JUDECATA ÎNGERILOR

R 4879 W. T. 15 septembrie 1911 (pag. 358-359)

Apostolul Pavel a întrebat biserica corintenilor: „Nu ştiţi că noi [sfinţii] vom judeca pe îngeri?” (1 Cor. 6:3). Am fost adeseori întrebaţi cum vor judeca sfinţii pe îngeri?

Ni s-a sugerat că n-ar fi potrivit ca sfinţii să-i judece pe sfinţii îngeri, căci evident sfinţii îngeri n-au nevoie de nicio judecată. În trecut a existat o judecată a îngerilor; aceasta este menţionată de sf. Petru (2 Pet. 2:4, 5). El spune că înainte de potop îngerii şi-au avut încercarea; şi că acei îngeri care nu şi-au menţinut starea de loialitate faţă de Dumnezeu au fost aruncaţi în tartar — adică, în atmosfera pământului nostru, „ţinuţi în lanţurile întunericului până la judecata zilei celei mari” (Vezi de asemenea Iuda 6). Această „judecată a zilei celei mari”, în înţelegerea noastră, înseamnă că în acea Mare Zi aceşti îngeri vor avea o altă încercare.

S-ar putea ridica întrebarea în privinţa caracterului ei şi când va fi acea „mare zi”? Noi răspundem că Marea Zi este Ziua a Şaptea. Dumnezeu a împărţit istoria omului, se pare, în şapte mari epoci de 1000 de ani fiecare. Şase zile (zile de 1000 de ani) din această mare săptămână sunt în trecut; a Şaptea Zi este Ziua de la Urmă (lungă de 1000 de ani, aşa cum sunt şi celelalte şase). Astfel această Zi de la Urmă este Marea Zi a lui Mesia — a Împărăţiei lui Mesia — în care El va conduce şi va domni în lume pentru judecarea ei, ridicând-o şi binecuvântând-o. Aceea va fi Marea Zi, în comparaţie cu celelalte zile; Ziua de Sabat, în comparaţie cu cele şase zile de necaz şi nelinişte prin care a trecut lumea. În acea Zi va veni pacea şi odihna în lume, pentru că Cristos, care va prelua Împărăţia, va aduce totul în supunere. Lui „I se va pleca orice genunchi … şi orice limbă va mărturisi”. Filip. 2:10, 11.

Astfel în acea Mare Zi, omenirea trebuie să aibă o judecată — Iehova „a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit, prin Omul pe care L-a rânduit” (Fapt. 17:31). Marele „Om” pe care Dumnezeu L-a rânduit este Isus Capul şi Biserica Trupul Său, despre care apostolul spune că unii sunt evrei şi alţii sunt neamuri — „ca să facă pe cei doi [evrei şi neamuri] … un singur Om Nou” — Mijlocitorul, Făcătorul de Pace între Dumnezeu şi omenire. Efes. 2:13-17.

Fără nicio îndoială deci, putem vedea când îşi va avea lumea Judecata ei, sau Ziua ei de încercare, pentru a decide care dintre ei va fi vrednic şi care va fi nevrednic să primească viaţă perfectă ca fiinţe umane. Dar acum în ceea ce priveşte încercarea îngerilor căzuţi:

JUDECATA LOR ESTE PROBABIL ACUM

Am răspuns în numerele anterioare ale TURNULUI DE VEGHERE că această încercare va fi, credem noi, chiar la începutul acestei Zile Mari. Şi de ce la început? Pentru motivul că există numai un singur mod, după câte putem vedea, în care aceşti îngeri căzuţi pot avea o încercare, încercarea lor constând în a avea o ocazie mai deplină de a păcătui, dacă aşa doresc, sau o ocazie, dacă doresc, de a arăta că s-au săturat de păcat şi doresc să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu. Nu ne putem gândi că Dumnezeu va permite această încercare a îngerilor în timpul domniei Milenare, pentru că atunci nu se va face niciun rău şi nicio pagubă; Satan va fi legat şi toate influenţele rele vor fi restrânse. Nu, nu poate fi atunci. Şi pentru a fi încercaţi, acestor îngeri căzuţi trebuie să li se acorde anumite libertăţi. Altfel unde ar fi încercarea lor? În consecinţă, gândind pe această bază (2 Petru 3:7), ajungem la concluzia că încercarea acestor îngeri căzuţi este în viitorul apropiat — poate că într-o oarecare măsură deja a început. În ce fel? Cumva în modul încercării lor anterioare, înainte de potop. Şi ce s-a întâmplat atunci? Relatarea este dată în Geneza, capitolul 6. Citim că atunci „Fiii lui Dumnezeu (îngerii materializaţi — Iuda 6, 7) au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de soţii pe acelea pe care şi le-au ales (aparent fără să se consulte cu nimeni) … şi ele le-au născut copii … aceştia erau oameni cu renume” — uriaşi, diferiţi de neamul pur omenesc.

