Israelul natural nu este moştenitorul făgăduinţelor – VDM 5.3

Vol. 5 Martie-Aprilie 1998 Nr. 3

ISRAELUL NATURAL NU ESTE MOŞTENITORUL FĂGĂDUINŢELOR SPIRITUALE

„Israel n-a căpătat ce căuta, iar cei aleşi au căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi … până în ziua de astăzi.” Rom 11:7, 8.

R 5836 W. T. 15 ianuarie 1916 (pag. 24-25)

Cuvintele apostolului Petru, „Făgăduinţa aceasta este pentru voi şi pentru copiii voştri” (Fapte 2:39), sunt în deplină armonie cu toată purtarea Domnului faţă de Israel şi cu Legământul Său făcut cu ei ca urmaşi ai servului Său, Avraam. Despre „Sămânţa” făgăduită de Domnul în Legământul Său cu Avraam s-a presupus timp de multe secole că înseamnă numai sămânţa naturală a lui Avraam, Isaac şi Iacov — numai cei care erau sub Legea lui Moise — naţiunea evreiască. Dar la această făgăduinţă de moştenire era ataşată o condiţie. Când Dumnezeu a intrat în Legământ cu Israel, înţelegerea a fost că, dacă ei vor ţine Legea, vor avea viaţă veşnică şi vor moşteni privilegiul de a binecuvânta toate familiile pământului — toate popoarele. Dar, dacă nu vor ţine Legea, ei vor fi îndepărtaţi de la toate aceste favoruri.

Dumnezeu ştia că nici unul din Israel nu putea ţine Legea; şi El n-a avut deloc de gând ca vreunii dintre israeliţii naturali care au trăit înainte de zilele Domnului nostru să devină membri ai Corpului lui Cristos spiritual. El ştia că nici unul nu putea veni în Corpul lui Cristos până când venea Isus şi deschidea calea. Cu toate acestea, naţiunii evreieşti nu i s-a făcut o ofertă goală. Dumnezeu n-a promis că tot Israelul puteau deveni membri ai Seminţei spirituale — Biserica lui Cristos. El a promis doar că în anumite condiţii ei vor binecuvânta toate popoarele pământului. Deoarece Sămânţa spirituală n-a fost menţionată, sămânţa naturală era prima la rând pentru ceea ce s-a specificat — să fie binecuvântătorii lumii.

NICI O FĂGĂDUINŢĂ SPIRITUALĂ ÎNAINTE DE CRISTOS

Ţinerea Legii s-a cerut totuşi pentru ca Israelul să poată avea dreptul la viaţă veşnică şi să poată avea parte de vreo făgăduinţă a lui Dumnezeu. Dar ei n-au putut ţine Legea; prin urmare nici unul dintre ei n-a câştigat viaţa. Totuşi au fost unii care au manifestat astfel de loialitate a inimii faţă de Dumnezeu încât El a declarat că-I erau plăcuţi. Aceşti credincioşi ascultători au satisfăcut condiţiile prin care să poată, prin Răscumpărătorul pe care Dumnezeu Îl va da la timpul cuvenit, deveni parte a „Seminţei” care urma să binecuvânteze „toate familiile pământului”. Deoarece ei n-aveau nici o cunoştinţă despre scopul lui Dumnezeu de a avea o Sămânţă spirituală, tot ce speraseră ei a fost obţinerea unui loc în sămânţa naturală pentru a binecuvânta omenirea. Sf. Pavel arată că aceşti Vrednici ai veacurilor trecute vor avea un loc glorios în Împărăţie. „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi primit lucrurile făgăduite … pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi.” Ev. 11:13, 40.

Isus le-a spus evreilor necredincioşi din zilele Lui, „Veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi aruncaţi afară” (Luca 13:28). Sfinţii credincioşi care au trăit înainte de Cristos vor fi reprezentanţii umani ai Împărăţiei. Ei vor fi „prinţi peste tot pământul”, aşa cum spune Domnul prin profetul David (Ps. 45:16). Astfel ei vor primi o mare binecuvântare.

