ÎNDURAREA LUI DUMNEZEU FAŢĂ DE PĂGÂNI

Iona 3:1-4:11

Experienţa lui Iona un tip al morţii şi învierii Domnului nostru — „Dumnezeu a pregătit un peşte mare” — Capacitatea divină este indiscutabilă — Permisiunea divină a răului este limitată — Ilustrarea compasiunii divine — Cum „S-a căit de rău Dumnezeu” — Spiritul egoist al lui Iona este mustrat — Împărăţia Mesianică este speranţa lumii.

„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate popoarele.” Mat. 28:19.

R 5797 W. T. 1 noiembrie 1915 (pag. 332-333)

Scepticii sunt de mult înclinaţi să trateze povestea experienţelor lui Iona în pântecele marelui peşte ca pe o poveste marinărească. Mulţi care vorbesc de la amvon chiar râd de relatarea experienţelor lui Iona, spunând că sunt potrivite numai pentru creduli, nu pentru înţelepţii Criticii Radicale. Cu toate acestea, Marele Învăţător Se referă la Iona şi la experienţele sale în pântecele peştelui, iar cei care cred Scripturile nu vor căuta un temei mai bun decât acesta ca să creadă în această istorie.

Povestea lui Iona are o paralelă remarcabilă. Cu câţiva ani în urmă, unul din ziarele din New York a dat o relatare detaliată, cu exces de ilustraţii, arătând cum un marinar a căzut peste bord şi a fost înghiţit de „o balenă mare galbenă”, dar după câteva ore a scăpat, pielea lui fiind roşietică de la acţiunea sucurilor digestive din stomacul balenei. După câte ştim, cazul lui Iona a fost singurul caz în care cineva a petrecut părţi din trei zile şi nopţi în pântecele unui peşte. Este adevărat, gâtul majorităţii balenelor pare prea mic pentru a permite intrarea unui om. Să nu uităm însă că acesta este foarte elastic. Genul de balenă galbenă are o mărime enormă şi se spune că are un gât în stare să înghită o barcă cu mult mai mare decât un om.

Pe lângă aceasta, descrierea Bibliei ne spune în mod deosebit că Dumnezeu a pregătit un peşte mare. Nimeni, având o apreciere cuvenită a puterilor Celui Atotputernic, nu s-ar îndoi nici măcar o clipă de capacitatea lui Dumnezeu în această privinţă, fie la moment, fie cu mult înainte, cunoscând calea lui Iona. Caracterul excepţional al experienţei lui Iona a făcut din el un tip al lui Isus, care a fost înghiţit de pământ în moarte, cum a fost Iona de către peşte; şi aşa cum a fost eliberat Domnul nostru din închisoarea Sa, tot aşa a fost şi Iona. Mat. 12:39, 40.

PROPOVĂDUIND NINIVENILOR

Studiul de astăzi însă are legătură cu propovăduirea de către Iona ninivenilor. Ninive era o cetate mare în afara limitelor iudaismului şi ca atare pe vremea aceea în afara liniilor favorii divine; căci, de la darea Legii la Sinai până la trei ani şi jumătate după Cruce favoarea lui Dumnezeu a fost limitată exclusiv la naţiunea Israel sub condiţiile Legământului Legii. La încheierea perioadei de favoare exclusivă pentru Israel, sutaşul Corneliu a fost primul păgân care a primit dovada favorii divine.

În cazul sodomiţilor, ninivenilor şi amaleciţilor, dreptatea divină decretase că nelegiuirea lor ajunsese la culme şi că ar fi neînţelept ca ei să mai trăiască, şi îndepărtarea lor în moarte nu numai că le-ar împiedica degradarea mai departe, dar şi ar da omenirii o lecţie generală în sensul că există o limită în permisiunea divină a răului. Faptul că aceşti oameni au fost astfel condamnaţi şi învinşi nu înseamnă că ei s-au bucurat vreodată de mântuire sau chiar de o ofertă de mântuire. Asemenea tuturor copiilor lui Adam, aceşti oameni au fost sub sentinţa morţii — „cu moarte vei muri”; „După cum toţi mor în Adam.” Ei au fost doar opriţi de la viaţă în continuare, în condiţiile prezente. Ocazia lor de viaţă viitoare prin învierea din morţi nu este împiedicată. Căci nici ei, nici alţii n-au fost încă răscumpăraţi.

Prin urmare, viaţa viitoare, asigurată prin lucrarea răscumpărătoare a lui Isus, n-a fost în nici un sens împiedicată prin sentinţa morţii dată împotriva lor în masă. De fapt, nici evreii n-au fost mântuiţi. Oferta de mântuire făcută lor sub Legământul Legii nu le-a dat viaţă veşnică. După cum spune Sf. Pavel, „Prin faptele Legii nimeni nu va fi îndreptăţit în ochii lui Dumnezeu” (Rom. 3:20). Dacă evreii erau îndreptăţiţi prin Lege, atunci Cristos a murit în zadar. Legea n-a făcut nimic perfect.

