Instrumentul Lui Dumnezeu În Pregătire – VDM 18.5

Vol. 18, Iulie-August 2011, Nr. 5

INSTRUMENTUL LUI DUMNEZEU ÎN PREGĂTIRE

03891″> Exod 2:11-25

Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! 03892″> Matei 5:5 .

R 5251 W. T. 1 iunie 1913 (pag. 170-171)

Caracterul hotărât al providenţei divine adesea ne uimeşte. Vieţile noastre sunt atât de scurte, limitele noastre atât de multe, încât orice planuri am avea trebuie să ne silim să le realizăm cât se poate de repede. Dar nu aşa este cu Cel Atotputernic, Cel care este Dumnezeu din veşnicie în veşnicie”. El are timp nelimitat la dispoziţie şi în consecinţă Îşi realizează voinţa suverană cu mare determinare. Este o mângâiere pentru poporul Său faptul că este asigurat că El a ştiut sfârşitul de la început şi face toate lucrurile după sfatul voii Sale. Cei care studiază Biblia sunt binecuvântaţi în măsura în care învaţă că voinţa divină este întotdeauna o voinţă bună — dreaptă, înţeleaptă şi iubitoare.

Educaţia lui Moise este pe scurt rezumată în Scripturi prin afirmaţia că el a fost înstruit în toată înţelepciunea egiptenilor”. Legenda ne spune ceva despre educaţia lui în filosofiile din acel timp şi declară că a fost un general egiptean plin de succes; dar noi trebuie să urmărim relatarea biblică. Se apropia timpul când Dumnezeu intenţiona să-i scoată pe israeliţi din Egipt, în ţara pe care o promisese lui Avraam că va fi a lor — o ilustraţie vie a unei eliberări încă şi mai mari prin Cel mai mare decât Moise, care acum se apropie.

Providenţele lui Dumnezeu pot fi observate în privinţa experienţelor lui Moise, caracterizat de Domnul ca fiind mai blând decât orice om de pe faţa pământului”. Dumnezeu a vrut un om blând pentru poziţia importantă în care El a intenţionat să fie Moise. Şi lecţiile şi experienţele date lui Moise au ajutat să-l facă blând. Cine nu poate vedea că, dacă ar fi fost mândru şi arogant, ar fi fost nepotrivit pentru datoriile şi responsabilităţile care îi reveneau în calitate de conducător al poporului său afară din Egipt, până la graniţele Canaanului? Poate că nici un om din lume n-a avut o sarcină mai dificilă ca aceea reprezentată în cei 40 de ani de experienţă a lui Moise. Putem fi siguri că el a fost pregătit pentru încercarea grea numai prin experienţele celor 80 de ani din viaţa sa de dinainte de Exod.

Fiu adoptiv al prinţesei Egiptului, Moise trebuie să fi fost un favorit al curţii şi în pericol de a cultiva mândrie şi aroganţă. Ca o contracarare la aceasta, el avea continuu înaintea sa faptul că trăsăturile sale erau evreieşti şi astfel toată lumea avea cunoştinţă de identificarea sa cu poporul dispreţuit şi oprimat. Tendinţa a fost în mod firesc spre una din cele două atitudini: Fie să caute să ignore pe evrei şi să se identifice tot mai mult cu egiptenii, fie să exercite credinţă în promisiunile speciale care erau o moştenire a poporului său în calitate de copii ai lui Avraam, Isaac şi Iacov.

Aceasta a fost poate prima sa probă. Oare se va dovedi el loial lui Dumnezeu şi acelor promisiuni divine legate de viitor? Oare va fi credinţa sa pe măsura sarcinii de a-şi uni soarta cu poporul înrobit şi oprimat, şi astfel să piardă poziţia la Faraon, la familia sa şi la toţi egiptenii cu influenţă? Sf. Pavel observă că Moise a fost un învingător în ceea ce priveşte aceste chestiuni. El a ales mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de bogăţiile şi onorurile care puteau fi ale lui ca fiu adoptiv al familiei regale (Evrei 11:24-26). Am putea presupune foarte bine că dacă ar fi trecut de partea egiptenilor, ar fi putut chiar să devină Faraonul domnitor.

