Lecţii din eşecurile lui Saul

1 Samuel 14:1-46

Ascultarea fără spiritul ei a cauzat dificultăţile lui Saul — Împărăţia luată de la familia lui Saul, dată lui David, „un om după inima lui Dumnezeu” — Saul a profitat parţial de greşelile lui şi a fost binecuvântat în mod corespunzător — Lecţii pentru fiecare — În special pentru poporul consacrat al Domnului.

„Să ne îmbrăcăm cu armele luminii.” Romani 13:12.

R5638 W. T. 15 februarie 1915 (pag. 61-63)

Armata care s-a strâns la Saul şi care a câştigat victoria descrisă în studiul nostru anterior a fost desfiinţată; şi după aceea împăratul a avut o armată permanentă de trei mii de oameni. O mie dintre aceştia erau sub comanda fiului său Ionatan. Restul constituiau o gardă regală şi erau sub conducerea directă a lui Saul. Se pare că ţara lui Israel era complet dominată de filisteni, care aveau garnizoane ici şi colo. Aceştia erau mulţumiţi să ia o anumită taxă de la popor, foarte asemănător cu felul în care englezii guvernează India.

Israeliţii erau slab înarmaţi, deoarece filistenii nu le permiteau să aibă arme de război, ca nu cumva să se răscoale. În mod asemănător, englezii împiedică intrarea muniţiei de război în India pentru acelaşi motiv. Prin urmare, când Ionatan a atacat garnizoana filistenilor şi a distrus-o, s-a stârnit o învălămşeală, foarte mult asemenea împrejurărilor care ar fi dacă poporul din India s-ar ridica împotriva garnizoanei britanice de acolo. Ar fi război. Evreii au tremurat gândindu-se la ceea ce putea urma, întocmai cum poporul din India ar tremura gândindu-se la ceea ce ar putea face în caz asemănător.

Filistenii şi-au crescut armata de ocupaţie; şi israeliţii — neînarmaţi, decât cu unelte agricole etc. — au fost terorizaţi de filistenii războinici. Armata lui Saul de trei mii a scăzut la şase sute; totuşi vorba care a ajuns de la profetul Samuel a fost să aştepte şapte zile sosirea lui, se pare cu intenţia ca poporul să-şi simtă complet neputinţa şi să strige către Domnul după ajutor. Împăratul Saul a făcut aşa cum a fost îndrumat, până acolo încât a aşteptat şapte zile; şi când a expirat timpul, văzând că armata se micşora şi că Samuel nu se întorcea, în a şaptea zi s-a pornit să facă el însuşi pe preotul. El a oferit sacrifcii Domnului fără autorizare.

Imediat ce a terminat sacrificiile, a apărut profetul Samuel, l-a mustrat aspru şi i-a spus că datorită faptului că n-a ascultat deplin de Domnul, familia sa nu va continua ca reprezentanţi ai Domnului în împărăţia lui Israel. Împăratul şi-a cerut scuze, i-a explicat împrejurările — a gândit că era necesar să facă ceva, şi că ceea ce a făcut era singurul lucru la care se putea gândi. Foarte puţini regi sau generali din zilele noastre ar fi pregătiţi să facă ceva mai aproape de voia Domnului decât a făcut împăratul Saul. Foarte puţini ar fi aşteptat şapte zile, sau ar fi dat vreo atenţie profetului. Foarte puţini şi-ar fi cerut apoi scuze de la profet şi ar fi explicat de ce au încercat să ofere sacrificii lui Dumnezeu.

Putem să ne gândim că dacă împăratului Saul i s-ar mai fi dat şi alte ocazii, poate ar fi învăţat treptat lecţia ascultării necondiţionate de ((668)) Dumnezeu; şi totuşi lecţia noastră următoare ne va arăta că iarăşi a căzut chiar în legătură cu aceleaşi lucruri. Pentru unii dintre noi se cer multe experienţe ca să ne înveţe lecţia completei sprijiniri pe Domnul şi a deplinei ascultări de fiecare cerinţă a Sa. Poate că Domnul dorea să dea o lecţie specială în legătură cu aceasta — că orice împărat care stătea pe tronul tipic al Domnului trebuia să fie ascultător în mod necondiţionat, nu numai de litera poruncii, ci şi de spiritul ei; pentru că împăraţii lui Israel au preumbrit în mare măsură Împărăţia lui Cristos şi a Bisericii Sale. Cei care vor fi comoştenitori cu Mesia în Împărăţia Sa de glorie trebuie să înveţe ascultare; altfel ei nu vor fi socotiţi vrednici de onorurile Împărăţiei. Ei trebuie să fie ascultători nu numai pe dinafară, ci înăuntrul lor să fie ascultători de spiritul sau intenţia Legii Domnului.