Oferta de viaţă făcută evreului a fost doar pentru a-i dovedi lui, şi în cele din urmă tuturor, imposibilitatea cuiva de a obţine viaţă sub Legea divină, fără de ajutor divin — fără de Mântuitor şi de lucrarea Sa de la Calvar şi, pe lângă aceasta, fără de lucrarea Sa pentru lume ca Mijlocitor al Noului Legământ în timpul domniei Sale Mesianice de o mie de ani. În armonie cu aceasta apostolul declară, „Hristos a adus la lumină viaţa şi nemurirea prin Evanghelie”. Şi, „Nu este alt nume dat sub cer prin care trebuie să fim mântuiţi”, şi iarăşi, această „mântuire aşa de mare, care începând să fie vestită de Domnul ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o.” 2 Tim. 1:10; Fapte 4:12; Evr. 2:3.

NINIVENII S-AU POCĂIT

Propovăduirea lui Iona a fost că în patruzeci de zile Dumnezeu va distruge Ninive. Dar oamenii, impresionaţi de mesajul lui, s-au căit de calea lor păcătoasă şi au căutat iertarea divină. Anunţul împăratului a fost ca, „Oamenii şi vitele, cirezile şi turmele, să nu guste nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă! Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de violenţă de care le sunt pline mâinile”. Domnul a ascultat pe niniveni, le-a acceptat căinţa şi a permis ca viaţa lor naţională să continue o vreme.

Trebuie desigur să înţelegem că Dumnezeu cunoştea sfârşitul de la început — ştia că ninivenii se vor căi şi că ((384)) El nu-i va şterge în patruzeci de zile, în conformitate cu propovăduirea lui Iona. Ninive a fost ştearsă cu totul, aşa cetate mare cum a fost, dar nu în patruzeci de zile literale. Posibil timpul dat de Atotputernicul a fost ceea ce uneori este numit timp profetic sau simbolic — o zi pentru un an; patruzeci de zile, patruzeci de ani.

Lecţia ne arată cu cât este mai mare compasiunea Atotputernicului decât a servilor Săi umani imperfecţi. Lui Dumnezeu I-a plăcut că ninivenii s-au întors de la păcat spre căinţă din inimă. Lui I-a plăcut să le acorde prelungirea vieţii pământeşti. Dar lui Iona nu i-a plăcut. Argumentul lui a fost, Iată, Dumnezeu a râs de mine. Mi-a spus că această cetate mare „va fi nimicită în patruzeci de zile şi eu am propovădit acest lucru. Dumnezeu m-a discreditat şi acum am să fiu privit ca profet mincinos.”

Pe Iona l-a interesat mai mult persoana sa şi reputaţia sa decât ninivenii şi interesele lor. Servii Domnului nu trebuie să fie aşa! Eul trebuie pierdut din vedere. Aşa cum sfătuieşte apostolul Pavel, „Iubirea nu caută folosul său”; şi „Cristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi”. 1 Cor. 13:5; Rom. 15:3.

DUMNEZEU S-A CĂIT DE RĂU

În unele minţi s-ar ridica întrebarea, Cum se poate căi şi cum se poate răzgândi Dumnezeu dacă ştie sfârşitul de la început? Răspunsul este că acest cuvânt s-a căit are un sens mai larg decât se înţelege în general. Oamenii îl folosesc numai cu referire la o schimbare de scop. Dar, cum arată dicţionarele moderne, cuvântul poate însemna fie o schimbare de acţiune, fie o schimbare de scop, sau ambele. Scopurile lui Dumnezeu nu se schimbă. El nu se căieşte de ele. Dar El Îşi schimbă conduita.

Astfel Israel, poporul Său favorizat timp de secole, a fost îndepărtat şi purtarea lui Dumnezeu cu el s-a schimbat. Dar scopurile lui Dumnezeu nu s-au schimbat niciodată. El a cunoscut dinainte şi a prezis că Isus îi va respinge şi ei Îl vor respinge pe El, şi cum mai târziu ei vor fi readunaţi în ţara lor şi vor fi iertaţi şi binecuvântaţi de către Mesia când El Îşi va asuma funcţia Sa Mesianică, de Rege al regilor şi Domn al domnilor —„Prinţul împăraţilor Pământului”. Apoc. 1:5.

Domnul l-a învăţat pe profetul Iona o lecţie în privinţa ataşamentului său de o curcubetă, un lucru neînsufleţit, şi a lipsei lui de ataşament pentru niniveni. La fel este cu mulţi predicatori şi cu alţii de astăzi. Se ataşează de păsări, de flori, de animalele inferioare, de copii şi într-o măsură oarecare de toată omenirea care este în necaz în timpul de acum. Totuşi, astfel de oameni se mânie uneori la simpla sugestie că Dumnezeu nu intenţionează să-i frigă pe niniveni, pe sodomiţi, pe amaleciţi sau pe alţii, în toate eternităţile, şi că scopurile Sale îndurătoare pentru lume în general se vor manifesta dându-le tuturor ocazia de a ajunge la perfecţiune umană, la un Eden mondial şi la viaţă veşnică, dacă vor auzi pe marele Mesia şi vor asculta de El, al cărui Cap este Isus şi ale cărui membre, Biserica aleasă, au fost şi sunt în proces de pregătire toată Vârsta Evanghelică.

Domnul nostru a spus că Evanghelia trebuia să fie propovăduită nu numai la evrei, ci la toate neamurile (Luca 24:45-48; Fapte 1:8). Propovăduirea n-a fost intenţionată să convertească toate neamurile şi nici nu le-a convertit. Ea a fost intenţionată să adune puţinii evlavioşi dintre toate neamurile, iar aceasta se va îndeplini curând. Fapte 15:14-18.