Plecând de la ideea de bază că legea lui Moise şi toate orânduirile legate de aceasta “au fost scrise pentru învăţătura noastră” (Romani 15:4 şi iarăşi, “Despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime,” întrebarea rămâne, ce legătură are legea cu “vremea sau vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor” (Fapte 3:19-23)
Vremea aşezării din nou a tuturor lucrurilor este ceea ce noi cerem în “TATĂL NOSTRU”, rugăciune învăţată de la Domnul Isus, “VIE ÎMPĂRĂŢIA TA”.
Despre această împărăţie care a mai fost pe pământ şi s-a răsturnat, profeţii, Domnul Isus şi Apostolii spun că va fi aşezată din nou. Sau folosind cuvintele Domnului Isus din Matei 19:28, “Înnoirea tuturor lucrurilor.” (Iov 38:12-14) Scripturile ne spun că “aşezarea din nou” a omului în Eden nu se va face dintr-odată, ci treptat. Domnul Isus spune că mai întâi trebuie schimbat în lume sistemul de valori după care se ghidează omenirea în prezent. Un sistem neechitabil pentru fiecare om. Nici această schimbare nu este instantanee, ci de durată. Nu Dumnezeu are nevoie de mult timp, ci omul nu se poate schimba rapid dintr-un om egocentrist într-un om altruist. Această schimbare din egoim în iubire de aproapele este necesară fiecărui om pentru a moşteni fericirea. Dumnezeu în mod periodic, de-a lungul istoriei multimilenare a omenirii a sfătuit prin Cuvântul Său pe om ce trebuie să facă. ŢI S-A ARĂTAT OMULE CE ESTE BINE” (Mica 6:8) Să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău.” Dar omul (întreaga omenire) nu procedează aşa şi de aici ni se trag toate necazurile.
Dumnezeu mai ştie că omul este înşelat de Satana şi el va fi legat să nu înşele. (Apoc. 20:3)
Scripturile ne mai spun că Satana va fi mai întâi dezarmat şi apoi legat (Vezi Luca 11:21)
Dezarmarea constă în distrugerea sistemelor sale descrise alegoric în Apoc. 16:13,14, ca fiind FIARA, BALAURUL şi PROROCUL MINCINOS.
Aceste sisteme au produs şi mai produc mult rău miliardelor de oameni de pe planeta noastră, iar Isus vine a doua oară să ne elibereze lovind în aceste sisteme cu DREPTATEA ŞI ADEVĂRUL.
El este chiar prezent a doua oară şi dacă omenirea a progresat se datorează faptului că multe din nedreptăţile Evului Mediu au fost înlăturate. Unii tirani a lumii au fost înlăturaţi şi deşi alţii le iau locul nu mai au puterea predecesorilor. În partea finală şi ei vor fi înlăturaţi şi va fi introdusă o nouă ordine de lucruri. Deci sfârşitul lumii nu înseamnă sfârşitul vieţii, ci sfârşitul lumii rele şi începutul unei alte lumi numită “pământ nou” ( 2Petru 3:13)
Trecerea dintr-o altă lume în cealaltă va fi dureroasă pentru oameni şi durerile au şi început mai de cu seamă din 1914 încoace.
Este şi ceva bun în această durere de naştere prin care trece acum generaţia de pe pământ. Cunoştinţa creşte, dezvoltarea tehnologică progresează impetuos conform profeţiei lui Daniel, care spune că atunci când Domnul Isus se întoarce aduce adevăr şi cunoştinţă în toate domeniile. (Dan. 12:1-4), dar şi necaz şi strâmtorare. Necaz pentru vechile obiceiuri şi privilegii ale unora puţini şi bogaţi şi oarecare uşurare pentru cei mulţi şi năpăstuiţi.
Dacă vom face o călătorie foarte scurtă înapoi în istorie şi vom compara viaţa milioanelor de sărmani de pe Pământ de acum două sute de ani cu aceea a săracilor de astăzi. Numai dacă nu vrem nu vom observa că săracul din secolul nostru este mult mai avantajat. Astăzi nu mai sunt sclavi şi nici iobagi. Nu mai sunt regi care tăiau capete după bunul lor plac.
