Vol. 17, Ianuarie-Februarie 2010, Nr. 2

ÎNTREBARE DESPRE ÎNDREPTĂŢIRE

R. 5316a W. T. 15 septembrie 1913 (pag. 286-287)

Întrebare — ţi-ai schimbat vederile privitor la îndreptăţirea Bisericii, astfel încât prezentările din Volumul 1 al Studiilor în Scripturi în acest subiect să nu mai reprezinte gândul tău?

Răspuns — în mod sigur nu! Dacă ne-am fi schimbat gândul, de ce am continua să publicăm şi să răspândim Volumul? „Dar cărarea celor drepţi este ca lumina strălucitoare, care merge mereu crescând până la miezul zilei” (Prov. 4:18). Aşa că subiectul îndreptăţirii noastre se clarifică zilnic pentru mulţi din poporul drag al Domnului. Trăsăturile îndreptăţirii neînţelese de ei înainte sunt acum foarte clare. De exemplu, mulţi nu au reuşit să vadă în trecut, şi unii încă nu văd, că îndreptăţirea prin credinţă este un proces treptat. Fiecare pas al credinţei ne-a adus mai aproape de punctul culminant.

Dar punctul culminant nu a fost pe deplin atins până când credinţa noastră nu şi-a manifestat perfecţiunea, prin ascultarea şi deplina predare a noastră în consacrare Domnului. Atunci, marele nostru Avocat ne-a acceptat corpurile consacrate şi le-a atribuit din meritul Său, îndreptăţindu-ne în mod absolut în ochii Dreptăţii — Tatălui Ceresc. Apoi Tatăl Ceresc a acceptat acel suflet complet îndreptăţit prin conceperea cu Spirit sfânt. De aici înainte el a fost o Nouă Creatură şi un fiu conceput la plan spiritual.

în timpul perioadei de progres în credinţă, s-a apropiat de îndreptăţire treptat şi persoana a avut tot mai mult din favoarea divină. Dar el nu a ajuns deplin îndreptăţit la natură umană — un fiu pe plan pământesc — până când a făcut pasul final. şi acolo, a rămas numai pentru o clipă. Apoi conceperea de Spirit sfânt a indicat acceptarea jertfei celui făcut perfect şi el a început ca Nouă Creatură.

Calitatea de fiu — de probă şi reală

Toate acestea sunt arătate pe Planul Veacurilor. Planul N reprezintă starea îndreptăţită în diferiţii ei paşi. Astfel Avraam şi alţii din timpul Vechiului Testament au fost îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu prin credinţa lor. Ei nu au fost îndreptăţiţi la viaţă, nici chiar la starea de fii. Ei au fost îndreptăţiţi la prietenia, favoarea şi îngrijirea supraveghetoare a lui Dumnezeu. După ce Isus a murit, a înviat, S-a înălţat şi a aplicat meritul Său pentru Biserică, El a devenit Avocatul acestei întregi clase, doritoare să umble în urmele Lui în deplină consacrare. Atribuirea meritului Său constituie pentru fiecare opera îndreptăţirii, şi aceasta face posibil ca Dumnezeu să accepte jertfa lui şi să-l conceapă la noua natură.

Avraam a fost numit prietenul lui Dumnezeu datorită credinţei şi dorinţei sale pentru armonie cu Dumnezeu. Aşa a fost şi Ioan Botezătorul despre care citim: „prietenul mirelui . . . se bucură foarte mult de glasul mirelui” (Ioan 3:29). Termenul Şservitor” este aplicat în Biblie în mod special acelor evrei care erau sub Legământul Legii Mozaice. Prin acel Legământ ei s-au bucurat de îngrijirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi li s-a permis să fie servitorii Lui. Deşi mulţi dintre ei, ca şi Avraam, au fost prietenii lui Dumnezeu, şi ar fi fost pe deplin calificaţi pentru toate privilegiile fiilor, totuşi nu era posibil, în armonie cu aranjamentul divin, ca ei să fie recunoscuţi ca fii. Pentru că, aşa cum explică apostolul, un Şfiu rămâne veşnic”, şi înainte ca jertfa lui Cristos să deschidă calea pentru înlăturarea păcatului şi a morţii nimeni nu putea fi primit la starea de fiu divin.