Numai preoţii puteau sacrifica

În trecere, facem bine dacă notăm de ce sacrificiul de arderi de tot Domnului a fost condamnat ca păcat. Aceasta a fost fiindcă Dumnezeu făcuse o lege specifică în sensul că numai preoţii puteau oferi sacrificii. Atunci vine întrebarea: De ce să limiteze Dumnezeu oferirea sacrificiilor la seminţia preoţească? Răspunsul este că acea seminţie a reprezentat în mod tipic Biserica — deplin consacrată lui Dumnezeu şi acceptată de El. Apostolul îi numeşte pe aceştia antitipuri, nu numai ale împăraţilor lui Israel, ci şi ale preoţilor lui Israel. Sf. Petru spune despre Biserică în general, şi nu despre cler în special: „Voi sunteţi o preoţie împărătească”.

În antitip, toţi din poporul consacrat al Domnului sunt împăraţi în devenire şi preoţi sacrificatori. Dacă aceşti creştini evlavioşi nu-şi sacrifică interesele pământeşti, viaţa prezentă, ei nu vor primi marea răsplată de comoştenire cu Cristos, marele Preot Principal al mărturisirii lor. După cum citim: „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El”; şi iarăşi sf. Pavel spune: „Vă îndemn, fraţilor … să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie”.

Ar fi ca atare o greşeală să presupunem, cum presupun unii, că clerul are acum funcţii preoţeşti speciale şi este însărcinat să ofere slujbe şi rugăciuni. Să ne amintim că există un singur Mare Preot — Domnul Isus — că El S-a oferit în zilele trupului Său şi a trecut dincolo de văl în glorie, iar de atunci El îi oferă pe acei din poporul Său consacrat, care se prezintă la El în spiritul cuvenit de supunere şi sacrifciu de sine.

Biblia nu recunoaşte nici o separare a poporului Domnului în cler şi laici. Aceasta a fost o capcană a Adversarului, introdusă treptat în secolele al treilea şi al patrulea. Învăţătura Bibliei este că toţi copiii concepuţi de spirit ai lui Dumnezeu sunt membri ai Preoţimii împărăteşti antitipice, că toţi sunt fraţi, că toţi sunt rânduiţi sau autorizaţi să propovăduiască Mesajul harului lui Dumnezeu aşa cum este prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu; şi că ei să nu numească pe nici un om de pe pământ tată, ci să-şi dea seama că Unul este Tatăl lor, Însuşi Dumnezeu, şi că Domnul Isus este Fratele lor mai Mare.

Dorinţa după o altă şansă

Câţi din familia umană au simţit, când au ajuns pe patul de moarte, că dacă ar fi putut să-şi trăiască încă o dată viaţa, lecţiile lor de experienţă ar fi preţioase şi i-ar ajuta să facă mai bine! Bărbatul sau femeia care n-a avut unele experienţe de eşec în această privinţă şi care nu s-a străduit să le depăşească şi să facă mai bine, şi-a trăit viaţa în zadar. De aceea, să ne încurajăm unul pe altul la străduinţă pentru idealuri înalte şi să nu ne descurajăm prin eşecurile noastre neintenţionate. Acest lucru este exprimat în micul citat pe care l-am învăţat cu toţii în copilărie: „Dacă la-nceput n-ai reuşit, încearcă, încearcă necontenit”. Acest mic mesaj care a venit pentru mintea noastră copilărească a fost foarte valoros. Ne-a ajutat să trecem peste multe descurajări.

