i se vor deschide ochii înţelegerii ca să vadă, să cunoască şi să înţeleagă iubirea lui Dumnezeu, îndurarea Sa gingaşă şi înţelepciunea Sa, toate concentrate în Domnul nostru Isus Cristos şi manifestate prin El. Îndurarea lui Dumnezeu va fi exercitată faţă de lume în vederea eliberării ei din robia păcatului şi morţii la libertatea deplină a fiilor lui Dumnezeu — aceeaşi de care s-a bucurat Adam înainte de a păcătui. Rom. 8:19-23.

Astfel vedem „o lărgime a îndurării lui Dumnezeu, ca lărgimea mării”. Vedem că harul Său, în timp ce a fost limitat întâi la un popor pământesc, iar mai târziu la o companie aleasă dintre toate popoarele, va fi în final extins la fiecare fiinţă umană din lume, aducându-i pe toţi la cele mai depline privilegii şi oportunităţi de cunoştinţă, iubire, supunere şi binecuvântare.