Până la venirea lui Cristos, Dumnezeu n-a condus pe evrei spre a-I înţelege planul pentru Sămânţa spirituală. Timpul Său pentru a aduce la lumină această trăsătură a planului şi pentru chemarea candidaţilor pentru locuri în această clasă a Seminţei nu venise încă. Cei care au trăit înainte de această Chemare n-au fost înşelaţi în nici un fel şi nici n-au fost privaţi de nimic. Dumnezeu le-a spus doar despre posibilitatea care le stătea în faţă, de a deveni binecuvântători ai lumii. Aceştia care au acceptat posibilităţile şi au dat ascultare deplină Domnului, cum au putut mai bine, au devenit moştenitori ai fazei pământeşti a Împărăţiei şi ai făgăduinţelor aparţinătoare de ea.

Când a venit Domnul nostru, misiunea Sa şi cea a apostolilor până la încheierea celor „şaptezeci de săptămâni” (simbolice) cât a mai rămas din favoarea evreiască, a fost, conform acordului cu Israel, limitată la poporul evreu. Toţi aceia dintre ei care au fost într-o stare corectă de inimă au primit fără îndoială Mesajul. Deoarece evreii au fost poporul ales al lui Dumnezeu, fiindcă au fost sămânţa naturală a lui Avraam, prietenul Său, când a venit timpul chemării Seminţei spirituale, ocazia favorabilă de a deveni această Sămânţă trebuia să meargă întâi la Israel. După aceea oferta a trecut la neamuri, ca să ia dintre ele un număr suficient pentru a completa Sămânţa spirituală — Biserica Evangheliei.

După glorificarea Bisericii va urma binecuvântarea seminţei pământeşti. După cum cei de frunte din această sămânţă pământească vor fi „prinţi peste tot pământul” — Vrednicii din Vechime — tot aşa, mai târziu, toţi care vor intra sub termenii Noului Legământ se vor alătura lui Israel şi vor deveni de asemenea sămânţa lui Avraam. În cele din urmă, sămânţa lui Avraam va fi „ca nisipul de pe ţărmul mării” la număr, cum a fost prezis de Domnul nostru. „Devenind sămânţa ta, toate familiile pământului se vor binecuvânta”, pare să fie redarea literală a unei declaraţii a lui Dumnezeu către Avraam în legătură cu Legământul făcut cu el. Dar binecuvântarea tuturor va veni prin Sămânţa spirituală, Biserica glorificată — Cap şi Corp. Astfel planul lui Dumnezeu pare să dea mai ((322)) multe binecuvântări Seminţei spirituale şi mai puţine seminţei naturale, deşi foarte mari binecuvântări vor fi partea tuturor care vor veni în armonie cu El.

CHEMAŢI DE DUMNEZEU LA CEL MAI ÎNALT LOC

Israelul natural n-a fost niciodată moştenitor în mod necondiţionat ai vreunei părţi din făgăduinţa lui Avraam, şi nici moştenitor, ca naţiune, ai părţii spirituale a Făgăduinţei — partea cea mai importantă, principală. Ei au fost în încercare în faţa Legii lui Dumnezeu, care era exprimată în Legământul Legii lor, să se vadă dacă erau sau nu vrednici de viaţă veşnică. Tot aşa a fost şi cu Domnul nostru Isus când a fost făcut trup, născut sub Lege, subordonat Legii (Gal. 4:4). Numai fiindcă a fost perfect şi a ţinut Legea, a putut El la timpul cuvenit al lui Dumnezeu să-Şi prezinte corpul jertfă vie ca Înlocuitor pentru Adam. Ţinerea credincioasă a Legii I-a dovedit dreptul la viaţă veşnică; şi sacrificarea acelei vieţi ca om, sub aranjamentul lui Dumnezeu, L-a înălţat la cel mai înalt loc din univers, alături de Iehova — pe plan divin — cu autoritatea de a executa programul lui Iehova pentru mântuirea lumii. El a devenit astfel Capul Seminţei spirituale a lui Avraam.

