ÎŞI UCIDE NEPOŢII

2 Regi 11:1-20

„Ferice de cei care păzesc mărturiile Lui, care-L caută din toată inima lor.” Psalmul 119:2.

R 4776 W. T. 1 martie 1911 (pag. 73-74)

Fiica Izabelei, Atalia, la moartea soţului ei a devenit regina văduvă a Împărăţiei lui Iuda, fiul ei Ahazia devenind împărat. În ţările Orientale, mama împăratului este însă cea mai înaltă autoritate în împărăţie, ca, spre exemplu, în China. Acesta era şi obiceiul evreilor. Ca regină văduvă, Atalia a exercitat o influenţă puternică şi nocivă împotriva adevăratului Dumnezeu şi a închinării Lui, şi în favoarea închinării lui Baal. Aici nu este singurul exemplu în care căsătoriile împăraţilor lui Israel cu fiicele împărăţiilor străine au adus mare pagubă. Mama ei, Izabela, a fost o altă ilustraţie remarcabilă. Şi ne amintim că soţiile străine ale lui Solomon au fost cele care l-au prins în cursă.

În conformitate cu toate acestea, ne amintim că porunca divină dată tuturor evreilor a fost să nu se căsătorească cu alte naţionalităţi. Orice deviere de la legea divină pare că a adus cu ea pedepse serioase. Aceasta este strict în armonie cu aranjamentul lui Dumnezeu numai cu acea naţiune, ca ei să fie poporul Său într-un sens special, că alte naţiuni nu erau poporul Său şi că ascultarea de legile Lui le aducea binecuvântări şi neascultarea le aducea nenorocire. Acea Lege este încă asupra evreilor, dar nu şi asupra celorlalţi.

O recunoaştere potrivită a antitipului, sau a semnificaţiei spirituale a acelui articol din Legea evreiască, ar trebui respectată de toţi; se aplică la creştini, care constituie, din punctul de vedere divin, „o naţiune sfântă, un popor deosebit”. Creştinii nu trebuie să se înjuge nepotrivit cu necredincioşii. Creştinii trebuie să iasă din lume şi să fie separaţi. Aceasta însă nu se aplică la creştinii nominali, ci numai la clasa celor concepuţi de spirit, care au făcut o deplină consacrare a lor Domnului. Aceştia sunt sfătuiţi să se căsătorească „numai în Domnul” — numai cu cei consacraţi. Cei care neglijează acest îndemn divin îşi pun în pericol dezvoltarea spirituală, precum şi fericirea personală şi fericirea persoanei lumeşti cu care se înjugă.

UCIDERi PENTRU PUTERE

Când Împăratul Ahazia a fost ucis de către Iehu, mama lui, regina văduvă, şi-a dat seama imediat că aceasta însemna pierderea rangului şi a puterii sale — putere, onoare şi bogăţie pe care inima sa egoistă, mândră, le iubea atât de mult. Ea şi-a dat seama că în momentul când nepotul ei urca pe tron, ea trebuia să elibereze poziţia sa în favoarea nurorii sale. Inima ei egoistă, mândră, a hotărât ca aceasta în niciun caz să nu se întâmple. Mai degrabă va fi o ucigaşă. Astfel ea a hotărât ca nepoţii ei să fie ucişi, cu excepţia unuia, un copil mic, care a fost ascuns de mătuşa lui într-o cameră folosită pentru depozitarea rogojinelor de dormit, care în lecţia noastră este numită cameră de dormit. După aceea a fost îngrijit până la şapte ani într-una din camerele legate de vechiul templu, care era nefolosită în timpul domniei Împărătesei Atalia, deoarece ea favoriza şi susţinea închinarea lui Baal.

O lecţie pentru noi este aici puterea mândriei. Putem foarte bine să sperăm că nu mulţi ar putea fi influenţaţi să devină ucigaşi, chiar cu astfel de ispite. Dar nu mulţi dintre noi vor avea vreodată o astfel de ispită, fie să pună mâna pe un tron, fie să păstreze unul deja posedat. În istorie sunt menţionate şi alte ilustraţii ale puterii mândriei care au dus la crimă pentru un tron. De exemplu, uciderea de către Împăratul Irod a tuturor copiilor de până la doi ani din Betleem şi a fost pentru a păstra tronul lui Israel pentru el şi pentru moştenitorii lui. Istoria ne spune despre cum Laodice i-a otrăvit pe cei şase fii ai ei, unul după altul, pentru a fi Împărăteasa Constantinopolului. O altă mamă numită Irina, al cărei nume înseamnă pace, a scos ochii fiului său pentru a nu fi capabil să guverneze Imperiul peste care ea căuta să domnească singură.

