ISRAEL – UN PRINŢ CU DUMNEZEU

 Mana pe data de 4 Decembrie, R2864 – 15 August 1901, pag. 269

Gen. 32:1-32

,,Omul trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase” – Luca 18:1.

Fugind din casa tatălui său, Iacov a călătorit o distanţă de aproape cinci sute mile (800km) până la Haldea, casa de origine a tatălui său Avraam, unde unchiul său Laban încă mai trăia. Apreciarea sa faţă de promisiunea lui Dumnezeu l-a făcut un călător şi un străin, pribeag de la casă, la fel cum şi credincioşia lui Avraam faţă de chemare l-a dus de acasă în direcţia opusă. În timp ce binecuvântările promise de Dumenezu lui Iacov erau pământeşti şi temporale, şi în aceste privinţe diferite de promisiunile care sunt făcute Israelului spiritual, totuşi, pentru a dovedi vrednicia lui Iacov pentru binecuvântări – pentru a încerca credinţa sa în promisiunile lui Dumenezu, i-a fost permis să treacă prin diferite experienţe grele şi  descurajări. Una din acestea a fost iubirea cu Rahela, verişoara sa, pentru care el a lucrat la unchiul său în total paisprezece ani, şapte ani până când a luat-o ca nevastă şi şapte ani după aceea; unchiul său a profitat în mod necinstit de el în acest aranjament. Cu toate acestea, vedem răbdarea şi persistenţa lui Iacov, şi observăm cu plăcere că el nici pentru un moment n-a părut să se îndoiască de promisiunile lui Dumnezeu că el va fi binecuvântat ca moştenitor al promisiunii Avraamice.

,,Nu leneş în afaceri, fierbinte în spirit, servind Domnului” pare că se aplică foarte bine la viaţa lui Iacov. Atât de energic a fost el în serviciul lui Laban, atât de încununat cu succes în tot ceea de ce se apuca, atât de perseverent, încât unchiul său repede i-a considerat serviciul indispensabil, şi a fost bucuros să-i formeze termini favorabili pentru a-l face să rămână şi să preia controlul asupra prosperităţii sale. Iacov ager s-a tocmit cu interesul creşterii turmelor şi cirezilor, etc, ca salariu, şi în mod practic a devenit un partener. N-a fost nimic necinstit în încheierea înţelegerii sale cu Laban ca toate oile cafenii şi caprele vărgate şi pătate să fie ale lui; şi n-a fost nimic rău în creşterea în mod ştiinţific a numărului proporţional al acestor animale colorate şi pătate. Laban şi-a dat seama, curând, că avea un ginere foarte capabil şi ager, şi mai mult ca atât, că binecuvântarea Domnului a fost cu el. El cu bucurie l-ar vrea să rămână permanent în Haldea, dar mintea lui Iacov era plină de promisiunea lui Avraam şi de repetarea acesteia faţă de el în viziunea de la Betel, şi el a dorit să se întoarcă în ţara făgăduinţei. Totuşi el a presupus, nu fără motiv, că unchiul său va folosi forţa să-l restrângă de la plecare, sau că va lua de la el vite, etc, care erau în mod potrivit ale lui conform contractului, şi prin urmare el a ales o ocazie pentru a pleca când Laban a fost absent.

Laban a fost evident un şeih influent, având mulţi servitori, şi Iacov a devenit cu adevărat la fel la acel timp, precum ne arată relaterea că el era în stare, puţin timp după aceea, să dea ca dar fratelui său Esau, 220 de capre, 220 de oi, 30 cămile, 50 capi de vită şi 20 de asini. Dar când Laban l-a urmărit cu o deplină intenţie de a-l întoarce, cu familia şi slujitorii şi turmele şi cirezile sale, Dumnezeu a intervenit, avertizându-l pe Laban în vis: ,,Ia seama ca să nu vorbeşti lui Iacov de la bine la rău” – notă marginală. Ca consecinţă a acestui vis, şi a declaraţiei ulterioare  cinstite a lui Iacov în ceea ce priveşte partea sa a cazului, arătând clar că el nu l-a nedreptăţit pe Laban, ci că Laban deseori l-a tratat crud, el a fost lăsat să plece în drumul său de pace.