Când Isus Şi-a făcut consacrarea, El a fost conceput de Spirit. El a fost născut din Spirit, desăvârşit de Spirit în învierea Sa, şi El a fost primul care S-a născut în acea stare. După aceea, evreii care erau în starea corectă a inimii au fost acceptaţi în aceleaşi condiţii. Dar Dumnezeu în loc de a-i face pe cei chemaţi pentru a fi din Sămânţa spirituală în realitate drepţi, perfecţi — cum a fost Domnul nostru Isus — El îi îndreaptă prin credinţă. Isus a fost absolut fără imperfecţiune — apostolul Pavel vorbeşte despre El ca fiind „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Ev. 7:26). Dumnezeu atribuie urmaşilor lui Isus o îndestulare din meritul Lui pentru ca ei să poată fi socotiţi drepţi — socotiţi ca perfecţi.

Întregul obiectiv al acestei socotiri este ca să ne dea privilegiul de a deveni israeliţi spirituali prin sacrificiu. Astfel, aranjamentul Tatălui este că, dacă noi dorim să fim ucenicii lui Isus, trebuie să ne luăm crucea şi să-L urmăm, murind faţă de carne, murind faţă de sine, murind faţă de orice este lumesc. Atunci Cristos devine Avocatul nostru. Tatăl îi acceptă pe toţi aceştia ca fii ai Săi. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe toţi care au acceptat răscumpărarea care este în Cristos, zicând, „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă”. Rom. 12:1.

O SUTĂ PATRUZECI ŞI PATRU DE MII CHEMAŢI

Sfinţenia jertfei noastre nu este de la noi, ci este a noastră numai prin virtutea acordată a sacrificiului Mântuitorului. Toată imperfecţiunea noastră este pusă deoparte, anulată prin meritul Său. Şi numai aceia pot deveni membri ai Israelului spiritual care se oferă ca jertfe. Cât despre alţii, chiar dacă întreaga lume ar fi să ţină Legea, ei n-ar aparţine Seminţei spirituale deoarece Dumnezeu vrea numai 144.000 (Apoc. 14:1, 3). Astfel, acest privilegiu de a deveni unul din Sămânţa spirituală n-a fost un lucru pe care evreul l-a moştenit ca moştenitor al Făgăduinţei. Sf. Pavel a spus că oferta a fost „întâi pentru evreu”. Noi gândim că apostolul a vrut să spună că Chemarea evanghelică pentru a fi israeliţi spirituali i-a fost trimisă evreului mai întâi — nu o poruncă să ţină Legea, ci o vestire a Evangheliei şi o invitaţie de a urma în urmele lui Isus. Oferta a fost făcută mai întâi evreilor care trăiau când s-au deschis privilegiile Evangheliei. Dacă vreunii dintre aceştia voiau să intre într-un Legământ de Jertfă cu Cristos, El îi accepta ca ucenici ai Săi.

Ilustraţia pe care o dă Dumnezeu prin apostolul Pavel în al unsprezecilea capitol din Romani îl reprezintă pe Israel ca trunchiul şi ramurile măslinului, iar rădăcina copacului ca Făgăduinţele pe care Dumnezeu i le-a făcut lui Avraam, care era să binecuvânteze lumea. Dumnezeu nu le explicase lor planul Său, ci le spusese doar, „Vreţi să intraţi în Legământ cu Mine — să fiţi poporul Meu special?” „Da”, a fost răspunsul. „Când veţi fi gata?” „Suntem gata acum”, au răspuns ei. Şi astfel s-a făcut acest Legământ, care i-a constituit ca naţiunea sau copacul care a crescut din rădăcina Făgăduinţei. Făgăduinţa a fost în primul rând spirituală, deşi acest fapt a fost ţinut ascuns multă vreme.

