Întrebări interesante

R4749 W. T. 15 ianuarie 1911 (pag. 27-29)

Locul femeii în Biserică şi acasă

Întrebare: Având în vedere faptul că sf. Pavel nu vorbeşte de altă femeie decât de Rahav (Evr. 11) atunci când îi menţionează pe Vrednicii din Vechime, cum are femeia o şansă egală în alergarea pentru noua natură şi pentru premiul „chemării de sus”?

Răspuns: Noi nu vedem niciun loc unde Scripturile fac deosebire în privinţa femeilor. Ele au ocazia în acest Veac Evanghelic să fie împreună moştenitoare cu Cristos, în care nu este deosebire pe bază de sex, culoare, sau rasă.

Nu există nimic în Scripturi care să militeze împotriva femeii. Este treaba Domnului faptul că El a ales ca purtătorii de cuvânt ai Bisericii să fie bărbaţi. Nimeni nu ar avea dreptul să pună la îndoială voia Domnului în această privinţă — fie că Domnul ar vrea să fie bărbaţi de şaizeci de ani sau tineri, sau femei de o anumită vârstă sau nicio femeie. Dumnezeu poate face ce vrea cu ceea ce este al Lui. Dar noi vedem un motiv de ce alege. Femeia este o ilustraţie a Bisericii şi bărbatul este o ilustraţie a Capului Bisericii. Aşa că ni se spune că femeia nu trebuie să fie învăţător în Biserică, ci bărbatul să fie învăţător.

Şi chiar dacă nu vorbim de Scriptură, în lucrurile umane nu vedem niciun mod în care interesele femeii să fie puse în pericol, pentru că fiecare femeie este fie o soră a unui bărbat, fie mama unui bărbat, fie fiica unui bărbat. Prin urmare, cele două părţi sunt atât de strâns legate încât nu este necesar, de exemplu, ca întreaga familie să meargă la alegeri să voteze, pentru că familia este reprezentată de bărbat, şi astfel toţi au parte în orice se face într-un municipiu, oraş sau sat.

Dacă ar fi altfel, ne-am putea imagina o stare foarte nesatisfăcătoare. Ar însemna că bărbatul şi-a pierdut una din principalele prerogative care este un element al bărbăţiei. Pe de altă parte, ar implica o abatere din partea femeii. Apostolul ne aminteşte de sfera femeii. Şi orice mamă a cărui fiu nu o respectă ar trebui să fie foarte tăcută. Ea a avut acel copil tot timpul în anii copilăriei şi ai tinereţii. Şi dacă în toţi acei ani nu şi-a impus respectul acelui copil, ea este de vină.

Credem că dacă femeile ar privi în mod adecvat această chestiune, s-ar sfârşi cu dreptul de vot al femeilor. Ele ar simţi că au o datorie acasă. Există excepţii de la fiecare regulă. Dar unii părinţi creştini ne-au spus: Dacă aş fi cunoscut Adevărul mai devreme, aş fi ştiut cum să fiu un tată mai bun, o mamă mai bună; dar n-am fost învăţat nimic despre responsabilităţile pe care le am ca părinte şi ce înseamnă o educare potrivită a copilului. O mamă mi-a spus: „Când copiii mei erau mici eram concentrată să fac bani. Munceam ca nişte sclavi împreună cu soţul meu ca să facem bani. Am făcut ceva bani, dar am pierdut ocazia de a-mi educa copiii, şi dacă acum ar fi să-i educ diferit, practic ar trebui să-i omor”. „Da”, i-am spus, „având în vedere toate faptele, ar trebui să fii atentă faţă de copii şi să încerci să fii mai curând exemplu şi povaţă decât să-i aduci cu forţa într-o stare potrivită.”. I-am spus că, dacă ar încerca să-şi impună opiniile asupra lor, i-ar împinge la revoltă.

Unul dintre punctele ei deosebite a fost că ea s-a opus vehement căsătoriei. I-am spus că probabil îi va împinge spre extrema opusă; că ar fi mai bine să-i lase să aibă prieteni etc., şi să-i încurajeze să vină la ea după sfaturi etc. Dar nu, ea n-a făcut aşa. Rezultatul a fost că o fiică s-a căsătorit cu un bărbat care mai târziu a fost pus în închisoare. După aceea ea a dorit să fi ales o cale mai moderată, ceea ce a făcut cu ceilalţi.