Dacă ar fi să tragem o lecţie din aceste întâmplări pentru noi, ca moştenitori ale proimisiunilor lui Dumnezeu, Israeliţi spirituali, aceasta ar fi că în timp ce inimile noastre sunt pline de bucuria în promisiunile lui Dumnezeu nu trebuie să ne aşteptăm ca acestea să vină la noi cu totul fără efortul nostru de a le obţine.Dacă Dumnezeu ne-a promis binecuvântările spirituale, trebuie să depunem efort ca să le obţinem, la fel precum şi Iacov a depus efort pentru a obţine binecuvântările pământeşti promise lui. Dacă adversitatea pare a ne vizita, şi dacă întâlnim dezamăgiri şi uneltiri mai mult sau mai puţin necinstite care tind să ne îndepărteze binecuvântările spirituale, la fel cum şi Iacov s-a întâlnit cu dezamăgiri care păreau pentru un timp că interfereau cu binecuvântările sale temporale, noi, ca şi el, trebuie să aşteptăm pe Domnul cu răbdare, şi să ne încredem, să sperăm şi să lucrăm la aceasta, ştiind că Domnul va produce rezultatele promise la sfârşit, ştiind că El este de partea noastră, şi că El este mai mare decât toţi cei care sunt împotriva noastră.

În lecţiile precedente am observat dispoziţia împăciuitoare a lui Avraam, la fel ca şi a lui Isaac, şi acum putem vedea că Iacov mai curând decât să se certe cu fratele său, nu numai că a părăsit casa şi a abandonat părtăşia sa în casa tatălui Său, şi proprietatea familială aparţinând dreptului de întâi născut pe care l-a cumpărat, ci în mod similar procedând cu unchiul său el a refuzat să se certe, el s-a supus pe sine; el s-a încrezut Domnului că El va  aduce rezultatele mai curând decât în puterea sa în conflict, atât mintal cât şi fizic. Domnul pare că vrea ca Israeliţii spirituali să înveţe această lecţie: ,,Căutaţi pacea şi urmăriţi-o”, ,,Aşteaptă cu răbdare pe Domnul, şi El va face să se întâmple”. Nu este aranjamentul lui Dumnezeu ca Israeliţii spirituali să se lupte cu arme trupeşti; ci mai degrabă ei ar trebui să se supună puterilor care sunt, învăţând lecţiile care vor acompania astfel de supunere, şi vor dezvolta în ei credinţa, încrederea, speranţa în Dumnezeu, necesare pentru menţinerea relaţiei lor cu El, şi pentru creşterea lor în har.

Pe măsură ce Iacov şi caravana sa se apropia de Palestina, încrederea sa în Dumnezeu şi în promisiunea Domnului de a-l binecuvânta, nu l-au oprit să urmeze un curs înţelept, generos, rezonabil pentru împăcarea cu fratele său. El n-a ţinut la drepturile sale, şi n-a zis: ,,Eu am cumpărat moştenirea, şi am fost obligat să fug din ea, şi acum am o situaţie diferită, şi voi căuta prima ocazie să iau de la Esau vitele şi averea pe care le-a primit de la tatăl meu dar care sunt ale mele, şi nu trebuie să fie nici o discuţie în această privinţă, el să privească la partea lui de contract, pentrucă dreptatea este de partea mea şi eu pot exercita forţă atât cât va fi necesar pentru a o obţine”. Chiar din contra, Iacov şi-a zis: ,,Nu-mi pasă deloc de moştenirea pământească, Eu am abandonat-o pe aceasta toată, când am plecat de acasă, şi nu intenţionez să am nici un fel de pretenţie la aceasta, nici acum şi nicicând. Eu doar ma luat ceea ce Esau n-a apreciat, şi acum, dacă el îşi poate da seama că eu nu vin după proprietate, aceasta îi va potoli mânia, răutatea, gelozia. Din contra, voi fi generos cu el; îi voi trimite un dar valoros, astfel arătându-i că în ceea ce priveşte luarea de la el a bunurilor pământeşti de la el, eu însuşi sunt dispus să-i dau mai mult. Mai mult ca atât, îi voi trimite un astfel de mesaj prin servitorii mei care îi va arăta că îl tratez ca superior mie – Domnul meu, şi că eu mă gradez pe mine însumi inferior lui. El trebuie să vadă că eu niciodată n-am dorit să-i iau onorurile dreptului său de întâi născut şi nici foloasele pământeşti ale acestuia, chiar dacă toate acestea au fost cumpărate, Eu mă dezic de bunăvoie de toate aceste bunuri şi onoruri pământeşti, ca să pot avea favoarea Domnului, aşa cum este reprezentată în legământul original făcut cu bunicul Avraam”. El şi-a îndeplinit planul său cu succes, şi Esau a devenit prietenul său. Lecţia pentru Israeliţii spirituali în această direcţie este – nu trebuie să fim prea stricţi în ceea ce priveşte deplina dreptate şi chiar până la ultimul bănuţ în lucrurile materiale. Mai bine am putea folosi mamonul pământesc în mod generos pentru a face şi a păstra pacea, şi pentru a înainta interesele noastre spirituale. Gătinţa noastră de a face astfel va măsura sau va egala aprecierea noastră faţă de interesele spirituale, în comparaţie cu care binecuvântările pământeşti, ,,Mamonul”  trebuie să fie estimate ca pierdere şi gunoi.