Asediaţi de propriile slăbiciuni cu care ne-am născut, înconjuraţi de alţii care în mod asemănător au slăbiciuni mintale, corporale şi morale, şi asediaţi, după cum ne asigură Scripturile că suntem, de Satan şi de îngerii căzuţi, care caută să ne prindă în capcană şi să ne abată de la Dumnezeu şi de la dreptate, este vreo mirare că nu reuşim să ajungem la idealurile noastre cele mai înalte, şi prin urmare nu reuşim încă şi mai serios să ajungem la standardele perfecte ale Cuvântului lui Dumnezeu?

Cea mai simplă declaraţie a Legii lui Dumnezeu este Regula de Aur. Dar câţi dintre cei care înţeleg perfect această Regulă de Aur şi spiritul ei ar putea pretinde că trăiesc la înălţimea cerinţelor ei în fiecare ceas, în fiecare zi? „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată cugetarea ta; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Tot ce putem face fiecare dintre noi este să fim oneşti cu noi înşine, să ne mărturisim abaterile, să ne străduim zilnic să le învingem şi să ajungem tot mai mult la standardele divine în gând, cuvânt şi faptă.

Este încă o lecţie, pe care numai creştinii au învăţat-o, că este imposibil să trăieşti la înălţimea standardelor acestei Legi, şi că avem nevoie de acoperirea meritului Răscumpărătorului — chiar şi după ce I-am predat Lui totul pentru a căuta să umblăm în urmele Sale — ca să ne acopere neajunsurile şi să ne continue relaţia cu Dumnezeu. Altă lecţie pe care o învaţă creştinii este că acei care continuă în relaţie cu ((669)) Dumnezeu găsesc nu numai iertare pentru încălcările comise neintenţionat, ci găsesc şi har care să-i ajute, ajutoare pentru orice nevoie — prin acelaşi Mântuitor.

Astfel creştinul învaţă despre slăbiciunile sale şi despre îndurarea lui Dumnezeu, şi se întăreşte în lupta pentru ceea ce este drept, zi de zi. El nu numai că are o a doua şansă, ci are multe şanse, repetate zi de zi, de a se căi de păcat şi de a face un nou început după revenirea din poticnire, prin meritul lui Cristos.

În lecţia noastră, împăratul Saul n-a avut astfel de experienţe. Mântuitorul nu murise încă. El nu Se înfăţişase înaintea lui Dumnezeu, să ofere o ispăşire sau să deschidă o cale nouă a vieţii. Saul, prin urmare, avea numai aranjamentul comun tuturor evreilor — Ziua Ispăşirii tipică, o dată pe an, pentru a ispăşi păcatele întregului popor pentru un an, inclusiv preoţimea tipică prin care le era comunicat mesajul lui Dumnezeu. Şi el însuşi fiind în parte tip, împăratul Saul a fost tratat pe linia strictei dreptăţi, şi s-a declarat că familia sa pierduse împărăţia din pricină că el a oferit Domnului un sacrificiu neautorizat.

Lumea în viitor

Studenţii Bibliei învaţă treptat că povestea diferitelor crezuri din creştinătate este neadevărată, care spune că toţi păgânii au mers în chin veşnic, şi toţi evreii de asemenea, fiindcă n-au crezut în Domnul nostru Isus Cristos; şi mai mult, că aproape toţi oamenii din ţările civilizate care au murit, au mers în chin veşnic fiindcă, auzind despre Cristos, n-au devenit urmaşii Lui evlavioşi. Aceste învăţături groaznice i-au îndepărtat pe mulţi de Dumnezeu şi de Cartea Sa, deoarece oamenii încep să-şi dea seama de ororile şi de nedreptatea lor.

Studenţii Bibliei ajung să vadă că Dumnezeu a pregătit două încercări pentru toată omenirea. Prima încercare a fost în Eden, tatăl Adam fiind reprezentantul său şi al rasei sale. Încercarea s-a sfârşit cu dezastru pentru toţi cei implicaţi. Dacă Dumnezeu n-ar fi făcut un aranjament pentru o a doua încercare, nimeni din familia umană n-ar fi câştigat vreodată viaţă veşnică sau n-ar fi scăpat de sentinţa care a venit asupra lor atunci. Moartea lui Cristos a fost chiar cu scopul de a da o a doua încercare lui Adam şi întregii sale rase; după cum spune apostolul: „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rândul lui”. 1 Cor. 15:21-23.