Nu mai plătim bir la turci, la habsburgi sau la ruşi, astăzi fiecare ţară fiind independentă. Faptul că unele state sunt datoare altor state aceasta este altceva. Suntem mult mai liberi. Dar va zice cineva să suntem mai nefericiţi ca înainte. Este adevărat, suntem mai nefericiţi pentru că suntem o generaţie cu pretenţii mai mari şi vedem nedreptăţi acolo unde strămoşii nu au văzut. Cine ne-a deschis ochii? Strămoşii noştri nu aveau dreptul să-şi aleagă conducătorii. Acei conducători trăiau cu impresia că Dumnezeu le-a dat dreptul de guvernare. Iar aceasta era adevărat pentru că Biblia arată că Dumnezeu a permis să conducă lumea până în 1914 cele patru mari imperii: Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma.
Lumea astăzi îşi alege conducătorii şi le cere socoteală de felul cum folosesc banul public.
Întorcându-ne la legea lui Moise şi la modul lui de administrare vom observa acolo aranjamente care vor fi folosite de Dumnezeu în folosul întregii omeniri. Dealtfel, Apostolul Pavel spune că legea prefigura ca o machetă pe masa marelui Arhitect. Aranjamente care vor fi aplicate î viitor în folosul întregii omeniri. (Evrei 10:1)
Unul din aceste aranjamente care proiecta o lumină spre viitor, era Jubileul evreesc care se repeta la 50 de ani şi ţinea de fiecare dată un an de zile. Deci, Jubileul evreiesc era acea trăsătură a legii mozaice menită să prefigureze restabilirea tuturor lucrurilor,( Matei 19:28; Fapte 3:19-23) care trebuie să se înfăptuiască în al 7-lea mileniu de la crearea lui Adam. Mileniu care a început în 1874.
Au trecut de atunci şi până astăzi în anul 2003, 129 de ani. Deci Jubileul întregii planete trebuia să fi început de 129 de ani. Dar a început el oare? Da, a început.
Jubileu înseamnă bucurie; dar ce bucurie este azi în lume? Necaz şi strâmtorare. Este adevărat că este necaz şi strâmtorare, dar şi binecuvântări pe care lumea din timpul lui Ştefan cel Mare nici nu le-a visat. Nu este departe timpul când bunicul meu îmi spunea că atunci când, copil fiind, a privit cu frică şi admiraţie, împreună cu alţi copii ascunşi după copacii pădurii, primul tren cu aburi; iar o bătrână de pe vremea lui, ascultând un gramofon (bunicul casetofonului) a exclamat cu groază că vorbeşte necuratul dintr-o şcotuie.
Unde ne găsim noi astăzi cu telefoanele celulare?
Dacă s-ar scula strămoşii noştri să vadă tehnica de astăzi, aceste minuni inginereşti, ar rămânea uimiţi de admiraţie. Dar pentru noi toate acestea sunt lucruri obişnuite şi riscăm să nu vedem diferenţa. Cineva a spus că
pentru a înţelege prezentul trebuie mai întâi să cunoaştem trecutul.
Ca să înţelege Jubileul întregii planete trebuie să studiem jubileul evreesc. Dumnezeu cu acest scop a iniţiat jubileul evreesc ca să ne facă o imagine mentală de felul şi modul cum se va desfăşura marele Jubileu al Pământului.
Apropierea iubileului evreesc se anunţa cu trâmbiţa cu un an mai devreme pentru ca el să înceapă, respectiv în anul 49, în luna a 7-a, ziua a zecea, când se aducea înaintea lui Dumnezeu cea mai mare jertfă a anului, numită “Ziua ispăşirii” (Levetic 25:9)
Această jertfă anuală are şi ea o reprezentare simbolică. Ea reprezintă jertfa lui Isus şi a Bisericii Sale în această “zi” sau epocă, care începe cu Botezul Domnului în Iordan. De atunci şi până se va termina “Ziua ispăşirii” de astă dată, nu numai pentru Israel, ci şi pentru restul lumii altarul mistuie încet, încet în decursul (potrivit cu declaraţia Domnului) a aproximativ 2 zile, jertfa Domnului şi a celor 144.000 de urmaşi ai Săi.