Pentru Moise, Promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam şi i-a repetat-o lui Isaac şi lui Iacov, şi care încă îşi aşteaptă împlinirea, a fost mai de dorit decât toate bogăţiile şi onorurile de pe pământ. Moise a rezistat cu bine la această probă în ceea ce priveşte credinţa şi loialitatea. El a vrut să fie de partea lui Dumnezeu cu orice preţ! În mod asemănător, întotdeauna au existat probe, atât asupra israeliţilor naturali cât şi asupra israeliţilor spirituali, şi aceste probe sunt încă aplicate în zilele noastre. Lumea le oferă atracţii evreilor pentru a-şi abandona relaţia de legământ cu Dumnezeu, după cum le oferă atracţii şi israeliţilor spirituali să-şi abandoneze relaţia spirituală cu Dumnezeu.

Este totuşi adevărat că prietenia lumii înseamnă duşmănie cu Dumnezeu, iar prietenia cu Dumnezeu înseamnă duşmănie cu lumea, atât de diferită şi opusă este Împărăţia Întunericului faţă de Împărăţia Luminii şi a tot ce este legat de ea. Este încă la fel de adevărat astăzi ca şi în timpul lui Moise că cei care voiesc să trăiască în evlavie îîn acest timp prezentş vor fi persecutaţi”. Dar nu va fi întotdeauna aşa. O mare schimbare este iminentă. Cei care iubesc dreptatea vor fi înălţaţi, binecuvântaţi, în timp ce acei care iubesc păcatul vor fi restrânşi şi pedepsiţi.

MOISE DESCURAJAT, CU INIMA ZDROBITĂ

Încrezându-se în Promisiunea Domnului, Moise a crezut că venise timpul pentru eliberarea israeliţilor din robia lor. El ştia bine despre păstrarea sa miraculoasă şi avea asigurarea Promisiunii lui Dumnezeu că aceasta însemna că Dumnezeu avea pentru el o lucrare specială de realizat. Era gata şi nerăbdător să înceapă acea lucrare. El nu ştia că era încă nepregătit. Nimic nu era mai departe de gândul său decât că se cereau încă 40 de ani de pregătire specială. Presupunând că venise timpul să pornească înspre libertate, el era în alertă. Voia să inspire poporului încredere în el. Israeliţii trebuiau să ştie că deşi era educat la curtea lui Faraon, el simpatiza cu ei şi că se puteau baza pe el în calitate de conducător.

O ocazie de a-şi arăta zelul pentru fraţi a venit când a văzut pe egiptean maltratându-l pe unul dintre ei pe nedrept. El s-a amestecat în conflict. Egipteanul a fost ucis în încăierare. Israelitul a fost eliberat. Moise a înţeles că nici unul dintre egipteni nu cunoştea chestiunea, aşa că a îngropat victima în nisip. El nu s-a îndoit de faptul că fraţii săi vor răspândi pe ascuns ştirea că el era prietenul şi apărătorul lor, şi că astfel îl vor privi cu încredere ca pe conducătorul lor, când providenţa lui Dumnezeu va deschide pentru ei uşa să părăsească Egiptul. Dar toate aceste vise s-au destrămat când în ziua următoare a înţeles că nu exista astfel de loialitate printre fraţii săi cum se aşteptase el, şi că în loc să fie urmaşii săi, ei erau gata să-l predea autorităţilor egiptene pentru că a dat ajutor unuia din neamul lor.

Total descurajat şi temându-se pentru viaţa sa, Moise a fugit în pustia Madian. Părea ca şi cum toată loialitatea sa şi toţi cei 40 de ani de educare şi dezvoltare s-au risipit. El presupusese că era pregătit să fie căpetenia oştirii Domnului şi s-o conducă. Într-un ceas toate speranţele sale s-au spulberat şi era fugar, temându-se să-şi arate faţa la palat printre egipteni sau printre cei din neamul său. O viaţă irosită”, a fost fără îndoială comentariul său — 40 de ani petrecuţi în speranţe scumpe şi ambiţii care nu vor fi realizate niciodată.