___________________

A cerceta toate lucrurile

Întrebare: Te rog să ne explici ce a vrut să spună apostolul în acest text: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun”? 1 Tes. 5:21.

Răspuns: A cerceta toate lucrurile ar însemna a le verifica. Dar nu putem lua cuvintele toate lucrurile în sens foarte larg, pentru că aceasta ar fi o absurditate. Nu avem timp să verificăm toate lucrurile în sens absolut; de exemplu, nu avem timp să verificăm toate felurile de hrană, nici chiar toate felurile de hrană pentru micul dejun la care se face reclamă. Nici n-ar fi înţelept să facem asta. Nici nu se face referire la toate lucrurile în alte direcţii pe care le-am putea aminti. Evident că nu aceasta a fost intenţia apostolului. Atunci ce a vrut să spună apostolul? A vrut să spună să verificăm toate lucrurile din Scriptură? Răspundem, nu; pentru că la timpul când el a scris aceasta încă nu era stabilit canonul Scripturilor. Diferitele cărţi ale Scripturilor vechi nu erau în mod egal acceptate în Biserică. Noi nu cunoaştem un ghid sau standard mai bun decât Cuvântul lui Dumnezeu prin care să verificăm toate lucrurile; dar, după cum înţelegem, apostolul nu a avut aceste lucruri în minte în mod deosebit. Ni se pare că el a vrut să spună: Folosiţi-vă judecata, raţiunea cu privire la orice.

Domnul nu vrea ca poporul Său să fie condus în vreun sens ca un cal, cu bâta, sau ca o corabie, cu o cârmă. Ci El apelează la mintea şi la judecata lor, nu numai prin Scripturi, ci şi prin experienţele lor din viaţă — prin providenţele Sale. Noi învăţăm anumite lecţii cu privire la Dumnezeu din viaţa zilnică, sau ar trebui să învăţăm. Dacă am verificat că anumite feluri de purtare sunt vătămătoare, să profităm de aceste experienţe. Dacă am făcut o greşeală, să profităm de greşeală. Dacă am avut ceva binecuvântare, să profităm de aceasta. Să nu fim influenţaţi de ceea ce doreşte altcineva să facem, ci să facem „socoteala cheltuielilor”, aşa cum spune Isus. Să fim îndrumaţi de raţiune, căutând să citim voia lui Dumnezeu din providenţele vieţii, din experienţele ei şi din Cuvântul lui Dumnezeu. După înţelegerea noastră deci, apostolul a vrut să spună prin această declaraţie că poporul lui Dumnezeu trebuie să fie rezonabil, raţional, şi să-şi folosesacă cea mai bună judecată a lor cu privire la ceea ce acceptă sau resping.

Să dăm o ilustraţie: Să presupunem că a venit cineva la cei din Biserica timpurie, înainte ca ei să aibă Biblia, înainte să aibă Scripturile, şi le-a spus: „Dumnezeul vostru intenţionează să tortureze veşnic pe nouă sute nouăzeci şi nouă din fiecare mie din creaturile Sale. Aceasta este o descoperire de la Dumnezeu”.

Aceste persoane ar fi trebuit şi ar fi respins o astfel de învăţătură ca fiind contrară cu tot ce ştia Biserica despre Dumnezeu.

Dacă cineva ne spune ceva nefavorabil despre caracterul altuia, ar trebui să-l respingem şi să refuzăm a-l asculta decât dacă este dovedit prin metode scripturale. Şi nu trebuie pierdut deloc timp cu această chestiune, nedând crezare la nimic nefavorabil până când suntem forţaţi să o facem. Poporul Domnului nu trebuie să primească ce aud fără o examinare potrivită. Ei trebuie să verifice ceea ce aud şi să folosească o judecată bună în ceea ce este sprijinit de Scripturi. Scopul pentru care ar trebui să verifice ceea ce aud este ca să ţină cu tărie la tot ce rezistă la proba Cuvântului Divin şi se dovedeşte în acord cu Spiritul sfânt; şi orice nu rezistă la aceste probe să fie respins prompt.

___________________

Întrebare: Am fost întrebaţi ce înseamnă scriptura, „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Iată nenorocirea merge din popor în popor şi o mare furtună se ridică de la marginile pământului”. Ier. 25:32.