O RUGĂCIUNE MODEL

În această lecţie ne este relatată rugăciunea lui Iacov la timpul când se aştepta la întâlnirea cu Esau, şi ea poate fi considerată ca un exemplu dintre cele mai bune ale unei rugăciuni care poate fi găsită în Cuvântul lui Dumnezeu. Ea este atât de plină de încredere şi siguranţă în Dumnezeu. Ea aminteşte promisiunea originală dată lui Avraam, reânoirea acesteia faţă de Isaac, şi repetarea a doua a acesteia faţă de Iacov la Betel, şi promisiunea Domnului dată lui acolo, că El îl va aduce înapoi din nou la ţara sa natală. Aceasta arată umilinţa minţii lui Iacov, care a strigat: ,,Nu sunt vrednic nici de cele mai mici din toate îndurările şi de tot adevărul pe care L-ai arătat servului Tău; căci doar eu însumi (numai el) am trecut peste acest Iordan, (când a fugit de acasă), şi acum am devenit două grupuri (mari companii)”. El îi spune Domnului despre frica sa de Esau, totuşi arătând că frica sa este compensată de încrederea sa în Cel Atotputernic. Anume la acest timp, şi fără îndoială ca răspuns la rugăciunea sa, îngerul Domnului a apărut înaintea lui Iacov, şi atât de plin de credinţă în puterea lui Dumnezeu şi în promisiunea lui Dumnezeu a fost Iacov încât l-a apucat fizic pe înger, declarând că nu-l va lăsa până nu va primi binecuvântarea.

Aici, avem lecţia potrivită a efortului lui Iacov manifestat îngerului. Îngerul a apărut ca om, precum a fost cazul frecvent în timpurile străvechi; Iacov cu toate acestea, l-a recunoscut, şi apucându-l, i-a cerut că acesta ca reprezentant a lui Dumnezeu, trimis să-l întâlnească, ar trebui să-i dea binecuvântarea. Nu putem presupune nici pentru un moment faptul că îngerul nu era destul de puternic ca să se elibereze singur din braţele lui Iacov, şi totuşi lupta şi ciocnirea între ei a ţinut până în zori, îngerul în zadar îl ruga: ,,Lasă-mă să plec” şi Iacov la fel de persistent ţinându-l a declarat: ,,Nu te voi lăsa să pleci decât dacă mă vei binecuvânta”. Din altă parte, ar trebui să presupunem că Domnul era destul de doritor să-l binecuvânteze pe Iacov, şi că a trimis acest înger chiar cu acest scop, şi că împrejurările erau intenţionate ca să fie o ocazie pentru a-i creşte dorinţa lui Iacov în această direcţie; ca să-şi demonstreze sie însăşi cât de mult îşi dorea favoarea Domnului, binecuvântarea Domnului. Şi când rezultatul dorit a fost obţinut – când Iacov a demonstrat intensitatea dorinţei sale pentru armonie cu Dumnezeu şi pentru o astfel de binecuvântare pe care doar Dumnezeu o poate da – atunci binecuvântarea veni – victoria lui Iacov. Faptul nu este că Iacov a reuşit să ia de la Dumnezeu, prin îngerul Său, ceva ce Domnul n-a vrut să-i dea; ci este acela că el a reuşit să obţină binecuvântarea râvnită manifestând zelul, energia, răbdarea, şi credinţa care a fost plăcută să fie văzută de Dumnezeu şi răsplătită.

Lecţia Israelitului spiritual în aceste împrejurări este în armonie cu cuvintele Domnului: ,,Omul trebuie să se roage neâncetat şi să nu se lase”. Dumnezeu vrea ca noi să fim persistenţi, şi persistenţa noastră măsoară şi indică adâncimea dorinţei noaste. Dacă binecuvântarea ca răspuns la rugăciunile noastre nu vine în momentul cererii trebuie să continuăm ,,stăruitori în rugăciune” – aşteptând cu răbdare timpul cuvenit al lui Dumnezeu, încrezându-ne credincioşi în El că El doreşte să ne deie binecuvântările pe care ni Le-a promis, chiar dacă pentru un timp ar putea să ni Le reţină cu scopul ca să devenim mai zeloşi în căutarea lor.