MOISE, PĂSTORUL LUI IETRO

Ca fugar stătea pe marginea unei fântâni unde păstorii aduceau turmele să le adape. Printre păstori erau şi fiicele lui Ietro, cărora li se împotriveau nişte păstori nepoliticoşi, care nu numai că nu le-au ajutat, ci le-au şi împiedicat. Moise, plin de instinctul dreptăţii, nu numai că le-a luat partea, ci le-a şi ajutat, scoţând apă pentru turmele lor, apoi însoţindu-le până acasă. Ietro i-a fost recunoscător străinului, care nu şi-a dezvăluit identitatea la momentul acela. El, care era învăţat în toată învăţătura egiptenilor şi care fusese unul dintre generalii Egiptului, era acum total descurajat, umil, supus şi ascultător.

Moise s-a căsătorit cu una dintre fiicele lui Ietro şi a continuat să fie un păstor umil timp de 40 de ani. El n-a înţeles atunci providenţa Domnului în afacerile sale, dar în toţi acei ani a învăţat o lecţie foarte importantă de umilinţă, de supunere deplină la voinţa divină. Când lecţia a fost învăţată, a venit timpul ca Dumnezeu să-l pună astfel pe servitorul Său dublu educat într-un loc foarte important pentru care n-ar fi fost niciodată calificat fără tocmai aceste experienţe.

Procedurile lui Dumnezeu cu Moise ilustrează principiile generale ale procedurilor Lui cu toţi aceia pe care-i face servitori speciali, pregătiţi pentru servicii speciale. Domnul nostru Isus în curţile cereşti a mărturisit loialitatea şi fidelitatea Sa faţă de Cel Atotputernic. Ca mijloc pentru înălţarea Sa şi mai mare, I s-a dat ocazia să devină Mântuitorul omenirii şi astfel să îndeplinească Programul divin. El a răspuns cu bucurie. Măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8). Şi apostolul declară că datorită acestei demonstraţii de supunere deplină faţă de voinţa Tatălui, până la moarte, şi încă moarte de cruce”, de aceea Dumnezeu L-a înălţat foarte mult prin învierea Sa, nu numai cât a fost înainte de sus, ci mai sus — mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi”. Filipeni 2:9-11; Efeseni 1:20-23; 1 Petru 3:22.

În mod asemănător, de-a lungul Veacului Evanghelic Dumnezeu cheamă afară din lume o companie sfântă, o Turmă Mică, pentru a fi asociată cu Isus în marea Sa lucrare din viitor, binecuvântarea tuturor familiilor pământului, cum i-a promis Dumnezeu lui Avraam, spunând: În tine şi în sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. Celor care răspund la această invitaţie li se cere să-şi demonstreze loialitatea faţă de Dumnezeu, în vorbire de rău, în vorbire de bine; ca nişte înşelători măcar că spunem adevărul”. Uneori aceşti sfinţi au fost înfieraţi, precum sf. Pavel, ca gunoiul lumii, ca lepădătura tuturor”. 1 Cor. 4:13; 2 Cor. 6:8.

Aceste insulte au venit de multe ori de la sărmanii robi orbi ai păcatului, iar alteori, spune Biblia, de la cei care sunt ignoranţi cu voia”. Dar cu toate acestea, toţi aceşti fii ai lui Dumnezeu pe care îi primeşte acum ca membri ai Preoţimii împărăteşti pentru a fi membri ai clasei Miresei, trebuie să fie încercaţi în privinţa umilinţei lor — a supunerii la voinţa divină. Numai cei care învaţă această lecţie şi devin asemănări ale dragului Fiu al lui Dumnezeu (Romani 8:29), vor fi învredniciţi să aibă parte de moştenirea sfinţilor în lumină” — pregătiţi pentru glorie, onoare, nemurire şi natura divină, pe care Dumnezeu le-a promis Bisericii Sale credincioase, alese.