Nu este de mirare că Biblia declară că inima omului în starea sa căzută este peste măsură de înşelătoare şi disperat de rea! Nu este de mirare că Biblia ne spune că binecuvântarea Noului Legământ pe care Dumnezeu îl va stabili cu lumea prin Israel, în timpul domniei lui Mesia, va opera pentru a îndepărta împietrirea inimii şi pentru a reda omenirii o inimă de carne — o compătimire umană cuvenită, aşa cum a avut omul perfect când a fost creat în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu! Cât de bucuroşi suntem că Împărăţia lui Mesia nu numai va restrânge păcatul şi pe păcătoşi, ci, prin procese restauratoare, va îndepărta împietrirea inimii şi îi va aduce înapoi pe toţi aceia din omenire care vor fi dispuşi, îi va aduce la o inimă simţitoare şi la armonie cu Legea divină a Iubirii pentru Dumnezeu şi pentru aproapele!

Deoarece noi nu suntem regi şi regine şi nu avem ispitele lor, să remarcăm faptul că acelaşi principiu al împietririi inimii operează în lumea afacerilor, în lumea socială şi în familie. În lumea afacerilor, acesta operează pentru distrugerea întreprinderii unui rival. În lumea socială, îi calcă în picioare pe rivali, îndeamnă la denaturare, calomnie etc. În cămin, între părinţi şi copii, fraţi şi surori, adeseori înseamnă nedreptate. Corectarea tuturor acestora va fi prin iubirea dreptăţii care îl va face pe fiecare să iubească şi să se supună Regulii de Aur şi, cât se poate de mult, să se conformeze voinţei divine, „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu toată mintea ta, cu toată fiinţa ta şi cu toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

ÎNCORONAREA BĂIATULUI CA ÎMPĂRAT

Tânărul împărat a fost numit Ioas. El a fost ţinut ascuns şase ani şi în cel de-al şaptelea an al lui a fost încoronat. Iehoiada, Marele Preot, a cărui fiică îl salvase pe Ioas, a supravegheat ceremoniile inaugurării. Cu mare înţelepciune, el a chemat căpeteniile naţiunii la un eveniment festiv, când venirea lor nu va fi socotită neobişnuită. În mod asemănător, gărzile erau astfel dispuse încât să acorde orice protecţie tânărului Împărat şi să lase palatul fără protecţie. Ceremonia a trecut cu succes. Regina văduvă, auzind strigătele, „Trăiască Împăratul!” a ieşit din palat la templu pentru a cerceta şi, dându-şi seama de situaţie, a strigat, „Trădare, trădare!”

Aşa se întâmplă că uneori nedreptatea se întipăreşte şi se fortifică în minţile umane, aşa încât o încercare de a stabili dreptatea este considerată trădare, răzvrătire, ultragiu. Lecţia pentru toţi copiii consacraţi ai Domnului este: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieţii”. Prov. 4:23.

Când coroana a fost pusă pe capul tânărului împărat, deasupra ei a fost pusă Mărturia, sulul de pergament cu cele zece porunci. Astfel a fost indicat că Legea Divină era superioară coroanei. Aşa trebuie să fie aprecierea lucrurilor în orice minte bine echilibrată. Legea divină vine în primul rând; legile omeneşti în al doilea rând. Şi legile omeneşti sunt de obicei la standarde atât de înalte cât este de vrednic poporul care le face.

Iuda trebuie să fi fost considerabil de jos în calităţile patriotismului şi omeniei ca să-i permită reginei văduve să uzurpe tronul prin crimă timp de şase ani. În mod asemănător, statele şi oraşele care permit şi recunosc domnia înşelătoriilor, a fraudelor şi a combinaţiilor împotriva intereselor publice, primesc de obicei un tratament la fel de bun cât merită. Inima, intelectul şi mintea sunt cele care trebuie educate spre standarde mai înalte — atunci acele standarde înalte vor fi atinse de către corpul politic.