Deşi Iacov a fost un om pământesc, nu o ,,Nouă creatură în Christos Isus”, totuşi rugăciunea sa este una exemplară, în aceea că n-a specificat nici chiar lucrurile pământeşti care i-au fost promise. Tot ce a cerut a fost binecuvântarea, în orice mod I-ar plăcea Domnului să i-o deie. Vai!, cât de mulţi Israeliţi spirituali par a avea mai puţină apreciere a prosperităţii în astfel de chestiuni decât a avut Iacov! Mulţi cer şi nu primesc deoarece cer greşit, cer lucrurile care să fie consumate pe dorinţele lor pământeşti – bogăţie sau faimă sau bunătăţi temporale. (Iacov 4:3). Cât de mulţi uită faptul că Domnul a promis deja că va avea grijă de necesităţile temporale ale copiilor Săi concepuţi de spirit, că le va face mai bine decât ei ar putea şti cum să ceară sau să gândească. Cât de puţini par a-şi aminti că ca Noi Creaturi condiţiile şi dorinţele noastre trebuie să fie în mod special pentru lucrurile care ţin de noua creatură, şi că acest fel de binecuvântări Domnul ne îndeamnă să cerem şi să ne luptăm pentru a le obţine, asigurându-ne că precum părinţii pământeşti au plăcerea să dea daruri bune copiilor săi, la fel şi Tatăl nostru ceresc are plăcerea să dea spirit sfânt celor ce I-l cer (Luca 11:13). Dacă poporul consacrat al Domnului cu toţii ar putea fi aduşi la punctul în care scopul principal al vieţii, povara tuturor rugăciunilor lor, să fie ca ei să aibă o măsură tot mai mare din spiritul Domnului, spiritul sfinţeniei, spiritul adevărului, spiritul lui Christos, spiritul minţii sănătoase, ce binecuvântare ar fi aceasta! Dacă, atunci, ei s-ar lupta cu Domnul să se ţină de EL până în revărsatul zorilor, aceasta cu siguranţă ar aduce binecuvântarea dorită. Domnul S-a descoperit pe Sine poporului Său chiar cu scopul de a le daaceastă binecuvântare, cu toate acestea, El o păstrează până ei învaţă a o aprecia şi a o dori în mod sincer.

Iacov a primit binecuvântarea şi cu ea şi schimbarea numelui său. El a fost chemat prin urmare Israel, ceea ce înseamnă: ,,Puternic cu Dumnezeu”. Acest nume nou prin urmare va fi în continuu o sursă de încurajare pentru el, un stimulent pentru zel proaspăt şi încredere în Acela a cărui binecuvântare a obţinut-o. Toată posteritatea lui Iacov a adoptat acest nume. Ei erau cunoscuţi cu toţii ca copii lui Israel, sau Israeliţi, deoarece Dumnezeu a adeverit numele ca aparţinând întregei naţiuni. În acelaşi mod, în antitip, Îl avem pe Christos Isus Domnul nostru, Israelitul adevărat, antitipic, Cel care, prin credinţă şi ascultare de Tatăl, a triumfat, a biruit lumea şi carnea şi Adversarul. şi a primit binecuvântarea divină ca rezultat a luptei sale. El a fost înălţat nespus şi este declarat acum a fi prinţul sau domnitorul împăraţilor pământului. El S-a aşezat împreună cu Tatăl pe tronul Său – Apoc. 1:5.

Analogia nu se termină aici, căci Iacov a avut doisprezece fii, la fel şi Domnul nostru Isus a avut doisprezece apostoli; şi aceştia, şi toţi cei care vin în Christos prin slujirea Evangheliei de către aceştia, sunt acceptaţi ca Israel adevărat, Israel spiritual. Acelaşi nume aparţine tuturor celor care aparţin Capului. Precum în Israelul natural erau unii care erau ,,Israeliţi cu adevărat”, şi alţii care nu erau Israeliţi adevăraţi, ci din sinagoga lui Satan, la fel şi în Israelul spiritual sunt Israeliţi nominali şi adevăraţi; şi doar cei din urmă vor obţine în cele din urmă binecuvântarea şi comoştenirea cu Isus Christos Domnul lor. Şi numele ,,Victor” sau ,,Puternic cu Dumnezeu”, va fi un nume care va fi aplicabil oricărui din credincioşii Domnului în acelaşi fel în care acesta s-a aplicat şi la Isus însuşi. Fiecare va trebui să manifeste loialitatea sa faţă de Domnul, credinţa sa, încrederea sa, şi doar cei care iubesc pe Domnul şi promisiunea Sa pe care a făcut-o că ei se vor ţine de promisiunea Sa şi nu-L vor lăsa fără a o obţine – doar aceştia vor primi marea binecuvântare, doar aceştia vor fi în stare să biruie lumea, carnea şi Adversarul. ,,Aceasta este ceea ce a câştigat victorie asupra lumii, chiar credinţa voastră” – în Dumnezeu şi în promisiunile Sale.

