ÎNTREBĂRI INTERESANTE

R 4961a W. T. 15 ianuarie 1912 (pag. 37-38)

SĂMÂNŢA ŞI LEGĂMINTELE

Întrebare: Fii bun şi explică-mi pe scurt ce vrea să spună apostolul în Romani 7:7-25.

Răspuns: Gândul apostolului este acesta: Pe timpul lui Avraam, Dumnezeu a spus: „Avraame, intenţionez să binecuvântez lumea şi vreau să-ţi spun despre aceasta mai înainte. O voi face prin urmaşii tăi, căci te-am găsit credincios ca servitor”. Sf. Pavel a fost unul din cei care au fost incluşi în acea făgăduinţă. (Vezi Evrei 7:9, 10.) Avraam nu era sub sentinţa Legii; dar a avut făgăduinţa că va primi o binecuvântare, el şi toţi ceilalţi.

La câteva sute de ani după aceasta, Dumnezeu a intrat într-un legământ special cu naţiunea lui Israel. Ei s-au obligat prin Legământul Legii că vor face anumite lucruri; şi Dumnezeu le-a promis că răsplata va fi viaţa eternă. Dar n-au putut împlini condiţiile şi în consecinţă au intrat sub sentinţa morţii. De aceea, ei au stat cu mult mai rău în acea privinţă decât dacă n-ar fi intrat niciodată sub Legământul Legii, pentru că deja primiseră, de perspectivă, iertarea păcatelor; dar acum, nefiind în stare să ţină Legământul Legii, au intrat din nou sub condamnarea morţii.

Restul omenirii a fost condamnat o singură dată. Dumnezeu a spus că îi va binecuvânta pe toţi cei care vor ţine Legea; şi evreii au avut ocazia dar n-au reuşit din cauza slăbiciunii moştenite. Astfel Legea, afirmă sf. Pavel, le-a adus moarte în locul binecuvântării. Cum a trezit aceasta în ei ceea ce spune el aici, „Păcatul nu l-am cunoscut decât prin lege”? Să presupunem că înainte de a fi dată Legea, un om nu ştia că era greşit să fure sau să ucidă. Neştiind aceasta, şi neintrând sub nicio lege care să-i spună, el n-a păcătuit împotriva legii. Dar înainte de a veni Legământul Legii, spune apostolul, nefiindu-mi specificată Legea, n-am fost sub ea. Dar acum ştiu; şi păcatul a venit asupra mea pentru că n-am putut ţine ceea ce am văzut şi cu care am fost de acord să fac.

Păcatul trăieşte. Care păcat? Păcatul originar, păcatul adamic, care a trecut de la Adam prin ereditate asupra tuturor copiilor lui. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: Intenţionez să binecuvântez toate familiile pământului. Intenţionez să îndepărtez blestemul. Cei care n-au reuşit să ţină Legea au intrat sub blestemul Legii precum şi sub blestemul lui Adam, astfel încât pe lângă blestemul care a venit peste toţi copiii lui Adam, evreul a intrat şi sub blestemul Legii. Ceea ce evreul a gândit că era spre viaţă, a găsit că era spre moarte. Legământul Legii a promis că dacă evreul va face aceste lucruri va trăi. Dar el a găsit că nu le putea face, şi Legământul a adus condamnare şi moarte asupra lui. Apostolul nu spune că Legământul Legii a fost drept şi bun, ci că Legea a fost bună, Legea a fost dreaptă — nu Legământul. Legea lui Dumnezeu este întotdeauna aceeaşi şi întotdeauna va fi aceeaşi; dar El va face un Legământ mai bun; căci găsind greşeală la Legământul Legii, El a spus: „Voi face un legământ nou”. Dacă Dumnezeu nu găsea greşeală la Vechiul Legământ, de ce să facă unul nou? Evrei 8:8-13.

Aspectul nesatisfăcător al Legământului a fost că nu putea să-i dea viaţă lui Israel. Dumnezeu ştia aceasta dinainte, dar ei nu ştiau. Dumnezeu a dorit ca ei să înveţe această mare lecţie, că din cauza deficienţei lor aveau nevoie de meritul sacrificiului Răscumpărătorului. Întreaga lume trebuie să înveţe această lecţie. Oricine nu o va învăţa nu va face progres; dar promisiunea lui Dumnezeu este că la timpul cuvenit toţi ochii orbi vor fi deschişi şi toate urechile surde vor fi deschise, şi că toţi vor înţelege clar condiţiile aranjamentelor lui Dumnezeu şi prevederile pe care El le-a făcut.

ESTE MINTEA NOUĂ CREATURA NOUĂ?

Întrebare: Este corect, în sensul strict, să vorbim şi să gândim despre noi ca Noi Creaturi în timp ce suntem în starea concepută? Sau numai când vom fi născuţi din morţi va fi atinsă această stare? Cu alte cuvinte: Este mintea nouă Creatura Nouă?