În Israelul antic preoţii trebuia să anunţe prin sunet de trâmbiţă apropierea JUBILEULUI
În reprezentare simbolică preoţii aceştia reprezintă Biserica lui Dumnezeu în formare aici pe Pământ, a pietrei vii, pentru a deveni u templu spiritual pentru lume în viitor, unde lumea va merge să se închine lui Dumnezeu. Aceşti preoţi pe care lumea nu-i cunoaşte încă, dar îi va cunoaşte î viitor, sună cu trâmbiţa Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, vestea bună care va aduce fericire cum au cântat îngerii la naşterea lui Isus pentru tot poporul lumii; lumea fiind considerată din punct de vedere divin o singură ţară cu o singură capitală care va fi Ierusalimul. (Ieremia 3:17)
Aceşti preoţi ai lui Dumnezeu nu vestesc un iad cu foc, pentru că el nu există decât în închipuirea oamenilor, ci un jubileu pentru întreaga lume, aşa cum arată Scriptura care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar cine crede ce vestesc ei?Ei par a fi nişte nebuni sau, în cel mai bun caz, nişte idealişti exaltaţi.
Numai viitorul va aduce dovada că ei au spus Adevărul lui Dumnezeu.
Şi totuşi şi prezentul are dovezi suficiente că Jubileul mare al Pământului a început.
Să nu ne lăsăm amăgiţi în ideea că înaltele cucerici ale ştiinţei şi progresul tehnologic fără precedent din zilele noastre se datorează inteligenţei umane a ultimului secol. Căci până la Napoleon sau şi mai încoace, calul era considerat a fi exponentul vitezei; dar astăzi nu ne-a rămas de la el decât unitatea de măsură a puterii maşinii noastre, unitate numită “cal putere”. Nu suntem noi mai deştepţi decât cei din antichitate care au construit enigmatice piramide sau alte minuni ale lumii.
Nu mintea omului a crescut, ci Isus întors a doua oară a creat condiţii ma bune omenirii. Dar ce zice Domnul, “Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile”…” ce s-a întâmplat în zilele lui Noe şi ale lui Lot se va întâmpla aidoma în zilele prezenţei a doua a Fiului Omului. (Luca 17:21,30)
Domnul spune că aşa va găsi lumea când se va întoarce sau textual, “se va arăta Fiul Omului.”
Domnul se arată, dar lumea nu-L vede.
Nu-L vede pentru că El nu mai este om, ci fiinţă cerească nevăzută.
Şi totuşi nu se întoarce cu mâinile goale, ci cu daruri pentru oameni, dar şi cu pedepse.
Timpul nostru este un început de jubileu pentru că la fel ca în jubileul evreesc, care aducea eliberare şi ştergere de datorii, la fel naţiunile astăzi sunt libere şi chiar persoanele fizice cer mai multe drepturi, “Drepturile Omului.” Este un început de jubileu dar şi un timp de judecată, u timp de pedepse asemănătoare cu plăgile din Egiptul antic.
Plăgi sau pedepse care lovesc în sferele puterilor aceste lumi până le va umili ca pe faraonul Egiptului, pentru a facilita eliberarea omenirii de sub puterile întunericului.
Isus ne-a răscumpărat acum 2000 de ani; acum a sosit să ne elibereze.
Ne întoarcem la profeţia lui Daniel 12:1-4 şi citim: “…În vremea aceea se va scula Marele voievod Mihail (Hristos) … căci aceasta va fi o vreme
de strâmtorare cum nu a mai fost de când sunt neamurile până la vremea aceea.”
Observăm legătura dintre prezenţa a doua a lui Hristos cu necazul şi strâmtorarea din lume, care va culmina cu o anarhie mondială “cum nu a mai fost.”
Dar legătura prezenţei a doua a Domnului nu este numai cea asociată cu necazul, ci şi aceea asociată cu progresul şi dezvoltarea în toate domeniile, după cum sunt relatate mai departe de profeţie. Să ascultăm deci mai departe: “Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula” (vers. 2), iar versetul 4 încheie pri cuvintele: “Tu, însă, Daniel, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea, până la timpul sfârşitului. Mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte.”