Dumnezeu n-a intenţionat niciodată să facă ceva decât prin Sămânţa spirituală, dar Israelul natural n-a ştiut acest lucru. Ei au declarat că vor fi tot ceea ce dorea Dumnezeu de la ei, numai de-ar putea avea Făgăduinţa făcută tatălui lor, Avraam. Ce era, ei nu ştiau, deşi ei gândeau că ştiu. Ei erau nerăbdători să aibă tot ce-i mai bun, în orice caz. Şi ei mai aveau încă acest gând şi această speranţă în zilele lui Isus; după cum a spus Sf. Pavel, „Pentru această Nădejde … a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu zi şi noapte” (Fapte 26:7). Şi iarăşi zice apostolul, „Israel n-a căpătat ce căuta, iar cei Aleşi au căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi”, adică, evreii care au venit în Cristos au devenit o parte de cei Aleşi. Rom. 11:7.

EŞECUL LUI ISRAEL ÎN TIMPUL LOR DE ÎNCERCARE

Care a fost condiţia prin care evreii puteau moşteni acea binecuvântare? A fost ca ei să-şi pună viaţa ca jertfă. Şi ei vor fi încercaţi în privinţa sincerităţii pretenţiei că vor asculta de Dumnezeu pentru a putea obţine acea Făgăduinţă. Dar Mesajul a venit la ei şi au fost chemaţi să răspundă la întrebarea, Veţi accepta pe Isus din Nazaret ca Mesia al vostru şi veţi lua crucea ca să-L urmaţi? Apoi proba a venit asupra lor. Ei au fost puşi faţă în faţă cu afirmaţia care să dovedească ce mult însemnau pentru ei pretenţiile de loialitate faţă de Dumnezeu ca poporul Lui special. Dar marea lor majoritate au eşuat în încercare. „Toţi, fără excepţie, au început să se scuze” ((323)) (Luca 14:18). Când s-a ajuns la punctul luării unei decizii hotărâte dacă să accepte condiţiile lui Dumnezeu şi căile Lui de a-Şi realiza planul, numai puţini au fost gata. Au ascultat şi au plecat, unul la gospodăria lui, altul la negustoria lui. Costul era prea mare!

Cei care au fost găsiţi în acea stare a minţii nu trăiau nici unul la înălţimea pretenţiilor lor. Dar Dumnezeu n-a făcut acea Făgăduinţă degeaba. Când israeliţii s-au dovedit nevrednici de a deveni moştenitori ai Legământului Avraamic, ei au fost tăiaţi şi neamurile au fost altoite pentru a le lua locul şi pentru a deveni părtaşi ai „rădăcinii şi grăsimii măslinului” (Rom. 11:17). Numai evreii care erau doritori să facă voia lui Dumnezeu în cel mai deplin sens al cuvântului au fost îngăduiţi să rămână ca ramuri ale măslinului. Numai cei care L-au acceptat pe Cristos au fost făcuţi moştenitori ai Făgăduinţei, ca membri ai Seminţei spirituale. După ce toţi „israeliţii adevăraţi” din sămânţa naturală au fost adunaţi, Mesajul a trecut la neamuri, ca să poată fi găsit numărul complet al Aleşilor. Dar Domnul ne spune prin apostolul Pavel, în Romani 11, că vechiul popor al lui Dumnezeu poate fi încă altoit în măslinul din care ei au fost tăiaţi, „dacă nu stăruie în necredinţă”. „Şi în felul acesta tot Israelul va fi mântuit”, după ce „va intra plinătatea neamurilor”. O, adâncurile bogăţiei iubirii şi bunătăţii lui Dumnezeu!

A TREBUIT MULT TIMP PENTRU DEZVOLTAREA CELOR 144.000

Dacă toţi evreii din zilele lui Isus L-ar fi iubit pe Dumnezeu cu toată inima, cu toată fiinţa şi cu toată puterea şi ar fi făcut o deplină consacrare, noi înţelegem că Dumnezeu ar fi acceptat acea jertfă din partea lor. Nu ştim câţi ar fi fost în Corpul lui Cristos în cazul acela. Dumnezeu ar fi putut creşte numărul celor Aleşi. Dar aşa cum este, a trebuit multă vreme — aproape o mie nouă sute de ani — pentru a găsi numărul suficient ca să completeze acest Corp. Domnul a limitat numărul acestora la 144.000.