Aceasta a fost o stare de lucruri foarte ciudată. Aţi putea întreba: Cum a putut fi aceasta? Cum au putut face îngerii aceasta? Scripturile răspund că atunci îngerii aveau o libertate pe care nu o au acum. Acea libertate era privilegiul materializării — luarea unui corp uman. Ei au acţionat ca oamenii, au mâncat ca oamenii, au vorbit ca oamenii şi au conceput copii ca oamenii. Dar deoarece aceşti taţi erau de origine superioară, în unele privinţe copiii lor au fost oameni cu renume şi uriaşi în comparaţie cu cei de origine omenească obişnuită.

EI SUNT LIMITAŢI ÎN ATMOSFERA PĂMÂNTULUI

Apostolii Petru şi Iuda ne spun că după calea lor greşită aceşti îngeri au fost separaţi de la asocierea cu îngerii cereşti şi sfinţi, care erau în armonie cu Dumnezeu, şi au fost aruncaţi în tartar, în atmosfera pământului nostru, „păstraţi pentru judecată în lanţurile întunericului”, „pentru judecata zilei celei mari”. Ce înseamnă această expresie? „Lanţurile întunericului” credem că este o expresie figurativă care înseamnă că nu le-a mai fost permis să se materializeze la lumină şi în general n-au mai putut să se materializeze. Dar mai recent spiritiştii pretind, şi noi credem cu adevărat, că aceste spirite pot acum să se materializeze în carne la fel de reală şi tangibilă cum are orice fiinţă umană. După cum declară ei, şi după cum dovedesc faptele, aceasta se poate face numai în anumite împrejurări; ei au încă o mare dificultate de a se materializa la lumină. „Lanţurile întunericului” par încă a fi asupra lor într-o oarecare măsură.

Spiritiştii însă mai pretind că spiritele rup aceste lanţuri şi că treptat ele vor putea să facă deplin la lumină tot ce pot face acum la întuneric şi chiar mai mult de atât. Biblia confirmă ceea ce pretind spiritiştii, numai că spiritiştii învaţă că aceste lucruri sunt făcute de către morţi, care, spun spiritele, sunt mai vii după moarte decât înainte. Spiritiştii susţin că spiritele fiinţelor umane moarte sunt cele care se materializează. Dar Biblia ia poziţia opusă şi spune că aceste spirite sunt îngerii căzuţi şi că, în ceea ce priveşte omenirea, morţii sunt complet morţi şi trebuie să rămână aşa până la înviere.

Astfel deci, Biblia şi spiritiştii sunt într-un conflict hotărât; şi totuşi există această armonie despre care vorbim, şi anume, că în timpul Judecăţii Zilei celei Mari ne putem aştepta ca lanţurile care leagă aceste spirite să fie dezlegate. Desigur, Dumnezeu ar putea să-i ţină legaţi; dar El va permite acum ca aceşti îngeri căzuţi să aibă o mare libertate. Apoi va veni asupra lor o mare încercare şi probare, sau judecată, în privinţa dispoziţiei lor de a face sau nu conform voinţei divine.

UNII DINTRE EI PROBABIL SE CĂIESC

Nu ne-ar surprinde dacă unii dintre îngerii căzuţi care au păcătuit în trecut s-au căit şi au avut lungi secole de experienţă cu cei care nu s-au căit; şi că aceştia au suferit persecuţii din partea celor cu o minte rea. Şi astfel pot fi două clase printre îngerii căzuţi; o clasă doritoare să facă voia lui Dumnezeu şi cealaltă clasă, asemenea lui Satan, împotrivitoare la voia lui Dumnezeu. Timpul de încercare va dovedi pe fiecare din aceşti îngeri şi va arăta cărei clase îi aparţine fiecare.