Să ne amintim întorcându-ne în Vechiul Testament, la jubileul evreesc şi să ne imaginăm bucuria celor săraci şi neplăcerea pe care o simţeau cei care trebuia, potrivit normelor acelui jubileu, să retrocedeze necondiţionat bunurile luate de la datornicii lor, şi poate vom înţele avalanşa de cereri de drepturi din zilele noastre din partea celor săraci ai lumii. Poate îl vom înţelege şi pe Eminescu când a scris : “…Zdrobiţi orânduirea cea crudă şi nedreaptă, ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi.”
Dar să ne reamintim că trăim în al 7-lea mileniu de când sunt oameni pe pământ. Acesta este mileniul Jubileul. Dacă începutul a adus binecuvântări mari pentru omenire, ce fericire va fi când vom intra în al 8-lea mileniu, când toţi morţii vor fi fost înviaţi, educaţi, repuşi în drepturi, dacă vor asculta de Acel profet la care făcea aluzie Moise (Faptele Apostolilor 3:19-23)
Este mult până atunci, dar nu aşa de departe, căci mugurii se văd deja. Mugurii Împărăţiei lui Dumnezeu. Vedeţi smochinul şi toţi copacii, a zis Domnul, când înverzesc este un semn că vara este aproape. (Luca 21:29) Smochinul este Statul Israel, înverzit din nou, precum şi ceilalţi copaci, celelalte state îverzite, adică într-o stare de indepedenţă şi un grad sporit de prosperitate. Este puţin spus aceasta pentru a descrie un jubileu al întregului Pământ?
Da, e foarte puţin. Dar puţinul acesta de astăzi este foarte mult în comparaţie cu nimicul din trecut. Să vedem partea plină a paharului. Paharul de binecuvântări nu este plin încă pentru omenire; dar el a început să picure picătură cu picătură. Paharul se va umplea de binecuvântări pe măsură ce oamenii vor recunoaşte pe Dumnezeu şi Fiul Său şi se vor abate de la rău. La răutatea câtă există acum încă în lume, este de mirare cum Domnul dă atâtea binecuvântări peste pământ. Dar El nu este ca noi. El este bun şi milos şi are îndelungă răbdare să ne întoarcem de pe căile noastre rătăcite, să ne aruncăm la picioarele lui Isus şi prin El să cerem iertare de la TATĂL îndurărilor şi al mâgâierilor (2 Cor. 1:3) Să ne rugăm împreună cu profetul care zice, “Sufletul meu te doreşte noaptea şi duhul meu te caută înlăuntrul meu, căci când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea (Isaia 26:9). “…Strigaţi Domnului cu strigăte de bucurie toţi locuitorii Pămâtului, chiuiţi, strigaţi şi cântaţi laude, cântaţi Domnului cu Harfa, cu harfa şi cu cântece de gură. Cu trâmbiţe şi sunete de corn, strigaţi de bucurie înaintea împăratului. Domnului… căci El vine să judece pământul.” (Ps. 98)
În ceea ce priveşte Jubileul mare al Pământul, el este o întocmire dumnezeească cu scopul ca omenirea să revină la drepturile pe care le-a avut şi le-a pierdut pri Adam, primul om şi mama noastră Eva. Acestea au fost enunţate pe scurt în Genesa 1:28: “Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l.” Acestea i-au fost spuse omului înainte de a păcătui. După ce a păcătuit, omul şi-a pierdut atât dreptul de a trăi, cât şi dreptul de proprietar asupra plantei. Isus a cumpărat ambele drepturi la prima Sa prezenţă, cu sângele Său, iar la a doua prezenţă începe încet, încet să repună în drepturi omenirea, şi cum s-a spus mai sus, aceasta este ceea ce Sf. Petru numeşte “vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor.” (Fapte 3:19-23). Iar Domnul Isus numeşte acest timp “Înnoirea tuturor lucrurilor.” (Matei 19:28)
Dacă omenirea se bucură de la sfârşitul secolului al 19-lea de un progres constant, aceasta se datorează faptului că Isus s-a întors a doua oară.
