ÎNTREBĂRI INTERESANTE
R 4797c W. T. 1 aprilie 1911 (pag. 109)
Întrebare — Din moment ce Adam a păcătuit cu voia şi conştient, şi a fost condamnat individual, şi din moment ce sentinţa a fost executată asupra lui şi acum este sub această sentinţă, şi nu are nimic şi nu este nimic, cât de mult din meritul lui Cristos va fi necesar pentru eliberare din starea sa condamnată?
Răspuns — Noi înţelegem că Adam, fiind încercat şi găsit vinovat şi condamnat la moarte, şi murind sub acea condamnare, n-a făcut nimic să-şi lichideze obligaţiile în nici un sens al cuvântului; şi se va cere mulţumirea deplină printr-un preţ de răscumpărare pentru a-l elibera şi a-i permite să aibă o altă încercare. Desigur, aceasta este adevărat în general despre întreaga familie umană. Fiind copii ai lui Adam, cu noi se lucrează ca rasă, în loc de indivizi, cu excepţia Bisericii şi a naţiunii evreieşti sub legea lor.
În timpul Veacului Milenar nu va mai exista nici o atribuire a meritului lui Cristos pentru nimeni, cum este atribuit acum Bisericii. Nouă ne este atribuit acest merit cu un scop special — să ne facă în stare să oferim jertfe acceptabile. În Veacul Milenar nimeni nu va avea nevoie de neprihănirea altuia pentru a fi acceptabil. Din contră, întreaga lume socotită ca unul, va fi tratată din acest punct de vedere; şi Cristos, ca mare Mijlocitor, Profet şi Rege, va mulţumi Dreptatea pentru Adam şi pentru toţi copiii săi, lucrând cu ei ca şi cu unul. După ce va mulţumi Dreptatea, şi astfel va cumpăra întreaga lume, marele Mijlocitor al Noului Legământ îl va pune în aplicare, şi sub acel Nou Legământ binecuvântarea va începe cu Israel; dar fiecare membru al rasei umane va avea o ocazie de a ajunge la perfecţiune, după cum am arătat mai înainte.
Pentru a ajunge la adevărata esenţă a întrebării, noi vom pune chestiunea sub altă formă şi vom spune: Dacă Adam ar fi trăit în Veacul Evanghelic, după înţelegerea noastră n-ar fi fost acceptabil pentru oferta acestui Veac Evanghelic — n-ar fi fost consecvent cu aranjamentul divin să se procedeze cu Adam aşa cum Domnul procedează cu Biserica, pentru că el, fiind condamnat personal, n-ar fi avut nimic ce să poată prezenta ca jertfă. Noi, din contră, avem ceva de prezentat — „Aduceţi-vă trupurile voastre ca o jertfă vie”. În timp ce corpurile noastre sunt cu lipsuri, avem totuşi unele puteri, şi acestea suntem invitaţi să le prezentăm. Noi avem corpuri pe care vrem să le constrângem la supunere. Aceasta este speranţa noastră — să ni se permită să suferim cu Cristos, ca să putem fi părtaşi la gloria Sa.
Apostolul spune: „Nu ştiţi că … voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi deci pe Dumnezeu în trupul vostru!” (1 Cor. 6:20). Aceasta pare să implice că noi am avea ceva. Recunoscând pe Cristos ca centrul Planului lui Dumnezeu şi ca Răscumpărătorul nostru, noi suntem chemaţi să renunţăm la păcat — glorificând pe Dumnezeu prin consacrarea vieţilor noastre, a trupurilor noastre, pentru serviciul Său. Dar dacă noi am fi fost păcătosul iniţial şi am fi fost condamnaţi iniţial, nu vedem că am fi avut ceva ce să putem spune că era al nostru ca să putem da.
—————
Întrebare — Să predea surorile lecţii la Şcolile Duminicale?
Răspuns — De obicei surorile sunt învăţători mai buni pentru tineri decât fraţii. Nimic în Scriptură nu le interzice să predea la astfel de clase. Cuvintele apostolului sunt: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat” (1 Tim. 2:12). Cuvintele lui se aplică în mod special la Biserică.
Cât despre recomandarea de a avea Şcoli Duminicale! Noi nu ne-am schimbat judecata faţă de ceea ce am scris în Studii în Scripturi, Vol. 6.
Noi încă credem că Dumnezeu îi face responsabili pe părinţii creştini pentru educaţia spirituală a copiilor lor şi că ei au o binecuvântare specială din împlinirea cerinţei Sale. Dacă Şcolile Duminicale sunt vreodată recomandabile, noi credem că ele ar fi numai pentru orfani sau pentru cei lumeşti, sau pentru copiii învăţaţi deja acasă.