Lecţia de la smochinul blestemat – VDM 2.6

LECŢIA DE LA SMOCHINUL BLESTEMAT

„Aveţi credinţă în Dumnezeu.” Marcu 11:22.

W.T. (1 Iulie 1916 pag. 204-205)

Când Isus trecea cu apostolii Săi pe drumul din Betania spre Ierusalim propovăduind Evanghelia Împărăţiei, ei au văzut un smochin. Fiindu-I foame, Domnul nostru a mers spre pom să caute fructe pe el, căci vremea smochinelor încă nu trecuse. Dar El a aflat că pomul era neroditor. Atunci El a pronunţat un blestem, o năpastă asupra pomului. În ziua următoare când au trecut pe acolo ucenicii lui Isus au remarcat că smochinul se uscase din rădăcini. Atunci Petru a spus: „Învăţătorule, iată că smochinul pe care L-ai blestemat s-a uscat!” Isus a răspuns: „Aveţi credinţă în Dumnezeu” (Marcu 11:13, 14, 20-22). Apoi El le-a atras atenţia asupra faptului că nu numai El blestemase smochinul, ci în spatele acesteia trebuia să fie recunoscut Tatăl ceresc. El întotdeauna a atribuit Tatălui onoarea. El a fost numai un deget al lui Dumnezeu. „Lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le împlinesc, lucrările pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.” „Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări.” Ioan 5:36; 14:10.

OBIECTIVUL REAL AL MINUNILOR LUI ISUS

Unii dintre oamenii din acel timp, ca şi acum, aveau puteri rele; şi fapta lui Isus putea fi atribuită acelei surse. Aşa că El a îndreptat minţile ucenicilor asupra faptului că lucrările pe care El le făcea erau întotdeauna de la Dumnezeu — deosebind astfel puterea Sa de aceea a lui Satan. Unii s-ar putea mira ca Dumnezeu să remarce la un pom că nu face roade. Dar Isus nu era o persoană obişnuită. Ceea ce a făcut El n-a fost pentru noi un exemplu de a merge în lungul străzii şi, văzând un pom neroditor, să spunem: „Blestemat să fie acest pom; să nu mai rodească niciodată!” Dacă am adopta această cale, am putea găsi greşeli la copaci şi la orice. Dar Domnul nostru a fost în mod special trimis de Dumnezeu. El era obişnuit să facă bine în jurul Lui. El a vindecat pe oameni şi i-a învăţat, dându-le lecţii obiective convingătoare.

A fost necesar ca ucenicii lui Isus să fie cu totul convinşi că El a fost trimis de Dumnezeu, înainte ca ei să poată dezvolta credinţa necesară. Trebuia ca ei să continue această credinţă consacrându-şi lui Dumnezeu inima şi viaţa, înainte de a fi gata pentru binecuvântarea de la Rusalii. De aceea multe din faptele Domnului nostru au fost de natură exterioară, vizibilă, intenţionate pentru iluminarea urmaşilor Săi, pentru stabilirea faptului că El era Mesia şi pentru manifestarea lucrării Sale viitoare pentru lume. Despre transformarea apei în vin este scris: „Isus a făcut acest început al semnelor Lui în Cana din Galileea. El Şi-a arătat slava (viitoare) şi ucenicii au crezut în El”. Ioan 2:11.

Sf. Pavel arată că omul natural nu poate vedea lucrurile adânci ale lui Dumnezeu pentru că ele se discern spiritual (1 Cor. 2:14). De aceea a fost necesar ca ucenicii lui Isus să fie învăţaţi în acest fel vizibil, material; căci ei nu erau decât oameni naturali. Deşi L-au recunoscut ca Mesia, la început ei nu şi-au dat seama clar de aceasta. Într-o ocazie Isus i-a întrebat: „Dar voi, cine ziceţi că sunt?” Şi Simon Petru a răspuns: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Isus a spus: „Ferice de tine, Simon, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 16:15-17). Aceasta a fost deci o mare lecţie educativă pe care Isus le-a dat-o apostolilor Săi.

Tot aşa şi în privinţa smochinului, a minunilor prin care a vindecat bolnavi, a înviat morţi, a scos afară demoni, a hrănit mii de oameni etc., n-a fost atât de important ca anumite persoane să fie vindecate fizic atunci, nici n-a fost atât de important ca mulţimilor să nu le fie foame peste noapte, nici ca nemulţumirea divină să se abată asupra unui copac lipsit de inteligenţă. Dar a fost important ca ucenicii să primească lecţia necesară şi să vadă că puterea divină putea fi şi va fi exercitată pentru ei; că, dându-şi seama că Domnul era de partea lor şi-i va conduce şi proteja, ei vor putea avea mare încredere. A fost de asemenea important ca noi, ca şi copii ai Săi, să fim asiguraţi de iubirea şi grija Tatălui nostru asupra noastră. A fost important să fie ilustrată şi vestită gloria viitoare a Domnului nostru, din timpul domniei Sale în Împărăţie.

((149))

SMOCHINUL ESTE UN SIMBOL

Mai este un gând în legătură cu smochinul. Noi credem că smochinul este o reprezentare a naţiunii evreieşti. Această naţiune a fost smochinul lui Dumnezeu. La timpul cuvenit Dumnezeu a trimis pe Fiul Său căutând roade la acea naţiune, dar n-a găsit nimic. Pomul era neroditor. A găsit câteva persoane credincioase, dar din punct de vedere naţional nimic — nici un rod ca naţiune; şi năpasta sau blestemul Domnului a venit asupra naţiunii evreieşti deoarece, cu toate privilegiile şi avantajele lor, ei nu produseseră roadele cuvenite. Cu cinci zile înainte de răstignire Domnul nostru Isus a pronunţat sentinţa pustiirii casei lor: „Iată, vi se lasă casa pustie!” Matei 23:38, 39; Luca 13:34, 35.

De atunci evreii au fost întotdeauna pustiiţi şi năpăstuiţi ca naţiune. Dar există o promisiune că acest smochin năpăstuit va deveni din nou un pom viu — o naţiune vie. Ei urmau să fie restabiliţi în favoarea divină după ce „dublul” lor de dizgraţie se împlinea. (Vezi Studii în Scripturi, Vol. 2, pag. 242-256.) Noi înţelegem că acest „dublu” s-a împlinit, şi acesta este sensul marii treziri care este acum printre evrei, şi al marii mişcări sioniste.

Vorbind despre timpul celei de a doua veniri şi despre apropierea Împărăţiei, Isus a spus: „Luaţi învăţătură de la smochin, prin pilda lui: când mlădiţa se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape Tot aşa: când veţi vedea aceste lucruri întâmplându-se, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, lângă uşi” (Marcu 13:28, 29). Naţiunea evreiască a avut o iarnă lungă. Dar primăvara acestei naţiuni a sosit. Deja vedem acest smochin înfrunzind. Astfel vedem că lecţia de la smochinul năpăstuit n-a fost numai o lecţie de un ceas, ci o lecţie pentru tot poporul Domnului din timpul acela chiar până acum.