Răspuns: Noi înţelegem că acest cuvânt, margini, ar putea însemna, într-un mod general, părţile exterioare. S-ar putea înţelege literal. Altă sugestie este că ar putea fi acea parte a societăţii care este cea mai aproape de „mare”. Şi cum „marea” reprezintă masele gata să tulbure societatea, sugerăm că aceasta reprezintă tulburarea ordinii de către elementele nelegiuite.

Comunicarea între popoare este acum un lucru foarte simplu în comparaţie cu ceea ce a fost acum câţiva ani. Domnul a adus împărăţiile împreună — practic le-a unit prin aceea că le-a făcut dependente unele de altele. Orice afectează interesele într-o parte, afectează interesele în alte părţi. Cu câtva timp în urmă falimentul unei bănci dintr-un anumit loc nu afecta o bancă din alt loc. Marile invenţii cuvenite acum la sfârşitul Veacului ajută în această lucrare de comunicare rapidă şi de iluminare a popoarelor.

___________________

Întrebare: De ce credinţa, nădejdea şi dragostea sunt legate împreună ca haruri creştine, de către apostolul Pavel?

Răspuns: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea sunt foarte potrivit legate împreună ca haruri creştine. Sugerăm că apostolul a gândit că Biserica a avut credinţă chiar înainte de a se împărtăşi din spiritul iubirii. Ulterior „lucrarea credinţei” a devenit „osteneala dragostei” şi nu numai o lucrare a credinţei. A avut de asemenea „răbdarea nădejdii”; ei nu şi-au primit răsplata imediat. Dar au dorit să meargă înainte şi să aştepte răsplata. Răbdarea nădejdii a fost necesară pentru a-i menţine pe cale, aşa cum va continua să fie necesară până când faptele credinţei şi osteneala dragostei îşi vor primi răsplata în împlinirea promisiunii Domnului. Sigur că putem fi de acord că ele sunt legate împreună în toate modurile.

___________________

Întrebare: Când ajungem la starea perfecţiunii amintită în acest text: „Şi Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţin timp, El Însuşi vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi”? 1 Pet. 5:10.

Răspuns: Construcţia propoziţiei, credem, ne-ar conduce în mod natural să presupunem că Dumnezeu îi va întări, le va da putere, îi va face neclintiţi pe copiii Săi după ce au fost desăvârşiţi prin suferinţă. Această suferinţă pentru puţin timp include toate experienţele noastre creştine. Nu înseamnă că vom suferi puţin şi apoi vom ajunge într-un loc unde nu vom mai suferi. Cei mai nobili dintre creştini au suferit mai mult pe măsura înaintării. Aşa a fost cu Domnul nostru. El a suferit cel mai mult la sfârşitul serviciului Său. Deci, în general noi suntem făcuţi desăvâşiţi prin intermediul acestei suferinţe, când ajungem la ţinta iubirii perfecte în viaţa prezentă şi continuăm să înaintăm. Credem că suferinţa include toate experienţele vieţii prezente. Aşa că gândul este, se pare: După ce veţi suferi un timp (şi astfel veţi fi făcuţi desăvârşiţi) El vă va „întări, vă va da putere, vă va face neclintiţi”. Cu toţii suntem de acord că nu vom fi în realitate perfecţi până când vom ajunge la schimbarea învierii.

___________________

Întrebare: De ce este folosit mielul ca să-L simbolizeze pe Domnul nostru?

Răspuns: În unele ilustraţii Domnul nostru este simbolizat de un leu, reprezentând însuşirile puternice ale Sale. El este Leul din seminţia lui Iuda — Cel Puternic din acea seminţie. Totuşi, nu trebuie să tragem concluzia că însuşirile puternice ale leului sunt toate însuşirile pe care le-a posedat Domnul nostru. El a avut însuşiri manifestate de miel — blândeţea, nevinovăţia, amabilitatea. În acest fel mielul Îl reprezintă pe Domnul nostru. „Ca un miel pe care-l duci la tăiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu Şi-a deschis gura”. Isa. 53:7.

___________________

Întrebare: De ce a folosit Ioan această expresie: „Iată Mielul lui Dumnezeu”? Care este importanţa cuvântului iată în această propoziţie?

