ÎNTREBĂRI DE INTERES

W. T. 15 iunie 1911 (pag. 190)

sfârşitul treptat al favorii evangheliei

Întrebare — Înţelegi că Scripturile învaţă, fie direct, fie indirect, prin paralelele Dispensaţiei iudaice, că a fost necesar ca toţi care vor constitui „turma mică” să fie in starea îndreptăţită înainte de octombrie 1881?

Răspuns — Nu, noi nu înţelegem aşa acest lucru.

Întrebare — A fost necesar ca toţi cei care vor fi din „turma mică” să se fi consacrat până la, sau înainte de octombrie 1881?

Răspuns — Nu, noi nu înţelegem aşa acest lucru.

Capitolul din Studii în Scripturi, Volumul II, care arată paralelele dintre Dispensaţiile iudaică şi creştină, scot în evidenţă patru date, şi anume: (1) octombrie 1874; (2) aprilie 1878; (3) octombrie 1881 şi (4) octombrie 1914; aceste date fiind paralele cu alte patru din Veacul Iudeu, şi anume: (1) Începutul serviciului Domnului nostru; începutul încercării sau al timpului de seceriş al naţiunii evreieşti, octombrie, anul 29; (2) Sfârşitul serviciului Domnului nostru, răstignirea Sa şi respingerea naţiunii evreieşti ca naţiune, aprilie, anul 33 (Vezi Studii în Scripturi, Volumul II, cap. 7); (3) Sfârşitul celor „şaptezeci de săptămâni” (Dan. 9:24-26) de favoare a naţiunii evreieşti — octombrie, anul 36 — după care privilegiile Evangheliei au fost deschise Neamurilor, Corneliu fiind primul convertit; (4) Sfârşitul deplin al strâmtorării şi al distrugerii care a venit peste statul naţional Israel, octombrie, anul 69.

Trebuie să se remarce clar că paralelele dintre Veacurile iudeu şi evanghelic aparţin toate sistemelor nominale de atunci şi de acum, şi dacă se ţine minte aceasta, va preveni aplicarea acestor paralele la strângerea Bisericii Evanghelice sau la strângerea poporului Domnului din Babilon acum.

Remarcând aceste paralele, găsim anul 1874 ca început al acestui „seceriş” şi adunarea laolaltă a celor „aleşi” din cele patru vânturi ale cerului; 1878 ca timpul când Babilonul a fost oficial respins, Laodiceea vărsată din gură — timpul de când se spune „Babilonul a căzut, a căzut” — a căzut din favoarea divină. Paralela 1881 pare să indice că anumite favoruri vor continua încă pentru cei din Babilon până la acea dată, deşi sistemul era respins; şi noi am înţelege că de la acea dată acea relaţie n-a mai fost în nici un sens avantajoasă, ci a fost în multe sensuri ale cuvântului un dezavantaj clar, din care numai cu greutate a putut cineva să se elibereze, ajutându-l harul Domnului şi adevărul. Şi în armonie cu acest paralelism, Octombrie 1914 va fi martorul sfârşitului deplin al Babilonului, „ca o mare piatră de moară aruncată în mare”, distrus total ca sistem.

Ca să ne întoarcem: admitem ca fiind rezonabil să presupunem că sfârşitul favori Israelului trupesc reprezintă încheierea favorii speciale a acestui Veac Evanghelic, şi anume, invitaţia la Chemarea de Sus; prin urmare, înţelegem că „chemarea” deschisă sau generală a acestui Veac la onorurile Împărăţiei a încetat în octombrie 1881. Totuşi, după cum am arătat deja în Studii în Scripturi, facem o diferenţă între sfârşitul „chemării” şi închiderea „uşii”, şi credem că uşa spre clasa Împărăţiei încă nu este închisă; că ea stă întredeschisă pentru un timp, ca să permită acelora care deja au acceptat „chemarea” şi care nu reuşesc să-i folosească privilegiile şi ocaziile în sacrificiu de sine să fie aruncaţi afară, şi să permită altora să intre să le ia coroanele, în armonie cu Apoc. 3:11. De aceea, timpul prezent, de la 1881 până când uşa ocaziei de a se jertfi în serviciul Domnului se va închide pe deplin, este o perioadă de „cernere” în ceea ce-i priveşte pe toţi cei care sunt deja în favoarea divină, în relaţie de legământ cu Dumnezeu.