Credem, de asemenea, că vedem în Scripturi un pasaj pe care nu l-am văzut cu aceeaşi forţă înainte — o scriptură care pare să dea o idee chiar pe această linie. Aceasta pare să implice că la o dată foarte apropiată aceşti îngeri căzuţi vor avea putere uimitoare, cum n-au mai avut din timpul potopului, şi că această putere uimitoare va fi folosită într-un mod foarte răuvoitor, pentru a provoca omenirea la fapte rele; şi că aceasta va fi cheia, secretul în privinţa timpului îngrozitor de strâmtorare despre care ne spune Biblia că va marca sfârşitul acestui Veac şi care va constitui premergătorul sau începutul Noii Dispensaţii.

ŢINEREA CELOR PATRU VÂNTURI

Scriptura pe care o avem în minte se află în Apocalipsa 7:1-3. Acest pasaj simbolic vorbeşte despre cei patru îngeri care stau în cele patru colţuri ale pământului şi ţin cele patru vânturi ca să nu sufle peste pământ sau peste mare „până nu vom pune pecetea pe fruntea robilor Dumnezeului nostru”. După înţelegerea noastră suntem chiar în acel timp când servitorii lui Dumnezeu sunt în procesul pecetluirii pe frunţile lor. Fruntea reprezintă intelectul; şi a fi „pecetluit pe frunte” înseamnă a fi marcat din punct de vedere intelectual.

Sugestia este că în acest timp, la încheierea acestui Veac Evanghelic, Dumnezeu va acorda un oarecare semn intelectual servitorilor Lui pe care ceilalţi nu-l au; că va fi o mare lucrare de pecetluire; şi cei în perfectă armonie cu Dumnezeu trebuie să fie servitorii Lui în lucrarea de pecetluire. Această pecete este Adevărul. „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32). Adevărul va fi marcat pe frunţile celor care îl primesc, însemnându-i într-un mod în care restul omenirii nu este marcat sau însemnat.

Toţi copiii cu adevărat consacraţi ai Domnului pot vedea ce putere minunată este cunoaşterea Planului divin. Cât pare de diferit de ceea ce este în lume! Cum au fost deschişi ochii înţelegerii lor să vadă multe lucruri pe care nu le-au putut înţelege înainte! De îndată ce pecetluirea sfinţilor va fi completată, de îndată ce toţi cei aleşi vor fi astfel marcaţi, de îndată ce acest Veac va fi încheiat, atunci cei patru îngeri care ţin cele patru vânturi, ca să nu sufle peste pământ, le vor elibera; şi rezultatul va fi — care? Dacă patru vânturi din patru colţuri ale pământului se unesc, ele fac un vârtej de vânt; şi exact aceasta declară Biblia că va fi marele timp de strâmtorare.

UNELE SIMBOLURI PLINE DE FORŢĂ

Gândul asupra căruia dorim în mod special să atragem atenţia este că aceste „vânturi ale cerurilor” sunt vânturi simbolice — nu vânturi literale; şi că „pământul” care să nu fie vătămat este pământul simbolic — nu pământul literal; şi că „marea” care să nu fie vătămată este marea simbolică — nu marea literală. Am arătat anterior, în STUDIILE noastre ÎN SCRIPTURI, că aceste simboluri se află în Vechiul şi Noul Testament; pământul reprezintă ordinea socială, guvernarea, reţinute etc; iar marea reprezintă masele neliniştite ale omenirii, care mai mult sau mai puţin izbesc şi lovesc pământul, puterea guvernamentală. „Vânturile cerului”, în acest caz, înţelegem a fi „puterile aerului”.

Biblia spune că Satan este prinţul puterii aerului, că el este prinţul demonilor (Efes. 2:2; Matei 9:34). Prin urmare, noi înţelegem că în acest sens simbolic „puterile aerului” sunt demonii; că aceste puteri ale aerului care sunt ţinute până când sfinţii lui Dumnezeu vor fi fost pecetluiţi pe frunţile lor, sunt aceşti îngeri căzuţi. De îndată ce puterea care îi stăpâneşte acum va fi îndepărtată, va fi o domnie a răului peste tot pământul. Spiritele rele vor face tot răul care le va sta în putere, şi aceasta va constitui încercarea tuturor îngerilor căzuţi — ridicarea restricţiilor pentru a se vedea dacă vor merge contrar voinţei divine. Toţi cei care astfel îşi manifestă alianţa cu răul în vreun oarecare mod, vor fi supuşi Morţii a Doua; în timp ce alţii care îşi arată loialitatea faţă de Dumnezeu vor fi marcaţi ca vrednici, presupunem, de viaţă veşnică.

Proba acestor îngeri ar putea fi constituită din ceva în legătură cu sfinţii. Totuşi, nu trebuie să aşteptăm mulţi ani până când vom şti.