Răspuns: Când Ioan a făcut această declaraţie, fără îndoială că a produs surpriză celor care au auzit. Ei n-au putut aprecia ce a vrut să spună. El era proroc — unul din cei mai mari dintre proroci, a spus Domnul nostru — şi el vorbea profetic. Uitaţi-vă, priviţi, iată aici este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Nici chiar Ioan n-a ştiut în ce sens a fost Isus Mielul lui Dumnezeu. Evreii ofereau acea jertfă tipică în fiecare an; dar niciun evreu n-a avut nici cea mai mică idee ce a însemnat. Niciun evreu nu a înţeles, pentru că, „dacă ar fi ştiut nu ar fi răstignit pe Domnul slavei”.

Citim în Scripturi că, după ce Ioan a făcut această declaraţie cu privire la Isus, „Iată Mielul lui Dumnezeu”, doi dintre ucenicii Săi L-au căutat şi L-au întrebat unde locuieşte şi după aceea au devenit ucenicii Lui. Ei au fost cu Ioan pentru că era reformator. Dar când Ioan a declarat că între ei se afla unul mai mare decât el, căruia el nu era vrednic să-i dezlege cureaua încălţămintei, ei se întrebau cine putea fi Acela Mare. Aşa că au continuat să fie atenţi. Apoi au început să discearnă într-un anumit sens al cuvântului că Acela blând, Acela dezaprobat, Acela necombativ era cel care trebuia să ridice păcatele poporului. Pentru acest lucru era numai cuvântul lui Ioan, dar ei au crezut că El era un proroc al Domnului şi imediat ce au avut această sugestie, că Isus era Mielul lui Dumnezeu, că El era mai mare decât Ioan, l-au părăsit pe Ioan şi au devenit ucenicii lui Isus. Alţii n-au apreciat aceste lucruri atât de mult şi au rămas cu Ioan, probabil devenind ucenicii lui Isus după moartea lui Ioan.

Am putea considera cuvintele lui Ioan ca o aluzie la Mielul de Paşti, dacă aceasta s-ar fi întâmplat la timpul Paştilor, la timpul junghierii mielului; dar acestea erau de fapt la celălalt capăt al anului — la timpul naşterii Domnului nostru, în Octombrie. Dovezile sunt clare că serviciul Domnului nostru a fost de trei ani şi jumătate şi că a fost răstignit la timpul Paştilor, şi că avea chiar treizeci de ani când S-a prezentat la Iordan.

___________________

„Moştenitori ai lui Dumnezeu”

Întrebare: Ce se înţelege prin expresia, „Moştenitori ai lui Dumnezeu”?

Răspuns: Această folosire a cuvântului moştenitori nu este una obişnuită sau comună. Noi suntem moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus Cristos Domnul nostru în sensul că Dumnezeu are de acordat un mare dar. El nu acordă acest dar prin testament; deoarece majoritatea proprietăţilor sunt acordate prin testament, este necesară moartea celui care face testamentul pentru ca darul să fie primit.

În asigurarea de viaţă sunt diferite feluri de poliţe — poliţe cu privire la viaţă şi poliţe cu privire la donaţie. Tot aşa, în acest caz Dumnezeu are în posesie şi vrea să dea natura divină şi onorurile Împărăţiei. Mai întâi El a promis că le va acorda Fiului Său ca dar, dacă va arăta o anumită ascultare. Pe baza acestei ascultări, Dumnezeu L-a înălţat foarte mult. Şi astfel, de asemenea potrivit promisiunii, dacă noi suntem ascultători până la moarte, devenim părtaşi în această promisiune.

În celălalt caz, unde se vorbeşte despre moartea celui care face testamentul, Isus are de dat viaţă umană, restabilire. El n-a fost în poziţia de a o da când era om. Cât timp a fost om a avut nevoie de această viaţă. Dar, în ascultare de voinţa Tatălui, El Şi-a depus viaţa umană. A făcut aceasta ca un testament, ca unul care face testamentul pentru această proprietate pe care o avea la dispoziţie. Aceste drepturi de viaţă veşnică au fost, desigur, ale Sale de drept şi niciodată nu le-a pierdut, nici nu le-a schimbat ci le-a menţinut. El a declarat că avea autoritate să-Şi dea viaţa şi autoritate să o ia înapoi.