Şi deoarece aceia care au intrat la „Ospăţ” pe „uşă” îi reprezintă pe toţi cei care sunt chemaţi (cu excepţia celor care au fost ulterior respinşi şi scoşi afară), înseamnă că locurile celor astfel scoşi afară trebuie să fie luate de cei care n-au fost înainte printre cei chemaţi, printre cei consacraţi. Aceasta, credem noi, clarifică răspunsul la întrebarea ta, dovedind că unii neconsacraţi înainte vor fi admişi, în ceasul al unsprezecelea, la munca în vie şi la răsplata celor credincioşi, după ce chemarea deschisă a încetat şi înainte ca „uşa” să se închidă.

Într-adevăr, trebuie să ne amintim clar că, vorbind de strângerea care are loc în acest timp de seceriş, Domnul nostru menţionează printre alţii pe aceia care erau în câmp (în lume), referindu-Se, se pare, la o clasă care înainte n-au fost nici îndreptăţiţi, nici sfinţiţi prin Adevăr. Vedeţi Studii în Scripturi, Volumul III, cap. 6.

——————

NOII CREATURI ÎI este dată haina.

Întrebare — Poate corpul Noii Creaturi să păcătuiască?

Răspuns — Corpul potrivit al Noii Creaturi este corpul spiritual al Întâii Învieri. Dar înainte de a-l primi, este pusă la încercare şi-i este dat vechiul trup uman să practice în el. Noua Creatură nu poate face ca vechiul trup s-o asculte în mod perfect. Dar poate dezvolta putere în străduinţele ei de a aduce cuvinte, fapte şi gânduri în acord perfect cu Legea perfectă a lui Dumnezeu — Iubirea.

Nefiind în stare să-l cucerească, ea trebuie să arate Căpitanului mântuirii loialitatea sa neîncetată „luptându-se o luptă bună”.

Imperfecţiunile cărnii la care mintea nouă nu consimte sunt toate moştenite — toate din slăbiciunea adamică — de aceea toate se pot ierta prin Răscumpărătorul, care aşteaptă doar să se apeleze la El ca marele Avocat. Dar fiecare încălcare a cărnii este pusă pe seama Noii Creaturi, care are în posesie trupul şi-l foloseşte. Aceasta obligă la pocăinţă, rugăciune etc., şi înseamnă mai mare binecuvântare pentru Noua Creatură. În măsura în care Noua Creatură îşi dă acordul sau simpatia cu păcatul trupului ei, este vrednică de „lovituri”, care, corectiv, o va ajuta la dezvoltarea caracterului. „Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?” Evr. 12:7.

Doar Noii Creaturi îi este dată haina de nuntă, haina dreptăţii lui Cristos, ca o acoperire pentru trupul ei imperfect. Aceasta reprezintă îndreptăţirea sa ca Nouă Creatură. Aceasta îl arată în ochii lui Dumnezeu sfânt, fără răutate, neîntinat, prin meritul lui Isus, Avocatul şi Răscumpărătorul său.

—————

NOUA CREATURĂ Şi păcatul.

Întrebare — Poate păcătui Noua Creatură?

Răspuns — Da! şi Nu! Apostolul spune, „nu practică păcatul, pentru că sămânţa Lui rămâne în el” (1 Ioan 3:9). Adică, atâta timp cât o Nouă Creatură continuă să posede Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul sfânt, ea nu poate fi de acord să păcătuiască cu voia. Dacă cel conceput de spirit păcătuieşte cu voia, aceasta implică faptul că înainte de acel păcat cu voia s-a separat de spiritul său de sfinţenie (a pierdut sămânţa conceperii sale) şi în locul lui a luat un spirit al păcatului, spiritul Adversarului. Cu alte cuvinte, o persoană sfântă, având spiritul lui Dumnezeu de concepere, nu poate, intenţionat şi cu voia, să facă ceea ce el ştie că este nesfânt şi că lui Dumnezeu nu-i place. Acela nu poate avea plăcere în păcat. El a murit odată faţă de păcat, şi a-l reînvia înseamnă a se întoarce în mocirlă — „de două ori morţi, dezrădăcinaţi”; „ca nişte animale … sortite să fie prinse şi nimicite” — Iuda 12; 2 Pet. 2:12.