În timpul acestui Veac Evanghelic, cei care cred mesajul Evangheliei şi care se consacră pe deplin Domnului şi pe care-i acceptă prin concepere de Spirit sfânt — aceştia devin Creaţii Noi în Cristos, iar aceste Creaţii Noi sunt în încercare a doua oară — destinul lor fiind, fie viaţă veşnică pe plan spiritual, fie moarte veşnică. Restul lumii se află încă în starea condamnată; sau, după cum spune apostolul, n-au scăpat de condamnarea care este asupra lumii. Este o singură cale de scăpare acum — prin acceptarea lui Cristos, în condiţiile uceniciei.

Totuşi, vedem că pregătirea lui Dumnezeu în privinţa unei a doua încercări include restul oamenilor care nu aud acum, sau care nu-L acceptă pe Cristos şi care nu sunt acum concepuţi din nou ca Noi Creaturi. Lumea în general va avea timpul ei de încercare în timpul Mileniului. Atunci „pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului”. Atunci „toţi Îl vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare”. Ei nu vor avea împotrivirea lui Satan, căci acesta va fi legat în acel timp. Vor avea ajutorul lui Cristos şi al Bisericii glorificate, Preoţimea împărătească.

Obiectivul acelei Împărăţii Milenare va fi să ridice lumea — să aducă pe toţi cei care vor dori şi vor asculta, iarăşi la perfecţiune umană şi la viaţă veşnică, şi să distrugă pe toţi incorigibilii, care vor refuza când vor avea acea a doua şi acea deplină ocazie. În legătură cu aceasta ne amintim de cuvintele poetului:

„Aş dori să existe un loc minunat
Chemat Loc al unui Nou Început,
Unde toate ale noastre greşeli şi dureri
Şi-al nostru biet necaz egoist,
Ca o haină veche, uzată, să poată fi la uşă lăsate
Şi niciodată să nu mai fie-mbrăcate”.

Cuvintele poetului trebuie să se adeverească, iar timpul este aproape. Dacă, aşa cum înţeleg Studenţii Bibliei, războiul european actual este un preludiu la anarhia marii Bătălii a Armaghedonului, şi este anticamera Împărăţiei lui Mesia, atunci timpul dezbrăcării omenirii în general de „vechea haină uzată” a imperfecţiunilor actuale este aproape. Desigur că toţi care s-au dezbrăcat de zdrenţele murdare ale propriei lor dreptăţi şi prin credinţă au îmbrăcat Haina Dreptăţii lui Cristos, se pot bucura că sărmana lume — păgâni, evrei şi neamuri civilizate — poate avea o aşa bună ocazie, cum iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu au pregătit pentru ei prin marele Sacrificiu făcut la Calvar, când „Isus Hristos, prin harul lui Dumnezeu, a gustat moartea pentru toţi”, pentru ca cel care crede în El, fie acum fie în viitor, să nu piară ci să poată câştiga viaţă veşnică.

Nu numai atât, dar după cum Isus dă tuturor care vin la El ocazia îndurătoare prin care ei pot „încerca, încerca necontenit” şi treptat îşi pot demonstra, cultiva loialitatea faţă de Dumnezeu şi faţă de dreptate, tot aşa Biblia sugerează că lumii în general îi va fi dată o ocazie. Timp de o mie de ani, lumea va avea ocazia să încerce, să încerce tot mereu, cu scopul ca prin multele lecţii din acel timp, ((670)) să poată învăţa dreptatea şi veni în armonie cu Marele Împărat Etern şi cu glorioasa Lui Regulă de Aur. Aceasta ne asigură Scripturile în privinţa Mileniului: „Când judecăţile Domnului sunt pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea”. Isa. 26:9.

Credinţa lui Ionatan a fost răsplătită

Lecţia noastră continuă şi spune întâmplarea cum Ionatan şi purtătorul său de arme, binecuvântaţi de Domnul, au fost victorioşi asupra vrăjmaşilor; şi cum filistenii, împărţiţi în trei părţi, s-au confundat unii pe alţii cu evreii şi s-au măcelărit unii pe alţii.