Vol. 2 Iulie — August 1995 Nr. 5
LECŢIILE BEREENE ŞI VIZITELE PEREGRINILOR
W.T. 15 Iulie 1916 (pag. 223)
Unii întreabă ce să facă atunci când vizita unui peregrin se întâmplă să fie în seara în care au studiu bereean obişnuit — explicând că uneori sunt obligaţi să rămână în urmă cu lecţiile bereene. Sfatul nostru este ca în cazul în care nu este un motiv deosebit de important să se facă altfel, lecţiile bereene să aibă întâietate, şi fratele peregrin să conducă adunarea, dând un exemplu de lecţie bereeană profitabilă. Acelaşi lucru se aplică şi la adunarea de rugăciune şi experienţe de miercuri seara. Aceasta trebuie să se desfăşoare ca de obicei, şi să conducă peregrinul, dacă nu există vreun motiv special; ca, de exemplu, dacă întâlnirea cu peregrinul nu este decât pentru o seară. După cum apreciem, studenţii Bibliei nu au servicii mai importante decât acestea două, şi ţinerea lor în mod regulat este o trăsătură importantă pentru aceste adunări.
Ne folosim de această ocazie pentru a exprima speranţa că toţi prietenii noştri dragi care au făcut Angajamentul îl citesc în public sau în particular în fiecare dimineaţă, şi că textul de Mană nu este uitat în nici o dimineaţă. Pe lângă acestea unii citesc HOTĂRÂREA DE DIMINEAŢĂ. Mii de scrisori primite de la fraţi şi surori scumpe din toată lumea mărturisesc despre marile binecuvântări legate de aceste străduinţe de a sta aproape de Domnul. Cercul de rugăciune format prin Angajament este poate unul din cele mai frumoase lucruri care au existat vreodată în lume. Gândiţi-vă! Aproximativ douăzeci de mii de consacraţi ai Domnului rugându-se în fiecare zi unul pentru altul şi pentru lucrarea secerişului. Binecuvântarea pe care acest lucru le-o aduce este aproape inestimabilă; este o binecuvântare care îmbogăţeşte cu adevărat.
Cei care nu folosesc zilnic Mana pierd o mare binecuvântare; iar cei care nu participă la adunarea de experienţe de miercuri seara, al cărei subiect este textul de Mană din joia precedentă, pierd o binecuvântare bogată. Toţi cei care cred că suntem în ziua cea rea, de încercare deosebită asupra Bisericii lui Dumnezeu, ar trebui să aprecieze aceste adunări — venind zilnic tot mai aproape de Domnul şi unul de altul. Dacă înainte n-aţi făcut astfel, vă îndemnăm să începeţi.
În timp ce dăm aceste sfaturi, simţim imboldul de a reaminti în general dragilor noştri cititori că mulţi practică în fiecare zi citirea a cel puţin douăsprezece pagini din STUDII ÎN SCRIPTURI, citind astfel în fiecare an toate cele şase volume. Rapoartele arată că pe această cale vin mari binecuvântări de cunoştinţă şi har.