ÎNTREBĂRI INTERESANTE

R 4867 W. T. 1 august 1911 (pag. 238-239)

VREDNICII DIN VECHIME Nu sunt reprezentaţi în Curte

Întrebare — Au fost Vrednicii din Vechime în starea reprezentată de Curtea Cortului Întâlnirii?

Răspuns — În zilele lor Preotul antitipic încă nu venise şi Cortul Întâlnirii antitipic şi Curtea nu erau stabilite; de aceea, ei nu puteau fi acolo. Dar după inima lor, arătată prin purtarea lor, ei trebuie să fi fost membri ai casei credinţei. Noi înţelegem că, în final, ei ar putea primi un loc împreună cu Marea Mulţime, şi ca parte din ea, leviţi antitipici din starea curţii antitipice.

—————

„JERTFĂ” FolositĂ

în două sensuri diferite.

Întrebare — „Căci trupurile animalelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul preasfânt, ca jertfă pentru păcat, «sunt arse afară din tabără»” (Evrei 13:11). Aceasta ar arăta că Jertfa pentru Păcat este făcută în Sfânta Sfintelor antitipică?

Răspuns — În general cei care au tradus ceva în Biblie cu privire la Cortul Întâlnirii par să fi fost foarte neglijenţi în folosirea termenilor, Sfânta, Sfânta Sfintelor, Locul Sfânt, etc. Ei n-au înţeles că aceşti termeni au fost folosiţi în diferite sensuri de către evrei în legătură cu diferitele părţi ale Cortului Întâlnirii. Tradus corect, textul nostru spune: „Trupurile acelor animale, al căror sânge este dus în Sfânta Sfintelor ca o jertfă pentru păcat, sunt arse afară din tabără”. Trebuie să reţinem că acest cuvânt „jertfă”, este folosit scriptural în două sensuri diferite. Într-un sens al cuvântului, Domnul nostru S-a jertfit la botez, când S-a predat să facă voia Tatălui. Aceasta a fost jertfa Sa, darul Său, când S-a prezentat la Iordan. El a terminat jertfirea darului Său când Şi-a dat viaţa la Calvar; şi acea viaţă, depusă la Calvar, este o Jertfă pentru Păcat potrivită. Dar a rămas ca Marele Preot să Se înalţe, să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu pentru noi şi să facă aplicarea Jertfei pentru Păcat. Stropirea sângelui pe Capacul Ispăşirii s-a făcut în Sfânta Sfintelor. Dar prezentarea acelei Jertfe pentru Păcat a fost făcută la Iordan — sau, în tip, când viţelul a fost junghiat.

—————

Două altare în contrast.

Întrebare —„Noi avem un altar de la care n-au drept să mănânce cei care slujesc în cort” (Evrei 13:10). Ce se înţelege prin acest pasaj?

Răspuns — În acest pasaj apostolul pune în contrast preoţimea Levitică, serviciile lor în Cortul Întâlnirii şi masa din Sfânta la care ei mâncau pâinile pentru punere înainte, cu Cortul Întâlnirii antitipic şi cu masa lui mai bună. În legătură cu aceasta el arată că, în ceea ce priveşte preoţimea aaronică, nu numai că membrii Bisericii nu puteau fi preoţi, dar nici Domnul nostru Isus nu putea fi; pentru că acea preoţime a ieşit din Levi, iar Isus a fost din altă seminţie, din Iuda. De aceea când Isus a fost pe pământ El n-a putut fi preot. Dar Dumnezeu a plănuit un alt ordin de Preoţi, adică, Ordinul lui Melhisedec, spunându-i lui David, „Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: «Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec»” (Psa. 110:4; Evrei 5:6). Atunci este evident că dacă Cristos trebuia să fie un Preot după Rânduiala lui Melhisedec, El nu putea fi un Preot după rânduiala lui Aaron.

Când apostolul a dovedit că noi, ca preoţi, nu avem dreptul să ne amestecăm în Sfânta şi Sfânta Sfintelor tipice, el ne arată atunci că ei, cei din casa lui Aaron, nu au dreptul la locul nostru. Ei nu au dreptul să vină în această Sfântă antitipică în care intrăm noi. Dacă ei devin membri ai Preoţimii Împărăteşti, pot să intre; dar starea lor ca membri ai preoţimii aaronice nu le dă acest privilegiu. Astfel, el ne arată o deosebire între aceste două preoţimi, cea după rânduiala lui Aaron şi cea după rânduiala lui Melhisedec. Noi avem „jertfele mai bune”; avem serviciile mai bune. Noi avem, pe un plan mai înalt tot ce au avut ei, tipic, pe un plan mai jos.

—————

Tămâie în Sfânta Sfintelor.

Întrebare — Era necesar ca tămâia să-l preceadă pe marele preot în Sfânta Sfintelor când intra să ofere sângele ţapului?

Răspuns — Iniţial, oferirea tămâii în Ziua Ispăşirii de către marele preot câştiga pentru el recunoaştere din partea Atotputernicului şi manifesta vrednicia lui de a se înfăţişa înaintea lui Dumnezeu. De aceea nu era nevoie ca el să ofere nici o altă jertfă decât aceasta. Toată lucrarea ispăşirii era împărţită în două părţi. Dacă tipul arăta că preoţii subordonaţi intrau în Sfânta Sfintelor, atunci se pare că era necesar ca fiecare să se oprească şi să ofere tămâie înainte de a intra.

Noi suntem reprezentaţi, nu individual, ci ca membri ai Corpului lui Cristos. Aşa că n-ar fi necesar ca tămâia să fie oferită de mai multe ori. S-ar părea însă că tămâia a rămas în Sfânta şi Sfânta Sfintelor. Jertfa este încă apreciată de către Tatăl Ceresc şi va fi întotdeauna.

—————

amândouă au avut de-a face cu Dreptatea.

Întrebare — În tip, tămâia a fost cea care a mulţumit Dreptatea divină? Dacă nu, cum este îndeplinită mulţumirea Dreptăţii şi de ce a fost arsă tămâia?

Răspuns — Amândouă, atât tămâia cât şi sângele au avut de-a face cu mulţumirea Dreptăţii. Citim că tămâia trebuia să acopere Capacul Ispăşirii (Lev. 16:13). Cu alte cuvinte, dacă tămâia n-ar fi mers înainte, marele preot n-ar fi trăit. Aceasta arată că dacă Domnul nostru nu Şi-ar fi dat viaţa Sa umană în mod satisfăcător, Şi-ar fi pierdut dreptul la viaţă. La consacrare El a fost de acord cu aceasta şi Şi-a predat drepturile Sale pământeşti la viaţă. Dacă se dovedea credincios angajamentului Său, El primea viaţă de un ordin mai înalt, dincolo de văl. Aşa că mulţumirea Dreptăţii, reprezentată în tip prin tămâia care preceda pe marele preot dincolo de văl, ar fi o satisfacere pentru Sine şi ar fi o mărturie că El a împlinit cu credincioşie condiţiile cerute.

Dar cât priveşte mulţumirea pentru păcatele Bisericii şi ale lumii, aceasta se împlineşte ulterior, nu prin tămâie, ci prin sânge.