RECUNOSCÂND FAVORURILE DIVINE

Iacov a avut o metodă de a marca manifestările speciale ale providenţei divine – precum atunci când a numit locul în care s-a luptat cu îngerul cu numele de Peniel; ca o aducere aminte că acolo el a fost priveligiat să vadă, în mod reprezentativ, faţa Domnului, să primească binecuvântarea Domnului, lumina chipului Său. În mod similar, este profitabil pentru Israeliţii spirituali ca ei să facă o însemnare într-un mod special a tuturor îndurărilor Domnului şi a providenţelor Sale faţă de noi. Mulţi se simt săraci în ceea ce priveşte favoarea şi binecuvântarea Domnului, numai datorită faptului că ei n-au fost în stare să lase ca acestea să lase o urmă potrivită asupra inimilor lor la timpul când acestea au fost primite. Favorurile divine în scurt timp se scurg din vasele noastre pământeşti sparte dacă nu facem însemnări speciale la moment, ori pe tăbliţa memoriei, ori în orice alt mod pentru a putea reîmprospăta memoria. Fără îndoială că am avea mai multe Beteluri şi Penieluri dacă am urma cursul de a face un fel de monumene, şi acolo să intrăm în ceva legământ special sau vot cu Domnul ca răspuns la îndurările Sale. În armonie cu acest gând, că Creştinii au în general foarte multe binecuvântări şi favoruri, mai multe decât ei recunosc în mod deplin, Biserica din Allegheny timp de câţiva ani petrec ,,Adunări libere” în fiecare a patra Miercuri seara, pentru rugăciune, laudă şi mărturii de experienţe. Şi experienţele la care se apelează nu sunt de felul celor întâmplate de ,,ani de zile în urmă”, oricât de bune ar fi acestea, ci experienţele proaspete ale vieţii din timpul săptămânii. Şi pe măsură ce fiecare caută evidenţe proaspete ale iubirii divine şi a supravegherii zilnice, fiecare află că are cu mult mai multe motive de a se bucura şi a da mulţumire şi de încurajare decât acelea de care ar fi în cunoştinţă fără de o astfel de veghere şi însemnare. Să ne ridicăm în fiecare zi, în fiecare săptămână cât şi în fiecare an Ebenezerurile noastre lui Dumnezeu, dacă credinţa şi bucuria şi iubirea noastră creşte.

Precum Saul din Tars, primind binecuvântarea Domnului, a primit şi un ţepuş în carne, care-l necăjea în continuu de-a lungul restului experienţelor sale, dar pe care a învăţat în cele din urmă a aprecia ca canal al binecuvântării divine, ca amintire a favorii divine, la fel a fost şi cu Iacov. În timpul când se lupta cu îngerul şi primea binecuvântarea, a primit o rană, o amintire a binecuvântării care îl durea, care a rămas cu el probabil până la sfârşitul vieţii, cauzându-i şchiopătare. Relatarea spune că îngerul l-a atins la încheietura coapsei în vână, atingându-i probabil nervul sciatic, cauzându-i tendonul să se strângă şi o mică deplasare a încheieturii. Lecţia a fost să rămână ca o amintire nu numai pentru Iacov, făcându-l să-şi aducă aminte de dependenţa sa de Domnul, şi că el datora totul ce poseda binecuvântării divine, dar aceasta a servit după aceea pentru urmaşii săi ca o continuă aducere aminte a aceluiaşi lucru, căci relatarea spune că de atunci înainte Israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietură de la orice animal. ,,Ţepuşul în carne” a lui Iacov, fără îndoială a servit să-l ţină umil, la fel cum şi cel al lui Pavel a servit ca să-i aducă aminte că ce ceea ce el a devenit a devenit prin harul lui Dumnezeu, şi nu datorită înţelepciunii sale. În acelaşi fel, Domnul permite anumite slabiciuni ale cărnii să afecteze copii Săi spirituali în timpul prezent, în mod favorabil. Fără îndoială unele din încercările şi greutăţile noastre, atât fizice cât şi de altă natură, se numără printre cele mai mari binecuvântări ale noastre, lucrând pentru noi o mai bună parte în viitor, producând în noi credinţă, răbdare, o adevărată încredere în Domnul.