Dar ca omenirea să ajungă adevărata fericire, să poată recâştiga nu
numai proprietatea dar şi viaţa, şi când spun Scripturile “viaţă”, ele nu recunosc viaţa decât adevărata viaţă veşnică, deci ca omul să ajungă în deplinătatea drepturilor lui. Acest om, întreaga omenire de fapt trebuie să treacă foarte curând printr-un botez de foc, dacă se poate spune aşa. Printr-un necaz aşa de mare cum n-a mai fost de când sunt oamenii pe pământ.
Necazul ar fi putut fi evitat dacă omenirea şi în special guvernele ţărilor creştine nu ar fi călcat cu piciorul pe Biblie şi pe legile ei dumnezeeşti. Aceste legi aduc fericirea şi generaţia de astăzi, asemenea evreilor odinioară, se prefac cu ipocrizie că le împlinesc. Dar Dumnezeu nu se lasă înşelat. Omenirea va culege ce a semănat. A semănat vânt şi va culege furtună. Aceasta se va întâmpla deoarece Dumnezeu va permite ca toate planurile conducătorilor de state mari sau mici să se împotmolească într-o anarhie generală numită Armaghedon.
Dar aceasta după cum s-a spus nu este sfârşitul oricărei speranţe, ci doar sfârşitul domniei (?) Sfârşitul domniei celui mai tare şi introducerii pe Pământ a unei legi ferme de dreptate, numită “TOIAG DE FIER.”
Profetul Isaia spune, “…când se împlinesc judecăţile Tale pe Pământ locuitorii lumii învaţă dreptatea (Isaia 26:9). Toţi cei care iubesc dreptatea să se bucure împreună cu psalmistul citat mai sus, că vine ziua de judecată, pentru că vom învăţa dreptatea şi aplicând-o în vieţile noastre, sub legile acestui jubileu vom primi şi dreptul de a trăi veşnic.
Armaghedonul este menit nu să distrugă omenirea, ci să o umilească, să o facă mai bună. Să-L recunoască toţi oamenii pe Adevăratul Dumnezeu şi pe Adevăratul Răscumpărător şi rege Isus. Toţi idolii vor cădea şi când spunem aceasta ne gâdim la cel mai mare idol adică aurul, banul, în jurul căruia joacă toţi la fel, asemenea evreilor la Muntele Sinai pe lângă viţelul de aur. (Isaia 2:20)
“…Voi pedepsi, zice Domnul, lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor, voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî mândria celor asupritori. (Isaia 13:11)
“De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când mă voi
scula la pradă, căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele. Căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele. (Ţefania 3:8)
Focul geloziei nu este foc la care te poţi încălzi. Aici Domnul face referire la pedepsele dureroase asemenea focului. De unde ştim aceasta? Aceasta ştim tot din această profeţie unde scrie mai departe în versetul 9, “Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme numele Domnului ca să-I slujească într-un gând.
Ca să trecem mai uşor prin acest mare necaz care este în faţa noastră, la o distanţă doar de câţiva ani, Domnul ne sfătuieşte prin cuvintele următoare: “…Căutaţi pe Domnul toţi cei smeriţi din ţară care împliniţi poruncile Lui. Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia. Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.” (Ţefania 2:3)
Lumea de după Armaghedon va arăta altfel. Va fi o lume a păcii. Nu o pace întocmită de oameni, pentru că ei sunt neputincioşi. Prinţul păcii, Isus, cu Biserica Sa, şi cu puteri dumnezeeşti va opri cearta popoarelor. “Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” El va pune capăt războaielor. Ps. 46. Lumea de după Armaghedon se va numi “Pământ nou!” Unele înnoiri au început, dar marea schimbare spre bine nu se va face decât după legarea lui Satan, la sfârşitul Armaghedonului. “Cerul nou” este făcut înaintea “Pământului nou”.
“Cerul nou” este format din Isus şi Biserica Sa. Aceasta este Împărăţia din aer nevăzută de oameni. Nici “Cerul vechi” nu este văzut de oameni. Acest Cer vechi este format din Satana şi îngerii răi.
Nici un om nu a văzut cum arată Satana sau vreun demon.