Tot aşa, chiar şi starea noastră acum ca fii ai lui Dumnezeu este de probă. Dacă rămânem în iubirea lui Dumnezeu, vom rămâne ca fii ai Lui şi vom fi făcuţi perfecţi la timpul potrivit. Dar dacă cineva se întoarce la păcat cu voia şi la serviciul lui, acela îşi va pierde calitatea de fiu. Numele lui va fi şters din Cartea Vieţii Mielului. Avocatul lui la Tatăl va înceta să-l mai recunoască. El nu va mai avea legătură cu Fiul şi altuia îi va fi permis să-i ia locul ca membru al Corpului Celui Uns.

Astfel apostolul declară: „Preaiubiţilor, acum suntem copii îembrionariş ai lui Dumnezeu. şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când se va arăta El îRăscumpărătorul nostru, Capul nostruş, vom fi ca El, pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Adică, starea noastră de fii în prezent este de probă. Starea reală de fii va începe după ce vom fi trecut încercarea probatorie. Câţi se vor dovedi acceptabili prin credinţa şi loialitatea lor, vor fi făcuţi fii în sens deplin, prin schimbarea glorioasă a învierii. Astfel vedem că după cum nimeni nu este pe deplin primit pe planul N până când a parcurs toată lungimea consacrării, tot aşa nimeni nu va fi pe deplin primit în calitate de fiu până când nu va atinge planul L.

„Învierea mai bună”

Deşi Vrednicii din Vechime, Avraam, Isaac, Iacov, Moise şi Profeţii etc. (Evrei 11:38-40), n-au putut fi numiţi fii ai lui Dumnezeu şi n-au fost numiţi astfel, aceasta n-a fost din cauză că ei n-au fost vrednici de o astfel de poziţie şi de un astfel de nume. Apostolul ne atrage atenţia la aceasta, asigurându-ne că ei Şi-au fost plăcuţi lui Dumnezeu”, şi nimic mai puţin decât perfecţiunea inimii nu-i este plăcut lui Dumnezeu. Singurul lucru care i-a împiedicat să fie acceptaţi ca fii a fost necesitatea ca mai întâi să fie prezentat pentru ei sângele Ispăşirii. în Şînvierea mai bună” pe care Vrednicii din Vechime o vor avea, înţelegem că ei vor învia ca oameni perfecţi. Vor fi perfecţi aşa cum a fost Adam înainte de păcat, şi cu minţi, inimi şi voinţe dezvoltate, antrenate, încercate, dovedite loiale lui Dumnezeu. în acea stare perfectă ei vor fi modele a ceea ce toată omenirea poate să atingă prin ascultare în timpul Domniei lui Mesia.

Din momentul învierii lor, aceşti oameni perfecţi vor avea acelaşi drept să vină la Dumnezeu cum a avut Adam şi vor fi tot atât de îndreptăţiţi să fie numiţi fii ai lui Dumnezeu cum a fost Adam, cu excepţia unui singur lucru. şi anume, că Vrednicii din Vechime, cât şi restul omenirii, vor fi în mâinile marelui Mijlocitor al Noului Legământ timp de o mie de ani ai împărăţiei Sale Mesianice. şi, după Scripturi, numai după sfârşitul acelei perioade va preda împărăţia Tatălui.

Astfel noi înţelegem că Vrednicii din Vechime nu vor avea de-a face direct cu Tatăl ca fii, şi nu vor avea nici o recunoaştere directă din partea Lui ca fiind astfel, până la sfârşitul Domniei lui Cristos, când va preda Tatălui toate lucrurile, ca El să poată fi „totul în toţi”, şi ca toţi să poată fi supuşi direct Lui. Oricum, în timpul miei de ani, sub aranjamentele Mijlocitoare ale lui Cristos, Vrednicii din Vechime perfecţi, şi toţi ceilalţi în măsura atingerii perfecţiunii, se vor bucura de privilegii şi binecuvântări, pentru că nu vor mai fi sub o domnie a păcatului, a morţii şi a lui Satan, „Prinţul acestei Lumi”, ci sub Prinţul Vieţii şi a domniei Sale de Dreptate spre Viaţă.