Răspuns: Da. Mintea nouă este Creatura Nouă. Ideea scripturală este că această Creatură Nouă este acum un embrion. Acest embrion trebuie să se dezvolte tot mai mult şi să capete asemănarea de caracter a Domnului Isus. Atunci va veni naşterea Creaturii Noi. Domnul foloseşte ideea de concepere şi de naştere ca o ilustraţie. Mai întâi este conceperea şi apoi dezvoltarea treptată a embrionului; în final vine timpul pentru naştere. Dar dacă ceva împiedică dezvoltarea embrionului, naşterea nu va avea loc niciodată; va fi un avort.

Astfel Noua Creatură, concepută de Spirit sfânt, este într-o stare embrionară şi trebuie să se dezvolte, altfel nu va fi niciodată gata pentru naştere. Naşterea este învierea. După cum spun Scripturile, Isus a fost întâiul-născut din morţi şi noi suntem fraţii Lui. El este întâiul-născut dintre aceşti mulţi fraţi; şi noi de asemenea trebuie să fim născuţi din morţi pentru a avea parte de gloria Lui.

PROFEŢII ŞI ÎNVIEREA

Întrebare: A înţeles David doctrina învierii?

Răspuns: Chiar din ceea ce a scris David în Psalmi nu putem spune cu siguranţă dacă el a înţeles clar doctrina Învierii; căci Scripturile ne informează că David a vorbit şi a scris foarte mult prin inspiraţie. Apostolul Petru spune că mulţi profeţi n-au cunoscut ei înşişi importanţa lucrurilor despre care vorbeau, ci că Spiritul lui Dumnezeu i-a mişcat. Dumnezeu a rezervat mult din înţelegere pentru Biserică. Astfel când profetul David face anumite aluzii la înviere, noi nu ştim dacă el a înţeles pe deplin sau nu. Credem că toţi cei care erau aproape de Dumnezeu ştiau că deşi mureau, totuşi va veni timpul când Dumnezeu îi va recupera din mormânt. Speranţa învierii a fost speranţa întregii naţiuni iudaice, nu numai în zilele lui Isus, ci şi înainte de acel timp.

În zilele lui Isus evreii ortodocşi, oamenii sfinţi, sau fariseii, credeau cu fermitate în Înviere. Saducheii erau Criticii Radicali şi necredincioşii din acel timp; căci ei nu credeau în îngeri şi în spirite, sau în învierea morţilor; dar fariseii credeau în amândouă. Cu o ocazie, în mod special, când sf. Pavel a fost în mare pericol, el a înţeles că o parte din ascultători erau farisei şi o parte saduchei; şi gândind că ar putea câştiga bunăvoinţa unei părţi, el a strigat: „Eu … sunt judecat din cauza nădejdii în învierea morţilor”. Imediat fariseii au trecut de partea lui şi au spus: „Da, acest om crede în înviere. Şi noi credem. Voi saducheii sunteţi cei care nu credeţi în înviere; şi voi încercaţi să ne faceţi rău”. Vezi Fapt. 23:6-9.

Şi astfel suntem siguri că David a crezut în înviere. Trebuie să ne amintim, totuşi, că deşi evident el a vorbit despre învierea sa — „Nu vei lăsa sufletul meu în şeol, nu vei îngădui pe sfântul Tău să vadă putrezirea” — sf. Petru, vorbind sub inspiraţie, credem noi, a spus că aceste cuvinte ale lui David n-au fost cu privire la sine, ci fiind profet a vorbit dinainte despre Cristos, că sufletul lui Cristos nu va fi lăsat în şeol (Fapt. 2:29-32). Astfel ni se spune că textul principal din Psalmi care vorbeşte despre credinţa lui David în înviere, se aplică profetic; dar noi credem că nu există nicio îndoială în privinţa faptului că David şi toţi profeţii din trecut ştiau că ei nu-şi primeau răsplata atunci, dar trebuiau s-o primească în viitor.

Sf. Pavel aduce acest fapt în atenţia noastră în Evrei 11:38-40. El vorbea despre Avraam şi despre credinţa lui, şi spunea că unii dintre profeţi au fost ucişi cu pietre, tăiaţi cu ferăstrăul în două etc. Apoi face un rezumat, spunând: „Toţi aceştia, măcar că au primit mărturie prin credinţă, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit”. Ei ştiau că nu primiseră viaţa eternă sau oricare din lucrurile pe care Dumnezeu le promisese, dar au murit în credinţa că le vor primi la înviere; credinţa că Dumnezeu era în stare şi binevoitor să împlinească orice promisiune pe care a făcut-o. Astfel sf. Petru ne dă asigurarea că ei au ştiut, deşi n-au înţeles tot ce au scris. 1 Pet. 1:10-12.