Satana are pe Pământ puteri conduse de el, prin care el lucrează. Acestea sunt: Balaurul, Fiara şi Prorocul mincinos. Ap. 16:13. Domnul Isus va distruge aceste puteri şi va instaura alte puteri la Ierusalim. (Ieremia 3:17) Aceste puteri pământeşti sau mai bine zis această putere pământească va fi formată prin profeţii Vechiului Testament. Ei vor fi văzuţi de oameni (Ps. 45:16). Această conducere nouă pe Pământ este numită “Pământ nou”. “…Căci iată Eu fac ceruri noi şi un pământ nou, aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute” (Is. 65:17)
Lucrarea Jubileului în favoarea oamenilor va lua un avânt fără precedent. Legea va veni din Sion, “Cerul nou”, iar Cuvântul din Ierusalim, “Pământul nou.”
Toate popoarele vor trebui să ia sfaturi de la profeţii din Ierusalim. Iar dacă nu vor primi aceste sfaturi nu vor fi fericiţi. (Zaharia 14:16-17) Vor înceta bolile. Oamenii nu vor fi obligaţi să moară, ci doar cei incorigibili. Aceştia vor muri pentru totdeauna în Moartea a Doua. Vor învia toţi morţii şi vor fi educaţi (Isaia 35).
Profeţia lui Zaharia capitolul 12 arată că puterile lumii de astăzi influenţate de Satana caută chiar astăzi să smulgă de la evrei Ierusalimul. Profeţia arată că în ziua aceea (adică astăzi) voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei care o vor ridica vor fi vătămaţi şi toate neamurile Pământului se vor strânge împotriva lui. Zaharia 12:3
Satana se opune formării “Pământului nou”. De aceea El instigă neamurile împotriva evreilor, ca să-i distrugă.
Profeţia aceasta spune mai jos în versetele 9-10 că Dumnezeu va salva Ierusalimul, iar evreii vor recunoaşte în sfârşit pe “Cel pe care L-au străpuns.”
Evreii vor intra sub un Nou Legământ (Ieremia 31:31), care se va extinde la toate popoarele. Legământul va garanta viaţa veşnică, iar cei care -l vor respecta vor jubila.
Ca o concluzie a celor spuse mai sus, cred că este potrivit să cităm o profeţie care proiectează o lumină de curcubeu, care are un picior în Edenul lui Adam şi celălalt în Edenul Mondial, restaurat de Hristos. Între cele două picioare se deschide un arc de timp de 6000 de ani. Să ascultăm, deci, profeţia din Mica, capitolul 4:1-8: “În vremile de pe urmă Muntele Casei Domnului (Împărăţia spirituală a lui Dumnezeu şi a lui Hristos) va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor şi popoarele vor merge cu grămada la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: “Veniţi, haidem să ne suim la Muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov (aici Iacov reprezintă poporul evreu), ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui, căci din Sion (din Parlamentul Ceresc, “din Cerul nou” care este Hristos şi Biserica) va ieşi legea (pentru toţi oamenii) şi din Ierusalim (guvernul pământesc, “Pământul nou” condus de vrednicii din antichitate ) Cuvântul Domnului. El (Hristos) va judeca între multe popoare şi va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va trage sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război, ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui. Mă opresc din citat cu o precizare. Metafora “viţa lui şi smochinul lui” înseamnă că fiecare om sub legile Marelui Jubileu va primi drepturile sale. Închidem paranteza şi citim mai departe. Şi nimeni nu-l va mai tulbura căci gura Domnului oştirilor a vorbit. Dar la tine turn al turmei (la Hristos), deal al fiicei Sionului va veni şi va ajunge vechea stăpânire (aici este vorba de stăpânirea originală) pierdută de Adam, cumpărată de Hristos şi restaurată pentru a fi redată oamenilor plăcuţi lui Dumnezeu, la sfârşitul celor o Mie de ani, ultimii din cei 7 de la Adam. Aceasta este “ziua de pe urmă” care a început în 1874 şi tot de atunci începe “vremea aşezării” din nou, din Fapte 3:19-23. Este Jubileul Pământului pentru că a început domnia lui Hristos şi Pământul a început să se lumineze de slava Sa. El a început să dărâme casa celui rău şi în curând şi cel rău va fi legat ca să nu mai înşele neamurile. Ap. 20:3
Şi după cum am spus la început să nu ne măgulim cu ştiinţa noastră, căci dacă Domnul Isus nu s-ar fi întors a doua oară tot cu calul am umbla.
